Izbucnirea mulţumirilor. (Psalmul 26:7)

„...Să izbucnesc în mulțumiri”.

„Cine aduce mulțumiri ca jertfă acela Mă proslăvește”.

(Psalmul 50:23)

Multe izbucniri putem avea - în râs, în plâns, în

supărare, în bucurie, dar aici este singurul loc în Biblie unde se vorbește de o izbucnire în mulțumiri.

Toți oamenii știu să ceară, dar numai cei care sânt

sensibili şi sânt educați în spiritul recunoştinţei mai și mulțumesc.

În anul 1950, ieșind din clădirea Academiei de Studii

Economice din București, după un examen, am văzut un om care sta rezemat de gardul clădirii vecine și, întrebându-l dacă îi este rău, mi-a răspuns că nu poate respira. Trebuie să vă spun că până în acel moment nu am mulțumit niciodată lui Dumnezeu pentru aerul pe care îl respiram pentru că nu puteam înțelege cum este posibil aşa ceva - să nu mai poţi respira.

Aerul și putința de a-l respira, căldura și lumina

soarelui, apa din izvoare, marea, florile și cântul pasărilor, nouă ni se par atât de naturale și credem că ni se cuvin de drept, tocmai cum credea şi fiul risipitor. Acea zi a fost ziua  când am învățat că trebuie să mulțumesc lui Dumnezeu și pentru aerul pe care-l respir și pentru toate celelalte daruri care mi le dă, fără să merit măcar vreunul din ele.

Ca să fim mulțumitori trebuie să ne convertim. Zece

leproși au fost vindecați, dar numai unul din ei a fost și mântuit și asta pentru că s-a întors să mulțumescă Domnului. Acest fapt dovedește procentul oamenilor care ştiu să fie recunoscători.

Dar de la mulțumire şi până la izbucnire este un drum

lung, drum pe care David l-a parcurs și pe care și noi trebuie să-l parcurgem.

Am dat o coajă de pâine unui câine și, pentru că nu

putea să vorbească, mi-a lins mâna, însă unor oameni le-am dat bani și le-am dat casă, dar nu au știut sau nu au vrut să-şi arate recunoştinţa nici măcar printr-un simplu cuvânt: merci, ba din contră mi-au devenit dușmani.

Știu, din Matei 25:37-39, un lucru care compensează

ingratitudinea oamenilor - că toți cei care dau, au şi uitat  ce au dat și întreabă pe Domnul: „Doamne când Te-am văzut noi... şi Ţi-am dat... şi Te-am primit... şi Te-am înbrăcat... şi am venit pe la Tine”?

Dacă acest comportament s-ar întâlni numai la

oamenii din lume, din afară, nu l-aș aminti acum deoarece ei nu pot fi altfel decât sânt, dar când acest comportament îl întâlnesc în Biserică, îl menţionez pentru că trebuie menționat fie doar şi pentru cultivarea simţului de mulțumire și de recunoștință.

Toată drama poporului Israel în deșertul Sinaiului,

deșert pe care l-am străbătut şi eu, a fost aceea că au cârtit foarte mult. Dacă o oaie când zbiară pierde doar o gură de iarbă, dar ei și-au pierdut viața în deșert.

Orice om nemulțumit este un om bolnav. Secretul

fericirii lui Pavel (Filipeni 4:11) se cuprinde în aceste cuvinte:  „...m-am deprins să fiu mulțumit cu starea în care mă găsesc.” Ahab avea o țară, dar nu era mulțumit pentru că mai dorea și via lui Nabot, însă după ce a luat-o, a murit.

Ca să putem izbucni trebuie să fim tot timpul plini şi

copleşiti de atitudini şi de stări de mulțumire de recunoștință.