sâmbătă, 7 ianuarie 2012

CELE 4 ROȚI ALE CREȘTINISMULUI.

„Ei stăruiau în învățătura apostolilor, în legătura frățească, în frângerea pâinii și în rugăciuni„ Fapte 2-42.
Aceasta făceau ei și aceasta trebuie să facem și noi.
În călătoria noastră spre cer unii cred că aceste 4 coordonate ale vieții spirituale sunt stații facultative dar Cuvântul lui Dumnezeu ne arată că de fapt sunt imperative.
Aceste 4 rânduieli erau practicate cu perseverență de către primii creștini, ele fiind vitale ca cele patru condiții ale vieții aer, lumină, apă, căldură.
Sunt lucruri unde nu este loc de interpretare, axiome ale vieții.
Omul are propriile sale standarde, dar noi nu trebuie să coborâm standardele Evangheliei la mărginirile și limitele noastre, ci noi trebuie să ne ridicăm la nivelul acestora. Dumnezeul care a stabilit că numai 6 zile să lucrezi iar a 7-a s-o serbezi, nu a schimbat principiul în decursul timpului.
„Binecuvântat să fie Dumnezeu care ne poartă totdeauna în carul Său de biruință în Isus Hristos„ 2 Corinteni 2-14.
Pavel a asistat la intrările triumfale în Roma, cu carele lor de biruințe după anumite victorii din cele patru puncte cardinale ale imperiului, și a comparat biruințele creștinilor care au zguduit imperiul Roman după 1000 de ani de glorie, cu acești comandanți biruitori.
Tot ce avem și vom avea a fost dobândit pe Golgota iar noi ne vom bucura de toate aceste biruințe numai  dacă rămânem tot timpul în Hristos, carul de biruință cu cele 4 roți ale sale relatate mai sus.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu