Catedrala vie, mişcătoare. (Iona 2:4-10)

  O rugăciune vie și în totalitate ascultată a fost rugăciunea lui Iona, rugăciune făcută pe când se afla în pântecele Balenei din Marea Mediterană.

   Accesul la rugăciune niciodată și niciunde nu a putut fi

oprit deoarece rugăciunea poate face o catedrală și dintr-o închisoare și dintr-o balenă.

   Prima lecție este că omul sfințește locul, nu locul

sfințește omul. Am vizitat majoritatea catedralelor lumii - Biserica de Cristal din Los Angeles, catedrala din New-York, catedralele Franței, respectiv Notre Dames, Sacre Coer şi a Veteranilor, catedrala Sfântul Petru din Roma, catedralele Ierusalimului, inclusiv Moscheia lui Omar din secolul al șaptelea, catedralele din Constantinopol, Muntele Athos, Pathmos, Tesalonic, Sofia din Bulgaria etc. și am constatat că toate au pretenția de a fi considerate locuri sfinte, dar în realitate sânt doar expoziții artistice ale unui număr deloc mic de arhitecți, de sculptori și de pictori.

Michelangelo ca să picteze cerul din Catedrala Sf.

Petru a trebuit să stea 20 de ani în iad, spune dânsul, adică în condiții foarte grele, cu fața spre tavan.

   În al doielea rând, vedem că rugăciunea rezolvă toate

probleme grele ale vieții pe care, de cele mai multe ori, noi ni le creem deoarece vrem să urmăm proprile noastre proiecte pentru viața noastră și nu proiectele lui Dumnezeu pentru noi.

   Ce frumos ne declară Dumnezeu! „Eu știu ce gânduri

am cu privire la voi, ca să vă dau un viitor și o speranță”.

În Ev. după Luca 7:30, Domnul Isus ne spune,

„...Farisei și învățătorii Legii au zădărnicit planul lui Dumnezeu pentru ei, neprimind botezul lui” (Ioan), plan în care era cuprins și botezul Domnului Isus - ca lecție pentru generațiile viitoare deoarece Dânsul nu avea nevoie de botezul pocăinței. Proorocul Isaia declară că a înțeles planul lui Dumnezeu pentru viața sa și că va mai face noi planuri.

Toate planurile noastre falimentează, dar ale Sale

întotdeauna se realizează.

În al treielea rând, de la Iona trebuie să învățăm faptul

că nimeni nu ne poate face un rău mai mare ca răul pe care ni-l facem noi înșine.

Iată dilema lui - de a nu crede ce predica el altora.

„Încă 40 de zile și Ninive va fi nimicit”. Dacă oamenii  aceștia se vor pocăi și Dumnezeu îi va ierta, ce mă fac eu cu onoarea mea de proroc?

Pentru el nu conta cei 120000 de oameni din Ninive

care nu deosebeau stânga de dreapta, ci onoarea sa de proroc (cum ar zice Ion Luca Caragiale onoarea mea de familist).

Mai sânt și astăzi oameni care au făcut din predica lor

o simplă meserie, dar ei înşişi nu cred nimic din ceea ce spun altora. O statistică făcută în rândul preoților şi al pastorilor, arată că 70% dintre ei nu cred în revenirea Domnului Isus, revenire pe care de altfel o predică.

Deși văzuse minunea ascultării unei rugăciuni

disperate, ca aceea din pântecele balenei sau din avionul zilelor noastre, în ochii săi era importantă nu viața celorlalţi, ci onoarea sa.

A prevalat în final, ca totdeauna, planul lui Dumnezeu

și nu al lui Iona.

Răul pe care ni-l pot face semenii noştri nu-l putem

învige, însă Dumnezeu ocrotește pe toți copiii Săi, dar răul personal poate fi și trebuie evitat de noi.