În
scrisoarea Domnului Isus către Biserica din Sardes se spune bisericii că îi
merge numele că trăieşte dar este moartă, pentru că faptele sale nu au fost
găsite perfecte sau desăvârşite înaintea lui Dumnezeu.
Apostolul
Pavel spunea Filipenilor că nu a ajuns desăvârşit încă dar aleargă spre ţintă
iar gândul acesta să ne însufleţească pe toţi care suntem desăvârşiţi, deci
gândul desăvârşirii e tratat ca un fapt împlinit precum intenţia de a face un
rău e tratată ca şi fapta.
În Predica
de pe Munte acesta este finalul mesajului “voi dar fiţi desăvârşiţi după cum Tatăl vostru ceresc este desăvârşit”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu