Se afișează postările cu eticheta zaharia. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta zaharia. Afișați toate postările

miercuri, 1 ianuarie 2014

Când mănânci și bei nu Eu fac aceasta. Zaharia 7-6.


     Dumnezeu a văzut că unii din cei ce postesc au pretenții mai mari înaintea Domnului.
     Dar în acest verset ni se dă o lecție, şi anume că nu trebuie gândit în felul acesta, ci dacă cineva posteşte o face pentru Domnul iar cel ce mânâncă pentru Domnul mănâncă.

     Postul adevărat ce trebuie  respectat este cel descris în prorocul Isaia 58. 

  • Adevăratul post.
  • 1 Strigă în gura mare, nu te opri! Înalţă-ţi glasul ca o trâmbiţă şi vesteşte poporului Meu nelegiuirile lui, casei lui Iacov, păcatele ei!
  • 2 În toate zilele Mă întreabă şi vor să afle căile Mele, ca un neam care ar fi înfăptuit neprihănirea şi n-ar fi părăsit Legea Dumnezeului său. Îmi cer hotărâri drepte, doresc să se apropie de Dumnezeu. –
  • 3 „La ce ne foloseşte să postim” – zic ei – „dacă Tu nu vezi? La ce să ne chinuim sufletul, dacă Tu nu ţii seama de lucrul acesta?” – Pentru că, zice Domnul, în ziua postului vostru, vă lăsaţi în voia pornirilor voastre şi asupriţi pe simbriaşii voştri.
  • Mal 3.14; Lev 16.29-31; Lev 23.27;
  • 4 Iată, postiţi ca să vă ciorovăiţi şi să vă certaţi, ca să bateţi răutăcios cu pumnul; nu postiţi cum cere ziua aceea, ca să vi se audă strigătul sus.
  • 1Imp 21.9;
  • 5 Oare acesta este postul plăcut Mie: să-şi chinuiască omul sufletul o zi? Să-şi plece capul ca un pipirig şi să se culce pe sac şi cenuşă? Aceasta numeşti tu post şi zi plăcută Domnului?
  • Zah 7.5; Lev 16.29; Est 4.3; Iov 2.8; Dan 9.3; Iona 3.6;
  • 6 Iată postul plăcut Mie: dezleagă lanţurile răutăţii, deznoadă legăturile robiei, dă drumul celor asupriţi şi rupe orice fel de jug;
  • Neem 5.10-12; Ier 34.9;
  • 7 împarte-ţi pâinea cu cel flămând şi adu în casa ta pe nenorociţii fără adăpost; dacă vezi pe un om gol, acoperă-l, şi nu întoarce spatele semenului tău.
  • Ezec 18.7-17; Mat 25.35; Iov 31.19; Gen 29.14; Neem 5.5;
  • 8 Atunci lumina ta va răsări ca zorile, şi vindecarea ta va încolţi repede; neprihănirea ta îţi va merge înainte, şi slava Domnului te va însoţi.
  • Iov 11.17; Ex 14.19; Isa 52.12;
  • 9 Atunci tu vei chema, şi Domnul va răspunde, vei striga, şi El va zice: „Iată-Mă!” Dacă vei îndepărta jugul din mijlocul tău, ameninţările cu degetul şi vorbele de ocară,
  • Ps 12.2;
  • 10 dacă vei da mâncarea ta celui flămând, dacă vei sătura sufletul lipsit, atunci lumina ta va răsări peste întunecime, şi întunericul tău va fi ca ziua în amiaza mare!
  • 11 Domnul te va călăuzi neîncetat, îţi va sătura sufletul chiar în locuri fără apă şi va da din nou putere mădularelor tale; vei fi ca o grădină bine udată, ca un izvor ale cărui ape nu seacă.
  • 12 Ai tăi vor zidi iarăşi pe dărâmăturile de mai înainte, vei ridica din nou temeliile străbune, vei fi numit „Dregător de spărturi”, „Cel ce drege drumurile şi face ţara cu putinţă de locuit”.
  • Isa 61.4;
  • 13 Dacă îţi vei opri piciorul în ziua Sabatului ca să nu-ţi faci gusturile tale în ziua Mea cea sfântă; dacă Sabatul va fi desfătarea ta, ca să sfinţeşti pe Domnul, slăvindu-L, şi dacă-L vei cinsti neurmând căile tale, neîndeletnicindu-te cu treburile tale şi nededându-te la flecării,
  • Isa 56.2;
  • 14 atunci te vei putea desfăta în Domnul, şi Eu te voi sui pe înălţimile ţării, te voi face să te bucuri de moştenirea tatălui tău Iacov; căci gura Domnului a vorbit.”

miercuri, 3 iulie 2013

Duh de rugăciune şi de îndurare.



Zaharia 10-12 .

     De aceste două lucruri avem absolută nevoie fiecare din noi. Cuvântul „îndurare„ este un cuvânt foarte complex şi foarte puţin înţeles.

     Dacă harul cuvânt de origine Greacă atribuit divinităţii nu a putut fi explicat în limba română şi a fost preluat ad literam din Greacă, acest cuvânt „îndurare„ de origine Latină ca roadă a Duhului Sfânt este atribuit şi credincioşilor.

    Dacă aş vrea să caut un sinonim, acela ar fi Dumnezeu.

joi, 27 iunie 2013

Protecţia specială a copiilor lui Dumnezeu.



   „Cel ce se atinge de voi se atinge de lumina ochilor mei„ Zaharia 2-8. 

      Nimeni absolut în istoria umanităţii, nu ar fi putut o asemenea garanţie ca aceia pe care o oferă Dumnezeu prin versetul de mai sus, deoarece orice om chiar dacă ar spune aşa ceva este doar o suflare şi nimeni nu se poate asigura nici pe el însuşi cu atât mai puţin pe alţi. S-ar putea scrie o carte voluminoasă cu dovezile din care se vede că toţi cei ce se ating de copiii lui Dumnezeu se ating de pupila ochiului Său. 

     În anul 1964 Secretarul General al UTC din Tg-Jiu, mai precis din comuna Băleşti, o suburbie a oraşului, a venit la mine acasă să mă anunţe că băncile din adunare care erau în casa mea, că sunt ale UTC-ului şi că vine după masă cu maşina să le ridice. În acea zi am fost cu motocicleta la Craiova să duc bilanțul societăţii unde lucram. Venind seara acasă am trecut cu motocicleta peste o baltă de sânge în faţa casei mele şi am aflat că cel ce venise să-mi ia băncile din adunare făcute de mine, a fost călcat de o maşină. 
     
     Dar nu este singura dovadă că Dumnezeu apără pe copiii Săi.





sâmbătă, 10 noiembrie 2012

Purtaţi-vă cu bunătate şi îndurare unul faţă de altul. (Zaharia 7:9)



     „Ceea ce face farmecul unui om este bunătatea lui;” (Proverbe 19:22)
     „Să nu te părăsească bunătatea și credincișia...” (Proverbe 3:3)
       Comportamentul nostru față de semeni reflectă starea noastră față de Dumnezeu.
       „Cine pe sărac ajută pe Dumnezeu împrumută” ne spune Solomon în pildele sale. Noi trebuie să reflectăm ce ni se oferă asemenea lunii care este frumoasă numai pentru că ea reflectă ce primește – ea, în sine, nu are absolut nimic frumos sau bun, dar lumina pe care o primește o dă mai departe.
       Dumnezeu ne-a tratat cu bunătate și îndurare și nu ne pretinde decât ce ne-a dat. Cel ce datora 10000 de galbeni a fost iertat deoarece nu avea cu ce plăti datoria, dar cel ce a fost tratat cu bunătate și îndurare a tratat pe datornicul său cu răutate și judecată, iar acest comportament a fost pedepsit pe loc.
       În tot universul lui Dumnezeu guvernează o lege şi anume legea dreptății, legea care este temelia scaunului Său și care, mai curând sau mai târziu, va triumfa.
       Un cetățean din judeţul Gorj, pe nume Țundrea, a executat 12 ani de închisoare pentru o crimă ce nu o săvârșise. După o perioadă de timp, criminalul adevărat și-a recunoscut fapta şi a fost pedepsit ca atare, iar procurorul care a instrumentat cazul a fost cercetat la rândul său.
       Toți cei care au beneficiat de bunătatea și îndurarea lui Dumnezeu vor fi judecați dacă nu o reflectă şi altora.

miercuri, 10 octombrie 2012

A uitat să-şi aducă aminte. (2 Cronici 24:22)


    „Împăratul Ioas nu și-a adus aminte de bunăvoința pe care o avusese faţă de el Iehoiada, tatăl lui Zaharia..”, încoronându-l ca împărat.
Zaharia, fiul marelui preot Iehoiada, a fost îmbrăcat cu Duhul Sfânt și a spus poporului să nu mai aducă jertfe pe înălțimi, iar împăratul Iosia a poruncit să fie omorât, dar, după un an, doi oameni străini de Israel l-au omorât pe Ioas, răzbunând sângele lui Zaharia despre care Domnul Isus spune cum a fost omorât între templu și altar.
A mai fost cineva care a murit tocmai pentru că a uitat să-și aducă aminte și anume Saul, primul împărat al lui Israel. Dumnezeu i-a spus să-și aducă aminte de Amalec care a luptat împotriva poporului și să-l nimicească definitiv, dar el a lăsat cu viață pe Agag, oile și boii cei mai buni pentru care a plătit cu viața, fiind împins în propria sa sabie de un Amalecit.
 Multe lucruri despre care Domnul spune să ne aducem aminte, le uităm adesea spre marea noastră pagubă. Pe cine nu laşi să moară (în cazul nostru păcatul amalec), nu te lasă să trăiești – spune un proverb românesc.

miercuri, 3 octombrie 2012

Făgăduinţa Tatălui. (Fapt. Apostolilor 1:6)



Iată cea mai scurtă definiție a Duhului Sfânt care, nu este dată de frații penticostali, ci chiar de Domnul nostru Isus.
Singurul care tot ce făgăduiește sau promite și împlinește - este Dumnezeu, spre deosebire de noi, oamenii, care ori cât de puţine sau de multe juruințe am face, niciodată nu le putem împlini în totalitate. În toate momentele grele ale vieții şi, mai ales în cei 60 de ani de când călătoresc cu avioanele, multe  juruințe am făcut, dar nu toate le-am și împlinit.
Făgăduința Tatălui este Testamentul nostru, adică împreună lucrători cu marea putere a Duhului Sfânt, devenind astfel coproprietari în guvernarea Universului care aparține Tatălui, Fiului și Duhului Sfânt.
Înaintașii noștri au așteptat în Ierusalim această făgăduință a Tatălui, promisă în capitolul 1, dar nu au așteptat mult şi nici în zadar deoarece, în capitolul 2, promisiunea s-a împlinit.
Cartea Faptele Apostolilor este prima și singura carte neterminată - ea este fără introducere și fără salutul de încheiere - deoarece continuă să se scrie și astăzi în ea faptele ucenicilor Lui și, respectiv, faptele noastre.
Noi și noi grupuri de convertiți așteaptă în pridvoarele Ierusalimului, adică ale Bisericilor, făgăduința Tatălui. Unii entuziaști pleacă pe toate meridianele Globului fără a avea în proprietate această „făgăduință a Tatălui”: „Aleargă fără să fie trimiși” (Ieremia 23:21).
Ceasul lui Dumnezeu nu întârzie niciodată, partea noastră fiind aceea de a aștepta cu răbdare, cu rugăciune şi în tăcere răspunsul Domnului!
Dumnezeu nu are șabloane. Am cunoscut persoane sincere care au fost transformate îndată după convertire sau după botezul în apă și am văzut şi persoane care treptat au căpătat această făgăduință a Tatălui.
Președintele Bisericilor Penticostale din Europa, dr. Reuben Sequeira, a ținut cu noi în anul 1992 cursuri timp de o săptămână la Casa Sindicatelor din Pitești și a definit această lucrare a Duhului Sfânt, „Făgăduința Tatălui”, într-un singur cuvânt: „PROCES” şi acest proces are doar un început.
Niciodată nu se termină untdelemnul, ci doar vasele. Făgăduința Tatălui este definită de proorocul Zaharia în capitolul 4:12 ca fiind untdelemnul auriu care folosește țevile aurii, adică inimile noastre.

duminică, 12 februarie 2012

Circuitul valorilor

Isus la Marea Galileei
             „Din mâna Ta primim tot ce-Ţi aducem”, spune David.
            Când vom înţelege mecanismul ce caracterizează tot universul lui Dumnezeu, vom vedea că fiecare din noi, copiii Săi, nu suntem decât nişte canale prin care trebuie să circule toate binecuvântările Sale.
            În Israel sunt două feluri de mări şi anume marea Galileei care primeşte apele din izvoarele Hermonului şi le dă mai departe, şi marea Moartă, care numai primeşte apele Iordanului dar reţine totul, pentru a-şi confirma numele.
            Putem face această analogie, că sunt aşa zişi creştini care vor numai să primească, uitând maxima Domnului Isus că este mai ferice să dai decât să primeşti, dar cei ce fac aceasta o fac numai pentru a-şi confirma numele.
            Dar slavă Domnului că sunt fraţi care sunt binecuvântaţi ca să fie o binecuvântare, cum i-a spus Dumnezeu lui Avraam, şi cum a făcut David.
            În vedeniile sale proorocul Zaharia a văzut un lucru extraordinar, cum prin ţevile aurii curgea untdelemnul auriu. O singură condiţie trebuia îndeplinită şi anume ca structura ambalajului să fie aceeaşi cu a conţinutului, confundându-se marfa cu ambalajul. Dacă untdelemnul Duhul Sfânt este auriu noi, ţevile prin care curg toate binecuvântările cerului, să nu fim diferiţi, deoarece nu se poate construi veacul de aur cu inimi de plumb.

marți, 7 februarie 2012

„Oglinda”. Iacov 1- 23

Marele preot Iosua imbracat in haine murdare
              Pentru unii cel mai bun prieten este câinele iar cel mai mare duşman este oglinda, cum spunea Patrik Morley, deoarece ea este singura care nu se poate schimba după cum ne schimbă anii pe noi.
            Cuvântul lui Dumnezeu este cea mai fidelă oglindă, dar după ce ne privim în ea uităm îndată cum suntem, deoarece ea nu ne arată cum vrem noi, ci cum suntem. Cât a fost tânără, o împărăteasă avea palatul plin de oglinzi, dar mai târziu a dat ordin să i se schimbe oglinzile, crezându-le vinovate de imaginea pe care o ofereau, ca în final să le distrugă pe toate.
            Atunci când refuzăm realitatea urâţeniei interioare, arătată de Dumnezeu, putem căuta oriunde alternative, dar în zadar.
            Proorocul Zaharia în cap 3- 3 ne vorbeşte despre marele preot Iosua care era îmbrăcat în haine murdare dar sta în picioare înaintea Domnului, iar Satana sta la dreapta lui ca să-l pârască. Îngerul Domnului a zis celor ce stăteau înaintea lui: „Dezbrăcaţi-l de hainele murdare de pe el” şi a zis lui Iosua: „Iată că îndepărtez de la tine nelegiuirea şi te îmbrac în haine de sărbătoare”. Dacă avem ceva pe faţă şi nu vedem să ne ducem la oglindă, apoi la izvor şi ca şi Iosua deşi era mare preot, a fost îmbrăcat chiar în timpul slujbei sale.