Protecţia specială a copiilor lui Dumnezeu.

   „Cel ce se atinge de voi se atinge de lumina ochilor mei„ Zaharia 2-8. 

      Nimeni absolut în istoria umanităţii, nu ar fi putut o asemenea garanţie ca aceia pe care o oferă Dumnezeu prin versetul de mai sus, deoarece orice om chiar dacă ar spune aşa ceva este doar o suflare şi nimeni nu se poate asigura nici pe el însuşi cu atât mai puţin pe alţi. S-ar putea scrie o carte voluminoasă cu dovezile din care se vede că toţi cei ce se ating de copiii lui Dumnezeu se ating de pupila ochiului Său. 

     În anul 1964 Secretarul General al UTC din Tg-Jiu, mai precis din comuna Băleşti, o suburbie a oraşului, a venit la mine acasă să mă anunţe că băncile din adunare care erau în casa mea, că sunt ale UTC-ului şi că vine după masă cu maşina să le ridice. În acea zi am fost cu motocicleta la Craiova să duc bilanțul societăţii unde lucram. Venind seara acasă am trecut cu motocicleta peste o baltă de sânge în faţa casei mele şi am aflat că cel ce venise să-mi ia băncile din adunare făcute de mine, a fost călcat de o maşină. 
     
     Dar nu este singura dovadă că Dumnezeu apără pe copiii Săi.

Ultima metodă: funiile dragostei. (Osea 11:4)

 Când Dumnezeu folosește această expresie „funii de  

dragoste”, prin prorocul Său, a vrut să ne spună că, mai mult decât atât, cu toate că este Atotputernic, nu mai are ce oferii; Dânsul, fiind dragoste, S-a  oferit pe Sine prin trimitetrea Fiului Său ca jertfă de ispășire pentru a ne câștiga pe noi.

„Ce aș mai fi putut face viei Mele și nu I-am făcut?”, ni

se spune în Isaia capitolul 5.

Dacă în sculptură dincolo de Fideas arta nu va mai putea trece, în dragoste, dincolo de Domnul Isus, Dumnezeu nu mai are ce oferii. Ultima jertfă ce se poate aduce de cineva este jertfa de sine şi numai cine se dă pe sine, dăruiește totul.

În general, funiile au drept scop salvarea din ape, din

foc, din prăpăstii, mocirle, fântâni etc. şi ce trist este că funiile Sale de dragoste, de cele mai multe ori, nu le vedem sau le ignorăm.

Multe din mijloacele pe care le folosește Dumnezeu în

viața noastră, le considerăm doar simple întâmplări, însă conform textului din Romani 8:38 „toate lucrează împreună spre binele” nostru.

În fiecare rază de soare, în fiecare floare, în orice

durere sau cântec de pasăre, în ploaie, furtună, tunet sau fulger eu văd o comunicare, o funie a Iubirii care vrea să mă lege mai mult de cer, deslegându-mă de pământ!

Pe noi nu ne guvernează hazardul, ci providența. Când

rămâneam în pană cu motocicleta - regina drumurilor, mă uitam în jur şi mă întrebam pentru ce și, totdeauna, găseam răspunsul. Lângă Craiova, odată, având pană de cauciuc, m-am oprit şi m-am uitat în jurul meu şi am văzut un om care stătea pe banca din fața casei lui. Cum aveam totdeauna Biblia la mine, m-am dus la el şi i-am vestit pe Domnul Isus, apoi bucuroşi ne-am rugat împreună. Eu am făcut pana și, mulţumit, am plecat spre casă.

Totuşi, cea mai interesantă secvenţă ce-mi vine acum

în minte este cea a unei întâlniri pe care am avut-o, pe defileul Jiului, cu un cioban care se coborâse să-şi cumpere pâine pentru că îşi avea stâna tocmai pe vârful muntelui. Din vorbă în vorbă, mi-a povestit că avusese o vedenie, printre multe altele, pe vârful munților şi în care, cu litere de foc, a văzut pe cer scrisă cifra 20. După ce am citit împreună din Biblie și am vorbit despre iertarea şi mântuirea ce ne e oferită în dar de Dumnezeu, ne-am rugat, iar când ne-am ridicat de sub acel tufiș m-am uitat la ceas şi era ora fix 20:00. A plecat la stână fericit că a înțeles semnificația cifrei văzute pe cer, adică ora convertirii sale.

Numai Duhul Sfânt poate tranforma toate apusurile de

soare într-un frumos răsărit și toate necazurile şi vicisitudinile vieții în funii de dragoste ale lui Dumnezeu.