Capitolul 8 „VORBESC DESPRE HRISTOS ȘI BISERICĂ„

       Dacă Apostolul Pavel în Efeseni 5 nu ar fi încheiat cu versetul de mai sus, s-ar fi putut crede că în sfârșit familia este o realitate și nu o umbră, dar nu se putea ca pe acest pământ trecător, să poată fi ceva netrecător.

      Familia care î-și trage numele din cer Efeseni 3-14, trebuie să fie o reflectare a realității eterne  Hristos și Biserica.

      Orice familie când începe să devină scop în sine, se prăbușește.

      Noua familie ce se va coborâ din cer de la Dumnezeu, trebuie să se mute împreună cu Domnul Isus în locurile cerești, din punct de vedere spiritual înaintea venirii Domnului Isus pe norii cerului, așa cum vedem în Efeseni 2.

      Nu mai e pentru nimeni un secret faptul că planeta noastră din punct de vedere astronomic, se află în locurile cerești, făcând parte din această mare galaxie ce se numește „Calea Lactee„ adică drumul laptelui, fiind albicioasă datorită puzderiei de stele ce o alcătuiesc.

      Acesta este marele paradox, că pământul nostru este în cer, legănându-se printre astre, iar unii oamenii de pe pământ au transformat habitatul în infern.

      Apostolul Pavel spunea Corintenilor și nouă totodată, că am fost logodiți cu Domnul nostru Isus Hristos, urmând ca nunta să aibă loc în casa Mirelui pe care acum o pregătește așa cum ne-a promis în Ioan 14.

      Dacă Apostolul Petru ne întreabă ce fel de oameni trebuie să fim noi, Domnul Isus ne spune că trebuie să fim ca niște oameni care așteată.

      Nu este decât o fericită așteptare, și anume aceea a Mirelui.

      Da ne putem bucura și de umbrele care ne conduc la realitățile eterne.

„Fiecare din voi aleargă pentru casa lui.” (Hagai 1:9)

Chiar mustrările Domnului au devenit banale și nu mai impresionează aproape pe nimeni. Casa Domnului este dărâmată atât la propriu cât și la figurat și asta nu numai acum, ci din totdeauna.

Ghidul ne-a vorbit la Ierusalim despre cele opt etape din istoria multimilenară a Ierusalimului, conversație pe care am filmat-o integral.

Realitatea spirituală, invizibilă a casei lui Dumnezeu, totdeauna a fost reflectată de starea sa vizibilă. De aproape 2000 de ani, mai exact din anul 70 BC, tot ce se mai poate vedea din Casa Domnului de la Ierusalim este doar Zidul Plângerii, adică zidul de apus din Templul lui Solomon, loc de pelerinaj pentru toată lumea.

Casa lui Dumnezeu sântem noi, copii Săi, dar ca și istoria tristă a falnicei Case de altădată, Biserica Primară pe parcursul aceluiași timp, pe plan spiritual, au avut parte de  aceleași dezastre. Iată cum ne descrie Asaf în Psalmul 74 dezastrul interior: „Vrăjmașul a pustiit totul în locașul Tău ce sfânt, potrivnicii Tăi au mugit în mijlocul Templului Tău și au pus semnele lor drept semne. Parcă erau niște oameni care ridică toporul într-o pădure deasă. În curând au sfărâmat toate podoabele săpate cu lovituri de securi și ciocane, au pus foc sfântului Tău locaș, au dărâmat și au pângărit locuința numelui Tău.”

Muntelui sfânt Moreia, unde Avraam a fost gata să aducă jertfa vie a fiului său, din secolul al șaptelea a fost profanat, construindu-se acolo falnica moscheie a lui Omar cu mincinoasa legendă că de acolo a fost răpit Mahomed.

Adevărata Casă vizibilă a lui Dumnezeu - Noul Ierusalim, ca și adevărata Sa Biserică - invizibilă și indivizibilă, ca machete ale perfecțiunii sânt prezervate pentru eternitate.

Dar acum este timpul marilor decizii - de a lucra fiecare pentru dregerea Casei lui Dumnezeu, asemenea lui Ezra și lui Neemia.

Ce putem face acum pentru Casa lui Dumnezeu? Să aducem pietre vii ca să construim Templul Sfânt în Domnul.

Zilnic facem ceva pentru casa noastră, dar nimic pentru casa Lui.

„Sfințenia este podoaba Casei Tale, Doamne, pentru

tot timpul cât va ținea veacurile.”