„Pune-Te singur chezaș pentru mine înaintea Ta, altfel cine ar putea răspunde pentru mine?„ Iov 17-3.
În această rugăciune a lui Iov vedem apogeul credinței și a cutezanței în trei lucruri extraordinare:
1. Am primit atât de mare credit, adică viața, sănătatea, aerul, lumina, căldura, apa, splendorile cerului și ale pământului, florile cu parfumul lor, frații, surorile, îngerii etc. încât nu e nimeni pe pământ atât de bogat ca să ne poată gira înaintea lui Dumnezeu, deoarece acești talanți toți trebuie restituiți.
2. Iov a realizat că nimeni nu ne poate gira pentru această infinită și incomensurabilă investiție pe care Dumnezeu a făcut-o în noi. Cine s-ar fi putut gândi vreodată ca să ceară băncii care l-a împrumutat să-l și gireze. Dumnezeu care ne-a dat totul, ne-a și girat prin Fiul Său, care a preluat asupra Sa toate datoriile noastre.
3. „Altfel cine-ar răspunde pentru mine?„ „Pe cine Altul am eu în cer decât pe Tine, și pe pământ nu-mi găsesc plăcerea decât în Tine„. Câtă înțelepciune care întrece orce filozofie, omenească se ascunde în acest verset!
Cine ar putea garanta că noi ne vom achita vreodată datoria ce o avem față de Dumnezeu și Iov îi spune lui Dumnezeu că nu are cine să răspundă pentru el și să- L gireze tot Dânsul.
Întreaga omenire se află închisă în cercul vicios al păcatului și nu stă în puterea omului eliberarea. Dar rugăciune lui Iov trebuie să fie şi rugăciunea noastră personală. Iov a fost ascultat și pentru toată omenirea cerul a oferit girantul în persoana Domnului Isus, slăvit să fie numele Său.
Avocatul cerului nu este unul pus din oficiu ci fiecare trebuie apeleze personal și va fi apărat dacă va crede și se va ruga ca Iov.
sâmbătă, 26 noiembrie 2011
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu