Hristos şi Biserica.

          Când Ap. Pavel dă sfaturi familiei prin scrisoarea scrisă Efesenilor, face această precizare că vorbeşte despre Hristos şi  Biserică, afirmaţie  plină de semnificaţie şi la care vom face câteva referiri. Pentru prima dată familia este comparată cu Mirele ceresc şi Mireasa sa.

            Astfel prestigiul familiei, este ridicat la rangul divin, în pofida istoriei sale, compromisă în decursul veacurilor.

            Căsătoria în faţa lui Dumnezeu este privită ca tot ce a mai rămas nobil din Eden.

            Asocierea ce o face Cuvântul lui Dumnezeu între Hristos şi Biserică, ne descoperă egalitatea matematică, prefigurată prin creaţiune când femeia a fost luată nu din pământ ci din coasta lui Adam, motiv pentru care este atât de diferit gradul de sensibilitate între femeie şi bărbat.

            Poate de aceea în limba Ebraică în numele femeii IŞA este cuprins şi numele bărbatului IŞ. Biserica este privită prin ochii iubirii care nu vedea nici-o pată în Israel.

            Dacă în mod natural firesc, în general prin căsătorie, fiecare partener urmăreşte un avantaj, biblic şi divin este a porni la drum cu această deviză----- dăruind voi dobândi.

            Dacă Domnul Isus nu se dăruia, Biserica nu putea apare la orizontul luminos al istoriei, şi dacă cineva se consideră membrul Bisericii fără a se dărui, se înşeală amarnic. În organismul nostru toate celule sunt distributive, iar în momentul în care o celulă a organismului nostru nu mai este distributivă, ea devine canceroasă. Toţi egoiştii trăiesc puţin.

            Niciodată cuvintele, nu vor putea reda relaţia ideală dintre Hristos şi Biserică, şi aşa trebuie să fie familia.

„Tot ce facem noi Tu împlineşti pentru noi”. Isaia 26-12

 Isaia 26-12

Primirea Duhului Sfant in Faptele Apostolilor

Dacă noi am crede cu adevărat tot Cuvântul lui Dumnezeu, nu am mai auzi pe nimeni văitându-se, deoarece declaraţia din versetul de mai sus este extraordinară, cum adică tot ce facem noi este totdeauna reflexul voii lui Dumnezeu, da, ştiind că cine este din Dumnezeu nu poate păcătui.

            „Oricine este născut din Dumnezeu nu păcătuieşte, pentru că sămânţa lui Dumnezeu rămâne în el şi nu poate păcătui fiindcă este născut din Dumnezeu”.

            De aceea spunea David în Ps. 119 „Strâng Cuvântul Tău în inima mea ca să nu păcătuiesc împotriva Ta”. Cred că aceasta este sămânţa pe care a venit s-o semene Semănătorul.

            Ap. Pavel ne arată în epistola sa către Efeseni că înainte de veşnicii Dânsul a programat faptele noastre bune, cele rele nu sânt programate sunt numai accidente, pentru care avem un Mijlocitor, Paraclet sau avocat, ce stă permanent înaintea lui Dumnezeu.

            Cuvintele TOT ce facem, nu mai au nevoie de explicaţii.