„Nu voi veți vorbi ci Duhul Sfânt„

Marcu 13-11.

„Dacă vorbește cineva să vorbească cuvintele lui Dumnezeu„ ne spune Ap. la 1Petru 4-11.

Tonul face muzica. Prin susurul blând și subțire totdeauna a vorbit Dumnezeu. 1 Împ. 19-12

„Vorbirea voastră să fie cu har dreasă cu sare„ spunea Domnul Isus. „Dacă nu greșește cineva în vorbire este un om desăvârșit„ Iacov 3-2.

În trei ani învățăm să vorbim dar ca să tăcem nu reușim nici în 30 de ani, deși tăcerea-i ca mierea.

Toate își au vremea lor dar nu am auzit sau văzut această vreme a tăcerii, la cei vii în afara Domnului Isus.  

Dacă toate predicile noastre ar fi inspirate și nu transpirate, Evanghelia ar fi ajuns foarte departe

Domnul Isus care avea atâtea lucruri în Sine a spus, „Eu nu vorbesc nimic de la mine„.

Să nu uităm că nu noi trebuie să vorbim ci oridecîteori deschidem gura, Duhul Sfânt să se exprime totdeauna, prin cuvintele noastre.

            Izvorul credinței a secat izvorul suferinței.

                       Marcu 5-29.

În acea împrejurare din toată multimea care-L înconjura pe Domnul Isus, numai o singură femeie a fost vindecată, deoarece a venit la adunare cu un scop precis, de a se atinge de Dânsul.

Dacă ar mai fi fost o a doua persoană, sigur ar fi fost menționată.

Lecția ce trebuie învățată, este de crede incredibilul, pentru a vedea invizibilul.

Izvorul credinței seacă totdeauna izvorul suferinței.

Doamne mărește-ne credința.

Totdeauna să venim la adunare cu o dorință precisă, și vom pleca tot ca magii pe un alt drum.

      Vulpile mici strică viile mari.

Diavolul cu subtilitățile sale atacă în așa fel ca să nu poată fi văzut. Care din noi ar fi văzut vreun pericol în vulpile mici care trec pri ogoare atunci când via este în floare.

Numai Duhul Sfânt putea înțelege și explica marele pericol ce petrece în floarea vieții care scuturându-se nu mai poate aduce niciun rod la maturitate. Buturuga mică răstoarnă carul mare.

În orice floare se ascunde rodul. O tânără studentă la medicină din Timișoara a ucis un om. Primul ei copil născut în închisoare s-a născut deformat și a murit după câteva zile.

Dacă vulpile mici nu sunt prinse la timp când viața este în floare, nimic nu se va mai putea face mai târziu după ce florile au căzut.

Dezastrul omenirii constă în aceia că nu se respectă avertizările Bibliei.

Marturii despre Domnul Isus din antichitate

Imperativul cerului.

              Nu este alt nume dat oamenilor în care trebuie să fiţi mântuiţi. Faptele Apostolilor 4-12.

            Noi ştim mijloacele de transport au staţii obligatorii şi facultative. Pentru noi ca oameni muritori pe acest pământ trebuie să ştim de a ne opri şi a înţelege că Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului ci doreşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi.

            Din punctul de vedere al Său e clar, trebuie să fie clar şi pentru noi deoarece este o problemă pur personală, imperativul cerului este convertirea, aceasta nu este capriciul unor oameni.

Trădările interioare.

Irod cel Mare

             Irod auzind despre minunile pe care le făcea Mântuitorul a zis: „Ioan căruia i-am tăiat capul a înviat din morţi, de aceea se fac prin el aceste minuni”.

            Dacă el nu ar fi spus acest lucru, nimeni nu ar fi ştiut marea sa frământare şi poate lungile  sale nopţi de insomnie.

            Interiorul nostru oricât de camuflat am crede că este, prin tot ceea ce facem în exterior,  el este trădat.

            Din viaţa marilor artişti, muzicieni, sculptori, pictori, vedem că tot zbuciumul lor interior, este redat în operele lor, fie dizgraţioase, fie înălţătoare.

            Toată opera lui Picasso, care a creat un curent nou în pictură, reflectă dezordinea din inima sa, în timp ce toată opera lui Brâncuşi, arată toată dimensiunea înălţimii sale spirituale. Muzica nemuritoare a lui Beethoven, Bach, Mozart, Haendel etc. a scos la lumină de ce erau plini aceşti oameni, iar simfonia a IX a lui Beethoven a fost compusă pe când nu mai auzea şi nu mai vedea  nimic.

            Dacă trădările negative sau pozitive se văd aici, ce uşor va fi în ziua judecăţii, când totul se va derula la o altă scară, ca totul să fie revelat, în faţa ochilor ca para focului ai Dreptului Judecător.

ARTA DE A DISTINGE ÎNTRE UMBRE ȘI REALITĂȚI .................. 8 „VORBESC DESPRE HRISTOS ȘI BISERICĂ„

       Dacă Apostolul Pavel în Efeseni 5 nu ar fi încheiat cu versetul de mai sus, s-ar fi putut crede că în sfârșit familia este o realitate și nu o umbră, dar nu se putea ca pe acest pământ trecător, să poată fi ceva netrecător.

      Familia care î-și trage numele din cer Efeseni 3-14, trebuie să fie o reflectare a realității eterne  Hristos și Biserica.

      Orice familie când începe să devină scop în sine, se prăbușește.

      Noua familie ce se va coborâ din cer de la Dumnezeu, trebuie să se mute împreună cu Domnul Isus în locurile cerești, din punct de vedere spiritual înaintea venirii Domnului Isus pe norii cerului, așa cum vedem în Efeseni 2.

      Nu mai e pentru nimeni un secret faptul că planeta noastră din punct de vedere astronomic, se află în locurile cerești, făcând parte din această mare galaxie ce se numește „Calea Lactee„ adică drumul laptelui, fiind albicioasă datorită puzderiei de stele ce o alcătuiesc.

      Acesta este marele paradox, că pământul nostru este în cer, legănându-se printre astre, iar unii oamenii de pe pământ au transformat habitatul în infern.

      Apostolul Pavel spunea Corintenilor și nouă totodată, că am fost logodiți cu Domnul nostru Isus Hristos, urmând ca nunta să aibă loc în casa Mirelui pe care acum o pregătește așa cum ne-a promis în Ioan 14.

      Dacă Apostolul Petru ne întreabă ce fel de oameni trebuie să fim noi, Domnul Isus ne spune că trebuie să fim ca niște oameni care așteată.

      Nu este decât o fericită așteptare, și anume aceea a Mirelui.

      Da ne putem bucura și de umbrele care ne conduc la realitățile eterne.