Căderea Ierihonului şi a Babilonului.

       Ierihonul, oraş pe lângă care am trecut când mă aflam în drum spre Marea Moartă, coborând din Ierusalim unde nu am putut staționa, acesta aparținând Cisiordaniei, a fost cea mai puternică fortăreață a lumii antice - cu ziduri pe care se putea circula în ambele sensuri. Și astăzi, după mii de ani, ruinele sale continuă să impresioneze profund pe toți turiștii. Un asemenea oraș, descris în cartea lui Iosua capitolul 6, era un oraș invincibil din punct de vedere militar.

       Un popor obosit după o călătorie de 40 de ani prin peninsula Sinai nu avea cum să încerce un asemenea război. Dar aici este secretul orcărui succes - de a vedea dincolo de aparențele descurajatoare, îngerii lui Dumnezeu în acțiune, cum spune Psalmul 34 și cum se roagă Elisei pentru Ghehazi: „Doamne, deschide-i ochii ca să vadă.”

       Cu o zi înainte, Iosua întâlnește un om echipat de luptă pe care-l întreabă dacă este aliat sau adversar. I se răspunde nu, ci eu sânt comandantul oștirii Domnului, scoate încălțămintele din picioare căci, locul pe care eşti, este un loc sfânt.

       Orice loc unde ni se descopere Dumnezeu este un loc sfânt! Şi lui Moise la Horeb i se spune același lucru.

       Nici o biruință nu este a noastră, nici un succes nu ne aparține, ci toate sunt și toate trebuie atribuite doar Domnului.

       Iosua a primit porunca să ocolească 6 zile cetatea, o dată în fiecare zi, având în frunte Chivotul cu șapte preoți și șapte trâmbițe din corn de berbec.

(Trâmbițele se făceau din cornul de berbec în memoria berbecului jertfit în locul lui Isac, pe muntele Moria, icoana mântuitoare a Domnului Isus). În ziua a șaptea au ocolit cetatea de șapte ori și, când preoții au sunat din trâmbițele lor, tot poporul a scos strigăte puternice de biruință, moment în care oștirea îngerilor invizibili, cu o putere supranaturală, au surpat zidurile cetății și, cum cetatea era toată asediată, fiecare a inaintat în dreptul lui. Au cântat imnul biruinței fără a se atinge de zid, apoi a urmat căderea Ierihonului ca și pe vremea lui Iosafat.

       La fel va avea loc și căderea fortăreței actuale a Babilonului, după șase mii de ani de istorie, căci înaintea lui Dumnezeu o zi este ca o mie de ani și o mie de ani sînt ca o zi.

       Ziua a șaptea va fi ziua biruinței finale a domniei Domnului nostru Isus Hristos.

       Noi numărăm anii de la nașterea Domnului Isus, dar nu știm cum măsoară Dumnezeu anii pe planeta noastră, știm însă că întregul sistem mondial, cu toată această globalizare care a scos din calcul pe Dumnezeu, se va prăbuși pentru a face loc acelei Împărăției binecuvântate a Mileniului pe această planetă.

       Toate imperiile planetei păreau a fi eterne, în perioadele lor de glorie, dar toate s-au prăbușit ca niște castele de nisip.

       Nabucadnețar, Medo-Persanii, Alexandru Macedon, Roma în cei 1.000 de ani ai săi, Napolen, Hitler, Stalin și mulţi alții - toți au speriat lumea cândva, dar acum peste toți s-a așezat cenușa uitării.

Risipa desfătării ei. Apoc.18- 3.

„A căzut a căzut, Babilonul„.

Fără motive, unii comentatori Biblici, s-au grăbit să afirme la data de 11 sept.2001, prin căderea turnurilor din New York şi celelalte atacuri teroriste că America este Babilonul.

Babilonul nu este o ţară, ci un sistem mondial, format din reziduurile tuturor religiilor false ale pământului care î-şi are originea în ţara Şinearului, Irakul de astăzi, unde oamenii au încercat construirea Turnului Babel.

În cele două cuvinte din titlu, se cuprinde definiţia dată de Domnul acestui sistem. 

O umbră, o icoană preânchipuitoare a Babilonului, am văzut-o în oraşul luminilor Las Vegas construit în secolul trecut, în deşertul Nevada.

Am vizitat acest oraş de două ori, în perioada sa de glorie. Nimic din tot ce se spune în Apocalipsa 18, despre Babilon, nu lipsea în acest oraş supra numit capitala mondială a distracţiei şi a jocurilor de noroc.

Nu am crezut că voi trăi să văd, după grandoarea trecutului, dezastrul prezentului.

Acum am văzut ieri la Televizor, cartiere întregi de corturi cu Homeless adică oameni fără case, fără cele mai elementare utilităţi, lipsiţi de hrană, se atacă reciproc se omoară nemaiputând fi controlaţi.gas, turnul babel

La Paris astfel de oameni am văzut că primeau gratis, o masă caldă pe zi, dar în ţara tuturor posibilităţilor, nu am văzut aşa ceva.

În Las Vegas oamenii dormeau numai ziua, iar noaptea nu puteam circula din cauza aglomeraţiei.

La restaurante era cea mai ieftină mâncare din cauza mulţimii. Marile lucrări, şantiere de anvergură acum au fost abandonate din pricina crizei.

Nu ştim dacă această criză este începutul sfârşitului, dar Las Vegasul şi lumea întreagă, nu va mai fi niciodată ce a fost cândva, spun toţi sociologii. Risipa desfătării, nu putea avea alt sfârşit, decât cel prevăzut de Dumnezeu.

De ce a murit Ghedalia?

Numele "Ghedalia" pe un artefact antic.

       Proorocul Ieremia ne arată că Împăratul Babilonului nu a luat în captivitate pe săracii din Israel, care au fost lăsaţi în ţară sub conducerea lui Ghedalia, şi cum ţara era bogată, ei au dus-o foarte bine un timp. Împăratul Amoniţilor a pus la cale un complot, împotriva lui Ghedalia, de care a aflat unul din locuitorii ţării, Iohanan care s-a dus şi i-a spus.  „Ştii că Baalis împăratul Amoniţilor a însărcinat pe Ismael fiul lui Netania să te omoare, decât să te omoare el pe tine lasă-mă să îl omor eu pe el şi nu va şti nimeni”.

            Ghedalia a spus că nu e adevărat aşa ceva despre Ismael, dar pentru că nu a crezut pe prietenul adevărat, a doua zi a şi fost omorât de Ismael, şi dacă ar fi fost numai atât ar fi fost puţin, dar a urmat drama unui întreg popor.

            Ce înseamnă să te încrezi mai mult în oameni decât în Dumnezeu.

« Cel înţelept câştigă suflete. »

        Au dreptate românii când se roagă să le dea Dumnezeu mintea de pe urmă. Va veni sigur o vreme când toţi vom vedea că nu am avut minte pentru a investi în oameni, singurele valori eterne.

            Noi ştim că preţul iertării a fost plătit integral, dar noi trebuie să facem cunoscut acest lucru ducându-ne în toată lumea cu mesajul mântuirii.

            Nu sunt decât două feluri de investiţii în oameni şi în lucruri. În Apocalipsa 18.12-13, vedem clar priorităţile sistemului lumii sau Babilonului, unde pe primul loc e aurul şi argintul iar pe ultimul loc se află sufletele oamenilor, şi sistemul divin din predica de pe munte unde pe primul loc sunt oamenii. Ei reprezintă Împărăţia lui Dumnezeu, iar celelalte lucruri, deci nu fiinţe, ni se vor da pe deasupra.

            Iată adevărata scară a valorilor, pe care fiecare o stabileşte în funcţie de sistemul căruia-i aparţine. Dacă nu aducem măcar un om la Domnul Isus nu avem cum să ajungem acolo unde verbul a fi se conjugă la plural.

            Unitatea de măsură a înţelepciunii este numărul celor salvaţi. Pe 26 Dec 2005 un înnotător a devenit celebru murind pentru salvarea a 117 naufragiaţi, la cutremurul urmat de Tsunami din Tailanda.

Monologul speranţei (Ps. 42- 11)

„Petru ce te întristezi suflete şi gemi înăuntru meu? Nădăjduieşte în Dumnezeu căci iarăşi î-L voi lăuda.

El este mântuirea mea şi Dumnezeul meu”.

Ne place mai mult dialogul decât monologul, dar David de trei ori în Ps. 42 şi 43 foloseşte acest monolog sau vorbirea cu sine însuşi.

Cel mai eficient dialog este rugăciunea prin care noi vorbim cu Dumnezeu şi Cuvântul prin care Dumnezeu ne vorbeşte nouă, după care trebuie să urmeze monologul prin care Duhul Sfânt din noi, vorbeşte sufletului nostru.

Speranţa se zice că moare ultima, dar la copiii lui Dumnezeu nu moare niciodată.

Atunci când nu mai putem cânta laudele Domnului înseamnă că suntem pe un pământ străin cum erau Evreii în Babilon, şi monologul este necesar pentru îmbărbătare.