Menţionează
“Cântarea Cântărilor” numele lui Mohamed?
Unii
musulmani consideră că versetul 16 capitolul 5 din Cântarea Cântărilor
se referă la Mahomed pur şi simplu pentru că aici apare cuvântul ebraic mahamaddim, “încântător”, “încântare”
şi este derivat din aceeaşi rădăcină semitică.
Dar găsim că acest cuvânt în ebraică este un
substantiv comun, nicidecum unul propriu (nume), cum denotă dealtfel folosirea
pluralului.
Acelaşi cuvânt apare din nou ca un substantive
comun în Osea 9: 6,16 1 Regi 20: 6 Plâgerile 1: 10, 11 2: 4 Isaia 64: 10 2
Cronici 36: 19 Ezechiel 24: 16 În ultimul verset menţionat (Ezechiel 24: 16 “ce ţi-e mai scump în ochi”) se aplică unei femei, nevasta lui Ezechiel (compară cu versetul 18) şi
fiilor şi fiicelor evreilor idolatri (verset 25). Ar fi tot atât de “înţelept”
să folosim cuvântul Mohamed AICI ca
şi în “Cântarea Cântărilor”.
În arabă multe alte cuvinte se formează din această
rădăcină hmd, dar pe baza aceasta nu înseamnă că se şi referă la Mahomed. Un
musulman ignorant poate tot aşa de bine să afirme că numele lui Mohamed apare
în Sura 1 din Coran, Al Fatihah, versetul 1: “Al hamdo lillahi Rabbi
'lalamin” (“Slăvit fie Dumnezeu, Domnul lumilor”). Tot în acest mod un Hinduist
poate afirma că numele lui Rama sau al uneia dintre multele sale zeităţi a fost
menţionat în Coran pentru că în Sura 30 “Ar Rum”, versetul 1 citim: “Romanii au
fost copleşiţi” iar dicţionarele arabe ne dau “romani” ca fiind derivat din
rădăcina “ram”. Acest fel de argumente nu sunt deloc potrivite unui om educat şi
cu judecată.
Iată:
Cântarea
Cântărilor 5:16 shyr hshyrym 5,16 (Ebraică)
Cerul
gurii lui este numai dulceaţă Hkw mmtqym
toată
fiinţa lui este plină de farmec wklw mHmdym
Aşa
este iubitul meu zh dwdy
aşa
este scumpul meu wzh r`y
fiice
ale Ierusalimului! bnwt yrwshlm
Şi
asta ca să nu mai vorbim că musulmanii mai au aici o problemă majoră: insuşi
Mohamed nu considera Cântarea Cântărilor ca o carte canonică!
Parakletos
sau Periklytos?
O altă “pretenţie” a musulmanilor se leagă de faptul că însuşi Domnul Isus ar fi profeţit venirea lui
Mohamed, atunci când a vorbit de venirea Duhului Sfânt.
Confuzia ce se face aici este cea între cuvântul grecesc “parakletos” (“mângâietor”) şi “periclytos” ( însemnând “Cel onorat” adică “ahmed” sau “muhhamad” în arabă).
În primul rând “periclytos” nu este
folosit niciunde în Biblie, fiind întâlnit la anticul Homer, cu sensul de
mai sus: “Cel onorat”. Deci chiar şi Homer în Odissea ar fi vorbit
despre Mohamed… Asta seamănă cu pretenţiile ideologice ale
bolşevicilor. Doar se ştia că sovieticii au cel mai înalt
pitic din lume!
Dacă vom citi în Evanghelia lui Ioan,
dincolo de Ioan 14: 16, versetul invocat de musulmani,
aflăm că Domnul Isus ne dă detalii specifice atât despre identitatea cât şi despre venirea
lui “parakletos”:
14:17: "El va fi Duhul adevărului"
(un om nu e un spirit)
14:17: "lumea nu-L vede..." (un om e
vizibil)
14:17: "...nici nu-L cunoaşte" (un om ar fi desigur cunoscut de toţi ceilalţi)
14:17: "şi va fi în voi" (o fiinţă
omenească nu poate fi în alţii)
Ca
să nu mai spunem că “Mângăietorul”
trebuia trimis ucenicilor lui Isus, deci în secolul I şi El va sta cu
creştinii pâna la a doua venire: Mahomed s-a născut 600 de ani mai târziu şi cum se ştie a murit
ca orice om…
“Evanghelia lui Barnaba” este un fals, o “Evanghelie” măsluită undeva în Europa anilor 1300 – 1350 de un musulman şi
niciodată nu va fi luată serios în seamă de creştini. Vaticanul poate să doarmă
liniştit. Altele sunt problemele lui…
