Un clopoţel şi-o rodie. (Exod 28:34)

 Așa se încheia mantia proțească, având la poale

un clopoțel, o rodie, un clopoțel, o rodie şi aşa mai departe. Cel puțin din două motive se făcea această combinație cu clopoţelul şi rodia şi anume:

În primul rând, Dumnezeu știa că omul vorbește mult și face puțin, iar lecția constă în aceea că nu trebuie să vorbim decât ceea ce trăim. E mai ușor să fii doctor în teologie decât să aduci roadele Duhului Sfânt din Galateni. Un inventar spiritual ar demonstra foarte mulții clopoței și foarte puține suflete mântuite.

De aceea Petru ne îndeamnă să unim cu fapta cunoștința, adică întîi rodia și apoi clopoțelul. Proverbul românesc este și aici valabil că.. „pisica cu clopoței nu prinde șoareci”.

În al doielea rând, clopoțeii aveau rolul de a anunța

dacă Marele Preot a respectat întocmai condițiile cerute de Dumnezeu ca să nu moară. Dacă nu se mai auzeau clopoțeii era semnul judecății divine.