Capitolul 5 PUTEM TOTUȘI LUA CEVA DINCOLO, DIN LUMEA UMBRELOR.

 

    „Faceți-vă prieteni cu ajutorul bogățiilor nedrepte, ca atunci când ve-ți muri, ei să vă primească în corturile vecinice„

      Noi toți oamenii de pe pământ am primit fiecare, unii mai mult alții mai puțin, ceva în administrare, fiind socotiți ispravnicii acestor bunuri.

      Majoritatea oamenilor, consideră tot ce au că li se cuvine, ca fiul risipitor, care zice tatălui, dă-mi partea de avere ce mi se cuvine.

      Dar fiind cel mai mic, nu i se cuvenea nimic.

      În pilda ispravnicului, spre mirarea noastră, ni se dă o lecție extraordinară, și anume, că deșii tot ce avem nu e al nostru, dacă suntem generoși și dăm celor ce nu au nimic, suntem lăudați,  Stăpânul a lăudat ispravnicul că și-a făcut prieteni cu ce nu era al lui, chiar dacă pentru stăpân aceasta părea o pagubă.

      Dacă de milioane de ani, soarele sistemului nostru solar, se dăruiește tuturor prin lumină și căldură, și nu numai că nu scade, ci crește, vrea să ne învețe marea lecție că iubirea este singurul generator din univers, care crește numai în măsura în care se dăruiește.

      Statul Israel are două mări, care simbolizează cele două categorii de creștini, le-am vizitat pe amândouă.

      Marea Galileei este alimentată de Iordan din munții frumoși și înalți ai Hermonului, fiind sursa de apă a întregului Israel, dând tot ce rămâne, Mării Moarte.

      Marea Moartă primește milioane de tone de apă, anual, dar nu dă nimic mai departe.

      Ne spunea ghidul că strada pe care am trecut de pe malul mării, cândva adică 10 ani în urmă aparținea mării, dar anual apele sale scad foarte mult și pe drept se numește moartă, deoarece nu dă nimic.

      Aceasta este legea lui Dumnezeu de a primi și a da, altfel creștinismul pe nedrept numit așa, se va scufunda ca această mare care este cu 400 de metrii, sub nivelul tuturor mărilor de pe planeta noastră.

      Marele Evreu convertit la creștinism, Nicolae Steinhardt, a scris o carte celebră pe această temă numită: „Dăruind vei dobândi„.

      Dacă Domnul Isus nu se făcea trup ca Fiu, rămânea o umbră, dar s-a întrupat în lumea umbrelor, ca să putem cunoaște Adevărul, realitatea.

      Pâinea, apa, ospitalitatea, compasiunea, hainele rămân doar umbre, dacă nu se materializează devenind trup, când toate aceste umbre materializate se dăruiesc, devin realități eterne cu care ne vom întâlnii sigur.

      „Oridecâte ori a-ți făcut aceste lucruri,

 celor mai neânsemnați frați ai Mei, Mie Mi lea-ți făcut„ Matei 25.

         Dacă este o artă a Duhului Sfânt de a distinge între umbre și realități, constatăm totodată că este posibil și o artă de transforma umbrele în realității vecinice.

      Miracolul se produce totdeauna atunci când avem predispoziția de a renunța la tot ce avem.

      Când Avram zice, „nimic pentru mine„ i se spune „privește spre cer„ și de atunci a avut totul.

      Ce trebuie să fi fost pentru băiețelul căruia mama lui i-a dat 5 pâinișoare, pe care toate i le cer Apostolii, și el le dă cu bucurie.

      În săcuiul copilului pâinișoarele erau umbre, dar puse în mâinile Domnului Isus, umbrele devin realități, ce au săturat peste 5000 de burți, și cea mai bună investiție, se face pentru stomacurile flămânde.

      După ce văduva din Sarepta, a dat tot ce mai avea pentru o zi, a primit tot ce avea nevoie, pentru tot restul zilelor ei și ale copilului.

      În celula celor doi întemnițați Wurmbrand și Moldoveanu, a mai fost adus un condamnat.

      La ultima noastră întâlnire mi-a spus fratele Moldoveanu că fratele Wurmbrand, avea pe dânsul un halat singura sa avere din închisoare, pe care l-a dat noului venit în celulă spunându-i că fiind frig, să nu răcească, dar dânsul deja stătuse 14 ierni fără să fi avut vreodată căldură.

      Dar odată cu acest dar, i-a dăruit acea iubire care l-a cucerit pentru vecinicie.

      Acest om știa că toți noii veniți sunt primiți în pumni, dar văzând aces gest, a capitulat în fața iubirii mântuitoare a Domnului Isus, reflectată fidel de un copil al Său.

      Dar după aceea a fost eliberat, deși când a dat nu știa nimic de eliberare, și a dobândit tot.

      Când l-am vizitat în Los Angeles, pe strada Borica pe una din cele 7 coline ale orașului de pe malul oceanului Pacific, am zis ce compensare infinită.

Va urma: Cap 6. DAR ÎNTÂI VINE NU CE ESTE DUHOVNICESC CI CE ESTE FIRESC.

Viaţa poate fi trăită cu un scop sau la întâmplare.

“Din întâmplare, se cobora pe acelaşi drum un preot.” (Luca 10:31).

       Toți cei care vin la Ierusalim, din toate punctele cardinale, urcă deoarece Ierusalimul este situat pe Muntele Sionului la o altitudine de 700 de metri față de nivelul mării și, toți cei care pleacă din Ierusalim în orice direcție, coboară.

Spun aceasta deoarece am urcat și am coborât de şapte ori la și de la Ierusalim și am făcut şi drumul din Ierusalim la Ierihon care fiind, pe malul Mării Moarte, este mai jos de Ierusalim cu 1100 de metri deoarece Marea Moartă este cu 400 de metri sub nivelul tuturor mărilor de pe pământ (plus altitudinea de 700 de metri a Ierusalimului fac exact 1100 de metri diferență). 

Poziția geografică a Ierusalimului este menită să ne învețe despre poziția noastră spirituală, Muntele Sionului fiind simbolul altitudini spirituale la care ne vrea Dumnezeu să fim, dar unde din nefericire omul nu a vrut să rămână.

Istoria celui căzut între tâlhari este istoria fiecărui om de pe pământ - în afara vieții Domnului Isus - despre el nu se spune că era pe același drum ca al omului căzut, al Preotului căzut deoarece ocolește pe cel întâlnit și a Levitului căzut care face același lucru condamnabil, „Dar un Samaritean care era în călătorie..”

Samariteanul era în călătorie, avea haine deosebite de Preot și de Levit, era un străin cu care evreii nu aveau legătură - nu se cobora pe același drum, așa cum se spune despre cei trei și avea în bagajul său vin și untdelemn.

Nu sunt decât două moduri de a călătorii în această viață și două tipuri de comportament. Unii - și aceștia sânt cei mai mulți - care trăiesc și merg la întâmplare, chiar dacă au fețe bisericești, indiferent de denominațiune, reprezentați fiind prin Preotul și Levitul care coborau pe același drum ca cel căzut, fără a avea nici dispoziție și nici mijloacele necesare  aparenței pe care o au. Câtă speranță s-a născut în inima celui căzut când a văzut la orizont un Preot, dar câtă decepție a urmat văzând că este ocolit!

Alții, dimpotrivă, care trăiesc având un scop, o ținută şi poartă cu ei totdeauna vinul și untdelemnul.

Dacă un șofer trece pe lângă un accidentat sau un decedat, ocolindu-l, el devine complice cu criminalul, dar dacă un preot trece pe lângă un om căzut și se face că nu-l vede, el este complice cu tâlhari care l-au bătut și l-au lăsat aproape mort pe cel căzut.

Bunul Samaritean, singurul Străin pe acest pământ - așa cum L-au declarat și cei doi în drum spre Emaus deoarece venise din cer, cu care oamenii nu au legătură - fără îmbrăcăminte Preoțească sau Levitică, fiind în călătorie şi nu pe același drum, ci  spre cerul din care venise, a răspuns practic la întrbarea tânărului “..cine este aproapele meu?” .

Acesta a făcut șase lucruri importante şi anume:

1.  S-a oprit să vadă despre ce este vorba;

2.  I-a dezinfectat rănile cu vin;

3.  I-a uns rănile cu untdelemn;

4.  L-a dus la un han unde l-a supravegheat toată

     noaptea;

5.  A plătit hangiul pentru ospitalitatea sa;

6.  A promis hangiului că se va întoarce, rugându-l

să continue ce a început Dânsul și, tot ce va mai

cheltui, îi va înapoi la întoarcere.

Oricine suferă, în orice fel, este aproapele meu și eu trebuie să-l ajut, făcând cele şase lucruri pe care le-a făcut Bunul Samaritean fără bani și fără plată.

Nu numai că nu a cerut bani, așa cum se cere astăzi în special la înmormântări, dar Dânsul a plătit totul.

„Fără plată ați primit, fără plată să dați”.

Lângă Gara Nord și lângă hotelul Strasburg din Paris este o frumoasă biserică pe a cărei, foarte înaltă și frumoasă turlă, sânt scrise aceste cuvinte: „ȘI  CINE ESTE  APROAPELE  MEU ?” Trei săptămâni cât am stat acolo, la hotelul Strasburg, în fața Biserici, în fiecare zi, se dădea o masă caldă celor săraci (cheltuielile cu această masă fiind suportate din fondurile primăriei). Am plecat de la Paris cu amintirea celei mai frumoase sincronizări: sus era întrebarea, iar jos, la masă, era răspunsul.

A trăi la întâmplare înseamnă a ne coborî atât de mult încât nu se mai găsesc cuvinte comparative, iar inevitabila moarte va pecetlui, şi nu la întâmplare, o dreaptă judecată.

Circuitul valorilor

Isus la Marea Galileei

             „Din mâna Ta primim tot ce-Ţi aducem”, spune David.

            Când vom înţelege mecanismul ce caracterizează tot universul lui Dumnezeu, vom vedea că fiecare din noi, copiii Săi, nu suntem decât nişte canale prin care trebuie să circule toate binecuvântările Sale.

            În Israel sunt două feluri de mări şi anume marea Galileei care primeşte apele din izvoarele Hermonului şi le dă mai departe, şi marea Moartă, care numai primeşte apele Iordanului dar reţine totul, pentru a-şi confirma numele.

            Putem face această analogie, că sunt aşa zişi creştini care vor numai să primească, uitând maxima Domnului Isus că este mai ferice să dai decât să primeşti, dar cei ce fac aceasta o fac numai pentru a-şi confirma numele.

            Dar slavă Domnului că sunt fraţi care sunt binecuvântaţi ca să fie o binecuvântare, cum i-a spus Dumnezeu lui Avraam, şi cum a făcut David.

            În vedeniile sale proorocul Zaharia a văzut un lucru extraordinar, cum prin ţevile aurii curgea untdelemnul auriu. O singură condiţie trebuia îndeplinită şi anume ca structura ambalajului să fie aceeaşi cu a conţinutului, confundându-se marfa cu ambalajul. Dacă untdelemnul Duhul Sfânt este auriu noi, ţevile prin care curg toate binecuvântările cerului, să nu fim diferiţi, deoarece nu se poate construi veacul de aur cu inimi de plumb.