Uraganul Sandy...

Uraganul Sandy deasupra New York-ului

„Îţi deschizi mâna şi saturi după dorinţă tot ce are viaţă”. (Psalmul 145:16)

Numărul speciilor vieții din adâncuri, de pe pământ sau

de sub pământ, nimeni vreodată nu le va putea socoti cu excepţia Creatorului lor.

Mi-a atras atenția expresia extraordinară: „saturi după

dorinţă tot ce are viaţă”.

Miliardele de fiinţe înseamnă miliarde de dorinţe. Ca Cineva să poată împlini toate dorințele posibile este un lucru nu numai extraordinar, dar și adevărat.

Deși par banale unele dorinţe, nu voi uita vinul dulce

pe care l-am servit la familia Stoia și mustul special servit  la sora Brândușa (Chicago).

Recomand două versete tuturor copiilor lui Dumnezeu,

versete care în viața mea împreună cu Dumnezeu, de aproape 70 de ani, au funcționat:

„Doamne, toate dorințele mele sânt înaintea Ta”.

(Psalmul 38:9)

„Domnul să-ți fie desfătarea și El îți va da TOT ce-ți

dorește inima”. (Psalmul 37:4)

Am avut dorința să văd locurile Biblice și aproape că pe

toate le-am văzut. America are multe locuri frumoase pe care le-am văzut chiar dacă nu au legătură cu Biblia sânt istorice. Mi-au plăcut florile; însă florile Carmelului cu cele nouă trepte, teritoriul religiei Bahai, întrec grădinile de flori din Paris Versaille. Am dorit să văd Niagara, biserica de cristal Los Angeles, Hollywood-ul, San Francico, Sacramento, Parcul Național, Sekoia, Las Vegasul, parcul Zoo San Diego, Marele Canion Colorado, Statuia Libertății, Gemnele din New-York, Turnul Eifel, Sena, Louvre, Montparnase, Muzeul lui Brâncuș din Paris, Notre Dame, Sacre, Coeur, Strasburgul, Viena, Berlinul, Buda-Pesta, Vaticanul, Catedrala Sf. Petru Roma (în Adriatica am făcut un botez nou testamental), cele 7 Biserici din Asia mică, Araratul, Marea Moartă cu telefericul în Masada, Ierihonul,  muntele Pisga locul unde a fost îngropat Moise,  Cisiordania, Betleemul, toți munții lui Israel, Iordanul Marea Galileii, Ierusalimul, Tesalonicul, muntele Athos, Patmosul și peștera unde s-a scris Apocalipsa, călătorie pe malul Nilului, Piramidele, Sfinxul, Muzeul Egiptului cu mumiile sale, Gosenul, Elimul, Sinaiul Marea Roșie unde am făcut două boteze nou testamentale, Canalul de Suez etc.

Domnul şi numai EL împlinește după dorință nu numai

nevoia de hrană, ci orice dorință care este plăcută lui Dumnezeu! 

Vindecarea indracitului din Capernaum Luca 4 partile 1, 2 si 3

Partea 1

                                                                             Partea 2 a

                                                                        Partea 3 a

Sângele noului legământ. (1 Corinteni 11:25)

   Vechiul legământ avea la bază sângele unui animal,

cum a fost cazul lui Abel sau al lui Avraam pe muntele Morea, în virtutea principiului enunțat de Dumnezeu că „fără vărsare de sânge nu este iertare”.

„Sângele vă va sluji ca semn”. (Exod 12:13)

Dacă prin absurd un Evreu ar fi uitat să pună sânge pe

partea de sus a ușii în care locuia, în noaptea aceea de pomină când  îngerul nimicitor a trecut prin toată țara Egiptului, primul său copil murea, deci toți întâii născuți ai Evreilor, din toată țara Egiptului, au scăpat numai datorită sângelui chiar dacă era egiptean.

Sângele are în el ceva ce oamenii, cu toată știința lor,

nu au putut crea și anume viața.

Toate jertfele primului legământ erau umbrele realității

sângelui Domnului Isus din Noul Legământ. Satana care în toată istoria sa a încercat să imite pe Dumnezeu, după cum vedem în denumirea urmașilor lui Cain (unul se numea Metușael ca să imite pe Metusala din urmașii lui Set), tot așa și în vremea noastră, în anul 1965, a luat ființă biserica satanistă, a Diavolului, în Los Angeles şi care are la bază propriul lor sânge, fiind autorizată de statul Californian.

Am călătorit într-un autobuz de la Los Angeles la

Chicago, în anul 1998, alături de un misionar al acestei biserici – era un om neîngrijit, nu era bărbierit, era brunet şi era tot îmbrăcat în haine de culoare neagră, iar pe spatele tricoului său scria, cu litere mari reflectorizante, „noi sântem servii dumnezeului acestui veac”.

Înscrierea lor în această organizație se face cu propriul

lor sânge, nu cu pix sau cerneală sau prin intermediul unui calculator. Ei au misionari pe tot globul și 75% din muzica modernă a planetei este finanțată de această asociație diabolică care are foarte mulți aderenți. Rugăciunea lor principală este reversul rugăciunii Tatăl nostru care ești în ceruri, zicând Tatăl nostru care ești în iad.

În Irak s-a descoperit o carte de peste 600 de pagini a lui Sadam Husein, respectiv Coranul, scrisă numai cu sângele lui Sadam pentru care au fost consumate nu mai puțin de 24 de litri de sânge.

Folosirea sângelui său pentru scrierea acestei cărți

vrea să demonstreze respectul pentru religia sa, dar mai ales aroganța de a fi pe planetă unicul om cu sânge sfânt.

Imitația nu are valoare, peste veacuri și milenii sângele cu adevărat sfânt al Domnului Isus vorbește mai bine decât orice deoarece orice sânge de pe pământ cere judecată -  dovada atâtor crime recunoscute sau descoperite, în timp ce sângele Noului Legământ cere iertarea tuturor celor ce cred. 

Imunitatea spirituală, adică moartea de drept. (Romani 6:7)

„Cine a murit, de drept, este izbăvit de păcat”.

Sunt trei feluri de imunități: medicale, diplomatice și spirituale.

Până acum nu am întâlnit tratate de imunitate spirituale, ci numai tratate de imunitate organică, biologică și tratate de imunitate diplomatică.

Citind astăzi textul de mai sus, mi-a venit în minte

gândul că, dacă trăind este o posibilitate pentru izbăvirea de păcat, acest subiect trebuie cercetat.

Apostolul Pavel a fost nu numai un mare teolog, dar și un mare jurist. Dacă vom fi atenți vom vedea, în toate epistolele sale, influența Dreptului roman în vigoare și acum, după 2000 de ani.

Toate acțiunile judecătorești, un domeniu în care am

mai lucrat și încă mai lucrez, au la bază două principii: cel de drept și cel de fapt.

   Elementul nou introdus în domeniul spiritual, de Pavel

în scrisoarea către Romani, este moartea de drept în contrast cu moartea de fapt.

Moartea de drept, după revelația sa primită direct de la 

Dumnezeu (Galateni 1:11), înseamnă o identificare atât de autentică şi de reală a morții și a îngropării noastre împreună cu Domnul Isus încât putem deveni imuni. Iată citatul: „este izbăvit de păcat”.

Se folosește timpul prezent.

„Am fost răstignit... și trăiesc, dar nu mai trăiesc eu, ci

Hristos trăiește în mine”.

Cel ce a spus „nimic bun nu locuieşte în mine” a putut

să spună după întâlnirea cu Domnul Isus, pe drumul Damascului, că în dânsul are supremul bine: „Hristos trăiește în mine”, spunându-ne că ne poate face pe toți imuni, nu prin îmbunătățirea inimii noastre, ci prin moartea noastră de drept și schimbarea totală a vechiului stăpân.

Pavel avea o religie cu care se putea lăuda și totuși a

schimbat-o. Noi care avem o religie idolatră ținem atât de mult la ea chiar dacă vedem că ne duce spre Iad.

Imunitatea are la bază moartea de drept şi o moarte

de drept înseamnă o viață de fapt.  

Criza de personalitate. (Ioan 1:22)

„Ce zici tu despre tine însuți?”

Fiecare om are cele mai bune păreri despre sine însuși. Cea mai crudă realitate este că, spre deosebire de toate ființele înconjurătoare, omul este singura ființă despre care Domnul Isus spune, în Ioan 8:14, că nu știe  de unde vine și unde se duce.

Astăzi, 12 ianuarie 2011, în ziarul local „Curierul zilei”

Nr. 4993 anul XVII, preotul Decebal Floroaica la pagina nr. 7 scria următoarele: „RUDELE ÎN VIAȚĂ ÎL POT MÂNTUI PE CEL AJUNS ÎN IAD. După 40 de zile pentru mort urmează fie fericire vecinică, fie calvarul. Sufletele care ajung în stânga, adică în iad, au nevoie de sprijinul rudelor, de rugăciunile acestora.” Preotul explică mai departe:  „Rugăciunile celor rămași în viață, îi ridică spre Rai pe cei care ajung în Iad. Când va fi sfârșitul lumii, la a doua venire a Mântuitorului pe pământ, nu se știe când va fi aceasta, vom fi judecați cu toții. Morții ajunși în Iad pentru care familia s-a rugat se pot mântui. La 9 luni, un an, 2 ani respectiv din an în an, până la împlinirea a 7 ani, de la moartea persoanei, se fac pomeni. În cazul în care se face deshumarea oaselor, se reîncep toate pomenile”.

1. Această declarație, fără nici o bază teologică, poate

fi făcută de oricine deoarece presa e liberă, iar atâta timp cât unor oameni le convine această teorie şi au bani de dat pentru pomeni ca să fie degrevați de toate păcatele vieții şi că pot fi scoşi și după moarte din Iad – cred ei, ce se fac atunci acei oameni care nu au urmași şi, deci, n-au pe nimeni care să se roage pentru ei și, cu atât mai mult, nu au bani de pomeni?

Este oare Dumnezeu așa de nedrept cu oamenii? Eu nu cred!

2. În al doielea rand, de ce se mai fac aceleași pomeni

și pentru cei din Rai? Mai au ei nevoie de mâncare, de  mobilă sau de îmbrăcăminte? Deoarece știm că tradiția nu face nici o diferențiere și pentru toți se aplică aceleaşi reguli fie că sânt socotiți ca fiind în Iad, fie că sânt socotiţi ca fiind în Rai.

Prin definiție numai Domnul Isus este Mântuitor!

(Matei 1:21)

Cum putem noi avea aroganța de a mântui pe cei din Iad când chiar Dante, în cartea sa „Divina Comedie”, le spune celor din infern: „Lasciatii ogni sperancia voi chi intratevi”, adică „Lăsați orice speranță, voi care intrați în Iad”.

Cu ce drept înșelăm lumea, dându-le speranțe deșarte?

Teologia creștină înseamnă teologia Hristică.

„Dar, ca să știți că Fiul Omului are puterea pe pământ

să ierte păcatele, ...”. (Marcu 2:10)

„...oamenilor le este rânduit să moară o singură dată,

iar după aceea vine judecata”. (Evrei 9:27)

Dumnezeu este suveran să facă ceea ce vrea cu noi

după moarte, dar nu trebuie să ne substituim voiei Sale. Singurul argument în acest domeniu este Biblia. Când Biblia tace, noi nu trebuie să vorbim.

Mai există un principiu de drept internațional, în

concordanță cu legea morală a lui Dumnezeu, conform căruia orice fărădelege se judecă după legea locului unde se comite fapta.

Dumnezeu putea să ierte lumea fără a mai trimite din

ceruri pe Fiul Său pe pământ, dar în virtutea acestei legi deoarece păcatele se fac pe pământ, aici a venit Mântuitorul să le plătească prin jertfa Sa de pe Calvar. (Ioan 3:16)

Orice interpretare cu privire la viitor trebuie

argumentată teologic ca să poată fi credibilă.

Dacă sântem cinstiți cu noi înşine, recunoaştem cu toții

că nesfârșitele pomeni nu au nimic comun cu cei morți, ci numai cu cei vii pentru că ei, cei vii, speculează naivitatea multora deoarece odată cu moartea (spune Solomon în cartea sa Eclesiastul 11:3) „ori încotro va cădea copacul, fie spre miazăzi (adică în cer), fie spre miazănoapte (adică în iad), în locul unde cade, acolo rămâne”.

Domnul Isus ne spune să facem pomeni cu cei vii, cu

cei săraci de lângă noi care nu ne pot răsplăti fapta și să cultivăm printre noi responsabilitate.

Să nu lăsăm pe seama urmașilor datoriile noastre morale.

3. În al treilea rând, această concepție a eliberării

unora din iad și a rămânerii altora acolo este o insultă la adresa lui Dumnezeu care e drept și milos cu toți. Numai la Dânsul nu există privilegiați ca la noi, oamenii.

Domnul Isus a murit pentru toți și toți au șanse egale de mântuire prin credința urmată de fapte.

Criza de identitate şi dezorientarea generală se

datorează ignoranței în care este ținut poporul şi asta pentru că nu citește Sfânta Evanghelie, cum spune Domnul Isus în Ev. după Ioan 5:39 - „Cercetați Scripturile”, datoria fiecărui individ în parte.

Avem fiecare o lungime proprie de undă tocmai pentru

a ne putea orienta, lungime pe care Solomon o numește în Eclesiastul 3:11 „gândul veşniciei”.

Toate nevoile noastre materiale și spirituale trebuie să

se rezolve fără intermediari. „...intră în odăița ta, închide ușa după tine și roagă-te Tatălui tău”. (Matei 6:6)

Orice ființă se raportează la ceva: la apă, la zbor, la

lumină, la întuneric etc. Noi trebuie să ne raportăm la Creatorul nostru care ne-a așezat pe această frumoasă planetă albastră, în minunata constelație a Căii Lactee, iar când vom pleca de aici fiecare va merge la stăpânul căruia i-a slujit.

Este o ignoranță să creadă cineva că poate să facă

toate păcatele posibile pe pământ şi, pentru că are bani și prieteni, va fi scos și din Iad.

Recent m-am întors din insula Patmos, Grecia și am

filmat peștera în care a fost scrisă Apocalipsa. Acel minunat evanghelist și apostol care a scris această carte, sigur cel mai autorizat să vorbească în acest domeniu al viitorului, nu vorbește nimic despre posibilitatea ieșirii din Iad prin aceste mijloace puierile.

Prima carte din Biblie, Genesa, ne arată de unde

venim fiecare, iar ultima carte a acesteia, Apocalipsa, ne vorbește doar despre două locuri: Iad și Rai şi fiecare decide numai pentru el și doar aici destinul său veşinic.

Suntem întrebați de Dumnezeu ce părere avem despre

noi tocmai pentru a ne corecta după modelul nostru ideal, model care este şi ar trebui să fie Domnul nostru Isus Hristos, cu ajutorul Duhului cel Sfânt care purcede de la Dumnezeu Tatăl pentru a putea ieși din criza noastră generală de identitate. Amin.

Catedrala vie, mişcătoare. (Iona 2:4-10)

  O rugăciune vie și în totalitate ascultată a fost rugăciunea lui Iona, rugăciune făcută pe când se afla în pântecele Balenei din Marea Mediterană.

   Accesul la rugăciune niciodată și niciunde nu a putut fi

oprit deoarece rugăciunea poate face o catedrală și dintr-o închisoare și dintr-o balenă.

   Prima lecție este că omul sfințește locul, nu locul

sfințește omul. Am vizitat majoritatea catedralelor lumii - Biserica de Cristal din Los Angeles, catedrala din New-York, catedralele Franței, respectiv Notre Dames, Sacre Coer şi a Veteranilor, catedrala Sfântul Petru din Roma, catedralele Ierusalimului, inclusiv Moscheia lui Omar din secolul al șaptelea, catedralele din Constantinopol, Muntele Athos, Pathmos, Tesalonic, Sofia din Bulgaria etc. și am constatat că toate au pretenția de a fi considerate locuri sfinte, dar în realitate sânt doar expoziții artistice ale unui număr deloc mic de arhitecți, de sculptori și de pictori.

Michelangelo ca să picteze cerul din Catedrala Sf.

Petru a trebuit să stea 20 de ani în iad, spune dânsul, adică în condiții foarte grele, cu fața spre tavan.

   În al doielea rând, vedem că rugăciunea rezolvă toate

probleme grele ale vieții pe care, de cele mai multe ori, noi ni le creem deoarece vrem să urmăm proprile noastre proiecte pentru viața noastră și nu proiectele lui Dumnezeu pentru noi.

   Ce frumos ne declară Dumnezeu! „Eu știu ce gânduri

am cu privire la voi, ca să vă dau un viitor și o speranță”.

În Ev. după Luca 7:30, Domnul Isus ne spune,

„...Farisei și învățătorii Legii au zădărnicit planul lui Dumnezeu pentru ei, neprimind botezul lui” (Ioan), plan în care era cuprins și botezul Domnului Isus - ca lecție pentru generațiile viitoare deoarece Dânsul nu avea nevoie de botezul pocăinței. Proorocul Isaia declară că a înțeles planul lui Dumnezeu pentru viața sa și că va mai face noi planuri.

Toate planurile noastre falimentează, dar ale Sale

întotdeauna se realizează.

În al treielea rând, de la Iona trebuie să învățăm faptul

că nimeni nu ne poate face un rău mai mare ca răul pe care ni-l facem noi înșine.

Iată dilema lui - de a nu crede ce predica el altora.

„Încă 40 de zile și Ninive va fi nimicit”. Dacă oamenii  aceștia se vor pocăi și Dumnezeu îi va ierta, ce mă fac eu cu onoarea mea de proroc?

Pentru el nu conta cei 120000 de oameni din Ninive

care nu deosebeau stânga de dreapta, ci onoarea sa de proroc (cum ar zice Ion Luca Caragiale onoarea mea de familist).

Mai sânt și astăzi oameni care au făcut din predica lor

o simplă meserie, dar ei înşişi nu cred nimic din ceea ce spun altora. O statistică făcută în rândul preoților şi al pastorilor, arată că 70% dintre ei nu cred în revenirea Domnului Isus, revenire pe care de altfel o predică.

Deși văzuse minunea ascultării unei rugăciuni

disperate, ca aceea din pântecele balenei sau din avionul zilelor noastre, în ochii săi era importantă nu viața celorlalţi, ci onoarea sa.

A prevalat în final, ca totdeauna, planul lui Dumnezeu

și nu al lui Iona.

Răul pe care ni-l pot face semenii noştri nu-l putem

învige, însă Dumnezeu ocrotește pe toți copiii Săi, dar răul personal poate fi și trebuie evitat de noi.

Marea lecţie a magilor. (Matei 2:11)

Cel mai mare eveniment legat de nașterea Domnului

Isus a fost venirea magilor din Răsăritul îndepărtat. Cel puțin trei lucruri foarte importante au transmis aceştia întregii omeniri:

1. Ei studiau cerul, astrele și stelele.

Astrologia era una din cele mai vechi și mai exacte științe ale antichității care a început între cele două fluvii,  Tigrul și Eufratul, din vechiul Babilon. Astăzi, când avem cele mai moderne telescoape și scrutăm Universul până la 40 de miliarde de ani lumină, deși se petrec evenimente importante pe planeta noastră, aventura magilor nu s-a mai repetat în istorie.

Toată magia horoscoapelor nu este altceva decât o falsă imaginație bolnăvicioasă deoarece totul se bazează pe probabilități şi nu pe certitudini.

Cunoașterea de atunci se baza pe revelațiile cerului.

„Cerurile spun slava lui Dumnezeu”. (Psalmul 19:1)

Orice ființă care se naște pe pământ are un astru

personal şi de aceea astronomii afirmă că pe firmamentul universului, în permanență, se nasc și dispar stele.

Atât de precisă era observația lor, a magilor, că la

apariția Stelei din Iacov (Numeri 24:17) deodată, spre deosebire de alte dăți, au luat decizia de a urmări mai atent evenimentul, constatând după analize pe care numai ei le știau, că au de-a face cu steaua unui mare și unic Împărat, stea ce mergea spre apus.

Ei aveau un profesor numit „mai marele Magilor” care,  

pe vremea lui Nebucadnețar, se numea Nergal Șarețer. (Ieremia 39:3)

De comun acord au hotărât să formeze o caravană, să

strângă aur, tămâie și smirnă, și să urmărească steaua pentru a aduce plecăciune și daruri marelui Împărat.

Aveau de trecut multe obstacole, neștiind unde și când se va oprii steaua, iar toate drumurile erau împânzite cu tâlhari. Au reuşit însă de au parcurs o distanță de peste 1200 de kilometrii până când Steaua s-a oprit la Ierusalim;   au început să întrebe oamenii, ajungând până la Irod -  guvernatorul orașului care i-a rugat ca la întoarcere să dea pe la el și să-i spună unde este acest Împărat ca să meargă și el să I se închine.

Este cea mai istorică, științifică și biblică probă a

divinității Domnului Isus. Dacă ne vom ocupa cu orice altceva și nu de cer, nu vom știi nimic niciodată.

      

2. Ei nu s-au închinat nici mamei, nici lui Iosif, ci numai Pruncului, Marelui Împărat.

Toți cei care pretind închinare și se închină la oase şi la  

chipuri cioplite, încalcă deliberat porunca dată de Dumnezeu lui Moise pe muntele Sinai.

Acești magi vor judeca lumea noastră idolatră pe care

o mai și numim creștină.

3. Prin cele trei daruri aduse, acești magi au vrut să arate lumii că numai Domnul Isus este adevăratul Împărat al lumii, marele Preot şi Mîntuitor.

Prin aurul adus spun lumii întregi că numai Dânsul este de acum înainte adevăratul şi unicul Împărat, iar prin tămîie că este marele Preot, desființând dinastia preoțească a lui Aaron şi instituind preoția universală a tuturor urmașilor Săi, făcând din ei „o împărăție şi preoți pentru Dumnezeu”. (Apocalipsa 1:6 și 5:10)

Toate sistemele religioase, cu toate ierarhiile lor, care

nu-L recunosc pe Domnul Isus ca fiind singurul Mare Preot,  după această lecție care ne-a fost dată, vor fi judecați nemilos de acești magi neclericali.

Smirna adusă de magi, simbol al suferinței, prevestea

jertfa mântuitoare a Domnului Isus de pe crucea Calvarului, jertfă care a ridicat păcatul întregii lumii.

Toată teologia pe care noi toți trebuie să o învățăm se cuprinde în lecția dată de acești magi!

Ei au plecat în țara lor pe o altă cale deoarece se

întâlniseră cu Cel ce este Calea, Adevărul și Viața.

Dumnezeii Babilonului, în religia lor milenară, nu au

mai primit închinarea magilor, cu siguranță, deoarece ei au găsit pe Împăratul Împăraților, pe marele Preot al lumii și pe Mântuitorul tuturor celor care-L recunosc ca singur Mijlocitor între Dumnezeu și om. Ajungând în Orientul Mijlociu am văzut că stelele, privite de acolo,  par mult mai mari decât le-am văzut, privindu-le din alte colţuri ale lumii – probabil din cauză că nopțile aici sânt foarte senine și aerul mult mai curat.

Moartea pentru cel ce se naşte şi renaşterea pentru cel ce moare – sunt cele mai sigure adevăruri omeneşti!

 Deși cele două adevăruri sânt niște axiome, adică un

adevăr ce nu mai trebuie demonstrat, este uluitor de grav faptul că cei mai mulți oameni stau nepăsători în fața acestor realități.

La curtea unui mare domnitor se afla un bufon, adică

o persoană care să-l avertizeze pe domnitor în momentul  când vede că acesta greșește și să-l facă să râdă.  Într-o zi domnitorul i-a dat un baston bufonului ca să-l dea celui mai nechibzuit om pe care-l va întâlni vreodată. După un timp, stăpânul s-a îmbolnăvit foarte grav și, presimțindu-și moartea, i-a zis bufonului:

- Ioane, eu trebuie să plec undeva departe de tot. Trebuie să fac o mare călătorie și poate nu ne vom mai vedea niciodată.

- Unde mergeți, deoarece argații nu știu nimic și nu văd nici-o pregătire pentru o lungă călătorie - de haine, alimente, trăsură? Cum plecați așa nepregătit?

Sire, a zis bufonul, cândva mi-ați dat un baston ca să-l dau celui mai nechibzuit om și, dacă plecați la un drum așa de lung fără nici-o pregătire, sânt nevoit să vă dau dumneavoastră bastonul.

Pentru cea mai lungă călătorie care începe cu

moartea, pentru cel mai mare examen al vieții, majoritatea oamenilor nu sânt cu nimic pregătiți.

„Tot ce este în lume, pofta firii pământești, pofta

ochilor și lăudăroșia vieții nu sânt de la Tatăl, ci din lume”.

Noi toți vom avea acolo numai ce am trimis de aici.

„Faceți-vă prieteni cu ajutorul bogățiilor nedrepte, ca

atunci când veți murii, ei să vă primească în corturile vecinice” - ne-a sfătuit Domnul Isus în Cuvântul Său.

Dacă pentru această viață nu avem o responsabilitate,

deoarece nimeni nu ne-a întrebat dacă o vrem, pentru viața viitoare nimeni nu va fi scutit de judecată dacă a ales greșit.

Pentru viața aceasta au decis alții, pentru cea viitoare

numai noi decidem.

Trei lucruri pe care nu trebuia să le facă un împărat şi pe care tocmai acesta le-a făcut – Solomon, împăratul Israelului

       Să nu aibă mulți cai, să nu aibă multe neveste și grămezi de argint şi aur. (Deuteronom 17:16-17)

       Porunca de a nu avea mulți cai a fost dată ca să nu aibă posibilitatea de a urma pornirea inimii lor, aceea de a se întoarce în Egipt. Solomon a avut numai 12 mii de cai și nu s-a întors în Egipt, dar pe lângă aceștia, tot timpul, „Din Egipt și din toate țările se aduceau cai pentru Solomon”. (2 Cronici 9:28)    

       Porunca de a nu avea un număr mare de neveste (femei) avea în vedere inima și, tocmai de această poruncă, Solomon nu a ascultat. Solomon „tîrît de iubire”,  „A avut de neveste șapte sute de crăise împărătești și trei sute de țiitoare; și nevestele i-au abătut inima”. (1 Împărați 11:3)

       Solomon primea anual 666 talanți de aur, un număr fatidic al bogăției pământești.

       Tendința noastră naturală este totdeauna contrară Cuvântului și exact ce nu trebuie să facem tocmai aceea facem.

Betleemul şi Efrata. Persoane şi cetăţi.

Mica 5: 1-5 Manuscrisul Gottingen 943

Tot timpul am crezut că acestea sânt doar două localități

(pe care le-am și vizitat), astăzi însă am aflat, citind la 1 Cronici 4:4, că Betleem era fiul lui Efrata, descendenți din seminția lui Iuda, unul din cei 12 fii ai lui Iacov. „Și tu, Betleeme Efrata, măcar că ești prea mic între cetățile de  căpetenie ale lui Iuda, totuși din tine Îmi va ieși Cel ce va stăpâni peste Israel, şi a cărui obârșie se suie până în vremuri străvechi, până în zilele veciniciei”. (Mica 5:2)

Toți copii lui Dumnezeu, biruitori, conform Apocalipsei

capitolul 2, vor primi în administrare astre sau luceferi cărora le vor da nume.

Dacă numărul oamenilor care au trăit pe pământ poate fi

estimat, numărul astrelor nu va putea fi niciodată – fapt recunoscut chiar de savanți.

Gândul pe care L-a avut Dumnezeu când a creat omul,

acela de a stăpâni o planetă minunată cum este Terra, a fost doar amânat, nicidecum abandonat.

Avem o perspectivă nu la nivelul unei cetăți ca Betleemul, ci la nivelul mărețului univers. „Cei înțelepți vor străluci ca strălucirea cerului, ...vor străluci ca  stelele, în veac și în veci de veci”. (Daniel 12:3)