Mirosul apei. (Iov 14:9)

        

„Înverzește de mirosul apei”.

Toți știm că apa este inodoră, incoloră și insipidă, dar cu multe milenii înaintea noastră Iov vorbește despre pomii care simnt mirosul apei și, se pare, că se referea la palmieri, aceştia având o rădăcină care se îndreaptă totdeauna în direcția unde se află un izvor de apă.

       Când Domnul Isus se recomandă a fi Apa Vieții a vrut să ne învețe ceva despre infinitele însușiri ale ființei Sale.

       De peste 70 de ani lucrez printre oameni și am constatat că sânt foarte puțini palmieri sau finici care să simntă parfumul Cuvântului lui Dumnezeu, majoritatea fiind doar spini și mărăcini care nu caută izvorul de apă.

       Asemenea acestor pomi sânt persoane care vibrează la orice mesaj divin, după cum sânt și oameni pentru care același mesaj divin este un leagăn plăcut pentru somn.

       Toată cartea Cântarea Cântărilor este o pledoarie a ceea ce înseamnă parfumul Mirelui pentru Mireasa Sa şi anume:  “Eu sânt un trandafir din Saron, un Crin din văi”.

       Toate parfumurile de pe pământ - eu cel puțin le-am cunoscut pe cele din Egipt, Nevada, S. U. A. și Nardul Ierusalimului, făcut din florile munților Himalaia - toate acestea sunt doar nişte umbre ale parfumului Său divin.

       Când mă aflam în călătorie şi eram în drum spre Sinai, șoferul autocarului se oprește în deșert, smulge un arbust parfumat, îl aşează în locul unde avea bagajele și deodată toată mașina a fost parfumată; era noaptea, însă am văzut totul, nu doar am intuit.

       În deșertul acestui pustiu, Ioan Botezătorul găsise parfumul și se recomandă a fi un glas al Acestuia care nu mai poate să tacă.

       Noi, zi și noapte trebuie să ne bucurăm de mirosul apei, adică să cugetăm la legea Domnului (Psalmul 1).

„Îngerii copiilor văd pururi faţa Tatălui care este în ceruri”

Publicat de Catalin Grigore @ Apr 11 2012

Uncategorized

– Un dialog cu Constantin Aninoiu, pastor în cadrul Cultului Creştin după Evanghelie –

Cătălin Grigore: – Domnule Aninoiu, ne cunoaştem de mai bine de douăzeci de ani. Cred că tot într-o primăvară, prin 1990, ne-am întâlnit prima oară. Iată că după ani ne revedem în această ipostază. V-aş ruga să vă faceţi o scurtă prezentare.
Constantin Aninoiu: – Mă numesc Aninoiu Constantin, sunt de profesie expert contabil şi totodată studiez Biblia de şaptezeci de ani. M-am consacrat în timpul liber şi misiunii evanghelice. Sunt originar din Gorj, comuna Băleşti, şi am 83 de ani.
C.G.: – Spuneţi-mi, ce a însemnat să fii o persoană care împărtăşeşte astfel de convingeri religioase într-un regim comunist?
C.A.: – A fost o perioadă dificilă, am traversat o perioadă întunecată.
C.G.: – Spuneţi-mi câteva cuvinte despre convertirea dumneavoastră, cum s-a produs?
C.A.: – La 1 octombrie 1946. Am constatat din Biblie că toţi oamenii, indiferent de religie, se găsesc sub povara păcatului şi am avut această încredinţare.
C.G.: – Ce înţelegeţi prin convertire?
C.A.: – Convertire înseamnă pocăinţă. Domnul Iisus spune: „Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie!”
C.G.: – Ceea ce înseamnă că poţi să fii şi catolic şi ortodox şi protestant…?
C.A.: – Important este să trecem de la vorbe la fapte. Nu contează numele religiei, ci contează viaţa. Fiul lui Dumnezeu a venit să aducă viaţa…
C.G.: – Înainte de 1989, cei care practicau o altă religie erau numiţi de către comunişti pocăiţi. Era un cuvânt ofensator?
C.A.: – Da, se spunea că noi, cei care credem în Dumnezeu, suntem anacronici. Chiar în 1985 a venit Billy Graham, un mare misionar, consilierul lui Jimmy Carter. Atunci m-a a oprit Securitatea când ieşeam din Bascov, eram cu un magnetofon ca să înregistrez predica de la Sibiu. Am stat vreo zece ore pe la Securitate. În timpul anchetei au venit cu o scrisoare cu o ştampilă luată de la Poştă. Mi-au arătat că a sosit le ei o scrisoare prin care numitul Aninoiu Constantin merge la Sibiu ca să-l asasineze pe Billy Graham şi zicea: „noi, un grup de prieteni, anunţăm Securitatea ca să fie oprit de a merge acolo pentru a nu strica relaţiile României cu America”.
C.G.: – Era o scrisoare care avea autor real?
C.A.: – Nu. Era o scrisoare de fapt aberantă, că eu vroiam ca prin aceasta să nu i se mai dea României clauza naţiunii celei mai favorizate.
C.G.: – În ce an a fost asta?
C.A.: – În 1985, pe data de 13 septembrie.
C.G. – Care a fost baza acceptării vizitei lui Billy Graham în România?
C.A.: – Fusese în Rusia şi dacă-l acceptaseră ruşii să evanghelizeze, atunci a solicitat şi a fost acceptat să vină şi în România. Şi cu ocazia asta a vizitat, a stat o săptămână…
C.G.: – Ce a reprezentat pentru oamenii credincioşi din acea vreme vizita sa?
C.A.: – S-a prezentat o casetă în care Ceauşescu a fost informat că numai câţiva oameni au participat, că nu a fost nici un fel de eficienţă pentru Billy Graham. Aşa a acţionat Securitatea. Atunci Ceauşescu a cerut caseta de la Ambasada Americii şi când a văzut mulţimea care a ovaţionat şi l-a ascultat în toate acele oraşe i-a dat afară pe cei care-l minţiseră că Billy Graham n-a făcut nimic în România.
C.G.: – Ce are România deosebit, comparativ cu alte locuri prin care aţi călătorit?
C.A.: – Aici sunt multe de spus, în sensul în care sunt foarte mulţi care călătoresc şi nu-şi cunosc propria ţară. Înainte de a merge să văd lumea mi-am văzut ţara şi, cu toate că am fost invitat să rămân fie în California, fie în Chicago, fie în alte locuri, am revenit aici. Nu înseamnă să fii neapărat naţionalist, însă legătura pe care o avem în ţară cu prietenii, cu biserica, nu poate fi înlocuită. Apoi adaptarea nu este aceeaşi, trebuie să pleci de tânăr. Nici o altă ţară nu poate fi patria. Patria e una.
C.G.: – Cum aţi defini patria?
C.A.: – Locul în care ai deschis ochii şi pe care-l iubeşti.
C.G.: – Într-o seară, v-am văzut la televizor; aţi vorbit despre binefacerile rugăciunii, amintind despre faptul că rugăciunea, când este făcută de către un copil, este ascultată. Vorbeaţi despre unul dintre copiii dumneavoastră şi despre soţia care murise… Ne puteţi spune?
C.A.: – Da, am scris şi o carte, „Mărturii de la porţile Cerului”. Am învăţat cu ocazia decesului primei soţii că orice rugăciune, dacă vrei să fie ascultată, să fie făcută de un copil. Chiar dacă noi nu suntem ascultaţi, se zice că îngerii copiilor văd pururi faţa Tatălui care este în Ceruri
C.G.: – Şi aţi simţit în acel moment?
C.A.: – Da, am văzut şi împlinindu-se.
C.G.: – În ce sens?
C.A.: – În sensul că se pregăteau să o spele, să o îmbrace şi, datorită rugăciunii noastre, într-o cameră alăturată, soţia şi-a revenit şi a mai avut câteva conversaţii importante, văzuse deja tunelul…
C.G.: – V-aţi dat seama?
C.A.: – Da, şi a zis să nu o mai întorc niciodată de pe drumul pe care pornise pentru că e prea frumos.
C.G.: – În ce an era asta?
C.A.: – În 1970, 1 aprilie…
C.G.: – Deci era într-o vreme când nu apăruseră cărţile despre moarte clinică ale lui Raymond Moody…
C.A.: – Nu, nu se ştia nimic despre moartea clinică.
C.G.: – Moartea este un subiect pe care-l evităm de obicei, deşi face parte din traiectoria noastră. Ştiu că mama dumneavoastră a murit la vârsta de 96 de ani. A anticipat, a ştiut?
C.A.: – Da. Mama avea premoniţii, a ştiut exact ziua. Nu numai că ştiut-o, dar s-a şi pregătit. Seara, când a servit ultima masă, aşa a spus sorei mele, care era acolo, şi mai erau şi alţii de faţă: „pentru mine este ultima masă, de acum mâncaţi voi şi fiţi sănătoşi”. Şi i-a binecuvântat pe toţi nepoţii cu o zi înainte de a pleca.
C.G.: – Ce înseamnă pentru dumneavoastră moartea?
C.A.: – Biblia nu foloseşte pentru creştini cuvântul moarte, ci adormire. În limba greacă, cuvântul cimitir se numeşte dormitor. În Biblie, când a murit Lazăr, Mântuitorul a spus: „Lazăr, prietenul nostru, doarme”. Deci moartea este continuarea vieţii, dar pe alt plan. În Epistola Apostolului Pavel către Efeseni se spune: „Deşteaptă-te tu care dormi, scoală-te din morţi şi Hristos te va învia. Noi ne apropiem de sărbătoarea Învierii; în sens spiritual, ea nu are loc decât pentru cei care cred în Domnul Iisus. Apostolul Pavel, la Romani, capitolul 7 spune că „cine a murit de drept, a fost eliberat de păcat”.

ARTA DE A DISTINGE ÎNTRE UMBRE ȘI REALITĂȚI .................. 8 „VORBESC DESPRE HRISTOS ȘI BISERICĂ„

       Dacă Apostolul Pavel în Efeseni 5 nu ar fi încheiat cu versetul de mai sus, s-ar fi putut crede că în sfârșit familia este o realitate și nu o umbră, dar nu se putea ca pe acest pământ trecător, să poată fi ceva netrecător.

      Familia care î-și trage numele din cer Efeseni 3-14, trebuie să fie o reflectare a realității eterne  Hristos și Biserica.

      Orice familie când începe să devină scop în sine, se prăbușește.

      Noua familie ce se va coborâ din cer de la Dumnezeu, trebuie să se mute împreună cu Domnul Isus în locurile cerești, din punct de vedere spiritual înaintea venirii Domnului Isus pe norii cerului, așa cum vedem în Efeseni 2.

      Nu mai e pentru nimeni un secret faptul că planeta noastră din punct de vedere astronomic, se află în locurile cerești, făcând parte din această mare galaxie ce se numește „Calea Lactee„ adică drumul laptelui, fiind albicioasă datorită puzderiei de stele ce o alcătuiesc.

      Acesta este marele paradox, că pământul nostru este în cer, legănându-se printre astre, iar unii oamenii de pe pământ au transformat habitatul în infern.

      Apostolul Pavel spunea Corintenilor și nouă totodată, că am fost logodiți cu Domnul nostru Isus Hristos, urmând ca nunta să aibă loc în casa Mirelui pe care acum o pregătește așa cum ne-a promis în Ioan 14.

      Dacă Apostolul Petru ne întreabă ce fel de oameni trebuie să fim noi, Domnul Isus ne spune că trebuie să fim ca niște oameni care așteată.

      Nu este decât o fericită așteptare, și anume aceea a Mirelui.

      Da ne putem bucura și de umbrele care ne conduc la realitățile eterne.

ARTA DE A DISTINGE ÎNTRE UMBRE ȘI REALITĂȚI ..................... 4 LUCRURILE DINTÂI

Auri sacra fames - Blestemata sete de aur!

Din această definiție a cerului și a pământului de acum, dată în Apocalpsa 22-1, rezultă foarte clar că tot ce vedem nu reprezintă, lucrurile finale ci numai pe cele începătoare, trecătoare, umbrele.

      „Apoi am văzut un cer nou și un pământ nou„

      Aici este toată filosofia vieții, de a distinge umbrele de realități.

      Câtă fericire are un bolnav în pat de aur.

      Tot ce constituie astăzi bogăție, și mai ales pe vremuri de criză, este aurul.

      Acolo și atunci, aurul de acum va fi călcat în picioare, ca un simplu asfalt.

      Când Moise coboară de pe muntele Sinai cu Iosua, și cu cele două table ale legii, văzând vițelul de aur, tablele dintâi sunt aruncate, iar vițelul de aur ars.

      Contrar tuturor legilor fizicii, aurul vițelului prin topire devine cenușe, iar cenușa este aruncată pe lacul din fața muntelui Sinai, pe care l-am filmat, și poporul a băut odată cu apa, și cenușa vițelului.

      Această umbră a iubirii de bani, este rădăcina tuturor relelor, ne spune Apostolul Pavel.

      Dacă aurul a putut deveni cenușe, ce se mai poate spune despre restul lucrurilor?.

      Ca un avertisment peste veacuri, a rămas săpat în stânca munților din Sinai chipul unui vițel, pe care l-am pus pe ultima copertă, a cărții privind Egiptul.

      Toate lucrurile dintâi sunt făcute ca să treacă și tocmai de aceea preocuparea noastră principală este, de a face ceva care să rămână sigur și verificabil.

      Dacă aurul este o umbră pe care nu trebuie să contăm niciodată, această umbră însă dacă o urmărim, ea ne va conduce sigur, la adevărata realitate despre care ne vorbește Cuvântul lui Dumnezeu.

      „Aruncă dar aurul în țărână, aruncă aurul din Ofir, în prundul pâraelor, și atunci Cel Atot puternic, va fi aurul tău argintul tău bogăția ta„ Iov22-24.

      Banul este o bună slugă dar un rău stăpân.

      Toate umbrele sînt bune, ca mijloace dar nu trebuie să devină scopuri în sine.

      Și aurul sau bani și profesia și mașina și casele, constituie binecuvântări pe care Dumnezeu ni le dă ca să ne bucurăm de viață, dar nu au valoare de circulație decât pe pământ.

      Aici unele monede pot fi schimbate la casele de schimb valutar în diverse țării ale lumii, dar nu avem nimic pe pământ ce poate fi dus în cer și converit în monedă cerească în afară, de sufletele oamenilor, care în vitrina Babilonului, se află pe ultimul loc. Apocalipsa 18-13.

      Se știe că în templul din Ierusalim, exista numai moneda templului, nici-o monedă din afară nu avea valoare de circulație în interior.

      Vedem din textul de mai sus, că încă de acum 4000 de ani de pe vremea lui Iov, se cunoștea adevărata scară a valorilor, și umbrele nu se confundau cu realitățile.

      Aurul din Ofir și astăzi este considerat cel mai fin, dar nu pentru Dumnezeu, singura adevărata bogăție.

      Cea mai importantă cultură, informație înțelepciune, constă în a distinge, între ce este efemer, și ce este etern.

      Dumnezeu nu cere niciodată de la nimeni, ce nu poate oferii.

      Noi toți avem capacitatea de a distinge, între umbre și realitate, dar pentru aceasta ne trebuie convertirea, adică schimbarea omului dintâi.

      Apostolul Pavel spunea Galatenilor, „Acum trăiesc, dar nu mai trăiesc eu, adică omul dintâi, ci Cristos trăiește-n mine.

      Adamul dintâi, Pomul Vieții dintâi, Edenul dintâi, Tblele legii dintâi, Ierusalimul dintâi, omul dintâi, trupul dintâi, tot ce face parte din această categorie, au trecut și trebuie să treacă, deoarece acolo nimic din tot ce-a fost odată, ca umbre, nu se vor mai găsi în universal realului.

      „Eu fac toate lucrurile noi„ o metamorfoză universală.

      Dar chiar pe pământ vedem ca o permanentă lecție, că totul este într-o continuă schimbare cu excepția omului care din punct de vedere spiritual este într-o permanentă degradare.

      Structura noastră biologică din 7 în 7 ani este înoită, plantele continuă să crească și să se diversifice, anotimpurile urmează circuitul lor, și parcă Dumnezeu așteaptă roadele fiecărui anotimp, cum spune Proorocul Ieremia, vara a trecut secerișul s-a terminat, dar noi am rămas tot nemântuiți. 8-20

Toate trec întocmai ca umbrele, dar noi fiind prea creduli, le credem realități.

      Niciun tânăr nu poate crede că tinerețea și zorile vieții șunt trecătoare, cum ne spune Eclesiastul 12, și bătrânețea totdeauna surprinde, deși a trimis atâtea semnale, în decursul anilor.

      Despre Efraim, Osea 7-9 spune că-l apucă bătrânețea și el nu-și dă seama.

      Un grup de cinci savanți Englezi au cerut și au primit fonduri pentru a cerceta, fenomenul convertirii, deoarece acest fenomen produce transformări radicale în ființa umană.

      După cinci ani de cercetări au constatat mai ales în acele grupuri de tineri numiți Hepy sau fericiți, ce părăseau familiile școlile, societatea devenind grupuri periculoase, ca aceea din Noua Guinee unde s-au sinucis peste 900 de mebrii, că prin convertire sau pocăință, se petrec schimbări la nivel celular fără niciun medicament, decât prin credință.  

      Noi nu avem decât un singur model perfect și Acesta este Domnul nostru Isus Cristos care deși cunoștea toate locurile ascunse unde joacă banii, de aur, producând o fluorescență sau moneda de aur din pântecele peștelui pe care l-a prins Petru, pentru plata taxelor dar, niciodată nu a vrut să se pricopsească.

      Trezoreria Sa banii Săi, erau în pântecele peștilor, și în sufletele oamenilor care nu falimentează niciodată, și când au venit preceptorii după taxe, Petru este trimis cu unghița să scoată ceva de la banca Sa, plătind taxa pe loc în moneda de aur luată din peștele prins de Petru.

       Când am ajuns în Capernaum, pe malul Nordic am mării Galileei, unde locuia pescarul Petru, un loc pitoresc, m-am gândit în ce condiții umile a trăit și lucrat Fiul lui Dumnezeu, care deșii putea să aibă totul, nu a fost atras de umbre, deorece venise din lumea adevăratelor realității, unde vrea să ne ducă și pe noi.                                                                     Aici este necesară o precizare, noi singuri niciodată nu vom putea distinge umbrele de realități, dar pentru toți cei sinceri cu ei și cu Dumnezeu, prin convertire, are loc o metamorfoză, sau metanoia cum zic Grecii. Adică un proces de înoire a minții, o împlinire a personalității, adică primirea Duhului Sfânt pierdut prin păcatul din Eden.

      Duhul Sfânt are trei funcții precise, conștiința, părtășia și intuiția.

      Intuiția este acea capacitate de a percepe anticipat tot ce este negativ, și care instinctiv, intervine oridecâte ori este nevoie, ceea ce Apostolul Ioan în prima sa epistolă o numește „ungerea pe care a-ți primit-o, vă va învăța toate lucrurile„.

      Chiar și cele 7 sărbători ale Evreilor care reprezintă cele mai importante 7 evenimente ale istoriei, se împart  în două etape adică lucrurile dintâi și cele finale, despărțite între ele de o mare perioadă de timp de peste 2000 de ani.

      Primele patru sărbători, adică: 1 Pesach sau Paștele, 2 Hag HaMatzah sau Azimile, 3 Bikkurim sau Primele roade, și 4 Shavuot sau Rusaliile, fac toate parte din lucrurile dintâi care s-au împlinit, începând cu jertfa Domnului Isus Mielul fără cusur și fără prihană, Cina Domnului, învierea Domnului și sfârșind cu revărsarea Duhului Sfânt în ziua Cincizecimii, sau Rusaliile ziua Trandafirilor.

(rozalia).

      Următoarele 3 sărbători nu mai fac parte din lucrurile dintâi deoarece toate sunt de viitor, timp nedeterminat pentru noi, și toate aceste trei sărbători au loc în luna a șaptea a calendarului Ebraic Tishrei.

      1 Yom Terah 1 Tishrei, sau sărbătoare trâmbițelor, adică venirea Domnului nostru Isus Cristos cu trâmbița lui Dumnezeu pe norii cerului pentru răpirea Bisericii Sale.

      2 Yom Kippur 10 Tishrei, sau ziua răscumpărării sau a ungerii, adică recunoașterea Domnului Isus de către frații Lui Evrei.

      3 Sukkot 15-23 Tishrei, sau sărbătoarea Corturilor. Cortul lui Dumnezeu cu oamenii. Ap. 21-3

      Aceste ultime trei sărbătorii reprezintă următoarele evenimente cosmice, în care va fi antrenat tot universul.

      Prima sărbătoare din seria a doua, ce se va cunoaște în tot universul, primul eveniment va fi, răpirea Bisericii, despre care toți locuitorii tuturor panetelor locuite deoarece, ne spune la Efeseni Apostolul Pavel că domniile și stăpânirile din locurile cerești, vor cunoaște prin Biserică, înțelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu.

      Întrebarea și mirarea universală va fi aceasta:

      „Cine este aceia (nu acela) care se ivește ca zorile, frumoasă ca luna curată ca soarele„ Cântarea Cântărilor 6-10.

      „Printre preaiubitele Sale sunt multe fete (referitor la multele Sale sisteme solare și galaxii) Mireasa Sa însă, stă la dreapta Sa îmbrăcată în aur de Ofir„ Ps.45.

      A doua sărbătoare din seria a doua despre care vorbesc toți proorocii, este când „tot Israelul va fi mântuit„ văzându-L pe Cel ce l-au străpuns.

      Iar ultima sărbătoare va fi vecinicia cu Dumnezeu adică Sukot sărbătoarea corturilor.

      Primele patru sunt legate de pământ și fac parte din lucrurile dintâi, dar care sunt decisive, deoarece dacă, nu le-am respectat pe primele, nu vom avea parte de ultimele trei, care fac parte din cele vecinice.

      Numărul 7 este cifra desăvârșirii în Biblie și toate cele trei sărbătorii finale, au loc în luna a șaptea desăvârșită neâncorsetată de timp sau spațiu.