A fi sărac într-o ţară bogată ca România este
trist dar este posibil, însă a fi lipsit într-o familie bogată ca a celor doi
fii este inadmisibil şi totuşi adevărat.
Tatăl,
la cererea fiului cel mic, le-a împărţit averea, adică fiecare a devenit bogat,
dar în timp ce unul a risipit-o în lumea largă a păcatelor, cel mare nu ştiut
să preţuiască şi să se bucure de bogăţia
pe care o primise în dar.
Iată
cele două extreme dramatice ale întregii omeniri în care
toţi primesc ceva dar fiecare acţionează atât de diferit, dar spre
nenorocirea sa.
Acesta
a fost este şi va fi lucrarea unui vrăjmaş ce urmăreşte doar nefericirea
umanităţii.
Este
dureros să vedem că fiul risipitor, deşi a făcut numai rău prin tot
comportamentul său, şi-a venit în fire şi prin întoarcerea sa la tatăl, a
reparat tot trecutul, în timp ce fratele său cel mare care a făcut numai bine,
şi aparent nu i se poate reproşa nimic, nu a avut nici o bucurie adevărată, ci
numai supărare şi necaz.
Marea
lecţie este că nu faptele bune ne mântuiesc ci convertirea autentică.
