 |
| Iosif si Faraonul... |
Din nefericire uităm ce trebuie să
reţinem, şi reţinem ce trebuie să uităm. Dacă Dumnezeu celor ce cred în Fiul
Său le uită toate păcatele şi mai mult, există o aşa numită mare a iertării, unde sunt aruncate, iar pe malurile acestei mări se poate vedea de
la distanţă inscripţia „pescuitul interzis”, noi de ce nu putem uita ce e rău
ca să reţinem ce e bine?
Iosif a fost uitat doi ani de paharnicul faraonului şi dacă
acesta nu visa un vis însemnat, în mod sigur era uitat definitiv. „Nu uita nici
una in binefacerile Domnului”. Nu cred că Dumnezeu a cerut omului vreodată
imposibilul, dacă Dânsul cere înseamnă că se poate.
Dumnezeu
a spus poporului în Deuteronom 6, ca atunci când va mânca şi se va sătura să nu
uite pe Domnul, dar proorocul Osea în
cap. 13- 6 spune următoarele cuvinte: „Când au dat de păşune s-au
săturat şi când s-au săturat inima li s-a umflat de mândrie şi M-au uitat”.
La
prima mea călătorie în America din 11 septembrie 1998, Domnul Tufeanu Dan de o
generozitate extraordinară, care
mi-a făcut chemarea, m-a aşteptat la aeroport mi-a dat
toate informaţiile posibile, m-a dus în Down-Town, centrul oraşului Chicago, pentru a mă plimba urmând să
vină să mă ia la orele 17, dar a uitat având atâtea probleme de rezolvat. Nu
aveam telefon, nu aveam agenda, nu puteam decât să mă rog şi după două ore a
venit. Îmi lăsase 20 de dolari ca să
mănânc, dar numai doi am dat pe mâncare iar unul l-am dat unui orb negru
care la colţul unei Biserici striga de se auzea de la distanţă “I am blind!” -
„Sunt orb!”.
Nimeni
să nu ajungă însă uitat pentru eternitate, căci aceasta este soarta celor ce
uită pe Domnul.
David
a trecut pe drumul acesta al uitării acelora cărora le-a făcut mult bine zicând
în Ps. 31-12: „Uitat de inimi ca un mort”. Acum uitarea e la modă deoarece cine
uită pe Domnul, în mod sigur vor uita orice recunoştinţă faţă de părinţi sau
binefăcători.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu