Întâlnirea Mirelui cu mirul.

... Solomon

Va fi un timp și un loc consacrate acestui eveniment descris în cartea Cântarea Cântărilor, capitolul 1, versetul 12:  „Cât timp stă Împăratul la masa Lui nardul meu

își răspândește mirosul”. Masa este a Lui, mirosul este al meu (al nostru).

Preoții vechiului legământ nu aveau voie să se îmbrace cu nimic făcut din lână tocmai ca să nu miroase a transpirație.

Tare aș vrea ca unii creștini să aibă stupi de albine, să

se ducă în prisacă transpirați şi oricât de protejați ar fi, albinele i-ar învăța ce înseamnă să te duci la ele murdar, transpirat, băut sau nervos.

Ce lecţie! Am învățat foarte multe de la aceste albine pentru că la “școala” lor am fost elev timp de peste 30 de ani.

M-am gândit ce plăcut ar fi dacă am aplica acest verset

din Cântarea Cântărilor tot timpul, dar mai ales atunci când

ne apropiem de masa Domnului! Masa e a Lui, mirosul e al meu, acolo trebuie ca mirul meu să se verse pe capul Său.

Dacă palmierii ar putea vorbii ne-ar spune probabil

multe despre mirosul apei, însă ce pot spune semenii noștri și cerul tot despre mirosul nostru? Este oare el asemănător nardului sau transpirației, sau băuturii, sau nervozităţii?

Dumnezeu nu are nevoie de oameni transpirați, ci de

oameni inspirați de Duhul Său Sfânt!

Mirosul apei. (Iov 14:9)

        

„Înverzește de mirosul apei”.

Toți știm că apa este inodoră, incoloră și insipidă, dar cu multe milenii înaintea noastră Iov vorbește despre pomii care simnt mirosul apei și, se pare, că se referea la palmieri, aceştia având o rădăcină care se îndreaptă totdeauna în direcția unde se află un izvor de apă.

       Când Domnul Isus se recomandă a fi Apa Vieții a vrut să ne învețe ceva despre infinitele însușiri ale ființei Sale.

       De peste 70 de ani lucrez printre oameni și am constatat că sânt foarte puțini palmieri sau finici care să simntă parfumul Cuvântului lui Dumnezeu, majoritatea fiind doar spini și mărăcini care nu caută izvorul de apă.

       Asemenea acestor pomi sânt persoane care vibrează la orice mesaj divin, după cum sânt și oameni pentru care același mesaj divin este un leagăn plăcut pentru somn.

       Toată cartea Cântarea Cântărilor este o pledoarie a ceea ce înseamnă parfumul Mirelui pentru Mireasa Sa şi anume:  “Eu sânt un trandafir din Saron, un Crin din văi”.

       Toate parfumurile de pe pământ - eu cel puțin le-am cunoscut pe cele din Egipt, Nevada, S. U. A. și Nardul Ierusalimului, făcut din florile munților Himalaia - toate acestea sunt doar nişte umbre ale parfumului Său divin.

       Când mă aflam în călătorie şi eram în drum spre Sinai, șoferul autocarului se oprește în deșert, smulge un arbust parfumat, îl aşează în locul unde avea bagajele și deodată toată mașina a fost parfumată; era noaptea, însă am văzut totul, nu doar am intuit.

       În deșertul acestui pustiu, Ioan Botezătorul găsise parfumul și se recomandă a fi un glas al Acestuia care nu mai poate să tacă.

       Noi, zi și noapte trebuie să ne bucurăm de mirosul apei, adică să cugetăm la legea Domnului (Psalmul 1).

Lupta nu se dă decât în locurile cereşti!

Numai cine este în Isus Hristos se află în locurile cerești și se luptă cu domniile și stăpânirile satanice, însă cel care a rămas așa cum s-a născut, chiar dacă se regăseşte el într-una din cele mai frumoase religii existente la ora actuală pe pământ, acesta nu are nici o luptă.

       Nu sunt decât două tipuri de pești și două tipuri de oameni. Sânt pești vii care se luptă cu valurile și pești morți care sunt duşi (purtaţi) de valuri şi sânt oameni morți în păcatele lor şi oameni aduși la viață prin credința în Jertfa ispășitoare de pe Calvar a Domnului nostru Isus Hristos.

       Acești oameni aduşi la viaţă, fiind vii ei se luptă, ceilalți oameni, fiind morți, ei sunt purtați în toate direcțiile de valurile poftelor acestei vieți.

       Toți am păcătuit şi toţi suntem tâlhari dar, asemenea  tâlharului din partea dreaptă de pe cruce, noi am crezut.

       Să ne amintim că ambii tâlhari au avut șanse egale - la fel şi azi - întreaga lume de azi și din totdeauna a avut şi are aceeaşi şansă, numai că tâlharul din stânga a ales să rămână așa cum s-a născut, sub blestem. “Duceți-vă de la Mine blestemaților în focul cel vecinic..”, le spune Domnul Isus celor de la stânga în Ev. după Matei capitolul 25.

       Eclesiastul ne spune că acest copac al vieții noastre va cădea în una din cele două direcții ale veciniciei: la miază noapte - în vecinicul întuneric sau la miazăzi - în vecinică lumină împreună cu Domnul.

       Acum e momentul decisiv, încă mai avem şansa de a ne alege partea în care vrem şi ne dorim să fim pentru eternitate - fie la dreapta, fie la stânga.

Secretul fericirii este acela de a ști că ești iubit de Dumnezeu.

Isus si Miriam...

Să știți că Domnul şi-a ales un om pe care-l iubește  (Psalmul 4:3). Şi știți cine este omul acela? Ești tocmai tu, cel care ai citit acest verset şi care citești aceste rânduri.

       Dovada acestei afirmații este ascultarea rugăciunii.

       „Domnul aude când strig către El„ cât și alte versete

 relatate în continuare prin următoarele cuvinte: „A fi iubit prețuiește mai mult decât aurul sau argintul” (Proverbe 22:1).

David spunea: “Eu sunt unul din cei iubiți de Tine” (Psalmul 86:2), iar fiul său, Solomon și-a pus numele sau s-a autodenumit Iedidia, adică iubitul Domnului. Lumea este nefericită deoarece nu știe cât de mult este iubită de Dumnezeu Ioan 3-16.

Noi Îl iubim pentru că știm că Dânsul ne-a iubit întâi.

Prin definiție Dumnezeu este dragoste.

De aceea a transmis omului cea mai lugă scrisoare de dragoste, de peste 1000 de pagini care este Biblia.

Dedicația personală adresată fiecărui om, este în cartea proorocului Erermia capitolul 31 vers.3.

       „Te iubesc cu o iubire vecinică, de aceea îți păstrez bunătatea Mea„

Lumea iubește ce este al ei și Domnul iubește pe cei ce sânt ai Lui.

Care este ziua cea rea?

Unii spun că ziua de marți e ziua  cu multe ceasuri rele, însă Biblia ne spune că fiecare zi a săptămânii este o astfel de zi (Efeseni 6:13) şi să ne amintim că Domnul Isus în Predica Sa de pe munte ne spune că “…ajunge zilei necazul ei”.

Deci nu este nici măcar o zi care să fie lipsită de ispite, dar vedem că Domnul zilnic ne poartă povara (Psalmul 68).

       Aceasta este diferența dintre Dumnezeul nostru - care ne-a purtat și tot vrea să ne mai poarte și dumnezeii idolatrii - care trebuie să fie purtați, ajungând ei înșiși “o povară pentru vita obosită”. Isaia 46-1

       „Înfrânge-ți deci durerea, fii vesel de se poate

       Căci tot la zi ajunge și cea mai lungă noapte.”

       O zi în curțile Domnului face mai mult decât o mie în orice alt loc de pe pământ!. Suntem vulnerabili numai pe un pământ străin şi, aflându-ne pe un astfel de pământ, nu vom putea cânta cântările Domnului Ps. 137.

Soarta omului. Ieremia 10- 23

Ieremia 10- 23

... soarta omului nu sta in puterea lui...

„Ştiu Doamne că soarta omului nu stă în puterea lui, nici nu stă în puterea omului, când umblă să-şi îndrepte paşi spre ţintă”.

            De aceea spune David în Ps. 37- 5 să ne încredinţăm soarta în mâinile Domnului, deoarece nu stă în puterea omului soarta sa. Biblia însă exclude fatalitatea, care dacă ar fi acceptată ar desfiinţa responsabilitatea omului care în general degenerează în mod natural, spre iresponsabilitate, într-o lume care încă nu a aderat la această teorie.

            Nimeni nu a văzut vreodată o viţă de vie sălbatică, că a devenit nobilă, dar toţi am văzut viţe nobile devenite sălbatice, prin neîngrijire.

Omul este puternic să facă răul, dar nu stă în puterea lui binele care este unul singur. Când vreau să fac binele răul este lipit de mine, spune ap. Pavel.

            Pot totul în Hristos care mă întăreşte. Partea noastră este să avem o ţintă, un scop, aşa cum a spus ap. Pavel „nu am vrut să ştiu altceva decât pe Isus şi pe El răstignit”.

Marturii despre Domnul Isus din antichitate

„Nu mă vei mai numi stăpânul Meu ci bărbatul Meu„ Oseia 2-16

Au existat trei faze în istoria relațiilor umane.

                     Prima fază a fost legea junglei în care guverna cel mai puternic.

                     În a doua fază a fost legea Talionului, adică ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, dată de Dumnezeu pe muntele Sinai, lege care a funcționat până la venirea Domnului nostru Isus Hristos.

                     În a treia fază în predica de pe munte Domnul Isus a introdus legea iubirii.

                    Domnul Dumnezeu nu se mai numește stăpân, cu toate că unii bărbați așa se consideră în familiile lor rămânând în legea junglei, ci bărbat adică partener, guvernat de legea iubirii.

Aduc roadă în răbdare. Luca 8-15

       „După ce aud cuvântul îl țin într-o inimă bună și curată și aduc roadă în răbdare„

    Numai Luca menționează acest important cuvânt ca ne desleagă secretul roadelor din viața copiilor lui Dumnezeu.

        Domnul Isus merge mai departe și leagă chiar mântuirea de răbdare.

M-am uitat cât de mult rabdă un cal, așteptând sub un soare infernal, pe birjarul său din cârciumă și tot el este bătut cu multe bice, nu birjarul bețiv.

     Am avut in copilarie niște boi foarte cuminți și odata, am încărcat carul cu fân departe unde aveam locul. Apoi, eu și fratele meu am adormit sus în car pe fân dar boii au traversat tot orașul Tg-Jiu, au trecut peste podul lung al Jiului unde toți boii, caii si celelate animale impinse de vointa stapanului lor sa treaca se speriau de arcadele inalte ale podului, insa boii au trecut mai departe si au intrat pe poarta casei noastre din Bălești care era deschisă, iar dimineața când ne-am trezit ei dormeau în jug și noi pe fân. Ce lecție de răbdare am luat de la aceste animale, care se puteau răzbuna atunci, prin nesupunere, din cauza că nici măcar nu au fost dejugați.

     Suntem bonavi  pentru că nu am învățat răbdarea de la Domnul Isus și de la martiri, ai noștri înaintași.

Premiul

                      Am învățat astăzi un lucru foarte important de a nu vedea numai in mod negativ tineretul. Am fost în Ohio, un stat impresionant de evlavios. Acolo a avut loc un concurs de alergări. Primele două fete care erau concurente erau aplaudate, dar deodată, a doua a avut un șoc a căzut dar și aici am văzut frumusețea caracterului crestin admirată de tot globul.

Cea care conducea competiția, adică prima concurentă, a preferat să piardă locul numărul unu, oprindu-se să o ridice pe cea căzută, pe care a luat-o în spate și au ajuns împreună la linia de sosire.

            Rămâne în istorie ca model de compasiune și exemplu pentru cei ce calcă peste cadavre cat și pentru acei creștini vcare cred că vor ajunge singuri în cer.

Toată valoarea premiului și a gloriei ce i-ar fi oferit ajungerea singură la linia de sosire ar fi fost anulată, mai ales că nu era obligată de normele concursului să se oprească.

            Juriul pe drept a considerat-o câștigătoare, dar marele câștig a fost că lumea întreagă a văzut că se poate trăi demn și într-o lume nedemnă, dar pe care Dumnezeu o iubește atât de mult așa cum este ea.