Milă voiesc, nu jertfă.

Cei care îi acuzau pe apostoli că mănâncă  boabe din spicele de grâu chiar în ziua Sabatului erau oameni religioși, oameni care aduceau jertfele rânduite de Moise pentru orice împrejurare și, făcând aceasta, ei credeau că restul nu mai contează.

Ce înseamna atunci un mic dejun pentru treisprezece persoane în comparație cu vremea abundenței alimentare de acum când pâinea este peste tot?

Atunci femeile trebuia să învârtă manual piatra de moară de la râșniță, zi și noapte, abia după aceea treceau la frământare și coacere.

Aceasta nu este doar părerea mea - că femeile

făceau muncile cele mai grele, ci şi declarația lui Iov: „Dacă mi-a fost inima amăgită de vreo femeie.. atunci nevasta mea să macine pentru altul” (Iov 31:10),  deci  să nu mai macine pentru el.

Pentru ei care urmau pe Domnul Domnilor și

Împăratul Împăraților nu se găsea altceva în afara peștelui din Marea Galileei. Am înserat în Capernaum, ţinut care se află pe malul apusean al mării, iar apa cristalină a mării reflecta un infinit colorit al apusului de soare şi cred că ei se bucurau în fiecare seară de astfel de momente deoarece, cea mai mare parte din lucrarea Sa misionară, Domnul Isus a petrecut-o în Capernaum, loc în care au venit și perceptorii ca să plătească taxele de pescar.

 Fiul lui Dumnezeu de multe ori a fost flămând,

călător, însetat – şi ni ne spune asta în Matei capitolul 25, dar a arătat pentru toți nevoiașii lumii multă  compasiune, concluzionând că omenirea are nevoie

de milă, nu de jertfe.