Este
prima oară când cerul se deschide nu pentru
ploaie, ci pentru un mesaj special și anume
să ne spună cine este Domnul Isus. De aici tragem două concluzii fundamentale:
1. Puterea
extraordinară a rugăciuni - de a deschide
cerul din care se coboară tot ce este bun
și
desăvârșit,
adică tot ce avem noi nevoie (Iacov 1:17);
2.
Dumnezeu a vrut ca oamenii de pe pământ nu doar
să audă despre cer, ci unii dintre ei (cum
ar fi Moise şi Ilie, cei de la botezul
Domnului sau Ștefan,
Pavel sau Ioan) să fie martori oculari ai cerului deschis pentru generațiile
viitoare.
Este
o scară a îngerilor care mențin o permanentă
legătură a cerului cu pământul, așa a
numit-o Iacov, dar ei (îngerii) având aripi nu au nevoie de scară. Definiția acestora
este dată de Pavel, cel care a ajuns în familia lor şi despre care spune
că sânt „duhuri slujitoare”.
Din
punct de vedere astronomic cerul este locul
Astrelor - Șavaion
în limba ebraică, adică ținutul dintre apele de
deasupra întinderi și al celor din desubtul
întinderii făcut în ziua a doua a creațiunii.
Dar
din punct de vedere Biblic cerul este un loc
special pregătit anume pentru toții
copiii lui Dumnezeu. (Ioan 14).
Ajungând
în insula Patmos, chiar în peștera unde a fost
scrisă Apocalipsa, acolo am avut o mică
revelație
- a contrastului dintre cer și pământ. Din adâncimea și
întunecimea acelei grote, apostolul și evanghelistul Ioan a fost ridicat în
lumina și
frumusețea
cerului pe care ne-a descris-o în capitolul 4 din cartea Apocalipsa.
Cerul
nu este o himeră, ci o măreață realitate despre
care Pavel, ne spune la 2 Corinteni 12,
că a văzut lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit și
pentru a căror descriere pământenii nu au cuvinte în vocabularul lor.
Vestea
bună constă în aceea că cerul mai este încă
deschis pentru toți cei
ce vor să ajugă acolo și nu în infern, iar rugăciuea pocăinței este
cheia care ne-a fost dată şi care se află în mâinile noastre.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu