Masa şi Meriba – ispită şi ceartă. (Exod 27:7)

Esau vanzandu-si dreptul de intai nascut...

Este o lecție numai pentru noi, românii, în textul de mai sus deoarece cuvântul „masa” este numai la noi, în celelate limbi traducerea acestui cuvânt nu se mai potrivește cu expresia biblică „Masa”.

Sigur poate fi originală această interpretare,  faptul că de multe ori masa este o ispită care, în decursul istoriei Bibliei și a lumii, a fost confirmată.

Toată truda omului este pentru gura lui şi niciodată poftele nu-i sânt împlinite, ne spune Eclesiastul.

Marele Patriarh Isac a fost ispitit să aibă la masă vânat și eu, ca vânător și pescar, îl înțeleg deoarece vânatul – în special din porcul mistreț - este cea mai deliciosă carne. Isac iubea foarte mult pe Esau pentrucă era vânător și mânca din vânatul lui (Genesa 25:28), iar Rebeca iubea pe Iacov pentru că o ajuta la bucătărie. Isac nu putea acorda binecuvântarea decât după o masă copioasă care însă l-a dezamăgit, dar ca întotdeauna Dumnezeu a scos și din asta o binecuvântare. Iacov a făcut o ciorbă roșiatică și Esau i-a zis „dă-mi să mănânc din ciorba asta că sânt rupt de oboseală”. Ispita de a avea la masă ciorbă de linte îl face pe Esau să-și vândă dreptul de întâi născut, zicând “eu sunt pe moarte, ce-mi mai trebuie acest drept” (Genesa 25:34).

Am văzut, de-a lungul vieţii, cum pentru un blid de linte - o funcție mai bună, ispita unei mese îmbelșugate i-a făcut pe mulți să-și vândă şi sufletul.

„La mine să vii în noaptea aceasta căci te-am cumpărat cu mandragorele fiului meu” (Geneza 30:16) îi spune Leea lui Iacov și așa apare Isahar în istorie -  cu numele de răplătire.

Atât de mult a ispitit-o pe Rahela ca să aibă la masă mandragore, niște roade de câmp parfumate   (Cântarea Cântărilor 7:13), încât și-a vândut bărbatul.

S-a zis că omul își sapă mormântul cu proprii săi dinți. Noi nu trăim ca să mâncăm, ci mâncăm ca să trăim. Mâncarea ca și banul este o bună slugă, dar un rău stăpân. Am avut în anul 1953 o întâlnire programată cu „prea sfinția sa” mitropolitul Olteniei, Firmilian. Atunci și acolo, la Mitropolia din Craiova, am stat trei ore în antecamera sa deoarece era la masă. Dacă aș fi știut atunci ce înseamnă Masa și Meriba, suportam mai ușor așteptarea!

Două instincte guvernează lumea necuvântătoarelor: instinctul de conservare - masa și cel de reproducere, instincte pe care noi trebuie să le depășim căci om, în limba greacă, înseamnă „Antropos” - singura ființă care privește în sus.

În celebrele sale opere de la Târgu Jiu, Constantin Brâncuș are două mese: prima cu cele 12 scaune în formă de clepsidră, simbolizând Cina cea de taină și ultima, fără scaune, simbolozând masa finală a eternități cu Avram, Isaac și Iacov.

Dragostea este.. o flacără a Domnului. (Cântarea Cântărilor 8:6)

Moise in fata rugului in flacari...

De-a lungul timpului multe definiții s-au dat cuvântului „dragoste”, ele fiind relatate şi în Sfânta Scriptură, dar astăzi am aflat cea mai completă definiție a acestui cuvânt

 și anume aceea ca fiind „o flacără a Domnului”.

Grecii pentru definirea acest cuvânt au şapte termeni, iar noi, românii, avem vreo câțva, însă, începând de astăzi, noua definiție constituie o nouă provocare pentru mine deoarece oricare alt termen folosit până acum - care să defineacă dragostea -pălește în fața celui de mai sus.

Toți creștinii pretindem că avem dragoste, dar puțini dintre noi demonstrăm că sîntem o „flacără a Domnului”, știind că înaintea Sa ceea ce contează nu este ce avem, ci ce suntem noi.

Cartea „Rugul în flăcări” vorbește despre înaintașii noștrii care au fost fiecare câte o flacără a Domnului.

Am avut ocazia să filmez Rugul din pustia Sinai, singurul despre care se știe că nu a produs cenușă deși, vițelul de aur din Sinai a produs numai cenușă. (Exod 32:20).

Oamenii se înflăcărează și ard pentru multe lucruri, producând numai cenușă.

Dacă nu ardem pentru Domnul pentru ceva tot ardem, dar este ceva care produce doar cenușă, nu căldură și lumină.

A fi o flacără a Domnului înseamnă a fi un foc sacru ce nu se stinge niciodată și numai din această stare vom înțelege ce este iubirea.

Semnul creștinismului nu e crucea, ci o limbă de foc. Dacă dragostea nu e fierbinte, atunci ea nu există.       

Dumnezeul lui Ilie este și Dumnezeul nostru şi va  răspunde totdeauna rugăciunilor înflăcărate!

Nici Papa de la Roma dacă ar asculta rugăciunile noastre, nu ne-ar mai crede protestanți, iar diavolul doarme liniștit pe turlele multor biserici așa numite protestante.

Flacăra Domnului nu s-a stins însă niciodată în decursul istoriei și nu se va stinge nici acum când, mai mult ca întotdeauna, Fecioarele Înțelepte au candele aprinse şi sânt gata să iasă în întâmpinarea Domnului.

O flacără niciodată nu rămâne singură, iar Chinezi au o maximă: „Din rest nimic nu se face întreg la loc, decât un rest de datorie, de boală și de foc”.

Focul de la Rusalii contină să ardă şi azi prin acele persoane care doresc să fie „o flacără a Domnului”.

„Au ajuns urâcioşi ca acela pe care îl iubeau.” (Osea 9:10)

Frumusețea interioară o determină și pe cea exterioară.

Sunt câteva lucruri foarte interesante revelate prin versetul de mai sus.

Primul lucru ce ne este arătat se referă la puterea

extraordinară a iubirii, iubire care formează sau deformează caracterele. Lumea este urâcioasă pentru că are un stăpân urâcios pe care-l iubește, adică iubeşte ce este al ei.

În Down Town Chicago este o librărie unde se poate cumpăra cartea lui  Joe Aldrich intitulată „Secrets to Inner Beauty„ – o carte foarte interesantă care nu tratează versetul de mai sus, dar care concluzionează că iubirea este artizanul adevăratei frumuseții interioare și exterioare, axată doar pe principiul că Dumnezeu este dragoste.

           Orice ființă umană se va identifica totdeauna cu ceea ce iubește.

Am văzut persoane care iubesc unele animale de companie și care se îmbracă la fel cum sunt și animalele lor. Idolul femeilor, şi nu numai, din ultimi 40 de ani a fost și continuă să fie Michel Jackson, deși a murit.

În final, însă,  nu sânt decât două modele: Domnul

Isus și Urâciunea Pustiirii și absolut fiecare ființă va fi în final ca acela pe care l-a iubit.

„Ucenicul nu este mai presus de învățătorul lui, dar

orice ucenic desăvârșit va fi ca învățătorul lui”  (Luca 6:40).

„Prea iubiților acum suntem copii și ce vom fi nu s-a

arătat încă, dar știm că atunci când se va arăta El vom fi ca El pentru că Îl vom vedea așa cum este”.

Pentru a ne mântui El S-a făcut ca noi, pentru a ne

răpi ne va face ca El!

Orice om cu mintea sănătoasă nu va iubi un urâcios

dacă va mai dori să fie frumos.

„Tu ești Cel mai frumos dintre oameni.. (Psalmul  

45:2) și de aceea eu pe Tine te iubesc.”

Amin.

Înviaţi împreună pentru a putea fi în Hristos, în locurile cereşti (Efeseni 2:6). Un loc şi un timp al biruinţei!

Este o mare bucurie că odată cu chemarea noastră înainte de veşnicii, chiar cu mult înainte de a ne naște sau de a murii, noi am înviat odată cu învierea Domnului și sântem așezați împreună cu Dânsul în locurile cerești. Ce mare onoare ni se face!

Nu numai că numele nostru a fost scris în Cartea Vieții, dar odată cu înălțarea Sa la cer am fost și noi înălţaţi şi cea mai mare revelație este că pe acest teren nu mai suntem vulnerabili.

Nimeni nu poate fi învins cât timp viața sa este ascunsă împreună cu Hristos în Dumnezeu!   

      Creștinii bolnavi de autism au toți doar iluzia locurilor cerești, în realitate ei aflându-se pe un teren unde sunt vulnerabili.

       Dacă nu sincronizăm poziția noastră astronomică din locurile cerești, pământul făcând parte din galaxia Căii Lactee, cu poziția reală de a fi în Domnul nostru Isus Hristos, împreună cu El în locurile cerești, poziția astronomică este doar pentru decor. Ceea ce  contează este doar poziția noastră spirituală, doar ea  contează pentru timp și pentru eternitate.

Milă voiesc, nu jertfă.

Cei care îi acuzau pe apostoli că mănâncă  boabe din spicele de grâu chiar în ziua Sabatului erau oameni religioși, oameni care aduceau jertfele rânduite de Moise pentru orice împrejurare și, făcând aceasta, ei credeau că restul nu mai contează.

Ce înseamna atunci un mic dejun pentru treisprezece persoane în comparație cu vremea abundenței alimentare de acum când pâinea este peste tot?

Atunci femeile trebuia să învârtă manual piatra de moară de la râșniță, zi și noapte, abia după aceea treceau la frământare și coacere.

Aceasta nu este doar părerea mea - că femeile

făceau muncile cele mai grele, ci şi declarația lui Iov: „Dacă mi-a fost inima amăgită de vreo femeie.. atunci nevasta mea să macine pentru altul” (Iov 31:10),  deci  să nu mai macine pentru el.

Pentru ei care urmau pe Domnul Domnilor și

Împăratul Împăraților nu se găsea altceva în afara peștelui din Marea Galileei. Am înserat în Capernaum, ţinut care se află pe malul apusean al mării, iar apa cristalină a mării reflecta un infinit colorit al apusului de soare şi cred că ei se bucurau în fiecare seară de astfel de momente deoarece, cea mai mare parte din lucrarea Sa misionară, Domnul Isus a petrecut-o în Capernaum, loc în care au venit și perceptorii ca să plătească taxele de pescar.

 Fiul lui Dumnezeu de multe ori a fost flămând,

călător, însetat – şi ni ne spune asta în Matei capitolul 25, dar a arătat pentru toți nevoiașii lumii multă  compasiune, concluzionând că omenirea are nevoie

de milă, nu de jertfe.

Drumul inimii. (Iov 31:7)

       În cea mai veche carte a Bibliei avem o lecție veşinic nouă și anume că inima nu trebuie să fie dirijată de ochi, ci de Creatorul ei. Biologic vorbind, ambele sânt două organe vitale ale organismului, însă biblic acest cuvânt nu se referă niciodată la organul respectiv, ci la centrul spiritual al rațiunii și al gândirii umane.

       Când medicul Sud African Barnard, a făcut primul transplant de inimă de pe această planetă, acum circa 40 de ani, am urmărit să văd dacă noua inimă a adus vreo schimbare în comportamentul pacientului, care a fost prezentat la televizor, dar nu s-a schimbat nimic. Când Domnul ne spune: „Fiule, dă-Mi inima ta!” se referă la spiritul și sufletul nostru.

       Când Samaria este asediată de sirieni, Elisei se roagă pentru Ghehazi care nu era orb, zicând: „Doamne , deschide-i ochii ca să vadă..” și a văzut, dar a văzut ceva cu totul diferit de ceea ce văzuse înainte.

       Când inima este condusă de un ochi firesc, aceasta nu poate ajunge decât la dezastru!

Iov, atunci când nu era scrisă nici o carte a Bibliei, a împlinit tot ce dorea Dumnezeu de la om.

       Samson este omul a cărui inimă a urmat numai drumul ochilor, dar a pierdut amândoi ochii pentru ca inima lui să nu mai fie înșelată de aparenta sa fericire.

Întâlnirea Mirelui cu mirul.

... Solomon

Va fi un timp și un loc consacrate acestui eveniment descris în cartea Cântarea Cântărilor, capitolul 1, versetul 12:  „Cât timp stă Împăratul la masa Lui nardul meu

își răspândește mirosul”. Masa este a Lui, mirosul este al meu (al nostru).

Preoții vechiului legământ nu aveau voie să se îmbrace cu nimic făcut din lână tocmai ca să nu miroase a transpirație.

Tare aș vrea ca unii creștini să aibă stupi de albine, să

se ducă în prisacă transpirați şi oricât de protejați ar fi, albinele i-ar învăța ce înseamnă să te duci la ele murdar, transpirat, băut sau nervos.

Ce lecţie! Am învățat foarte multe de la aceste albine pentru că la “școala” lor am fost elev timp de peste 30 de ani.

M-am gândit ce plăcut ar fi dacă am aplica acest verset

din Cântarea Cântărilor tot timpul, dar mai ales atunci când

ne apropiem de masa Domnului! Masa e a Lui, mirosul e al meu, acolo trebuie ca mirul meu să se verse pe capul Său.

Dacă palmierii ar putea vorbii ne-ar spune probabil

multe despre mirosul apei, însă ce pot spune semenii noștri și cerul tot despre mirosul nostru? Este oare el asemănător nardului sau transpirației, sau băuturii, sau nervozităţii?

Dumnezeu nu are nevoie de oameni transpirați, ci de

oameni inspirați de Duhul Său Sfânt!

Mirosul apei. (Iov 14:9)

        

„Înverzește de mirosul apei”.

Toți știm că apa este inodoră, incoloră și insipidă, dar cu multe milenii înaintea noastră Iov vorbește despre pomii care simnt mirosul apei și, se pare, că se referea la palmieri, aceştia având o rădăcină care se îndreaptă totdeauna în direcția unde se află un izvor de apă.

       Când Domnul Isus se recomandă a fi Apa Vieții a vrut să ne învețe ceva despre infinitele însușiri ale ființei Sale.

       De peste 70 de ani lucrez printre oameni și am constatat că sânt foarte puțini palmieri sau finici care să simntă parfumul Cuvântului lui Dumnezeu, majoritatea fiind doar spini și mărăcini care nu caută izvorul de apă.

       Asemenea acestor pomi sânt persoane care vibrează la orice mesaj divin, după cum sânt și oameni pentru care același mesaj divin este un leagăn plăcut pentru somn.

       Toată cartea Cântarea Cântărilor este o pledoarie a ceea ce înseamnă parfumul Mirelui pentru Mireasa Sa şi anume:  “Eu sânt un trandafir din Saron, un Crin din văi”.

       Toate parfumurile de pe pământ - eu cel puțin le-am cunoscut pe cele din Egipt, Nevada, S. U. A. și Nardul Ierusalimului, făcut din florile munților Himalaia - toate acestea sunt doar nişte umbre ale parfumului Său divin.

       Când mă aflam în călătorie şi eram în drum spre Sinai, șoferul autocarului se oprește în deșert, smulge un arbust parfumat, îl aşează în locul unde avea bagajele și deodată toată mașina a fost parfumată; era noaptea, însă am văzut totul, nu doar am intuit.

       În deșertul acestui pustiu, Ioan Botezătorul găsise parfumul și se recomandă a fi un glas al Acestuia care nu mai poate să tacă.

       Noi, zi și noapte trebuie să ne bucurăm de mirosul apei, adică să cugetăm la legea Domnului (Psalmul 1).

Lupta nu se dă decât în locurile cereşti!

Numai cine este în Isus Hristos se află în locurile cerești și se luptă cu domniile și stăpânirile satanice, însă cel care a rămas așa cum s-a născut, chiar dacă se regăseşte el într-una din cele mai frumoase religii existente la ora actuală pe pământ, acesta nu are nici o luptă.

       Nu sunt decât două tipuri de pești și două tipuri de oameni. Sânt pești vii care se luptă cu valurile și pești morți care sunt duşi (purtaţi) de valuri şi sânt oameni morți în păcatele lor şi oameni aduși la viață prin credința în Jertfa ispășitoare de pe Calvar a Domnului nostru Isus Hristos.

       Acești oameni aduşi la viaţă, fiind vii ei se luptă, ceilalți oameni, fiind morți, ei sunt purtați în toate direcțiile de valurile poftelor acestei vieți.

       Toți am păcătuit şi toţi suntem tâlhari dar, asemenea  tâlharului din partea dreaptă de pe cruce, noi am crezut.

       Să ne amintim că ambii tâlhari au avut șanse egale - la fel şi azi - întreaga lume de azi și din totdeauna a avut şi are aceeaşi şansă, numai că tâlharul din stânga a ales să rămână așa cum s-a născut, sub blestem. “Duceți-vă de la Mine blestemaților în focul cel vecinic..”, le spune Domnul Isus celor de la stânga în Ev. după Matei capitolul 25.

       Eclesiastul ne spune că acest copac al vieții noastre va cădea în una din cele două direcții ale veciniciei: la miază noapte - în vecinicul întuneric sau la miazăzi - în vecinică lumină împreună cu Domnul.

       Acum e momentul decisiv, încă mai avem şansa de a ne alege partea în care vrem şi ne dorim să fim pentru eternitate - fie la dreapta, fie la stânga.

Secretul fericirii este acela de a ști că ești iubit de Dumnezeu.

Isus si Miriam...

Să știți că Domnul şi-a ales un om pe care-l iubește  (Psalmul 4:3). Şi știți cine este omul acela? Ești tocmai tu, cel care ai citit acest verset şi care citești aceste rânduri.

       Dovada acestei afirmații este ascultarea rugăciunii.

       „Domnul aude când strig către El„ cât și alte versete

 relatate în continuare prin următoarele cuvinte: „A fi iubit prețuiește mai mult decât aurul sau argintul” (Proverbe 22:1).

David spunea: “Eu sunt unul din cei iubiți de Tine” (Psalmul 86:2), iar fiul său, Solomon și-a pus numele sau s-a autodenumit Iedidia, adică iubitul Domnului. Lumea este nefericită deoarece nu știe cât de mult este iubită de Dumnezeu Ioan 3-16.

Noi Îl iubim pentru că știm că Dânsul ne-a iubit întâi.

Prin definiție Dumnezeu este dragoste.

De aceea a transmis omului cea mai lugă scrisoare de dragoste, de peste 1000 de pagini care este Biblia.

Dedicația personală adresată fiecărui om, este în cartea proorocului Erermia capitolul 31 vers.3.

       „Te iubesc cu o iubire vecinică, de aceea îți păstrez bunătatea Mea„

Lumea iubește ce este al ei și Domnul iubește pe cei ce sânt ai Lui.

Care este ziua cea rea?

Unii spun că ziua de marți e ziua  cu multe ceasuri rele, însă Biblia ne spune că fiecare zi a săptămânii este o astfel de zi (Efeseni 6:13) şi să ne amintim că Domnul Isus în Predica Sa de pe munte ne spune că “…ajunge zilei necazul ei”.

Deci nu este nici măcar o zi care să fie lipsită de ispite, dar vedem că Domnul zilnic ne poartă povara (Psalmul 68).

       Aceasta este diferența dintre Dumnezeul nostru - care ne-a purtat și tot vrea să ne mai poarte și dumnezeii idolatrii - care trebuie să fie purtați, ajungând ei înșiși “o povară pentru vita obosită”. Isaia 46-1

       „Înfrânge-ți deci durerea, fii vesel de se poate

       Căci tot la zi ajunge și cea mai lungă noapte.”

       O zi în curțile Domnului face mai mult decât o mie în orice alt loc de pe pământ!. Suntem vulnerabili numai pe un pământ străin şi, aflându-ne pe un astfel de pământ, nu vom putea cânta cântările Domnului Ps. 137.

Soarta omului. Ieremia 10- 23

Ieremia 10- 23

... soarta omului nu sta in puterea lui...

„Ştiu Doamne că soarta omului nu stă în puterea lui, nici nu stă în puterea omului, când umblă să-şi îndrepte paşi spre ţintă”.

            De aceea spune David în Ps. 37- 5 să ne încredinţăm soarta în mâinile Domnului, deoarece nu stă în puterea omului soarta sa. Biblia însă exclude fatalitatea, care dacă ar fi acceptată ar desfiinţa responsabilitatea omului care în general degenerează în mod natural, spre iresponsabilitate, într-o lume care încă nu a aderat la această teorie.

            Nimeni nu a văzut vreodată o viţă de vie sălbatică, că a devenit nobilă, dar toţi am văzut viţe nobile devenite sălbatice, prin neîngrijire.

Omul este puternic să facă răul, dar nu stă în puterea lui binele care este unul singur. Când vreau să fac binele răul este lipit de mine, spune ap. Pavel.

            Pot totul în Hristos care mă întăreşte. Partea noastră este să avem o ţintă, un scop, aşa cum a spus ap. Pavel „nu am vrut să ştiu altceva decât pe Isus şi pe El răstignit”.

Marturii despre Domnul Isus din antichitate

„Nu mă vei mai numi stăpânul Meu ci bărbatul Meu„ Oseia 2-16

Au existat trei faze în istoria relațiilor umane.

                     Prima fază a fost legea junglei în care guverna cel mai puternic.

                     În a doua fază a fost legea Talionului, adică ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, dată de Dumnezeu pe muntele Sinai, lege care a funcționat până la venirea Domnului nostru Isus Hristos.

                     În a treia fază în predica de pe munte Domnul Isus a introdus legea iubirii.

                    Domnul Dumnezeu nu se mai numește stăpân, cu toate că unii bărbați așa se consideră în familiile lor rămânând în legea junglei, ci bărbat adică partener, guvernat de legea iubirii.