Cetatea Lais.Judecători 18 - 7

           Despre această cetate, se spune în Judecători 18-10 că este un loc unde nu lipseşte nimic din tot ce este pe pământ. Cât de puţin a durat fericirea acestei cetăţi unde poporul era liniştit şi fără grijă, în ţară nu era nimeni care să le facă cel mai mic neajuns, şi nu aveau nici-o legătură cu ceilalţi oameni.

            Şase sute de oameni din seminţia lui Dan însă au trecut prin ascuţişul săbiei aceşti oameni nevinovaţi şi fără apărare, au ars cetatea, luând în stăpânire cetatea şi toată ţara, pe care au numit-o Mahane Dan - tabăra lui Dan, singura seminţie care nu s-a mulţumit cu ce-i dăduse Domnul. Dar deşi în Lais era tot ce se află pe pământ, după venirea Daniţilor, a venit şi dezastrul un război sângeros ca toate războaiele, fără nici un motiv.

            Tatăl său Iacov a fost foarte trist văzând profetic, viitorul acestui copil al său, spunând că va fi un şarpe pe drum, o năpârcă pe cărare, muşcând călcâiele calului, făcând să cadă călăreţul pe spate Geneza 49-17. Ca preoţi idolilor acestei seminţii au fost culmea urmaşii lui Moise, Ionatan, fiul lui Gherşom, copilul lui Moise, încă o dovadă că nu se moşteneşte credinţa.

            Aici la Dan a fost făcut şi primul viţel idolatru, şi se pare că tot din această seminţie va ieşi Anticristul, care nu poate fi decât tot un Evreu, deoarece în cele douăsprezece seminţii din Apocalipsă, lipseşte seminţia lui Dan.

            Acesta a şi fost motivul pentru care Iacov înainte de moarte a înfiat pe Efraim şi Manase, ca Iosif prin cei doi fii ai săi, să completeze lipsa lui Dan de pe scena viitorului.

"BIBLIA" turceasca ce "zguduie" Vaticanul

      Acea „BIBLIE” scrisă în aramaică şi care face atâtea „valuri” în Turcia este analizată de Peter Williams la ETC: The antique Syriac Bible. Ghiciţi, vă rog! Textul este din Evanghelia după Matei, stilul de scriere datează de pe la 1500, cerneala de aur a manuscrisului a mai fost văzută înainte în alte circumstanţe dubioase, iar Peter Williams suspectează ca fiind un fals. Nici vorbă de o „Evanghelie după Barnaba”.

Aceleaşi imagini, atitudini diferite.

           Templul din Ierusalim poleit cu aur, scăldat în apusul razelor de soare, ia determinat pe apostoli la acel extaz şi admiraţie spunându-I  Domnului Isus admiraţia lor.

            În loc de asociere cu ei la această splendoare, Dânsul a început să plângă, spunându-le că această capodoperă va fi distrusă şi nu va rămâne piatră pe piatră care să nu fie dărâmată.

            Iată două atitudini atât de diferite în faţa acelui aş tablou. La fel şi astăzi avem în faţa noastră o lume atrăgătoare, poleită cu aurul atractiv al muzicii, al plăcerilor de tot felul, adulată şi admirată de majoritatea oamenilor, dar aceasta este numai o aparenţă.

            Cele două oraşe din Italia acoperite cu lava vulcanului Vezuviu în anul 70, arheologii au descoperit ce înfloritoare erau aceste oraşe dar în ce orgii şi desfrâuri se găseau în momentul dezastrului.

            După numai 40 de ani strălucitorul Ierusalim, după un asediu îndelungat al Romanilor condus de Titus, timp în care femeile îşi mâncau proprii copii, exact cum spusese Domnul Isus totul a fost distrus, iar istoricul Evreu Josephus a scris că locul acela avea înfăţişarea unui teren care parcă  nu fusese niciodată locuit.

            A vedea dincolo de aparenţe este posibil numai cu ochii credinţei, de aceea înaintaşii noştri au ajuns în slavă trecând prin această lume efemeră ca nişte călători nu ca acei corăbieri ai lui Ulise cu urechile astupate cu ceară, ci văzând realitatea altei patrii autentice.

A domni în viaţă.

         „Vor domni în viaţă prin acel unul singur care este Isus Hristos”. Romani 5-17.

            Nu sunt decât două feluri de a trăi şi două feluri de a muri, ca domni sau ca robi. „Nu vă mai numesc robi deoarece robul nu ştie ce face stăpânul său, ci v-am  numit prietenii mei pentru că v-am făcut cunoscut tot ce am auzit la Tatăl Meu”. Ioan 15-15.

            A domni înseamnă a fi liber, şi dacă Fiul ne face slobozi vom fi cu adevărat domni. Mai sunt creştini care au o optică greşită despre viaţă, şi anume aceea a penitenţei, care este de fapt o altă formă religioasă a sclaviei pe care Ap. Pavel o condamnă în Coloseni 2-16 unde spune clar: „Nimeni să nu vă judece cu privire la mâncare sau băutură sau cu privire la o zi de sărbătoare cu privire la o lună nouă sau cu privire la o zi de Sabat”. Totul este curat pentru cei curaţi.

            Dacă Dumnezeu a făcut din noi împăraţi şi preoţi, noi trebuie să domnim în viaţă, nu lumea sau viaţa ei să domnească în noi. Iov a domnit peste toate suferinţele şi vicisitudinile vieţii şi a putut încheia călătoria cu aceste cuvinte celebre: „Să-I dau socoteală de toţi paşii vieţii mele, şi să mă apropii de El ca un  domn”. Iov 31-37, iar Ieremia în 2-23 ne spune: „să privim urmele paşilor noştri în această vale a vieţii”, înainte de ziua judecăţii.

            Domnim pentru că predominăm suferinţele şi toate necazurile vieţii, prin Acel unul singur, şi nu acceptăm ca lume să ne predomine.

            Oricine judecă pe alţii, este suspicios nervos supărăcios  cârtitor, nemulţumit, fiind dominat de orice gânduri sau prejudecăţi, nu mai poate domnii, chiar dacă se consideră creştin, sau puternic. Pilat a declarat că are putere asupra Domnului Isus, dar puterea lui era doar o iluzie, demonstrând că au biruit glasurile mulţimii, nu el.

            Celui ce va birui îi voi da să şadă cu Mine pe scaunul de domnie, spune Domnul Isus în Ap. 3, dar domnia de atunci trebuie să înceapă de acum.

Din nefericire în locul domniei legii lui Dumnezeu acum ne spune proorocul Amos în cap. 6-3 domneşte silnicia.

            Cine trăieşte în păcat, oricum s-ar numi păcatul acela, este un sclav, dar pe Golgota sclavia aceasta a fost abolită, pentru cei ce cred şi domnesc în viaţă.

Bucuraţi-vă întotdeauna.

        Noi nu trebuie să coborâm standardul Evangheliei la nivelul mărginirii noastre ci dimpotrivă, cu ajutorul Duhului Sfânt, să ne ridicăm la înălţimea chemării noastre.

            E foarte natural să ne bucurăm când totul ne merge bine dar Domnul în predica de pe munte ne întreabă ce lucru neobişnuit facem, şi a ne bucura totdeauna este supranatural.

            În tranşeele celui de-al doilea război mondial Fr. Emil Constantinescu, din Bucureşti Carol Davila 48, nu fostul preşedinte al României, a compus frumoasa cântare „Când eşti departe de cămin”.

            Fugărit de socrul său, David prin pustiuri peşteri şi păduri a compus cei mai frumoşi psalmi.

            Tot ce a făcut face şi va mai face Domnul pentru noi este supranatural, şi ne va face şi pe noi să ne bucurăm întotdeauna.

- Răbdarea.

          Domnul Isus care prin definiţie în Ebraică înseamnă Mântuitor, Îi vei pune numele Isus pentru că va mântui lumea de păcate, dar  în Luca 21-19 ne spune că prin răbdarea noastră ne vom mântui sufletele noastre.

            Iată cele patru faze ale mântuirii.

                        1 Credinţa ta te-a mântuit.

                        2 Mântuirea prin răbdare.

                        3 Veţi dobândi ca sfârşit al credinţei, mântuirea.

                        4 Se va arăta a doua oară nu în vederea păcatului ci ca  să aducă mântuirea celor ce-l aşteaptă. Evrei9-28

            Astfel primul pas este credinţa, al doilea este răbdarea, al treilea este perseverenţa şi al patrulea este aşteptarea care devine astfel o condiţie a mântuirii.

- Mireasa bolnavă de dragoste.

        Iată în sfârşit o boală de dorit, care nu este spre moarte ci spre slava lui Dumnezeu. În fiecare zi presa vorbeşte despre sinucideri din dragoste.

            Dragostea adevărată niciodată nu ajunge aici, în realitate însă este vorba de gelozie sau alte forme de vicii sau dereglări psiho comportamentale.

            Mireasa din Cântarea Cântărilor a dovedit însă că e bolnavă de dragoste, deoarece când a fost întrebată ce are bărbatul ei mai mult decât alţii, a explodat în superlativele descrise în cap. 5.

            Cred că de aceea ne îmbolnăvim de orice, fiindcă nu suntem bolnavi de dragoste pentru iubitul nostru Mire, această boală a iubirii sale ne face imuni la toate bolile existente pe pământ, excluzând cazurile când tocmai suferinţele, ne conduc la această boală a iubirii.           

Dă-mi viaţa. Estera 7-3.

 Estera 7-3.

         Cea mai scurtă rugăciune, cu cel mai lung ecou care a depăşit marginile timpului şi spaţiului, prin măreţia simplităţii sale. Nu este suficientă compasiunea, noi trebuie să ajungem la identificarea cu cei condamnaţi, la moarte aşa cum era poporul Evreu prin Haman Agaghitul aşa cum Domnul Isus S-a identificat cu o lume vinovată.

            Estera avea nu numai viaţa şi tot ce poate oferi lumea, dar fericirea sa nu depindea de binele său, ci de binele poporului său. Astăzi foarte puţini se mai identifică cu cei din jur, deşi Domnul Isus în Matei 25 la aceasta ne invită.

 

Mai bine o pace strâmbă, decât un război drept. Iosua 9

  Iosua 9

      Primul tratat de pace despre care vorbeşte Biblia a fost semnat între statul Israel şi Statul Gabaoniţilor, tratat strâmb deoarece avea la bază o minciună, reprezentanţii acestora, declarând că vin de departe, şi văzând că Dumnezeu este cu Evreii, învingând cea mai veche împărăţie a lumii Ierihonul, cu cele mai puternice fortificaţii cu un zid de apărare înalt de 12 metri şi aceeaşi lăţime, au cerut numai să nu fie şi ei nimiciţi ca cei din Ierihon şi din Ai, fapt ce a înduplecat pe Evrei să le împlinească rugămintea semnând cu ei un tratat de pace.

            După 3 zile vicleşugul a fost descoperit, dar juruinţa a fost respectată, acceptând statutul de sclavi pentru totdeauna, adică muncile grele, tăiatul lemnelor şi scoaterea apei din fântâni, nu vor mai făcute de Evrei. Dar ei au câştigat viaţa şi Evreii stăpânirea.

            Cei 5 împăraţi de seamă contemporani, începând cu împăratul Ierusalimului, al Hebronului, al Iarmutului, al Lachisului şi al Eglonului, au recurs la altă strategie şi anume aceea a unei alianţe pentru război.

            De fapt ei la început s-au unit împotriva Gabaonului, adică să moară şi capra vecinului, de ce ei să trăiască dacă Ierihonul şi cetatea Ai dispăruseră.

            Adică diplomaţia lor i-a scăpat, dar duşmanii vor să-i omoare şi atunci apelează de acum ca sclavi la stăpâni lor, şi ce frumos, Evreii cu care nu aveau legământ pe timp de război, îşi apără sclavii cu preţul vieţii lor. E o floare rară de caracter divin.

            Care este urmarea războiului, tot ce a avut viaţă în cele cinci împărăţii, a fost trecut prin ascuţişul săbiei, iar celor cinci împăraţi li s-a tăiat capul şi au fost introduşi în peştera unde se refugiase iar peştera a fost închisă cu pietre din stâncă.

            Să nu uităm niciodată la nivel de familie, Biserică, societate, că o pace strâmbă este mai bună decât un război drept.

Odihna de sub altar. Apoc. 7-14

 .Apoc. 7-14

        La ruperea peceţii a cincea s-au văzut sufletele martirilor de sub altar care cereau răzbunare, dar li s-a dat o haină albă şi li s-a spus să se mai odihnească puţin până se va împlini numărul fraţilor lor ce vor plăti acelaşi preţ pentru mărturia lor.

            Este un număr deplin al neamurilor, este un număr al Biserici, dar din versetul de mai sus, vedem că este şi un număr al martirilor.

            De aici rezultă, că locurile de odihnă nu se dobândesc prin  rugăciunile căpeteniilor religioase, care se aud la toate înmormântările ca şi cum am folosi indulgenţele papale, ci locurile de verdeaţă şi de odihnă sunt rezervate numai martirilor.

            Ce frumos le spune Domnul Isus să se mai odihnească puţin. Acela care se îngrijea pe pământ de apostoli, căutând un loc liniştit de odihnă pentru ei, face acelaşi lucru şi dincolo oferind în continuare odihnă.

            Ei se vor odihni după truda lor, căci faptele lor îi urmează, iar lui Daniel i se spune acum tu du-te tu te vei odihnii, dar te vei scula iarăşi odată în partea ta de moştenire Daniel 12-13.

Nu semănaţi între spini. Ieremia 4-3

 Ieremia 4-3

         Spinii pe pământ sunt semnul blestemului, şi orice gând vorbă sau faptă, reprezintă o semănătură.

            Deşi spinii sunt plante criptogame  care deci nu fac flori, fără seminţe, totuşi au umplut pământul atât la propriu cât şi la figurat.

            « Desţeleniţi-vă un ogor nou şi nu semănaţi între spini ».

            Cred că este vorba de propria noastră grădină interioară, care trebuie desţelenită, ştiut fiind faptul că în mod natural se dezvoltă tot ce este sălbatic, iar ce e nobil trebuie totdeauna cultivat.

            Toţi vrem ca ceea ce semănăm să aducă roadă, condiţia este să nu aruncăm sămânţa la întâmplare, căci spinii sau îngrijorările vieţii de acum pot opri orice dezvoltare ulterioară. Dacă prima parte a vieţii este timpul semănatului, a doua este pentru secerat, iar profetul Osea ne arată că « cine seamănă vânt culege furtună»; « Semănaţi potrivit cu neprihănirea şi veţi secera potrivit cu îndurarea. » Osea 10-12.

« Cel înţelept câştigă suflete. »

        Au dreptate românii când se roagă să le dea Dumnezeu mintea de pe urmă. Va veni sigur o vreme când toţi vom vedea că nu am avut minte pentru a investi în oameni, singurele valori eterne.

            Noi ştim că preţul iertării a fost plătit integral, dar noi trebuie să facem cunoscut acest lucru ducându-ne în toată lumea cu mesajul mântuirii.

            Nu sunt decât două feluri de investiţii în oameni şi în lucruri. În Apocalipsa 18.12-13, vedem clar priorităţile sistemului lumii sau Babilonului, unde pe primul loc e aurul şi argintul iar pe ultimul loc se află sufletele oamenilor, şi sistemul divin din predica de pe munte unde pe primul loc sunt oamenii. Ei reprezintă Împărăţia lui Dumnezeu, iar celelalte lucruri, deci nu fiinţe, ni se vor da pe deasupra.

            Iată adevărata scară a valorilor, pe care fiecare o stabileşte în funcţie de sistemul căruia-i aparţine. Dacă nu aducem măcar un om la Domnul Isus nu avem cum să ajungem acolo unde verbul a fi se conjugă la plural.

            Unitatea de măsură a înţelepciunii este numărul celor salvaţi. Pe 26 Dec 2005 un înnotător a devenit celebru murind pentru salvarea a 117 naufragiaţi, la cutremurul urmat de Tsunami din Tailanda.

Domnul va sfârşi ce a început pentru mine Psalm 138-10.

          Numai despre Domnul suntem siguri  că face lucrul acesta totdeauna, spre deosebire de noi oamenii care de cele mai multe ori ne oprim, deşi Domnul Isus a spus cine a pus mâna pe plug să nu se mai uite înapoi.

            Deci noi suntem lutul şi Dânsul olarul, dar a fi lut înseamnă, foarte mult, căci lutul deşi are personalitatea sa, întotdeauna se lasă modelat, pentru ca olarul să-i dea forma scopului său.

            Dacă ne considerăm artizanii propriului viitor, rezultatul este totdeauna un dezastru dar dacă şi noi, ca David, credem că suntem oglindirea slavei Sale, şi că de la un capăt la celălalt, suntem capodopera Sa, atunci putem declara siguri că ce a început în noi şi prin noi, va şi sfârşi.

            Shakespeare a spus ce suntem noi în următoarea frază: "Roşul tineresc al hotărârilor bune s-a veştejit în pustia de şedere pe gânduri".

Veţi fi ca gura Mea.

« Dacă veţi despărţi ce este de preţ de ce este fără preţ, veţi fi ca gura mea ». Ieremia 15 –19.

            În fiecare clipă, noi suntem în faţa opţiunilor sau a alegerii, fie că ştim sau nu, fie că vrem sau nu. Ce voi face în clipa următoare eu decid în clipa prezentă.

Este cred cea mai mare provocare şi doresc ca din această clipă această informare să producă o transformare radicală.

            Ce este mai frumos ce este mai curat, ce provocare extraordinară, de a fi prin comparaţie ca gura Mea zice Domnul, numai dacă vom despărţii ce este de preţ de ce este fără preţ. Iată modelul preţuirii. Fiindcă ai preţ în ochii Mei şi te iubesc de aceea dau oameni pentru tine şi popoare pentru viaţa ta Isaia 43-4.

            Suntem înconjuraţi de ce nu are preţ dar deseori nu facem ce spune Cuvântul. Două lucruri au cel mai mare preţ. Domnul Isus şi tot ce este legat de dânsul şi oamenii lumea pentru care a murit. Ni se cere nu numai să le deosebim,  ci să le şi despărţim.

Fântânile minunate.

             Biblia vorbeşte despre multe fântâni aşa de exemplu vedem fântâna Domnului  în Numeri 21-16 unde au mers la Beer “fântână”, unde tot poporul a băut apă, dar despre trei fântâni se vorbeşte în mod special şi anume:

            Fântâna unde  Eliezer din Damasc robul lui Avraam a făcut o rugăciune, pe care Dumnezeu a ascultat-o întocmai cum a fost formulată, şi care este relatată în Geneza 24. Acolo s-a decis frumoasa căsătorie a lui Isaac cu Rebeca.

            A doua fântână este locul unde sa oprit Moise când a fugit în ţara Moabului, după ce omorâse Egipteanul ce nedreptăţea un Evreu. Ca şi în primul caz la această fântână, Dumnezeu pregătea viitoarea soţie a lui Moise. Moise şi-a cucerit nevasta cu amabilitatea de care a dat dovadă, trăsături din ce în ce mai rari astăzi, apărând cele şapte fete ale Preotului Madianit de nişte păstori răi, iar greoaia muncă de a scoate apă pentru turma fetelor a făcut-o Moise, iar când fetele s-au dus mai devreme acasă şi au spus tatălui lor despre omul care le-a ajutat, au fost trimise înapoi la fântână, au chemat pe Moise acasă, căsătorindu-se cu Sefora una din cele şapte fete.

            A treia fântână este aceea din Sihar unde Domnul Isus întâlneşte femeia Samariteană, făcând din dânsa, prima femeie misionară de pe pământ.

            Fântânele pe pământ, sunt simbolul binecuvântărilor.

            Filistenii pe unde treceau înfundau fântânile iar poporul lui Dumnezeu desfunda şi făceau fântâni noi.

Aruncă pâinea pe ape. Eclesiast 11-1

Eclesiast 11-1

            Tot ce noi considerăm risipă, mai curând sau mai târziu vom vedea că acesta este adevăratul nostru câştig. Nici-o bucurie nu e mai mare ca aceea de a dărui, dar cea mai mare dăruire este cea de sine.

            Eclesiastul ne spune s-o împărţim în şapte şi chiar în 8 părţi căci nu ştim care va rodi. 

            Credem că acest îndemn priveşte toate zilele săptămâni. Acum este perioada celor şapte ani de belşug dar categoric vor urma cei şapte ani de secetă.

            Dacă nu se găsea un Iosif în Egipt, care în toate este o icoană pre închipuitoare a Domnului, Isus în această perioadă de belşug nu s-ar fi strâns nimic. 

            În această primă parte a vieţii trebuie să semănăm, ca să avem ce culege, în a doua parte şi poate pentru eternitate. Poate tocmai de aceea ne spune că după multe zile pâinea aruncată o vom găsii iarăşi.

            Pe lângă aspectul binefacerii, Cuvântul se mai referă şi la propovăduirea Evangheliei unde suntem foarte deficitari, fără să ne fie ruşine deoarece ea este puterea lui Dumnezeu, pentru mântuirea fiecăruia care crede.

Preţuirea omului.

           Pentru că ai preţ, şi te iubesc, dau oameni pentru tine şi popoare  pentru viaţa ta. Cel ce a fost cel mai dispreţuit şi părăsit de oameni, culmea preţuieşte toţi oamenii fără nici-o excepţie, şi nu părăseşte nici odată pe nimeni.

            A dovedit aceasta când fiind pe cruce pe nedrept şi se putea răzbuna, nu a făcut aceasta ci din potrivă a zis Tată iartă-i căci nu ştiu ce fac.

            Orice formă de dispreţ la adresa unui semen este un dispreţ la adresa lui Dumnezeu, spune Solomon.

            Am avut o problemă în Chicago şi am intrat într-un birou unde toţi salariaţii erau de culoare.

            În nici-o societate a albilor din marile oraşe ale Americi nu am găsit ospitalitatea şi bunăvoinţa acestor oamenii de culoare. Din clipa aceea am căpătat o altă optică despre oamenii de culoare.

            Toţi oamenii au un mare preţ pe care Domnul l-a plătit deja, încât acum în orice om văd o valoare inestimabilă, dacă pentru el preţul plătit a fost viaţa Fiului lui Dumnezeu.

Vistieria inimii Luca 6- 43

Omul bun scoate lucruri bune din vistieria bună a inimii sale. Noi putem fi sau bogaţi, sau săraci, după principiile care le practicăm. Putem face din inima noastră fie o vistierie de comori incalculabile care sunt cele 10 roade ale Duhului Sfânt din Galateni 5. 22- 23, sau o ladă de gunoi cu cele 13 păcate din Marcu 7. 21- 23 care ies din inimă, de data aceasta număr fatidic.

            Omul bun, lucruri bune, vistierie bună, iată  oferta gratuită pe care dacă o acceptăm vom fi scutiţi de decepţii, depresii care invadează orice inimă omenească. Stă în puterea tuturor copiilor lui Dumnezeu, prin credinţa fermă, în puterea Duhului Sfânt, de a nu lăsa inima sa la discreţia altora, să arunce gunoaie, ci să fie o grădină închisă, un izvor pecetluit doar pentru Domnul Isus.

Circuitul valorilor

Isus la Marea Galileei

             „Din mâna Ta primim tot ce-Ţi aducem”, spune David.

            Când vom înţelege mecanismul ce caracterizează tot universul lui Dumnezeu, vom vedea că fiecare din noi, copiii Săi, nu suntem decât nişte canale prin care trebuie să circule toate binecuvântările Sale.

            În Israel sunt două feluri de mări şi anume marea Galileei care primeşte apele din izvoarele Hermonului şi le dă mai departe, şi marea Moartă, care numai primeşte apele Iordanului dar reţine totul, pentru a-şi confirma numele.

            Putem face această analogie, că sunt aşa zişi creştini care vor numai să primească, uitând maxima Domnului Isus că este mai ferice să dai decât să primeşti, dar cei ce fac aceasta o fac numai pentru a-şi confirma numele.

            Dar slavă Domnului că sunt fraţi care sunt binecuvântaţi ca să fie o binecuvântare, cum i-a spus Dumnezeu lui Avraam, şi cum a făcut David.

            În vedeniile sale proorocul Zaharia a văzut un lucru extraordinar, cum prin ţevile aurii curgea untdelemnul auriu. O singură condiţie trebuia îndeplinită şi anume ca structura ambalajului să fie aceeaşi cu a conţinutului, confundându-se marfa cu ambalajul. Dacă untdelemnul Duhul Sfânt este auriu noi, ţevile prin care curg toate binecuvântările cerului, să nu fim diferiţi, deoarece nu se poate construi veacul de aur cu inimi de plumb.

A fi iubit

               „A fi iubit preţuieşte mai mult decât aurul şi argintul”. Proverbe 22-1.

Ieri a fost ziua îndrăgostiţilor a aşa zisului Sf. Valentin, împrumutată  de la Americani, care în ultimii ani a devenit o sărbătoare internaţională, cu cele mai mari orgii. Am deschis Biblia să văd ce are Dumnezeu de spus şi am primit versetul de mai sus.

            În numai 10 cuvinte avem o revelaţie extraordinară. Ce avem comun toate fiinţele, este dorinţa de a fi iubite, dar din nefericire omul confundă iubirea cu plăcerea.

            O altă dramă este faptul că iubirile nu se întâlnesc, deoarece nu trec prin prisma cristalină a diamantului Divin, adică Domnul Isus, singurul care poate descompune cele 7 elemente ale sale, ROGVAIV-ul curcubeului, din Ioan 3-16, format din 7 fraze, adevăratul model din candelabrul iubirii.

            Din prima poruncă a legii, rezultă acest triunghi al iubirii, şi anume verticala iubirii lui Dumnezeu, şi orizontala iubirii aproapelui, ambele unite prin ipotenuză, este singurul, mod în care iubirile se pot întâlni.

            În orice domeniu ignoranţa se plăteşte mai ieftin, dar a nu şti sau a nu crede că Cineva acolo sus te iubeşte, aici ignoranţa este fatală, omul este indus în eroare de Diavolul care seamănă otrava deprimării.

            Cel mai important lucru pe care trebuie să-l reţinem este faptul că acest gen de iubire nu caută motivaţii aşa cum căutăm noi.

            „Noi Î-L iubim pentru că El ne-a iubit întâi”, deci iubirea noastră este un ecou al iubirii Sale, oarecum condiţionată, dar ce este imposibil de înţeles, este lipsa ecoului ce ar trebui să facă întreaga planetă să vibreze. O lume care vibrează numai la mirosul banilor, nu mai poate vibra, la parfumul iubirii divine.

            Când vom putea înţelege că a fi iubit, preţuieşte mai mult decât tot aurul şi argintul lumii? Istoria căutătorilor de aur şi argint din California a demonstrat faptul că e o iluzie a crede că poţi deţine aceste fantome, aurul şi argintul, banii, ci din potrivă, căutătorii au devenit victimele acestei fantome definită prin cuvântul spaniol  Eldorado.

Labirintul vieţii

           Cum putem călătorii fără a ne rătăci prin labirintul vieţii? „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa”. Ioan 14- 6

            Aşa cum Ulise nu s-a rătăcit în labirintul Minotaurului datorită firului Ariadnei, spune mitologia Greacă, noi la fel avem nevoie nu de un fir ci de o lumină fără de care nimeni nu mai poate găsi drumul adevărat.

            După 60 de ani cu Domnul, spre slava Sa, declar că traversând cea mai neagră etapă a istoriei din ultimele sute de ani Hitlerismul, Stalinismul, comunismul, Ceauşismul, prin întunecatul labirint al acestor monştri, am avut nu firul Ariadnei ci firul roşu al sângelui ispăşitor, al Domnului Isus, care nu este o himeră, ci o realitate demonstrată la toate curbele şi intersecţiile vieţii.

SAMSON SI DALILA...

SARPELE SE DISCULPA...

Ţara ce s-a născut într-o zi.

Bustul lui ben Gurion pe aeroportul din Tel Aviv

Isaia 66-8.”Se poate naşte o ţară într-o zi”?

            Israel este singura ţară care sa născut într-o zi, exact cum se întreba proorocul cu 2700 de ani înainte. Multe ţări ale globului au zilele lor naţionale şi o istorie a lor, dar data de 14 mai 1948 orele 10, când vreun conducător de pe vremea Macabeilor nu se mai văzuse în Israel. Ben Gurion anunţă O.N.U.ca să ia cunoştinţă de constituirea noului stat, Israel, fără a mai cere  aprobarea protectoratului Britanic aşa cum prevedeau uzanţele diplomatice.

            Era un pas important în programul lui Dumnezeu pentru această planetă.

„Nu te socoti singur înţelept” Proverbe 3-7

 Proverbe 3-7

                Cel mai mare sculptor al lumii, Constantin Brâncuşi, a cărui operă Pasărea Măiastră s-a vândut la casa de licitaţii din New York cu 20 de milioane de dolari, cel mai mare preţ din istoria casei de licitaţii, ştiţi ce a spus dânsul despre această operă după executarea la prima prezentare  în admiraţia tuturor?

            „Domnilor, pasărea era acolo ca într-o colivie. Ce merit am eu că am eliberat-o lăsând-o să zboare? E a exista deja, Unul singur este creator, şi numai Dumnezeu merită onoarea şi aplauzele dvs.”.

„Oglinda”. Iacov 1- 23

 Iacov 1- 23

Marele preot Iosua imbracat in haine murdare

              Pentru unii cel mai bun prieten este câinele iar cel mai mare duşman este oglinda, cum spunea Patrik Morley, deoarece ea este singura care nu se poate schimba după cum ne schimbă anii pe noi.

            Cuvântul lui Dumnezeu este cea mai fidelă oglindă, dar după ce ne privim în ea uităm îndată cum suntem, deoarece ea nu ne arată cum vrem noi, ci cum suntem. Cât a fost tânără, o împărăteasă avea palatul plin de oglinzi, dar mai târziu a dat ordin să i se schimbe oglinzile, crezându-le vinovate de imaginea pe care o ofereau, ca în final să le distrugă pe toate.

            Atunci când refuzăm realitatea urâţeniei interioare, arătată de Dumnezeu, putem căuta oriunde alternative, dar în zadar.

            Proorocul Zaharia în cap 3- 3 ne vorbeşte despre marele preot Iosua care era îmbrăcat în haine murdare dar sta în picioare înaintea Domnului, iar Satana sta la dreapta lui ca să-l pârască. Îngerul Domnului a zis celor ce stăteau înaintea lui: „Dezbrăcaţi-l de hainele murdare de pe el” şi a zis lui Iosua: „Iată că îndepărtez de la tine nelegiuirea şi te îmbrac în haine de sărbătoare”. Dacă avem ceva pe faţă şi nu vedem să ne ducem la oglindă, apoi la izvor şi ca şi Iosua deşi era mare preot, a fost îmbrăcat chiar în timpul slujbei sale.

Îndatorările învoirii. Ieremia 34-19.

Ieremia 34-19.

            Multă vreme nu am înţeles viţelul lui Avraam despicat în două din Geneza, dar după sute de ani vine Proorocul Ieremia şi explică totul.

            Acolo Dumnezeu a făcut un legământ cu poporul Său care înainte de a se naşte ne spune proorocul că a trecut printre jumătăţile viţelului.

            Întregul popor era cuprins în legământul lui Dumnezeu cu Avraam, ca o prefigurare a faptului că noi am fost cuprinşi înainte de a ne naşte în planul de îndurare. În acel legământ tema principală a fost slobozenia poporului Israel din sclavia Egiptului, unde urma să stea 400 de ani.

            Poporul nu avea voie să aibă sclavi dintre fraţii lor, dar cu toate că a promis acest lucru nu l-au respectat, nici îndatoririle învoielii. Pentru că ei nu au slobozit pe fraţii lor, Dumnezeu a slobozit împotriva lor sabia. Iată efectul de bumerang al comportării lor. Ei practic nu trecuseră printre bucăţile viţelului, dar prin faptul că li se spusese despre semnificaţia jertfei şi nu au acceptat-o, au fost judecaţi. Toţi cei care şi astăzi aud despre jertfa de la Golgota  dar zic: “nu noi L-am omorât!” vor avea aceeaşi osândă.

            Astăzi, cei mai mulţi au captivi la figurat, cum spune Isaia 58. Să nu arestăm pe nimeni în inimile noastre, deoarece nu este liber acela care asupreşte pe alţii.

Trădările interioare.

Irod cel Mare

             Irod auzind despre minunile pe care le făcea Mântuitorul a zis: „Ioan căruia i-am tăiat capul a înviat din morţi, de aceea se fac prin el aceste minuni”.

            Dacă el nu ar fi spus acest lucru, nimeni nu ar fi ştiut marea sa frământare şi poate lungile  sale nopţi de insomnie.

            Interiorul nostru oricât de camuflat am crede că este, prin tot ceea ce facem în exterior,  el este trădat.

            Din viaţa marilor artişti, muzicieni, sculptori, pictori, vedem că tot zbuciumul lor interior, este redat în operele lor, fie dizgraţioase, fie înălţătoare.

            Toată opera lui Picasso, care a creat un curent nou în pictură, reflectă dezordinea din inima sa, în timp ce toată opera lui Brâncuşi, arată toată dimensiunea înălţimii sale spirituale. Muzica nemuritoare a lui Beethoven, Bach, Mozart, Haendel etc. a scos la lumină de ce erau plini aceşti oameni, iar simfonia a IX a lui Beethoven a fost compusă pe când nu mai auzea şi nu mai vedea  nimic.

            Dacă trădările negative sau pozitive se văd aici, ce uşor va fi în ziua judecăţii, când totul se va derula la o altă scară, ca totul să fie revelat, în faţa ochilor ca para focului ai Dreptului Judecător.

Monologul speranţei Psalm 42- 11

Psalm 42- 11

          „Petru ce te întristezi suflete şi gemi înăuntru meu? Nădăjduieşte în Dumnezeu căci iarăşi î-L voi lăuda.

            El este mântuirea mea şi Dumnezeul meu”.

         Ne place mai mult dialogul decât monologul, dar David de trei ori în Ps. 42 şi 43 foloseşte acest monolog sau vorbirea cu sine însuşi.

            Cel mai eficient dialog este rugăciunea prin care noi vorbim cu Dumnezeu şi Cuvântul prin care Dumnezeu ne vorbeşte nouă, după care trebuie să urmeze monologul prin care Duhul Sfânt din noi, vorbeşte sufletului nostru.

            Speranţa se zice că moare ultima, dar la copiii lui Dumnezeu nu moare niciodată.

            Atunci când nu mai putem cânta laudele Domnului înseamnă că suntem pe un pământ străin cum erau Evreii în Babilon, şi monologul este necesar pentru îmbărbătare.

„Răscumpăraţi vremea” Efeseni 5-16

 Efeseni 5-16

             S-a zis că musafirii sânt hoţii timpului, şi uneori este adevărat, dar adevăratul hoţ este Diavolul. Toţi avem acelaşi număr de 168 de ore pe săptămână, dar unii ştiu să transforme minutul trecător în 60 de minute neuitate, în timp ce alţii aruncă aceste diamante ale vieţii în marea ignoranţei.

            Minutul e picătura veacurilor ce-au trecut; dacă preţuieşti minutul faci minuni într-un minut.

            Domnul ne-a răscumpărat pe noi, iar noi trebuie să răscumpărăm timpul, care nu poate fi răscumpărat de nimeni în locul nostru. În Betania Domnul a înviat pe Lazăr, lucrare pe care nimeni nu o putea face, dar piatra au dat-o la o parte oamenii.

            Dacă răscumpărarea noastră a cerut un preţ pe care noi niciodată nu l-am fi putut plăti, cum spune Ps. 49, şi răscumpărarea timpului cere un preţ ce poate fi plătit numai de cei răscumpăraţi. Tot secretul unei vieţi fericite constă în stabilirea corectă a priorităţilor, care încep cu timpul.

Rugăciuni albe pentru zile negre Ps. 71-18.

 Ps. 71-18.

„Nu mă părăsi Dumnezeule chiar la bătrâneţe cărunte”. Este foarte bine să nu uităm că deşi ştim sigur că El nu uită niciodată deoarece uitarea e specifică numai omului ale cărui simţuri au fost şi sunt atrofiate prin păcat, totuşi ca unii care suntem împreună lucrători cu Dumnezeu pentru că Tatăl lucrează şi noi trebuie să lucrăm. Un singur lucru spune Dumnezeu că nu vrea să-Şi mai aducă aminte şi anume de păcatele noastre. Într-o lume în care toate se schimbă Dumnezeu a declarat că: „până la bătrâneţea noastră va fi Acelaşi”. Isaia 46- 4.

            Dacă David care era om după inima lui Dumnezeu totuşi s-a rugat pentru zilele negre ale bătrâneţii şi noi trebuie să facem acelaşi lucru.

„Tot ce facem noi Tu împlineşti pentru noi”. Isaia 26-12

 Isaia 26-12

Primirea Duhului Sfant in Faptele Apostolilor

Dacă noi am crede cu adevărat tot Cuvântul lui Dumnezeu, nu am mai auzi pe nimeni văitându-se, deoarece declaraţia din versetul de mai sus este extraordinară, cum adică tot ce facem noi este totdeauna reflexul voii lui Dumnezeu, da, ştiind că cine este din Dumnezeu nu poate păcătui.

            „Oricine este născut din Dumnezeu nu păcătuieşte, pentru că sămânţa lui Dumnezeu rămâne în el şi nu poate păcătui fiindcă este născut din Dumnezeu”.

            De aceea spunea David în Ps. 119 „Strâng Cuvântul Tău în inima mea ca să nu păcătuiesc împotriva Ta”. Cred că aceasta este sămânţa pe care a venit s-o semene Semănătorul.

            Ap. Pavel ne arată în epistola sa către Efeseni că înainte de veşnicii Dânsul a programat faptele noastre bune, cele rele nu sânt programate sunt numai accidente, pentru care avem un Mijlocitor, Paraclet sau avocat, ce stă permanent înaintea lui Dumnezeu.

            Cuvintele TOT ce facem, nu mai au nevoie de explicaţii.