A domni în viaţă.

         „Vor domni în viaţă prin acel unul singur care este Isus Hristos”. Romani 5-17.

            Nu sunt decât două feluri de a trăi şi două feluri de a muri, ca domni sau ca robi. „Nu vă mai numesc robi deoarece robul nu ştie ce face stăpânul său, ci v-am  numit prietenii mei pentru că v-am făcut cunoscut tot ce am auzit la Tatăl Meu”. Ioan 15-15.

            A domni înseamnă a fi liber, şi dacă Fiul ne face slobozi vom fi cu adevărat domni. Mai sunt creştini care au o optică greşită despre viaţă, şi anume aceea a penitenţei, care este de fapt o altă formă religioasă a sclaviei pe care Ap. Pavel o condamnă în Coloseni 2-16 unde spune clar: „Nimeni să nu vă judece cu privire la mâncare sau băutură sau cu privire la o zi de sărbătoare cu privire la o lună nouă sau cu privire la o zi de Sabat”. Totul este curat pentru cei curaţi.

            Dacă Dumnezeu a făcut din noi împăraţi şi preoţi, noi trebuie să domnim în viaţă, nu lumea sau viaţa ei să domnească în noi. Iov a domnit peste toate suferinţele şi vicisitudinile vieţii şi a putut încheia călătoria cu aceste cuvinte celebre: „Să-I dau socoteală de toţi paşii vieţii mele, şi să mă apropii de El ca un  domn”. Iov 31-37, iar Ieremia în 2-23 ne spune: „să privim urmele paşilor noştri în această vale a vieţii”, înainte de ziua judecăţii.

            Domnim pentru că predominăm suferinţele şi toate necazurile vieţii, prin Acel unul singur, şi nu acceptăm ca lume să ne predomine.

            Oricine judecă pe alţii, este suspicios nervos supărăcios  cârtitor, nemulţumit, fiind dominat de orice gânduri sau prejudecăţi, nu mai poate domnii, chiar dacă se consideră creştin, sau puternic. Pilat a declarat că are putere asupra Domnului Isus, dar puterea lui era doar o iluzie, demonstrând că au biruit glasurile mulţimii, nu el.

            Celui ce va birui îi voi da să şadă cu Mine pe scaunul de domnie, spune Domnul Isus în Ap. 3, dar domnia de atunci trebuie să înceapă de acum.

Din nefericire în locul domniei legii lui Dumnezeu acum ne spune proorocul Amos în cap. 6-3 domneşte silnicia.

            Cine trăieşte în păcat, oricum s-ar numi păcatul acela, este un sclav, dar pe Golgota sclavia aceasta a fost abolită, pentru cei ce cred şi domnesc în viaţă.

ARTA DE A DISTINGE ÎNTRE UMBRE ȘI REALITĂȚI .................... 2 UMBRA LUCRURILOR VIITOARE

Cei patru calareti ai Apocalipsei

      „Nimeni să nu vă judece cu privire la mâncare sau la băutură, sau cu privire la o zi de sărbătoare, cu privire la o lună nouă, sau cu privire la o zi de Sabat, care sunt umbra lucrurilor viitoare, trupul sau realitatea este Hristos„ Coloseni 2. 16-17.

      Tot ce face parte din lucrurile dintâi, adică tot ce este acum în ceruri și pe pământ, vor pierii și nu se va mai găsii loc pentru ele.

      „Apoi am văzut un cer nou și un pământ nou, pentru că cerul dintâi, și pământul dintâi, pieriseră și marea nu mai era„Apocalipsa 21-1.

      Astronomii declară că multe planete au fost descoperite datorită umbrelor lor, dar ei nu au rămas la umbre ci au ajuns la realitatăți.

      Numai Apostolul Ioan în Patmos în totalitate și Moise în parte pe Sinai, au văzut realitățile, noi toți ceilalti vedem numai umbre, și pe drept se numesc umbre, deoarece trec.

      Iată cele două caracteristici ale umbrelor.

      Ele reprezintă partea întunecată a realităților ce se află numai în prezența luminii divine, și ele totdeauna trec.

      De aceea  toți înaintași noștrii, ne spune Pavel în Evrei 11 doar au salutat aceste lucruri de pe pământ și le-a urat de bine, de departe, mărturisind că sunt străini și călători, fiind în căutarea altei patrii.

      Văzând că sunt umbre, nu au mai contat pe ele cum fac cei mai mulți.

      Marele nostru poet, Eminescu în decepțiile sale a declarat:

      „Și în farmecul vieții nu știam că-i tot aceea,    

      De te reazimi pe o umbră, sau de crezi ce-a zis femeia„

      „Ce suntem noi Doamne umbră și părere,

Un suspin de-o clipă și apoi tăcere.

      Ce ușor ne-aduce și ne ia pământul,

Izvorâm ca apa, și plecăm ca vântul„ Traian Dorz.

      Dacă toate sunt umbre nu le voi putea descrie în câteva cuvinte, dar voi menționa câteva.

      Sănătatea, tinerețea, frumusețea, când le avem din plin, niciodată nu putem crede că trec, deși toți vedem la alții că așa este, pe noi totdeauna ne excludem.

      Marele împărat Solomon, al treilea împărat al Israelului, a fost singurul om de pe acest pământ, care a putut avea tot ce a dorit.

      Case grădini tot felul de pomi argint și aur turme de oi cirezi de boi și desfătarea fiilor oamenilor o mulțime de femei.

      Toate acestea s-au dovedit a fi umbre, definindu-le ca fiind deșertăciunea deșertăciunilor, „vanitas vanitasum vanitas vanitatesum„

Planeta noastră este definită în Psalmul 23 ca fiind Valea umbrei morții.

      „Chiar dacă ar fi să trec prin valea umbrei morții, nu mă tem de nimic căci Tu ești cu mine„ vers 4.

      În psalmul 84 planeta tera este numită Valea Plângerii, care în Ebraică se numește Valea Beca o vale, aproape de Ierusalim pe care creștinii din punct de vedere spiritual, o transformă într-un loc plin de izvoare și ploaia timpurie o acopere cu binecuvântării cum spune psalmistul.

DOMNUL ȘI-A SFINȚIT OASPEȚII

Țefania 1-7.

 Biblia este cartea ceremoniilor.

A început cu ceremonia din Grădina Edenului, unde Dumnezeu se întâlnea cu prima Sa familie, în răcorea fiecărei dimineți, și a continuat pe tot parcursul istoriei din timpurile lui Iov, cele 7 sărbători anuale ale Evreilor, Sabatul săptămânal, Dumineca ziua învierii, iar copiii lui Dumnezeu au o permanentă ceremonie, deoarece, ceremonia fiilor risipitori are numai început nu și sfârșit. Luca 15-24.

Dar pentru ceremonia viitoare avem în versetul de mai sus o mare făgăduință pentru toată perioada Bisericii.

Acest verset este contemporan tuturor generațiilor omenirii deci și nouă.

Acum are loc această sfințire a oaspeților lucrare de care noi trebuie să fim conștienți.

Enoh înainte de a fi răpit primise mărturia că e plăcut lui Dumnezeu aceasta este condiția răpirii ca oaspeți care suntem sfințiți de El.