Se afișează postările cu eticheta biblie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta biblie. Afișați toate postările

luni, 12 noiembrie 2012

„Eu întocmesc lumina.” (Isaia 45:7)



Merită să ne oprim asupra acestui subiect. Nimic nu pare mai natural ca lumina, dar lumina este un produs din combinația celor șapte culori de bază și cele 6000 de culori suplimentare.
Cea mai bună doctrină într-o lume plină de confesiuni este doctrina luminii care, „fără vorbe, fără cuvinte al căror sunet să fie auzit”, străbate totuși tot pământul. (Psalmul 19)
Cel ce este Lumină, întocmește lumina. „Prin lumina Ta vedem lumina.” (Ps 36:9)
„Ochiul este lumina trupului.” „Cel ce a întocmit ochiul s-ar putea să nu vadă?”
Dumnezeu a zis: „Să fie lumină” și a fost lumină, dar această lumină a fost înainte de fi fost soarele deoarece soarele apare în ziua a patra a creațiunii.
Deocamdată avem de-a face cu trei situaţii în care întâlnim lumina:
1.  Prima lumină despre care vorbește Biblia este lumina din prima zi a creațiunii şi care nu este legată de astrele cerești.
Această lumină este prima creație, iar în prezența ei au loc şi celelalte creațiunii pe zile şi acestea nu sunt zile astronomice, nefiind soarele, ci ere sau economii de timp foarte mari, poate chiar de milioane de ani, în care Dumnezeu a pregătit toate resursele minerale și naturale de care oameni aveau nevoie pe pământul ce li s-a dat să trăiască.
2.  A doua lumină este lumina soarelui, lumină de care depinde toată viața biologică a planetei. Omenirea  generează numai bioxid de carbon care este neutralizat prin procesul de fotosinteză din zona vegetală ce eliberează oxigenul şi care are loc numai în prezența luminii.
Centura verde a planetei, ca de altfel toată vegetația, prin frunze consumă otrava noastră, oferindu-ne oxigenul atât de necesar vieții.
3.  A treia lumină este lumina de natură spirituală, iar această lumină este Domnul Isus - singura ființă care S-a autodefinit atunci când a zis „Eu sânt lumina lumii!”
    De asemenea cuvântul folosit de Biblie pentru lumină
este același și pentru lumina ochiului, adică întocmit.
    Am ajuns pe lună, iar astăzi a fost simulată ajungerea
pe Marte, dar nu am reușit să facem o picătură de sânge sau un ochi artificial.
    Ca omul să poată vedea lumina Dumnezeu, atunci
când a creat omul, la întocmirea ochiului, a trebuit să combine miliarde de funcții celulare şi mușchiulare care continuă să uimească şi astăzi pe toți cercetătorii. De fapt, tot organismul nostru este un microunivers, dar ochiul prin excelență este un univers de necucerit.
    Sincronizarea este cuvântul cheie în toată creația lui
Dumnezeu.
Ce valoare ar avea muzica sau simfonia astrelor sau cântecul pasărilor, cum spunea Flamarion,  dacă nu am avea simțul auzului? Ce valoare ar avea parfumul florilor dacă nu am avea miros? Ce valoare ar avea infinitele miresme ale plantelor sau gusturi ale legumelor şi ale fructelor dacă nu ne-am putea bucura de toate?
    Şi fără lumina ochilor viața nu ar avea nici un sens sau
nici un farmec pe pământ!
    Dumnezeu Și-a încoronat opera Sa universală, în ziua
a șasea, atunci când a sincronizat tot ceea ce a creat cu omul - capodopera creațiunii Sale, apoi ne spune să intrăm în odihna Sa.
    După cele șase zile, care pot fi miliarde de ani de
gânduri proiecte și fapte, ne spune: „Dacă umblăm în lumină, după cum El însuși este lumină, avem părtășie unii cu alții și sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curățește de orice păcat.” (1 Ioan 1:7)
    Dacă nu înțelegem toate cele trei aspecte ale luminii,
vom rămâne veşnic în întuneric.
    Edison, cel ce a descoperit becul, a făcut 1000 de
încercări pentru a reda lumina artificială, lumină de care ne bucurăm atât de mult astăzi, dar și aceasta este totuși o minune pe care, deși o stăpânim, nu o putem defini.
    Marele filozof German Goethe, la moartea sa din 22 martie 1832 a zis: Licht, mehr Licht „Lumină, mai multă lumină.”, dar nu lumină de ceară - cum se practică acum, , ci lumină divină.
    „Oricine crede în Mine, a spus Domnul Isus, nu va
umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții.”

joi, 26 iulie 2012

Scara îngerilor. Geneza 28.

Scara îngerilor pe care a văzut-o Iacov în visul său reprezintă realitatea permanentă a misiunilor îngereşti care leagă cerul de pământ, pe înţelesul tuturor.
Iacov este Patriarhul care a avut cea mai zbuciumată viaţă din toată istoria patriarhilor, din coapsele sale au apărut cele 12 seminţii ale lui Israel, şi din care seminţia lui Iuda a dat omenirii pe Fiul lui Dumnezeu.
Poate aceste scări umplu universul, dar foarte puţini văd această realitate, aşa cum am relatat şi în zilele anterioare.
Iacov nu era desăvârşit încă, nu era înger, dar avea o dimensiune specifică celor sinceri, curaţi, şi tocmai de aceea Iacov a putut vedea scara îngerilor.
Dar cred că două lucruri sunt fundamentale şi anume, cerul oriental cu deşertul specific, şi condiţiile lipsite de orice confort ale călătorului nomad, pe care în parte le-am cunoscut ajungând acolo.
Cel mai frumos vis, respectiv cel mai bun vis a avut ca pernă o piatră, de multe ori confortul produce insomnii.
Poate a mai fost o explicaţie pentru acea vedenie, Iacov avea cu el ca şi Samuel sticluţa cu untdelemn, simbolul puterii şi iluminării, Duhului Sfânt.

marți, 28 februarie 2012

"BIBLIA" turceasca ce "zguduie" Vaticanul

      Acea „BIBLIE” scrisă în aramaică şi care face atâtea „valuri” în Turcia este analizată de Peter Williams la ETC: The antique Syriac Bible. Ghiciţi, vă rog! Textul este din Evanghelia după Matei, stilul de scriere datează de pe la 1500, cerneala de aur a manuscrisului a mai fost văzută înainte în alte circumstanţe dubioase, iar Peter Williams suspectează ca fiind un fals. Nici vorbă de o „Evanghelie după Barnaba”.

vineri, 16 decembrie 2011

ATUNCI CINE POATE FI MÂNTUIT?

„Lucrul acesta e cu neputință la oameni„, răspunde Domnul Isus.


Dacă Domnul Isus spune că mântuirea este exclusivă a Sa, de ce atunci atâția mincinoși pretind că ei oferă mântuirea, iar mulțimea fără nici-o cercetare înghite aceste găluşti?.

Poporul piere din ignoranță. „Tare vă mai rătăciți pentrucă nu cunoaşteți scripturile„

Nu pot să se răscumpere unii pe alți, și nici să-I dea lui Dumnezeu prețul răscumpărării lor. Psalmul 49 -7.

vineri, 4 noiembrie 2011

Negură nevoie neagră. Isaia 8-22

Isaia 8-22

Am privit azi noapte cerul care deși este format din miliarde de sori, totuși nu poate lumina tot universul.

Întunerecul umple tot universul poate tocmai pentrucă Dumnezeu a zis că vrea să locuiască în întuneric, așa a spus Solomon în clipa când un nor întunecat a umplut tot templu.

Aceste trei N-uri, (negură nevoie neagră) dictate de Dumnezeu proorocului, reprezintă un cifru ce trebuie analizat deoarece anumite cuvinte din Biblie au o greutate specială.

Ultima definiție a suferinței se numește nevoie neagră.Nevoia neagră, este umbra infernului pentru cei ce în mod deliberat au refuzat șansa mântuirii.