Războiul sfânt sau Jihadul islamic. (Mica 3:5)

Traducerea "Mein Kampf" in araba este... "Jihadul meu"

„...Dacă au de mușcat ceva cu dinții, vestesc pacea, iar

dacă nu li se pune nimic în gură, vestesc războiul sfânt:” (Mica 3:5)

Deși prorocul se referă aici la acei proroci mincinoși,

acum când scriu aceste rânduri, președintele Egiptului – Mubarak este înlăturat, iar cuvântul de ordine este războiul sfânt.

Acestea se petrec după ce în Tunisia, prin violență, cu

ceva timp mai înainte musulmani l-au înlăturat pe președinte, iar setea lor de sânge se crede că nu se va opri la Egipt, ci va urma şi în Algeria și în alte țări Africane.

Când am vizitat muzeul din Cairo, piramidele, Gosenul,

Elimul, Sinaiul ş.a. am rămas plăcut impresionat de ospitalitatea și de gloria acestui stat.

Acest război este declarat de fundamentaliștii musulmani  care, totdeauna și oriunde pe glob, generează suferință. Eu am avut de-a face cu ei; am fost în lumea Arabă și ei, prin concepția lor de a avea minim 4 femei și concubine câte pot întreține, prin înmulțire şi prin război, vor să cucerească lumea. Ei, de asemenea, produc drogurile (sau moartea albă) pe care le exportă pentru distrugerea apusului; la ei consumul de băuturi este prohibit, dar alchimiști arabi au creat alambicul şi l-au oferit lumii creștine ca o armă distrugătoare din interiorul său ceea ce, din nefericire, timpul a demonstrat.

„Tot ce stă în umbra crucii,

Împărați și regi s-adună

Să dea piept cu uraganul

Ridicat din semilună.”

Suntem contemporanii împlinirii unei profeții, de peste 2500 de ani, cu privire la ceea ce ei numesc Jihadul islamic sau războiul sfânt.

În realitate nu poate fi nimic sfânt într-un război sau în

asasinatele pe care le comit pe tot globul pământesc.

Parakletos sau Periklytos? “BIBLIA TURCEASCĂ” ce zguduie Vaticanul (urmare)

Menţionează “Cântarea Cântărilor” numele lui Mohamed?

Unii musulmani consideră că versetul 16 capitolul 5 din Cântarea Cântărilor se referă la Mahomed pur şi simplu pentru că aici apare cuvântul ebraic mahamaddim, “încântător”, “încântare” şi este derivat din aceeaşi rădăcină semitică.

Dar găsim că acest cuvânt în ebraică este un substantiv comun, nicidecum unul propriu (nume), cum denotă dealtfel folosirea pluralului.

Acelaşi cuvânt apare din nou ca un substantive comun în Osea 9: 6,16 1 Regi 20: 6 Plâgerile 1: 10, 11 2: 4 Isaia 64: 10 2 Cronici 36: 19 Ezechiel 24: 16 În ultimul verset menţionat (Ezechiel 24: 16 “ce ţi-e mai scump în ochi”) se aplică unei femei, nevasta lui Ezechiel (compară cu versetul 18) şi fiilor şi fiicelor evreilor idolatri (verset 25). Ar fi tot atât de “înţelept” să folosim cuvântul Mohamed AICI ca şi în “Cântarea Cântărilor”.

În arabă multe alte cuvinte se formează din această rădăcină hmd, dar pe baza aceasta nu înseamnă că se şi referă la Mahomed. Un musulman ignorant poate tot aşa de bine să afirme că numele lui Mohamed apare în Sura 1 din Coran, Al Fatihah, versetul 1: “Al hamdo lillahi Rabbi 'lalamin” (“Slăvit fie Dumnezeu, Domnul lumilor”). Tot în acest mod un Hinduist poate afirma că numele lui Rama sau al uneia dintre multele sale zeităţi a fost menţionat în Coran pentru că în Sura 30 “Ar Rum”, versetul 1 citim: “Romanii au fost copleşiţi” iar dicţionarele arabe ne dau “romani” ca fiind derivat din rădăcina “ram”. Acest fel de argumente nu sunt deloc potrivite unui om educat şi cu judecată.

Iată:

      Cântarea Cântărilor 5:16                      shyr hshyrym 5,16 (Ebraică)

      Cerul gurii lui este numai dulceaţă        Hkw mmtqym

      toată fiinţa lui este plină de farmec     wklw mHmdym

      Aşa este iubitul meu                             zh dwdy

      aşa este scumpul meu                           wzh r`y

     fiice ale Ierusalimului!                           bnwt yrwshlm

            Şi asta ca să nu mai vorbim că musulmanii mai au aici o problemă majoră: insuşi Mohamed nu considera Cântarea Cântărilor ca o carte canonică!

Parakletos sau Periklytos?

               O altă “pretenţie” a musulmanilor se leagă de faptul că însuşi  Domnul Isus ar fi profeţit venirea lui Mohamed, atunci când a vorbit de venirea Duhului Sfânt. 

    Confuzia ce se face aici este cea între cuvântul grecesc “parakletos”  (“mângâietor”) şi “periclytos” ( însemnând “Cel onorat” adică “ahmed” sau “muhhamad” în arabă). 

 În primul rând “periclytos” nu este folosit niciunde în Biblie, fiind întâlnit la anticul Homer, cu sensul de mai sus: “Cel onorat”. Deci chiar şi Homer în Odissea ar fi vorbit despre Mohamed… Asta seamănă cu pretenţiile ideologice ale bolşevicilor. Doar se ştia că sovieticii au cel mai înalt pitic din lume!

 Dacă vom citi în Evanghelia lui Ioan, dincolo de Ioan 14: 16,  versetul invocat de musulmani,  aflăm că Domnul Isus ne dă detalii specifice atât despre identitatea cât şi despre venirea lui “parakletos”:

14:17: "El va fi Duhul adevărului" (un om nu e un spirit)

14:17: "lumea nu-L vede..." (un om e vizibil)

14:17: "...nici nu-L cunoaşte" (un om ar fi desigur cunoscut de toţi ceilalţi)

14:17: "şi va fi în voi" (o fiinţă omenească nu poate fi în alţii) 

        Ca să nu mai spunem că “Mângăietorul” trebuia trimis ucenicilor lui Isus, deci în secolul I şi El va sta cu creştinii pâna la a doua venire: Mahomed s-a născut 600 de ani mai târziu şi cum se ştie a murit ca orice om…

               “Evanghelia lui Barnaba” este un fals, o “Evanghelie” măsluită undeva în Europa anilor 1300 – 1350 de un musulman şi niciodată nu va fi luată serios în seamă de creştini. Vaticanul poate să doarmă liniştit. Altele sunt problemele lui…