Căderea Ierihonului şi a Babilonului.

       Ierihonul, oraş pe lângă care am trecut când mă aflam în drum spre Marea Moartă, coborând din Ierusalim unde nu am putut staționa, acesta aparținând Cisiordaniei, a fost cea mai puternică fortăreață a lumii antice - cu ziduri pe care se putea circula în ambele sensuri. Și astăzi, după mii de ani, ruinele sale continuă să impresioneze profund pe toți turiștii. Un asemenea oraș, descris în cartea lui Iosua capitolul 6, era un oraș invincibil din punct de vedere militar.

       Un popor obosit după o călătorie de 40 de ani prin peninsula Sinai nu avea cum să încerce un asemenea război. Dar aici este secretul orcărui succes - de a vedea dincolo de aparențele descurajatoare, îngerii lui Dumnezeu în acțiune, cum spune Psalmul 34 și cum se roagă Elisei pentru Ghehazi: „Doamne, deschide-i ochii ca să vadă.”

       Cu o zi înainte, Iosua întâlnește un om echipat de luptă pe care-l întreabă dacă este aliat sau adversar. I se răspunde nu, ci eu sânt comandantul oștirii Domnului, scoate încălțămintele din picioare căci, locul pe care eşti, este un loc sfânt.

       Orice loc unde ni se descopere Dumnezeu este un loc sfânt! Şi lui Moise la Horeb i se spune același lucru.

       Nici o biruință nu este a noastră, nici un succes nu ne aparține, ci toate sunt și toate trebuie atribuite doar Domnului.

       Iosua a primit porunca să ocolească 6 zile cetatea, o dată în fiecare zi, având în frunte Chivotul cu șapte preoți și șapte trâmbițe din corn de berbec.

(Trâmbițele se făceau din cornul de berbec în memoria berbecului jertfit în locul lui Isac, pe muntele Moria, icoana mântuitoare a Domnului Isus). În ziua a șaptea au ocolit cetatea de șapte ori și, când preoții au sunat din trâmbițele lor, tot poporul a scos strigăte puternice de biruință, moment în care oștirea îngerilor invizibili, cu o putere supranaturală, au surpat zidurile cetății și, cum cetatea era toată asediată, fiecare a inaintat în dreptul lui. Au cântat imnul biruinței fără a se atinge de zid, apoi a urmat căderea Ierihonului ca și pe vremea lui Iosafat.

       La fel va avea loc și căderea fortăreței actuale a Babilonului, după șase mii de ani de istorie, căci înaintea lui Dumnezeu o zi este ca o mie de ani și o mie de ani sînt ca o zi.

       Ziua a șaptea va fi ziua biruinței finale a domniei Domnului nostru Isus Hristos.

       Noi numărăm anii de la nașterea Domnului Isus, dar nu știm cum măsoară Dumnezeu anii pe planeta noastră, știm însă că întregul sistem mondial, cu toată această globalizare care a scos din calcul pe Dumnezeu, se va prăbuși pentru a face loc acelei Împărăției binecuvântate a Mileniului pe această planetă.

       Toate imperiile planetei păreau a fi eterne, în perioadele lor de glorie, dar toate s-au prăbușit ca niște castele de nisip.

       Nabucadnețar, Medo-Persanii, Alexandru Macedon, Roma în cei 1.000 de ani ai săi, Napolen, Hitler, Stalin și mulţi alții - toți au speriat lumea cândva, dar acum peste toți s-a așezat cenușa uitării.