joi, 29 noiembrie 2012

Predica La "First Romanian Baptist Church"

Predica La "First Romanian Baptist Church"
http://www.ustream.tv/recorded/25987645

„Și pe când se ruga, s-a deschis cerul”. (Luca 3:21)



Este prima oară când cerul se deschide nu pentru
ploaie, ci pentru un mesaj special și anume să ne spună cine este Domnul Isus. De aici tragem două concluzii fundamentale:
1. Puterea extraordinară a rugăciuni - de a deschide
cerul din care se coboară tot ce este bun și desăvârșit, adică tot ce avem noi nevoie (Iacov 1:17);
2. Dumnezeu a vrut ca oamenii de pe pământ nu doar
să audă despre cer, ci unii dintre ei (cum ar fi Moise şi Ilie,  cei de la botezul Domnului sau Ștefan, Pavel sau Ioan) să fie martori oculari ai cerului deschis pentru generațiile viitoare.
Este o scară a îngerilor care mențin o permanentă
legătură a cerului cu pământul, așa a numit-o Iacov, dar ei (îngerii) având aripi nu au nevoie de scară. Definiția acestora este dată de Pavel, cel care a ajuns în familia lor şi despre care spune că  sânt „duhuri slujitoare”.
Din punct de vedere astronomic cerul este locul
Astrelor - Șavaion în limba ebraică, adică ținutul dintre apele de deasupra întinderi și al celor din desubtul întinderii făcut în ziua a doua a creațiunii.
Dar din punct de vedere Biblic cerul este un loc
special pregătit anume pentru toții copiii lui Dumnezeu. (Ioan 14).
Ajungând în insula Patmos, chiar în peștera unde a fost
scrisă Apocalipsa, acolo am avut o mică revelație - a contrastului dintre cer și pământ. Din adâncimea și întunecimea acelei grote, apostolul și evanghelistul Ioan a fost ridicat în lumina și frumusețea cerului pe care ne-a descris-o în capitolul 4 din cartea Apocalipsa.
Cerul nu este o himeră, ci o măreață realitate despre
care Pavel, ne spune la 2 Corinteni 12, că a văzut lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit și pentru a căror descriere pământenii nu au cuvinte în vocabularul lor.
Vestea bună constă în aceea că cerul mai este încă
deschis pentru toți cei ce vor să ajugă acolo și nu în infern, iar rugăciuea pocăinței este cheia care ne-a fost dată şi care se află în mâinile noastre. 

miercuri, 28 noiembrie 2012

Domnul numără popoarele, scriind acolo „s’au născut”. (Psalmul 87:4)



Cu toate că tatăl lui Core a murit fiind înghițit de viu,
Împreună cu Datan și Abiram după răscoala acestora, copilul său totuși a compus, prin inspirație, Psalmul 87 care ne dă cele mai multe informații despre Sion.
Cea mai prețioasă informație este că toate izvoarele  
înțelepciunii, priceperii etc. - toate se află în Sion, cetatea  care este întruparea frumuseței desăvârșite din care vorbește Dumnezeu (Psalmul 50).
Dacă acolo s-au născut Filisteni, Tirieni, Etiopienii,
Egipteni şi Babilonieni înseamnă că și noi tot în Sion ne-am născut. Între Sionul ceresc și cel pământesc se află „menel menel techel fares”, adică „numărat, numărat cântărit și împărțit”.
Una din multele taine ale Bibliei este Sionul despre care citim în Evrei 12:22 că: „V-ați apropiat de muntele Sionului, de cetatea Dumnezeului celui viu, Ierusalimul ceresc care este „mama noastră” (Galateni 4:26).
„El determină numărul stelelor și le dă nume la toate”,
iar pe noi ne numără și ne va da un nume nou.

luni, 26 noiembrie 2012

Domnul Isus „se ruga într-un loc anumit.” (Luca 11:1)

Gradina Ghetsimani


Orice cuvânt în legătură cu modul de comportament al Domnului Isus trebuie atent examinat deoarece avem de fiecare dată foarte multe lucruri de învățat.
       Ce înseamnă un „loc anumit”?
       Cred că Domnul Isus iubea foarte mult natura pe care o crease, și pentru acest motiv, în fiecare seară ieșea afară din cetate pentru a se ruga.
       „Locul anumit”, evident, se găsea în Nazaret - locul unde a crescut, dar și în Galileia – locul unde a stat cel mai mult.
       Am fost în aceste locuri și, pot spune că, toate sînt încărcate de frumusețe și de amintiri minunate.
       De data aceasta, Domnul Isus venise din Betania în Galilea, pe marginea mării Tberiadei sau Ghenezaret - loc unde a eliberat un demonizat. Din Galilea am venit cu hartă în care sunt menționate toate locurile pe unde a mers Domnul în timpul celor trei ani și jumătate de activitate misionară și, dacă voi reuși să stabilesc câți kilometri a putut să meargă Domnul Isus pe asini, pe cămile sau pe jos, vom vedea ce eforturi extraordinare a trebuit să facă pentru noi, dar oriunde ajungea Dânsul, căuta un loc de rugăciune. Pe mine aceasta m-a impresionat!
       Când am intrat în Grădina Ghetsimani şi am văzut cei opt măslini de acolo, măslini care au fost şi sînt martorii rugăciunilor Domnului Isus de peste două mii de ani, am simțit şi eu parfumul înălţător al rugăciunilor din acest loc.
       „Iuda, vânzătorul, știa și el locul acela pentru că Isus de multe ori se adunase acolo cu ucenicii Lui.
(Ioan 18:2).
       Avem permanent nevoie de o predispoziție, de un timp și de un „loc anume” pentru rugăciune.

vineri, 23 noiembrie 2012

Cele trei „P”-uri ale rugăciunii: Prioritatea, Precizia şi Perseverenţa.



1.  Prioritatea - „Vă îndemn dar, înainte de toate, să faceți  rugăciuni, cereri, mijlociri, mulțumiri pentru toți oamenii.” (1 Timotei 2:1).
       „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, și toate aceste lucruri vi se  vor da pe deasupra.” (Matei 6:33)
       Astăzi am citit pe internet „Scrisoarea din urgența inimii scrisă de marele nostru poet Adrian Păunescu, pe 31 octombrie 2010, din care mi-au atras atenţia următoarele rânduri: „Dacă voi reuși cu ajutorul marilor mei medici care mă înconjoară să salvez această pâlpăitoare viață a mea, va trebui să rearanjez prioritățile.Iată că ei, cei mai buni medici cardiologi pe care-i cunosc, unul dintre fiind din Tîrgu-Jiu, nu i-au putut salva viața.
       Prioritățile noastre nu trebuie rearanjate când ne aflăm la secţia reanimare a unui spital de urgență, ci încă din tinerețe, ne spune Solomon în cartea Eclesiastul capitolul 12.
       Fiecare are propria sa scară a valorilor care, din nefericire, este fundamental eronată şi această constatare au făcut-o şi o facem toţi, dar atunci când e prea târziu. Și dacă vedem această tristă realitate acum, de ce să nu o corectăm pentru că stă în puterea noastră, a fiecăruia, destinul nostru veşnic şi asta o putem face acum, înainte de a ajunge la vreun spital de urgență.

2. Precizia - „Prietene, dă-mi trei pâini.”
Unii dintre noi dacă, imediat după ce ne rugăm, ne-ar întreba Domnul Isus ce anume vrem, puţini am știi să răspundem deoarece cerem mult prea multe lucruri.
       Precizia este foarte importantă deoarece ne dă posibilitatea să știm dacă suntem sau nu ascultați.
       Oameni ai rugăciunii nu sînt acei oameni care doar se roagă, ci sînt acei oameni care urmăresc dacă au fost ascultaţi, ei merg pe firul lucrurilor pentru a vedea dacă vreo rugăciune sau cerere nu le-a fost ascultată tocmai pentru a descoperi scurt-circuitul ce le întrerupe comunicarea cu Dumnezeu.
       Numai precizia în rugăciune ne poate asigura succesul.

3. Perseverenţa - „Rugați-vă neâncetat, stăruiți în rugăciune.”
„Eu sînt vița, voi mlădițele”. Nu există nici o intermitență între viță și mlădiță.
Rugăciunea este respirația sufletului. Domnul Isus este
definit în Plângerile lui Ieremia, la capitolul 4:20, ca fiind „Suflarea vieții noastre.”
    Fie că dormim, fie că veghem, noi suntem ai Domnului.
    Perseverarea nu este pentru un timp determinat,  ci devine a doua noastră natură.

joi, 22 noiembrie 2012

„Bucuria Domnului va fi tăria voastră.” (Neemia 8:10)

Neemia reinnoind legamantul...


        Când nu ne mai putem bucura de Domnul am pierdut orice putere. Domnul Isus ne-a spus că numai dacă avem în noi bucuria Sa atunci bucuria noastră va fi deplină.
       „Pentru că vă bucurați de nimicuri, ne spune proorocul Osea, de aceea voi înșivă ați ajuns de nimic.”
       Apostolul Pavel, din mijlocul suferințelor, ne spune: „Bucurați-vă totdeauna și iarăși zic: bucurați-vă.”
       Puii oricărei ființe cresc repede deoarece știu să se bucure și să se joace mult.
       Printre marile secrete ale puterii, în general, este bucuria. „Dă-mi iarăși bucuria mântuirii Tale”, spune David după evenimentul cu Bat-Şeba.
       Neemia spunea poporului să mănânce și să bea băuturi dulci, dar să dea și celor săraci pentru a putea avea în ei bucuria Domnului ca să poată fi tari.
       Niciodată un egoist nu poate fi tare deoarece bucuria Domnului e totdeauna legată de altruism.

miercuri, 21 noiembrie 2012

Căderea Ierihonului şi a Babilonului.



       Ierihonul, oraş pe lângă care am trecut când mă aflam în drum spre Marea Moartă, coborând din Ierusalim unde nu am putut staționa, acesta aparținând Cisiordaniei, a fost cea mai puternică fortăreață a lumii antice - cu ziduri pe care se putea circula în ambele sensuri. Și astăzi, după mii de ani, ruinele sale continuă să impresioneze profund pe toți turiștii. Un asemenea oraș, descris în cartea lui Iosua capitolul 6, era un oraș invincibil din punct de vedere militar.
       Un popor obosit după o călătorie de 40 de ani prin peninsula Sinai nu avea cum să încerce un asemenea război. Dar aici este secretul orcărui succes - de a vedea dincolo de aparențele descurajatoare, îngerii lui Dumnezeu în acțiune, cum spune Psalmul 34 și cum se roagă Elisei pentru Ghehazi: „Doamne, deschide-i ochii ca să vadă.
       Cu o zi înainte, Iosua întâlnește un om echipat de luptă pe care-l întreabă dacă este aliat sau adversar. I se răspunde nu, ci eu sânt comandantul oștirii Domnului, scoate încălțămintele din picioare căci, locul pe care eşti, este un loc sfânt.
       Orice loc unde ni se descopere Dumnezeu este un loc sfânt! Şi lui Moise la Horeb i se spune același lucru.
       Nici o biruință nu este a noastră, nici un succes nu ne aparține, ci toate sunt și toate trebuie atribuite doar Domnului.
       Iosua a primit porunca să ocolească 6 zile cetatea, o dată în fiecare zi, având în frunte Chivotul cu șapte preoți și șapte trâmbițe din corn de berbec.
(Trâmbițele se făceau din cornul de berbec în memoria berbecului jertfit în locul lui Isac, pe muntele Moria, icoana mântuitoare a Domnului Isus). În ziua a șaptea au ocolit cetatea de șapte ori și, când preoții au sunat din trâmbițele lor, tot poporul a scos strigăte puternice de biruință, moment în care oștirea îngerilor invizibili, cu o putere supranaturală, au surpat zidurile cetății și, cum cetatea era toată asediată, fiecare a inaintat în dreptul lui. Au cântat imnul biruinței fără a se atinge de zid, apoi a urmat căderea Ierihonului ca și pe vremea lui Iosafat.
       La fel va avea loc și căderea fortăreței actuale a Babilonului, după șase mii de ani de istorie, căci înaintea lui Dumnezeu o zi este ca o mie de ani și o mie de ani sînt ca o zi.
       Ziua a șaptea va fi ziua biruinței finale a domniei Domnului nostru Isus Hristos.
       Noi numărăm anii de la nașterea Domnului Isus, dar nu știm cum măsoară Dumnezeu anii pe planeta noastră, știm însă că întregul sistem mondial, cu toată această globalizare care a scos din calcul pe Dumnezeu, se va prăbuși pentru a face loc acelei Împărăției binecuvântate a Mileniului pe această planetă.
       Toate imperiile planetei păreau a fi eterne, în perioadele lor de glorie, dar toate s-au prăbușit ca niște castele de nisip.
       Nabucadnețar, Medo-Persanii, Alexandru Macedon, Roma în cei 1.000 de ani ai săi, Napolen, Hitler, Stalin și mulţi alții - toți au speriat lumea cândva, dar acum peste toți s-a așezat cenușa uitării.

marți, 20 noiembrie 2012

„Și pe când se ruga, s-a deschis cerul”. (Luca 3:21)



Este prima oară când cerul se deschide nu pentru
ploaie, ci pentru un mesaj special și anume să ne spună cine este Domnul Isus. De aici tragem două concluzii fundamentale:
1. Puterea extraordinară a rugăciuni - de a deschide
cerul din care se coboară tot ce este bun și desăvârșit, adică tot ce avem noi nevoie (Iacov 1:17);
2. Dumnezeu a vrut ca oamenii de pe pământ nu doar
să audă despre cer, ci unii dintre ei (cum ar fi Moise şi Ilie,  cei de la botezul Domnului sau Ștefan, Pavel sau Ioan) să fie martori oculari ai cerului deschis pentru generațiile viitoare.
Este o scară a îngerilor care mențin o permanentă
legătură a cerului cu pământul, așa a numit-o Iacov, dar ei (îngerii) având aripi nu au nevoie de scară. Definiția acestora este dată de Pavel, cel care a ajuns în familia lor şi despre care spune că  sânt „duhuri slujitoare”.
Din punct de vedere astronomic cerul este locul
Astrelor - Șavaion în limba ebraică, adică ținutul dintre apele de deasupra întinderi și al celor din desubtul întinderii făcut în ziua a doua a creațiunii.
Dar din punct de vedere Biblic cerul este un loc
special pregătit anume pentru toții copiii lui Dumnezeu. (Ioan 14).
Ajungând în insula Patmos, chiar în peștera unde a fost
scrisă Apocalipsa, acolo am avut o mică revelație - a contrastului dintre cer și pământ. Din adâncimea și întunecimea acelei grote, apostolul și evanghelistul Ioan a fost ridicat în lumina și frumusețea cerului pe care ne-a descris-o în capitolul 4 din cartea Apocalipsa.
Cerul nu este o himeră, ci o măreață realitate despre
care Pavel, ne spune la 2 Corinteni 12, că a văzut lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit și pentru a căror descriere pământenii nu au cuvinte în vocabularul lor.
Vestea bună constă în aceea că cerul mai este încă
deschis pentru toți cei ce vor să ajugă acolo și nu în infern, iar rugăciuea pocăinței este cheia care ne-a fost dată şi care se află în mâinile noastre.  

luni, 19 noiembrie 2012

Izbucnirea mulţumirilor. (Psalmul 26:7)



„...Să izbucnesc în mulțumiri”.
„Cine aduce mulțumiri ca jertfă acela Mă proslăvește”.
(Psalmul 50:23)
Multe izbucniri putem avea - în râs, în plâns, în
supărare, în bucurie, dar aici este singurul loc în Biblie unde se vorbește de o izbucnire în mulțumiri.
Toți oamenii știu să ceară, dar numai cei care sânt
sensibili şi sânt educați în spiritul recunoştinţei mai și mulțumesc.
În anul 1950, ieșind din clădirea Academiei de Studii
Economice din București, după un examen, am văzut un om care sta rezemat de gardul clădirii vecine și, întrebându-l dacă îi este rău, mi-a răspuns că nu poate respira. Trebuie să vă spun că până în acel moment nu am mulțumit niciodată lui Dumnezeu pentru aerul pe care îl respiram pentru că nu puteam înțelege cum este posibil aşa ceva - să nu mai poţi respira.
Aerul și putința de a-l respira, căldura și lumina
soarelui, apa din izvoare, marea, florile și cântul pasărilor, nouă ni se par atât de naturale și credem că ni se cuvin de drept, tocmai cum credea şi fiul risipitor. Acea zi a fost ziua  când am învățat că trebuie să mulțumesc lui Dumnezeu și pentru aerul pe care-l respir și pentru toate celelalte daruri care mi le dă, fără să merit măcar vreunul din ele.
Ca să fim mulțumitori trebuie să ne convertim. Zece
leproși au fost vindecați, dar numai unul din ei a fost și mântuit și asta pentru că s-a întors să mulțumescă Domnului. Acest fapt dovedește procentul oamenilor care ştiu să fie recunoscători.
Dar de la mulțumire şi până la izbucnire este un drum
lung, drum pe care David l-a parcurs și pe care și noi trebuie să-l parcurgem.
Am dat o coajă de pâine unui câine și, pentru că nu
putea să vorbească, mi-a lins mâna, însă unor oameni le-am dat bani și le-am dat casă, dar nu au știut sau nu au vrut să-şi arate recunoştinţa nici măcar printr-un simplu cuvânt: merci, ba din contră mi-au devenit dușmani.
Știu, din Matei 25:37-39, un lucru care compensează
ingratitudinea oamenilor - că toți cei care dau, au şi uitat  ce au dat și întreabă pe Domnul: „Doamne când Te-am văzut noi... şi Ţi-am dat... şi Te-am primit... şi Te-am înbrăcat... şi am venit pe la Tine?
Dacă acest comportament s-ar întâlni numai la
oamenii din lume, din afară, nu l-aș aminti acum deoarece ei nu pot fi altfel decât sânt, dar când acest comportament îl întâlnesc în Biserică, îl menţionez pentru că trebuie menționat fie doar şi pentru cultivarea simţului de mulțumire și de recunoștință.
Toată drama poporului Israel în deșertul Sinaiului,
deșert pe care l-am străbătut şi eu, a fost aceea că au cârtit foarte mult. Dacă o oaie când zbiară pierde doar o gură de iarbă, dar ei și-au pierdut viața în deșert.
Orice om nemulțumit este un om bolnav. Secretul
fericirii lui Pavel (Filipeni 4:11) se cuprinde în aceste cuvinte:  „...m-am deprins să fiu mulțumit cu starea în care mă găsesc. Ahab avea o țară, dar nu era mulțumit pentru că mai dorea și via lui Nabot, însă după ce a luat-o, a murit.
Ca să putem izbucni trebuie să fim tot timpul plini şi
copleşiti de atitudini şi de stări de mulțumire de recunoștință.

duminică, 18 noiembrie 2012

Ultima metodă: funiile dragostei. (Osea 11:4)



 Când Dumnezeu folosește această expresie „funii de  
dragoste”, prin prorocul Său, a vrut să ne spună că, mai mult decât atât, cu toate că este Atotputernic, nu mai are ce oferii; Dânsul, fiind dragoste, S-a  oferit pe Sine prin trimitetrea Fiului Său ca jertfă de ispășire pentru a ne câștiga pe noi.
„Ce aș mai fi putut face viei Mele și nu I-am făcut?”, ni
se spune în Isaia capitolul 5.
Dacă în sculptură dincolo de Fideas arta nu va mai putea trece, în dragoste, dincolo de Domnul Isus, Dumnezeu nu mai are ce oferii. Ultima jertfă ce se poate aduce de cineva este jertfa de sine şi numai cine se dă pe sine, dăruiește totul.
În general, funiile au drept scop salvarea din ape, din
foc, din prăpăstii, mocirle, fântâni etc. şi ce trist este că funiile Sale de dragoste, de cele mai multe ori, nu le vedem sau le ignorăm.
Multe din mijloacele pe care le folosește Dumnezeu în
viața noastră, le considerăm doar simple întâmplări, însă conform textului din Romani 8:38 „toate lucrează împreună spre binele” nostru.
În fiecare rază de soare, în fiecare floare, în orice
durere sau cântec de pasăre, în ploaie, furtună, tunet sau fulger eu văd o comunicare, o funie a Iubirii care vrea să mă lege mai mult de cer, deslegându-mă de pământ!
Pe noi nu ne guvernează hazardul, ci providența. Când
rămâneam în pană cu motocicleta - regina drumurilor, mă uitam în jur şi mă întrebam pentru ce și, totdeauna, găseam răspunsul. Lângă Craiova, odată, având pană de cauciuc, m-am oprit şi m-am uitat în jurul meu şi am văzut un om care stătea pe banca din fața casei lui. Cum aveam totdeauna Biblia la mine, m-am dus la el şi i-am vestit pe Domnul Isus, apoi bucuroşi ne-am rugat împreună. Eu am făcut pana și, mulţumit, am plecat spre casă.
Totuşi, cea mai interesantă secvenţă ce-mi vine acum
în minte este cea a unei întâlniri pe care am avut-o, pe defileul Jiului, cu un cioban care se coborâse să-şi cumpere pâine pentru că îşi avea stâna tocmai pe vârful muntelui. Din vorbă în vorbă, mi-a povestit că avusese o vedenie, printre multe altele, pe vârful munților şi în care, cu litere de foc, a văzut pe cer scrisă cifra 20. După ce am citit împreună din Biblie și am vorbit despre iertarea şi mântuirea ce ne e oferită în dar de Dumnezeu, ne-am rugat, iar când ne-am ridicat de sub acel tufiș m-am uitat la ceas şi era ora fix 20:00. A plecat la stână fericit că a înțeles semnificația cifrei văzute pe cer, adică ora convertirii sale.
Numai Duhul Sfânt poate tranforma toate apusurile de
soare într-un frumos răsărit și toate necazurile şi vicisitudinile vieții în funii de dragoste ale lui Dumnezeu.

miercuri, 14 noiembrie 2012

„Fiecare din voi aleargă pentru casa lui.” (Hagai 1:9)



Chiar mustrările Domnului au devenit banale și nu mai impresionează aproape pe nimeni. Casa Domnului este dărâmată atât la propriu cât și la figurat și asta nu numai acum, ci din totdeauna.
Ghidul ne-a vorbit la Ierusalim despre cele opt etape din istoria multimilenară a Ierusalimului, conversație pe care am filmat-o integral.
Realitatea spirituală, invizibilă a casei lui Dumnezeu, totdeauna a fost reflectată de starea sa vizibilă. De aproape 2000 de ani, mai exact din anul 70 BC, tot ce se mai poate vedea din Casa Domnului de la Ierusalim este doar Zidul Plângerii, adică zidul de apus din Templul lui Solomon, loc de pelerinaj pentru toată lumea.
Casa lui Dumnezeu sântem noi, copii Săi, dar ca și istoria tristă a falnicei Case de altădată, Biserica Primară pe parcursul aceluiași timp, pe plan spiritual, au avut parte de  aceleași dezastre. Iată cum ne descrie Asaf în Psalmul 74 dezastrul interior: „Vrăjmașul a pustiit totul în locașul Tău ce sfânt, potrivnicii Tăi au mugit în mijlocul Templului Tău și au pus semnele lor drept semne. Parcă erau niște oameni care ridică toporul într-o pădure deasă. În curând au sfărâmat toate podoabele săpate cu lovituri de securi și ciocane, au pus foc sfântului Tău locaș, au dărâmat și au pângărit locuința numelui Tău.”
Muntelui sfânt Moreia, unde Avraam a fost gata să aducă jertfa vie a fiului său, din secolul al șaptelea a fost profanat, construindu-se acolo falnica moscheie a lui Omar cu mincinoasa legendă că de acolo a fost răpit Mahomed.
Adevărata Casă vizibilă a lui Dumnezeu - Noul Ierusalim, ca și adevărata Sa Biserică - invizibilă și indivizibilă, ca machete ale perfecțiunii sânt prezervate pentru eternitate.
Dar acum este timpul marilor decizii - de a lucra fiecare pentru dregerea Casei lui Dumnezeu, asemenea lui Ezra și lui Neemia.
Ce putem face acum pentru Casa lui Dumnezeu? Să aducem pietre vii ca să construim Templul Sfânt în Domnul.
Zilnic facem ceva pentru casa noastră, dar nimic pentru casa Lui.
„Sfințenia este podoaba Casei Tale, Doamne, pentru
tot timpul cât va ținea veacurile.”

luni, 12 noiembrie 2012

„Eu întocmesc lumina.” (Isaia 45:7)



Merită să ne oprim asupra acestui subiect. Nimic nu pare mai natural ca lumina, dar lumina este un produs din combinația celor șapte culori de bază și cele 6000 de culori suplimentare.
Cea mai bună doctrină într-o lume plină de confesiuni este doctrina luminii care, „fără vorbe, fără cuvinte al căror sunet să fie auzit”, străbate totuși tot pământul. (Psalmul 19)
Cel ce este Lumină, întocmește lumina. „Prin lumina Ta vedem lumina.” (Ps 36:9)
„Ochiul este lumina trupului.” „Cel ce a întocmit ochiul s-ar putea să nu vadă?”
Dumnezeu a zis: „Să fie lumină” și a fost lumină, dar această lumină a fost înainte de fi fost soarele deoarece soarele apare în ziua a patra a creațiunii.
Deocamdată avem de-a face cu trei situaţii în care întâlnim lumina:
1.  Prima lumină despre care vorbește Biblia este lumina din prima zi a creațiunii şi care nu este legată de astrele cerești.
Această lumină este prima creație, iar în prezența ei au loc şi celelalte creațiunii pe zile şi acestea nu sunt zile astronomice, nefiind soarele, ci ere sau economii de timp foarte mari, poate chiar de milioane de ani, în care Dumnezeu a pregătit toate resursele minerale și naturale de care oameni aveau nevoie pe pământul ce li s-a dat să trăiască.
2.  A doua lumină este lumina soarelui, lumină de care depinde toată viața biologică a planetei. Omenirea  generează numai bioxid de carbon care este neutralizat prin procesul de fotosinteză din zona vegetală ce eliberează oxigenul şi care are loc numai în prezența luminii.
Centura verde a planetei, ca de altfel toată vegetația, prin frunze consumă otrava noastră, oferindu-ne oxigenul atât de necesar vieții.
3.  A treia lumină este lumina de natură spirituală, iar această lumină este Domnul Isus - singura ființă care S-a autodefinit atunci când a zis „Eu sânt lumina lumii!”
    De asemenea cuvântul folosit de Biblie pentru lumină
este același și pentru lumina ochiului, adică întocmit.
    Am ajuns pe lună, iar astăzi a fost simulată ajungerea
pe Marte, dar nu am reușit să facem o picătură de sânge sau un ochi artificial.
    Ca omul să poată vedea lumina Dumnezeu, atunci
când a creat omul, la întocmirea ochiului, a trebuit să combine miliarde de funcții celulare şi mușchiulare care continuă să uimească şi astăzi pe toți cercetătorii. De fapt, tot organismul nostru este un microunivers, dar ochiul prin excelență este un univers de necucerit.
    Sincronizarea este cuvântul cheie în toată creația lui
Dumnezeu.
Ce valoare ar avea muzica sau simfonia astrelor sau cântecul pasărilor, cum spunea Flamarion,  dacă nu am avea simțul auzului? Ce valoare ar avea parfumul florilor dacă nu am avea miros? Ce valoare ar avea infinitele miresme ale plantelor sau gusturi ale legumelor şi ale fructelor dacă nu ne-am putea bucura de toate?
    Şi fără lumina ochilor viața nu ar avea nici un sens sau
nici un farmec pe pământ!
    Dumnezeu Și-a încoronat opera Sa universală, în ziua
a șasea, atunci când a sincronizat tot ceea ce a creat cu omul - capodopera creațiunii Sale, apoi ne spune să intrăm în odihna Sa.
    După cele șase zile, care pot fi miliarde de ani de
gânduri proiecte și fapte, ne spune: „Dacă umblăm în lumină, după cum El însuși este lumină, avem părtășie unii cu alții și sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curățește de orice păcat. (1 Ioan 1:7)
    Dacă nu înțelegem toate cele trei aspecte ale luminii,
vom rămâne veşnic în întuneric.
    Edison, cel ce a descoperit becul, a făcut 1000 de
încercări pentru a reda lumina artificială, lumină de care ne bucurăm atât de mult astăzi, dar și aceasta este totuși o minune pe care, deși o stăpânim, nu o putem defini.
    Marele filozof German Goethe, la moartea sa din 22 martie 1832 a zis: Licht, mehr Licht „Lumină, mai multă lumină.”, dar nu lumină de ceară - cum se practică acum, , ci lumină divină.
    „Oricine crede în Mine, a spus Domnul Isus, nu va
umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții.”

sâmbătă, 10 noiembrie 2012

Purtaţi-vă cu bunătate şi îndurare unul faţă de altul. (Zaharia 7:9)



     „Ceea ce face farmecul unui om este bunătatea lui;” (Proverbe 19:22)
     „Să nu te părăsească bunătatea și credincișia...” (Proverbe 3:3)
       Comportamentul nostru față de semeni reflectă starea noastră față de Dumnezeu.
       „Cine pe sărac ajută pe Dumnezeu împrumută” ne spune Solomon în pildele sale. Noi trebuie să reflectăm ce ni se oferă asemenea lunii care este frumoasă numai pentru că ea reflectă ce primește – ea, în sine, nu are absolut nimic frumos sau bun, dar lumina pe care o primește o dă mai departe.
       Dumnezeu ne-a tratat cu bunătate și îndurare și nu ne pretinde decât ce ne-a dat. Cel ce datora 10000 de galbeni a fost iertat deoarece nu avea cu ce plăti datoria, dar cel ce a fost tratat cu bunătate și îndurare a tratat pe datornicul său cu răutate și judecată, iar acest comportament a fost pedepsit pe loc.
       În tot universul lui Dumnezeu guvernează o lege şi anume legea dreptății, legea care este temelia scaunului Său și care, mai curând sau mai târziu, va triumfa.
       Un cetățean din judeţul Gorj, pe nume Țundrea, a executat 12 ani de închisoare pentru o crimă ce nu o săvârșise. După o perioadă de timp, criminalul adevărat și-a recunoscut fapta şi a fost pedepsit ca atare, iar procurorul care a instrumentat cazul a fost cercetat la rândul său.
       Toți cei care au beneficiat de bunătatea și îndurarea lui Dumnezeu vor fi judecați dacă nu o reflectă şi altora.