„Cine încinge armele, să nu se laude ca cel ce le pune jos!” (1 Împărați 20:11)

Ahab împăratul lui Israel a fost un împărat idolatru rău, dar a rămas în istoria Bibliei cu un gând bun – cel  relatat mai sus.

„Mai bine o pace strâmbă decât un război drept.”

În noaptea de 18 martie luna a fost mai aproape de pământ cu 40 de mii de kilometri, fiind la perigeu față de apogeu - când se află la cea mai mare distanță față de pământ. Se zice că luna are influențe nefaste asupra omului, iar cei lunatici fac gesturi necugetate. Exact în acel moment Franța declanșează împreună cu America războiul împotriva Libiei, ţară condusă de Gadafi.

Acum 3000 de ani Ahab, în fața unei declarații de război a lui Ben-Hadad, împăratul Siriei, spune că cine încinge armele, nu are nimic de laudă în tot ce face.

Toată istoria scrisă a umanității, de aproape 6000 de ani, a demonstrat că toți inițiatorii războaielor din lume au sfârșit tragic – de exemplu Alexandru Macedon, Nero, Napoleon Hitler şi mulţi alţii.

Daniel spune că războaiele vor ține până la sfârșit, dar mai adaugă ceva: că împreună cu ele vor fi și pustiirile, iar acum acestea se numesc simple pagube colaterale chiar dacă e vorba de vieți omenești.

Versetul din titlu se aplică atât oamenilor, cât și popoarelor. Saul, socrul lui David, a declarat război ginerelui său din prima zi, dar şi-a sfârșit viața în vârful unei săbii în care a fost împins de un Amalecit.

Dacă nu suntem atenți, totdeauna avem ceva împotriva cuiva. Noi suntem în stare de beligeranță toată viața dacă nu ne convertim, așa cum este Rusia cu Japonia care datorită insulelor Curile nu au semnat nici un tratat de pace după al doielea Război Mondial.

      „Cel ce scoate sabia, de sabie va pieri”, a spus Domnul Isus, Prințul păcii, lui Petru în grădina Ghetsimani (Matei 26:52)

Războiul sfânt sau Jihadul islamic. (Mica 3:5)

Traducerea "Mein Kampf" in araba este... "Jihadul meu"

„...Dacă au de mușcat ceva cu dinții, vestesc pacea, iar

dacă nu li se pune nimic în gură, vestesc războiul sfânt:” (Mica 3:5)

Deși prorocul se referă aici la acei proroci mincinoși,

acum când scriu aceste rânduri, președintele Egiptului – Mubarak este înlăturat, iar cuvântul de ordine este războiul sfânt.

Acestea se petrec după ce în Tunisia, prin violență, cu

ceva timp mai înainte musulmani l-au înlăturat pe președinte, iar setea lor de sânge se crede că nu se va opri la Egipt, ci va urma şi în Algeria și în alte țări Africane.

Când am vizitat muzeul din Cairo, piramidele, Gosenul,

Elimul, Sinaiul ş.a. am rămas plăcut impresionat de ospitalitatea și de gloria acestui stat.

Acest război este declarat de fundamentaliștii musulmani  care, totdeauna și oriunde pe glob, generează suferință. Eu am avut de-a face cu ei; am fost în lumea Arabă și ei, prin concepția lor de a avea minim 4 femei și concubine câte pot întreține, prin înmulțire şi prin război, vor să cucerească lumea. Ei, de asemenea, produc drogurile (sau moartea albă) pe care le exportă pentru distrugerea apusului; la ei consumul de băuturi este prohibit, dar alchimiști arabi au creat alambicul şi l-au oferit lumii creștine ca o armă distrugătoare din interiorul său ceea ce, din nefericire, timpul a demonstrat.

„Tot ce stă în umbra crucii,

Împărați și regi s-adună

Să dea piept cu uraganul

Ridicat din semilună.”

Suntem contemporanii împlinirii unei profeții, de peste 2500 de ani, cu privire la ceea ce ei numesc Jihadul islamic sau războiul sfânt.

În realitate nu poate fi nimic sfânt într-un război sau în

asasinatele pe care le comit pe tot globul pământesc.

Drumul inimii. (Iov 31:7)

       În cea mai veche carte a Bibliei avem o lecție veşinic nouă și anume că inima nu trebuie să fie dirijată de ochi, ci de Creatorul ei. Biologic vorbind, ambele sânt două organe vitale ale organismului, însă biblic acest cuvânt nu se referă niciodată la organul respectiv, ci la centrul spiritual al rațiunii și al gândirii umane.

       Când medicul Sud African Barnard, a făcut primul transplant de inimă de pe această planetă, acum circa 40 de ani, am urmărit să văd dacă noua inimă a adus vreo schimbare în comportamentul pacientului, care a fost prezentat la televizor, dar nu s-a schimbat nimic. Când Domnul ne spune: „Fiule, dă-Mi inima ta!” se referă la spiritul și sufletul nostru.

       Când Samaria este asediată de sirieni, Elisei se roagă pentru Ghehazi care nu era orb, zicând: „Doamne , deschide-i ochii ca să vadă..” și a văzut, dar a văzut ceva cu totul diferit de ceea ce văzuse înainte.

       Când inima este condusă de un ochi firesc, aceasta nu poate ajunge decât la dezastru!

Iov, atunci când nu era scrisă nici o carte a Bibliei, a împlinit tot ce dorea Dumnezeu de la om.

       Samson este omul a cărui inimă a urmat numai drumul ochilor, dar a pierdut amândoi ochii pentru ca inima lui să nu mai fie înșelată de aparenta sa fericire.