marți, 20 noiembrie 2012

„Și pe când se ruga, s-a deschis cerul”. (Luca 3:21)



Este prima oară când cerul se deschide nu pentru
ploaie, ci pentru un mesaj special și anume să ne spună cine este Domnul Isus. De aici tragem două concluzii fundamentale:
1. Puterea extraordinară a rugăciuni - de a deschide
cerul din care se coboară tot ce este bun și desăvârșit, adică tot ce avem noi nevoie (Iacov 1:17);
2. Dumnezeu a vrut ca oamenii de pe pământ nu doar
să audă despre cer, ci unii dintre ei (cum ar fi Moise şi Ilie,  cei de la botezul Domnului sau Ștefan, Pavel sau Ioan) să fie martori oculari ai cerului deschis pentru generațiile viitoare.
Este o scară a îngerilor care mențin o permanentă
legătură a cerului cu pământul, așa a numit-o Iacov, dar ei (îngerii) având aripi nu au nevoie de scară. Definiția acestora este dată de Pavel, cel care a ajuns în familia lor şi despre care spune că  sânt „duhuri slujitoare”.
Din punct de vedere astronomic cerul este locul
Astrelor - Șavaion în limba ebraică, adică ținutul dintre apele de deasupra întinderi și al celor din desubtul întinderii făcut în ziua a doua a creațiunii.
Dar din punct de vedere Biblic cerul este un loc
special pregătit anume pentru toții copiii lui Dumnezeu. (Ioan 14).
Ajungând în insula Patmos, chiar în peștera unde a fost
scrisă Apocalipsa, acolo am avut o mică revelație - a contrastului dintre cer și pământ. Din adâncimea și întunecimea acelei grote, apostolul și evanghelistul Ioan a fost ridicat în lumina și frumusețea cerului pe care ne-a descris-o în capitolul 4 din cartea Apocalipsa.
Cerul nu este o himeră, ci o măreață realitate despre
care Pavel, ne spune la 2 Corinteni 12, că a văzut lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit și pentru a căror descriere pământenii nu au cuvinte în vocabularul lor.
Vestea bună constă în aceea că cerul mai este încă
deschis pentru toți cei ce vor să ajugă acolo și nu în infern, iar rugăciuea pocăinței este cheia care ne-a fost dată şi care se află în mâinile noastre.  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu