Monologul speranţei Psalm 42- 11

Psalm 42- 11

          „Petru ce te întristezi suflete şi gemi înăuntru meu? Nădăjduieşte în Dumnezeu căci iarăşi î-L voi lăuda.

            El este mântuirea mea şi Dumnezeul meu”.

         Ne place mai mult dialogul decât monologul, dar David de trei ori în Ps. 42 şi 43 foloseşte acest monolog sau vorbirea cu sine însuşi.

            Cel mai eficient dialog este rugăciunea prin care noi vorbim cu Dumnezeu şi Cuvântul prin care Dumnezeu ne vorbeşte nouă, după care trebuie să urmeze monologul prin care Duhul Sfânt din noi, vorbeşte sufletului nostru.

            Speranţa se zice că moare ultima, dar la copiii lui Dumnezeu nu moare niciodată.

            Atunci când nu mai putem cânta laudele Domnului înseamnă că suntem pe un pământ străin cum erau Evreii în Babilon, şi monologul este necesar pentru îmbărbătare.