Drama fratelui fiului risipitor.

         A fi sărac într-o ţară bogată ca România este trist dar este posibil, însă a fi lipsit într-o familie bogată ca a celor doi fii este inadmisibil şi totuşi adevărat.

        Tatăl, la cererea fiului cel mic, le-a împărţit averea, adică fiecare a devenit bogat, dar în timp ce unul a risipit-o în lumea largă a păcatelor, cel mare nu ştiut să preţuiască  şi să se bucure de bogăţia pe care o primise în dar.

            Iată cele două extreme dramatice ale întregii omeniri  în care  toţi primesc ceva dar fiecare acţionează atât de diferit, dar spre nenorocirea sa.

      Acesta a fost este şi va fi lucrarea unui vrăjmaş ce urmăreşte doar nefericirea umanităţii.

         Este dureros să vedem că fiul risipitor, deşi a făcut numai rău prin tot comportamentul său, şi-a venit în fire şi prin întoarcerea sa la tatăl, a reparat tot trecutul, în timp ce fratele său cel mare care a făcut numai bine, şi aparent nu i se poate reproşa nimic, nu a avut nici o bucurie adevărată, ci numai supărare şi necaz.

            Marea lecţie este că nu faptele bune ne mântuiesc ci convertirea autentică.