Privește liniștit minunile lui Dumnezeu. Printre marile valori primite de la Dumnezeu cea mai importantă este lumina.
Câți ați auzit vreodată mulțumind special lui Dumnezeu, pentru lumina soarelui a ochilor și a sufletului a minții.
Lumina conține toată gama de peste 6000 de culori, pe care însă numai picăturile de apă o descompun, și așa apare curcubeul cu cele 7 culori de bază ale sale. ROGVAIV în realitate sunt 6000 de culori.
Pe pământ nimic nu are culoare proprie, ci moleculele constitutive la tot ce are culoare în jurul nostru, reflectă prin moleculele lor una, din miile de culori ce compun lumina.
Când nu mai e lumină nu mai este culoare, chiar lumina artificială este o minune. Noi ne bucurăm de această energie a electricității, dar nu o putem defini.
Locuitorii din emisfera Nordică trebuie să aștepte timp de 5 sau 6 luni ca să treacă noaptea polară, după care urmează o zi de tot atâtea luni.
Poate ei ne-ar învăța ce scumpă e lumina pe care noi o avem, fără însă a o prețui.
Ne-am născut în noaptea neagră a păcatului
și pentru cei mai mulți această noapte nu se sfârșește niciodată deoarece reprezentanții religiei în care s-au născut prin doctrine înșelătoare cum că botezul copiilor îi trece în lumină, și asta e totul deși, Lumina adevărată adică Domnul nostru Isus Hristos, de peste 2000 de ani a venit la noi, dar e ținută sub obroc, deoarece întunerecul produce pentru ei bani.
În prezența luminii are loc cel mai valoros proces ce se numește fotosinteză, adică absorbira bioxidului de carbon de frunzele pomilor arborilor, și eliberarea oxigenului de care avem nevoie în fiecare secundă.
Centura verde a planetei și în special zona Amazoanelor, din America de Sud reprezintă plămânul acestei planete albastre, acestei grădini pe care omul o degradează.
Fără lumină nu ar fi viață, iar ce se petrece în prezența luminii pentru viața biologică s-a petrecut pe Golgota pentru viața spirituală unde Mântuitorul a înghițit toată otrava bioxidului de carbon adică a păcatelor întregii omeniri din toate timpurile și locurile, oferind tuturor celor ce cred, oxigenul vieții veșnice.
Nimeni nu a putut pretinde pe drept că e Lumina lumii în afara Domnului Isus.
În pustia Sinaiului Evreii au ajuns într-un loc plini de șerpi veninoși, scorpioni. Acum pelerini sau muncitori din acele locuri poartă cu ei injecții împotriva scorpionilor.
Atunci Dumnezeu a spus lui Moise să facă repede un șarpe de aramă să-l pună într-o prăjină și toți cei mușcați să privească acolo, și privirea le dădea vindecarea. Era icoana prefigurativă a jertfei de pe Calvar, unde Domnul Isus a ridicat păcatul lumii. Ca lumina să poată răsări și în ținutul vieții noastre, trebuie și noi să facem ceva, să privim cu credință la Calvar.
Lângă Paris la 40 km. este muzeul inventatorului alfabetului pentru nevăzători Braille, pe care l-am vizitat. Acest om nevăzător a fost numit Profesor Universitar la Sorbona deoarece pentru sutele de milioane de nevăzători a oferit un mijloc de a citi cu degetele. În 1991 am deschis la București Societatea Nevăzătorilor din România „Dunărea„ ducând la Sala Palatului singura Biblie din lume pentru nevăzători cu trimiteri traducerea Cornelescu scrisă de un frate scump din adunarea noastră de la Tg-Jiu Petre Caminschi în 20 de ani având 70 de volume.
Dacă până acum am crezut că totul ni se cuvine și nu e nevoie să mulțumim lui Dumnezeu și pentru lumină sub toate cele trei reprezentări ale sale, măcar de astăzi să facem lucrul acesta.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu