Se afișează postările cu eticheta har. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta har. Afișați toate postările

miercuri, 11 decembrie 2013

„Nu voi veți vorbi ci Duhul Sfânt„ Marcu 13-11.


     „Dacă vorbește cineva să vorbească cuvintele lui Dumnezeu„ ne spune Apostolul, la 1 Petru 4-11.

     Tonul face muzica. Prin susurul blând și subțire totdeauna a vorbit Dumnezeu. 1 Împ. 19-12

     „Vorbirea voastră să fie cu har, dreasă cu sare„ spunea Domnul Isus.
    
     „Dacă nu greșește cineva în vorbire este un om desăvârșit„ Iacov 3-2.

     În trei ani învățăm să vorbim dar ca să tăcem nu reușim nici în 30 de ani, deși tăcerea-i ca mierea.

    Toate își au vremea lor, dar nu am auzit sau văzut această vreme a tăcerii, la cei vii, în afara Domnului Isus.   

    Dacă toate predicile noastre ar fi inspirate și nu transpirate, Evanghelia ar fi ajuns foarte departe.

    Domnul Isus care avea atâtea lucruri în Sine a spus, „Eu nu vorbesc nimic de la mine„.


    Să nu uităm că nu noi trebuie să vorbim ci oridecîteori deschidem gura, Duhul Sfânt să se exprime totdeauna, prin cuvintele noastre.

duminică, 26 februarie 2012

Bucuraţi-vă întotdeauna.

        Noi nu trebuie să coborâm standardul Evangheliei la nivelul mărginirii noastre ci dimpotrivă, cu ajutorul Duhului Sfânt, să ne ridicăm la înălţimea chemării noastre.
            E foarte natural să ne bucurăm când totul ne merge bine dar Domnul în predica de pe munte ne întreabă ce lucru neobişnuit facem, şi a ne bucura totdeauna este supranatural.
            În tranşeele celui de-al doilea război mondial Fr. Emil Constantinescu, din Bucureşti Carol Davila 48, nu fostul preşedinte al României, a compus frumoasa cântare „Când eşti departe de cămin”.
            Fugărit de socrul său, David prin pustiuri peşteri şi păduri a compus cei mai frumoşi psalmi.
            Tot ce a făcut face şi va mai face Domnul pentru noi este supranatural, şi ne va face şi pe noi să ne bucurăm întotdeauna.

duminică, 1 ianuarie 2012

EI AU CREZUT CUVÂNTUL.


Am intrat într-o mare librărie din Los Angeles în 2005, unde am văzut o carte pe care era scris cuvântul Free.
Am luat această singură carte, și când am plecat nu am mai dat pe la casă deoarece eu am crezut cuvântul care înseamnă în limba Engleză gratis. Cineva de acolo m-a oprit.
M-am dus la casă cu degetul pe acest cuvânt. Imediat și-au cerut foarte respectuoși scuze pentru faptul că am fost oprit să plec.
Merg cu această carte prin diferite adunări pentru a demonstra că noi trebuie să credem Cuvântul lui Dumnezeu dacă vrem să ne bucurăm de promisiunile Sale.
Dacă nu credeam cuvântul oamenilor scris pe această carte nu o aveam, cu atât mai mult trebuie să credem Cuvântul Sfânt.