Diferenţa dintre conjuncţia „şi” şi adverbul „apoi” (Faptele Apostolilor 2:38)

„Pocăiți-vă”, le-a zis Petru, „și fiecare din voi să fie

botezat în numele Domnului Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre” și „apoi veți primi darul Sfântului Duh”.

Accentul trebuie pus pe pocăință şi nu pe botez,

deoarece toate consecințele binecuvântate ale vieții de ea sînt condiționate.

Cornelescu este cunoscut printre cei mai buni

traducători ai Bibliei de pe această planetă. Pentru că au apărut unele interpretări eronate cu privire la Duhul Sfânt, Biblia din traducerea engleză și greacă în care a fost scris Noul Testament, arată o simultaneitate între pocăință și primirea Duhului Sfânt. Din textul de mai sus reiese și veți primi, nu apoi, darul Duhului Sfânt, dar care se dă numai ca urmare a pocăinței şi  nu ca ceva meritat şi datorat stăruințelor noastre, ci este un cadou al pocăinței.

„Și voi după ce ați auzit cuvântul adevărului  

(Evanghelia mântuirii voastre), ați crezut în El, și ați fost pecetluiți cu Duhul Sfânt..” (Efeseni 1:13). Acest verset confirmă simultaneitatea credinței, pocăinței și pecetluirea Duhului Sfânt.

Încercarea noastră de a contribui cu ceva la primirea

darurilor lui Dumnezeu este dovada dorințelor noastre naturale de a crede că bunătatea lui Dumnezeu trebuie stimulată de noi, greşit, nu este așa.

Cuvântul grecesc „metanoia”, înseamnă schimbarea

gândirii, înnoirea minții - dacă este cineva în Cristos este o creație nouă, Dumnezeu nu lucrează cu eforturile noastre care nu produc altceva decât transpirație; tocmai de aceea, în toată îmbrăcămintea preoțească a Vechiului Testament, era interzisă lâna pentru că ea produce transpirație, iar la Dumnezeu funcționează inspirația.

O pocăință adevărată aduce simultan iertarea

păcatelor şi pecetea Duhului Sfânt care rămâne pentru toată viața izvorul puterii permanente pentru orice copil al lui Dumnezeu.

Nașterea din nou, ca și o naștere biologică, cuprinde

tot ce are nevoie în viitor copilul deoarece, s-a demonstrat, că prin convertire are loc o schimbare totală până la nivel celular, deci nu se poate separa lucrarea Duhului Sfânt.

Toate se sincronizează perfect astfel încât

adverbul „apoi” este înlocuit cu această conjuncție „și” veți primi darul Duhului Sfânt simultan cu pocăința.

Lucrarea Duhului Sfânt este un proces care durează

toată viața şi care în noi, ca niște vase deschise pentru Dumnezeu, untdelemnul cu toate darurile sale se revarsă, oprindu-se doar când se termină vasele.     

„Dumnezeu nu întârzie niciodată în împlinirea

făgăduințelor Sale cum cred unii.”

Făgăduinţa Tatălui. (Fapt. Apostolilor 1:6)

Iată cea mai scurtă definiție a Duhului Sfânt care, nu este dată de frații penticostali, ci chiar de Domnul nostru Isus.

Singurul care tot ce făgăduiește sau promite și împlinește - este Dumnezeu, spre deosebire de noi, oamenii, care ori cât de puţine sau de multe juruințe am face, niciodată nu le putem împlini în totalitate. În toate momentele grele ale vieții şi, mai ales în cei 60 de ani de când călătoresc cu avioanele, multe  juruințe am făcut, dar nu toate le-am și împlinit.

Făgăduința Tatălui este Testamentul nostru, adică împreună lucrători cu marea putere a Duhului Sfânt, devenind astfel coproprietari în guvernarea Universului care aparține Tatălui, Fiului și Duhului Sfânt.

Înaintașii noștri au așteptat în Ierusalim această făgăduință a Tatălui, promisă în capitolul 1, dar nu au așteptat mult şi nici în zadar deoarece, în capitolul 2, promisiunea s-a împlinit.

Cartea Faptele Apostolilor este prima și singura carte neterminată - ea este fără introducere și fără salutul de încheiere - deoarece continuă să se scrie și astăzi în ea faptele ucenicilor Lui și, respectiv, faptele noastre.

Noi și noi grupuri de convertiți așteaptă în pridvoarele Ierusalimului, adică ale Bisericilor, făgăduința Tatălui. Unii entuziaști pleacă pe toate meridianele Globului fără a avea în proprietate această „făgăduință a Tatălui”: „Aleargă fără să fie trimiși” (Ieremia 23:21).

Ceasul lui Dumnezeu nu întârzie niciodată, partea noastră fiind aceea de a aștepta cu răbdare, cu rugăciune şi în tăcere răspunsul Domnului!

Dumnezeu nu are șabloane. Am cunoscut persoane sincere care au fost transformate îndată după convertire sau după botezul în apă și am văzut şi persoane care treptat au căpătat această făgăduință a Tatălui.

Președintele Bisericilor Penticostale din Europa, dr. Reuben Sequeira, a ținut cu noi în anul 1992 cursuri timp de o săptămână la Casa Sindicatelor din Pitești și a definit această lucrare a Duhului Sfânt, „Făgăduința Tatălui”, într-un singur cuvânt: „PROCES” şi acest proces are doar un început.

Niciodată nu se termină untdelemnul, ci doar vasele. Făgăduința Tatălui este definită de proorocul Zaharia în capitolul 4:12 ca fiind untdelemnul auriu care folosește țevile aurii, adică inimile noastre.

Imperativul cerului.

              Nu este alt nume dat oamenilor în care trebuie să fiţi mântuiţi. Faptele Apostolilor 4-12.

            Noi ştim mijloacele de transport au staţii obligatorii şi facultative. Pentru noi ca oameni muritori pe acest pământ trebuie să ştim de a ne opri şi a înţelege că Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului ci doreşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi.

            Din punctul de vedere al Său e clar, trebuie să fie clar şi pentru noi deoarece este o problemă pur personală, imperativul cerului este convertirea, aceasta nu este capriciul unor oameni.

EI AU CREZUT CUVÂNTUL.

 Fapte 17-4

Am intrat într-o mare librărie din Los Angeles în 2005, unde am văzut o carte pe care era scris cuvântul Free.

Am luat această singură carte, și când am plecat nu am mai dat pe la casă deoarece eu am crezut cuvântul care înseamnă în limba Engleză gratis. Cineva de acolo m-a oprit.

M-am dus la casă cu degetul pe acest cuvânt. Imediat și-au cerut foarte respectuoși scuze pentru faptul că am fost oprit să plec.

Merg cu această carte prin diferite adunări pentru a demonstra că noi trebuie să credem Cuvântul lui Dumnezeu dacă vrem să ne bucurăm de promisiunile Sale.

Dacă nu credeam cuvântul oamenilor scris pe această carte nu o aveam, cu atât mai mult trebuie să credem Cuvântul Sfânt.

O SINGURĂ FLOARE DE PE ACEST PĂMÂNT, SE MIȘCĂ TOATĂ NOAPTEA, ÎN FUNCȚIE DE UNGHIUL SOARELUI! ESTE FLOAREA SOARELUI.

Cel mai frumos exemplu, dacă vrem să fim o floare a Domnului, ne este oferit de această floare care se culcă, dacă putem spune așa, totdeauna spre apus dar se trezește totdeauna spre răsărit, până când înflorește totdeauna fără excepție, cu fața spre răsărit rămânând așa până la cules.



În această lungă noapte a timpului, să urmărim pașii Domnului Isus, singurii care poartă belșugul - Psalmul 65, până va răsări la orizont, Domnul nostru Isus Cristos, Luceafărul Strălucitor de Dimineață prefigurat de planeta Venus.

Dacă o floare poate să urmeze clipă de clipă pe Creatorul său, cu atât mai mult noi care suntem mai de preț decât toate florile și păsările, ne spune Domnul Isus în predica de pe munte, să urmăm clipă de clipă pe Creatorul nostru.


Trei lucruri foarte importante putem învăța de la această floare.

1. Seamănă întocmai cu acela pe care-l iubește și-l urmează.

Această floare a căpătat întru totul frumusețea aceluia al cărui nume îl poartă, nu ar avea nici-o valoare numele dacă nu ar corespunde realității.

Mulți poartă numele Domnului Isus, deoarece numele de creștini, vine de la latinescul cuvânt Cristianos adică Hristos în noi și tocmai pentru aceea primilor convertiți din Antiohia pentru prima dată li s-a dat numele de creștini.


2. Floarea soarelui nu are ca alte flori propria lor viață sau direcție, ci viața și direcția Aceluia după care se numesc.

Prorocul Isaia ne spune în capitolul 53 că fiecare om are propria sa cale și fiecare își vede de drumul lui.


Mă găseam la o intersecție de drumuri spre două adunări, și nu știam la care să mă duc.


Am deschis Biblia și unde am aruncat ochii scria: „du-te spre miazăzi„ Fapte 8-26 și ducându-mă acolo a fost foarte bine.


Oricine vrea să facă numai voia Domnului totdeauna va găsi calea Sa.


Nu există vânt favorabil, decât pentru cei ce au o țintă precisă.


„Multe căi pot părea bune omului, dar la urmă vede că duc la moarte„

Toate drumurile pot duce la Roma, dar spre cer e unul singur și sigur. Ioan 14-6

3. Alergarea permanentă zi și noapte după soare a acestei flori se oprește odată pentru totdeauna atunci când înflorește totdeauna spre răsărit.


Alergarea noastră împreună cu Domnul se va sfârșii, când viața va înflorii pentru veșnicie, la cel din urmă strigăt al trâmbiței lui Dumnzeu în veșnica dimineață fără nori a cerului.