Definiția mântuirii. Luca 2-77.

     „Să dai poporului tău cunoștința mântuirii care stă în iertarea păcatelor„

Putem cunoaște multe lucruri, de care nu vom da socoteală.

Nu trebuie să uităm niciodadă ce spune Eclesiastul în ultimul său capitol 12 și ultimul verset că Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată.

      Noi trebuie să cunoaștem mântuirea spre a putea avea iertarea păcatelor, singura cale spre fericirea noastră cea adevărată.

      Pentru aceasta S-a născut, a trăit, a suferit Domnul Isus, a fost jertfit si a înviat ca noi să putem cunoaște mântuirea care constă în iertarea păcatelor. După ce Dumnezeu a văzut timp de 4000 de ani că natura umană prin sine este irecuperabilă, a găsit în sine soluția de neimaginat a iubirii ce se jertfește pe Sine prin Fiul. 

     Numai printr-un cuvânt de mulțumire și recunoștință putem dobândi iertarea păcatelor.

Drama fratelui fiului risipitor.

         A fi sărac într-o ţară bogată ca România este trist dar este posibil, însă a fi lipsit într-o familie bogată ca a celor doi fii este inadmisibil şi totuşi adevărat.

        Tatăl, la cererea fiului cel mic, le-a împărţit averea, adică fiecare a devenit bogat, dar în timp ce unul a risipit-o în lumea largă a păcatelor, cel mare nu ştiut să preţuiască  şi să se bucure de bogăţia pe care o primise în dar.

            Iată cele două extreme dramatice ale întregii omeniri  în care  toţi primesc ceva dar fiecare acţionează atât de diferit, dar spre nenorocirea sa.

      Acesta a fost este şi va fi lucrarea unui vrăjmaş ce urmăreşte doar nefericirea umanităţii.

         Este dureros să vedem că fiul risipitor, deşi a făcut numai rău prin tot comportamentul său, şi-a venit în fire şi prin întoarcerea sa la tatăl, a reparat tot trecutul, în timp ce fratele său cel mare care a făcut numai bine, şi aparent nu i se poate reproşa nimic, nu a avut nici o bucurie adevărată, ci numai supărare şi necaz.

            Marea lecţie este că nu faptele bune ne mântuiesc ci convertirea autentică.

Imperativul cerului.

              Nu este alt nume dat oamenilor în care trebuie să fiţi mântuiţi. Faptele Apostolilor 4-12.

            Noi ştim mijloacele de transport au staţii obligatorii şi facultative. Pentru noi ca oameni muritori pe acest pământ trebuie să ştim de a ne opri şi a înţelege că Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului ci doreşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi.

            Din punctul de vedere al Său e clar, trebuie să fie clar şi pentru noi deoarece este o problemă pur personală, imperativul cerului este convertirea, aceasta nu este capriciul unor oameni.

Aruncă pâinea pe ape. Eclesiast 11-1

Eclesiast 11-1

            Tot ce noi considerăm risipă, mai curând sau mai târziu vom vedea că acesta este adevăratul nostru câştig. Nici-o bucurie nu e mai mare ca aceea de a dărui, dar cea mai mare dăruire este cea de sine.

            Eclesiastul ne spune s-o împărţim în şapte şi chiar în 8 părţi căci nu ştim care va rodi. 

            Credem că acest îndemn priveşte toate zilele săptămâni. Acum este perioada celor şapte ani de belşug dar categoric vor urma cei şapte ani de secetă.

            Dacă nu se găsea un Iosif în Egipt, care în toate este o icoană pre închipuitoare a Domnului, Isus în această perioadă de belşug nu s-ar fi strâns nimic. 

            În această primă parte a vieţii trebuie să semănăm, ca să avem ce culege, în a doua parte şi poate pentru eternitate. Poate tocmai de aceea ne spune că după multe zile pâinea aruncată o vom găsii iarăşi.

            Pe lângă aspectul binefacerii, Cuvântul se mai referă şi la propovăduirea Evangheliei unde suntem foarte deficitari, fără să ne fie ruşine deoarece ea este puterea lui Dumnezeu, pentru mântuirea fiecăruia care crede.

Monologul speranţei Psalm 42- 11

Psalm 42- 11

          „Petru ce te întristezi suflete şi gemi înăuntru meu? Nădăjduieşte în Dumnezeu căci iarăşi î-L voi lăuda.

            El este mântuirea mea şi Dumnezeul meu”.

         Ne place mai mult dialogul decât monologul, dar David de trei ori în Ps. 42 şi 43 foloseşte acest monolog sau vorbirea cu sine însuşi.

            Cel mai eficient dialog este rugăciunea prin care noi vorbim cu Dumnezeu şi Cuvântul prin care Dumnezeu ne vorbeşte nouă, după care trebuie să urmeze monologul prin care Duhul Sfânt din noi, vorbeşte sufletului nostru.

            Speranţa se zice că moare ultima, dar la copiii lui Dumnezeu nu moare niciodată.

            Atunci când nu mai putem cânta laudele Domnului înseamnă că suntem pe un pământ străin cum erau Evreii în Babilon, şi monologul este necesar pentru îmbărbătare.

Autismul creştin - Partea 1

Ce înseamnă altceva

1 Mântuirea este darul lui Dumnezeu, şi se capătă prin credinţă nu prin fapte ca să nu se laude nimeni Efeseni 2.
2 Altceva: fapte bune, spovedanii, rugăciuni către sfinţi, posturi, canoane, etc.
3 Faptele bune: rugăciunea, postul, sunt consecinţele mântuirii, cum roadele nobile sânt urmarea altoirii, nu condiţia sa.
4 Nu este nici un mijlocitor între Dumnezeu şi om decât omul Isus Hristos.
5 Altceva: intermediarii, ca preoţi, papi, rabini, pastori, care trebuie să fie slujitori nu conducători. Unul singur este Capul Bisericii. Să nu numiţi pe nimeni Rabi, Unul singur este Învăţătorul vostru.