duminică, 5 mai 2013

Capitolul 4 LUCRURILE DINTÂI



Din această defini
ție a cerului și a pământului de acum, dată în Apocalpsa 22-1, rezultă foarte clar că tot ce vedem nu reprezintă, lucrurile finale ci numai pe cele începătoare, trecătoare, umbrele.

      „Apoi am văzut un cer nou și un pământ nou„
      Aici este toată filosofia vieții, de a distinge umbrele de realități.
      Câtă fericire are un bolnav în pat de aur.
      Tot ce constituie astăzi bogăție, și mai ales pe vremuri de criză, este aurul.
      Acolo și atunci, aurul de acum va fi călcat în picioare, ca un simplu asfalt.
      Când Moise coboară de pe muntele Sinai cu Iosua, și cu cele două table ale legii, văzând vițelul de aur, tablele dintâi sunt aruncate, iar vițelul de aur ars.
      Contrar tuturor legilor fizicii, aurul vițelului prin topire devine cenușe, iar cenușa este aruncată pe lacul din fața muntelui Sinai, pe care l-am filmat, și poporul a băut odată cu apa, și cenușa vițelului.
      Această umbră a iubirii de bani, este rădăcina tuturor relelor, ne spune Apostolul Pavel.
      Dacă aurul a putut deveni cenușe, ce se mai poate spune despre restul lucrurilor?.
      Ca un avertisment peste veacuri, a rămas săpat în stânca munților din Sinai chipul unui vițel, pe care l-am pus pe ultima copertă, a cărții privind Egiptul.

      Toate lucrurile dintâi sunt făcute ca să treacă și tocmai de aceea preocuparea noastră principală este, de a face ceva care să rămână sigur și verificabil.
      Dacă aurul este o umbră pe care nu trebuie să contăm niciodată, această umbră însă dacă o urmărim, ea ne va conduce sigur, la adevărata realitate despre care ne vorbește Cuvântul lui Dumnezeu.
      „Aruncă dar aurul în țărână, aruncă aurul din Ofir, în prundul pâraelor, și atunci Cel Atot puternic, va fi aurul tău argintul tău bogăția ta„ Iov 24-25.
      Banul este o bună slugă dar un rău stăpân.
      Toate umbrele sînt bune, ca mijloace dar nu trebuie să devină scopuri în sine.
      Și aurul sau bani și profesia și mașina și casele, constituie binecuvântări pe care Dumnezeu ni le dă ca să ne bucurăm de viață, dar nu au valoare de circulație decât pe pământ.
      Aici unele monede pot fi schimbate la casele de schimb valutar în diverse țării ale lumii, dar nu avem nimic pe pământ ce poate fi dus în cer și converit în monedă cerească în afară, de sufletele oamenilor, care în vitrina Babilonului, se află pe ultimul loc. Apocalipsa 18-13.
      Se știe că în templul din Ierusalim, exista numai moneda templului, nici-o monedă din afară nu avea valoare de circulație în interior.
      Vedem din textul de mai sus, că încă de acum 4000 de ani de pe vremea lui Iov, se cunoștea adevărata scară a valorilor, și umbrele nu se confundau cu realitățile.
      Aurul din Ofir și astăzi este considerat cel mai fin, dar nu pentru Dumnezeu, singura adevărata bogăție.
      Cea mai importantă cultură, informație înțelepciune, constă în a distinge, între ce este efemer, și ce este etern.
      Dumnezeu nu cere niciodată de la nimeni, ce nu poate oferii.
      Noi toți avem capacitatea de a distinge, între umbre și realitate, dar pentru aceasta ne trebuie convertirea, adică schimbarea omului dintâi.
      Apostolul Pavel spunea Galatenilor, „Acum trăiesc, dar nu mai trăiesc eu, adică omul dintâi, ci Cristos trăiește-n mine.
      Adamul dintâi, Pomul Vieții dintâi, Edenul dintâi, Tblele legii dintâi, Ierusalimul dintâi, omul dintâi, trupul dintâi, tot ce face parte din această categorie, au trecut și trebuie să treacă, deoarece acolo nimic din tot ce-a fost odată, ca umbre, nu se vor mai găsi în universal realului.
      „Eu fac toate lucrurile noi„ o metamorfoză universală.
      Dar chiar pe pământ vedem ca o permanentă lecție, că totul este într-o continuă schimbare cu excepția omului care din punct de vedere spiritual este într-o permanentă degradare.
      Structura noastră biologică din 7 în 7 ani este înoită, plantele continuă să crească și să se diversifice, anotimpurile urmează circuitul lor, și parcă Dumnezeu așteaptă roadele fiecărui anotimp, cum spune Proorocul Ieremia, vara a trecut secerișul s-a terminat, dar noi am rămas tot nemântuiți. 8-20
Toate trec întocmai ca umbrele, dar noi fiind prea creduli, le credem realități.
      Niciun tânăr nu poate crede că tinerețea și zorile vieții șunt trecătoare, cum ne spune Eclesiastul 12, și bătrânețea totdeauna surprinde, deși a trimis atâtea semnale, în decursul anilor.
      Despre Efraim, Osea 7-9 spune că-l apucă bătrânețea și el nu-și dă seama.

      Un grup de cinci savanți Englezi au cerut și au primit fonduri pentru a cerceta, fenomenul convertirii, deoarece acest fenomen produce transformări radicale în ființa umană.
      După cinci ani de cercetări au constatat mai ales în acele grupuri de tineri numiți Hepy sau fericiți, ce părăseau familiile școlile, societatea devenind grupuri periculoase, ca aceea din Noua Guinee unde s-au sinucis peste 900 de mebrii, că prin convertire sau pocăință, se petrec schimbări la nivel celular fără niciun medicament, decât prin credință.  
      Noi nu avem decât un singur model perfect și Acesta este Domnul nostru Isus Cristos care deși cunoștea toate locurile ascunse unde joacă banii, de aur, producând o fluorescență sau moneda de aur din pântecele peștelui pe care l-a prins Petru, pentru plata taxelor dar, niciodată nu a vrut să se pricopsească.
      Trezoreria Sa banii Săi, erau în pântecele peștilor, și în sufletele oamenilor care nu falimentează niciodată, și când au venit preceptorii după taxe, Petru este trimis cu unghița să scoată ceva de la banca Sa, plătind taxa pe loc în moneda de aur luată din peștele prins de Petru.
       Când am ajuns în Capernaum, pe malul Nordic am mării Galileei, unde locuia pescarul Petru, un loc pitoresc, m-am gândit în ce condiții umile a trăit și lucrat Fiul lui Dumnezeu, care deșii putea să aibă totul, nu a fost atras de umbre, deorece venise din lumea adevăratelor realității, unde vrea să ne ducă și pe noi.                                                                     Aici este necesară o precizare, noi singuri niciodată nu vom putea distinge umbrele de realități, dar pentru toți cei sinceri cu ei și cu Dumnezeu, prin convertire, are loc o metamorfoză, sau metanoia cum zic Grecii. Adică un proces de înoire a minții, o împlinire a personalității, adică primirea Duhului Sfânt pierdut prin păcatul din Eden.
      Duhul Sfânt are trei funcții precise, conștiința, părtășia și intuiția.
      Intuiția este acea capacitate de a percepe anticipat tot ce este negativ, și care instinctiv, intervine oridecâte ori este nevoie, ceea ce Apostolul Ioan în prima sa epistolă o numește „ungerea pe care a-ți primit-o, vă va învăța toate lucrurile„.

      Chiar și cele 7 sărbători ale Evreilor care reprezintă cele mai importante 7 evenimente ale istoriei, se împart  în două etape adică lucrurile dintâi și cele finale, despărțite între ele de o mare perioadă de timp de peste 2000 de ani.
      Primele patru sărbători, adică: 1 Pesach sau Paștele, 2 Hag HaMatzah sau Azimile, 3 Bikkurim sau Primele roade, și 4 Shavuot sau Rusaliile, fac toate parte din lucrurile dintâi care s-au împlinit, începând cu jertfa Domnului Isus Mielul fără cusur și fără prihană, Cina Domnului, învierea Domnului și sfârșind cu revărsarea Duhului Sfânt în ziua Cincizecimii, sau Rusaliile ziua Trandafirilor.
(rozalia).
      Următoarele 3 sărbători nu mai fac parte din lucrurile dintâi deoarece toate sunt de viitor, timp nedeterminat pentru noi, și toate aceste trei sărbători au loc în luna a șaptea a calendarului Ebraic Tishrei.
      1 Yom Terah 1 Tishrei, sau sărbătoare trâmbițelor, adică venirea Domnului nostru Isus Cristos cu trâmbița lui Dumnezeu pe norii cerului pentru răpirea Bisericii Sale.
      2 Yom Kippur 10 Tishrei, sau ziua răscumpărării sau a ungerii, adică recunoașterea Domnului Isus de către frații Lui Evrei.
      3 Sukkot 15-23 Tishrei, sau sărbătoarea Corturilor. Cortul lui Dumnezeu cu oamenii. Ap. 21-3
      Aceste ultime trei sărbătorii reprezintă următoarele evenimente cosmice, în care va fi antrenat tot universul.
      Prima sărbătoare din seria a doua, ce se va cunoaște în tot universul, primul eveniment va fi, răpirea Bisericii, despre care toți locuitorii tuturor panetelor locuite deoarece, ne spune la Efeseni Apostolul Pavel că domniile și stăpânirile din locurile cerești, vor cunoaște prin Biserică, înțelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu.
      Întrebarea și mirarea universală va fi aceasta:
      „Cine este aceia (nu acela) care se ivește ca zorile, frumoasă ca luna curată ca soarele„ Cântarea Cântărilor 6-10.
      „Printre preaiubitele Sale sunt multe fete (referitor la multele Sale sisteme solare și galaxii) Mireasa Sa însă, stă la dreapta Sa îmbrăcată în aur de Ofir„ Ps.45.

      A doua sărbătoare din seria a doua despre care vorbesc toți proorocii, este când „tot Israelul va fi mântuit„ văzându-L pe Cel ce l-au străpuns.
      Iar ultima sărbătoare va fi vecinicia cu Dumnezeu adică Sukot sărbătoarea corturilor.
      Primele patru sunt legate de pământ și fac parte din lucrurile dintâi, dar care sunt decisive, deoarece dacă, nu le-am respectat pe primele, nu vom avea parte de ultimele trei, care fac parte din cele vecinice.
      Numărul 7 este cifra desăvârșirii în Biblie și toate cele trei sărbătorii finale, au loc în luna a șaptea desăvârșită neâncorsetată de timp sau spațiu.

            Va urma: Cap. 5  PUTEM TOTUȘI LUA CEVA DE DINCOLO, DIN LUMEA UMBRELOR?

sâmbătă, 4 mai 2013

Capitolul 3 CARACTERISTICELE UMBRELOR.



      Când vorbim de umbre, trebuie să precizăm că nu e vorba de umbrele fizice, ale pomilor, norilor, clădirilor, munților sau de umbrelă etc. ci vorbim, despre umbrele, lucrurilor viitoare, pe deoparte, și de efemeritatea tuturor lucrurilor prezente de pe pământ, care ca și omul, fac parte din lucrurile dintâi care trec.
     
1 Ele sunt înșelătoare dar ca și nisipurile cu acelaș nume, nu se trădează.
      Umbra celei mai frumoase pâini, nu va potoli niciodată foamea nimănui.
      Fata morgană a deșerturilor, totdeauna crează iluzia deșartă a oazelor a izvoarelor, dar acestea rămân doar iluzii deșarte, care nu vor potolii niciodată setea călătorului obosit.
      2 „Blestemat să fie omul care se încrede în om„ Ieremia 17-17.
      Omul fiind o umbră, nu poate oferii nici măcar, ce oferă umbra unui pom.
      Toată istoria lumii a demonstrat că omul mare sau mic, este doar o umbră care se arată puținel și apoi trece.
      „Mai bine e să te încrezi în Domnul decât să te încrezi în cei mari„
      În toate circumstanțele grele ale vieții, prima opțiune este omul, chiar dacă el este o umbră, și numai când vedem eșecul, ne amintim de Domnul.
      3 Umbrele nu sunt statornice, deoare ce se formează pe un teren ce se află într-o continuă mișcare.
      Numai dacă pământul nu s-ar învârti, ar fi umbrele stabile. 

          va urma:             Cap 4   LUCRURILE  DINTÂI

vineri, 3 mai 2013

Capitolul 2 UMBRA LUCRURILOR VIITOARE

Valea umbrei mortii...


      „Nimeni să nu vă judece cu privire la mâncare sau la băutură, sau cu privire la o zi de sărbătoare, cu privire la o lună nouă, sau cu privire la o zi de Sabat, care sunt umbra lucrurilor viitoare, trupul sau realitatea este Hristos„ Coloseni 2. 16-17.
      Tot ce face parte din lucrurile dintâi, adică tot ce este acum în ceruri și pe pământ, vor pierii și nu se va mai găsii loc pentru ele.
      „Apoi am văzut un cer nou și un pământ nou, pentru că cerul dintâi, și pământul dintâi, pieriseră și marea nu mai era„ Apocalipsa 20-1.
      Astronomii declară că multe planete au fost descoperite datorită umbrelor lor, dar ei nu au rămas la umbre ci au ajuns la realitatăți.
      Numai Apostolul Ioan în Patmos în totalitate și Moise în parte pe Sinai, au văzut realitățile, noi toți ceilalti vedem numai umbre, și pe drept se numesc umbre, deoarece trec.
      Iată cele două caracteristici ale umbrelor.
      Ele reprezintă partea întunecată a realităților ce se află numai în prezența luminii divine, și ele totdeauna trec.
      De aceea  toți înaintași noștrii, ne spune Pavel în Evrei 11 doar au salutat aceste lucruri de pe pământ și le-a urat de bine, de departe, mărturisind că sunt străini și călători, fiind în căutarea altei patrii.
      Văzând că sunt umbre, nu au mai contat pe ele cum fac cei mai mulți.
      Marele nostru poet, Eminescu în decepțiile sale a declarat:
      „Și în farmecul vieții nu știam că-i tot aceea,    
      De te reazimi pe o umbră, sau de crezi ce-a zis femeia„
      „Ce suntem noi Doamne umbră și părere,
Un suspin de-o clipă și apoi tăcere.
      Ce ușor ne-aduce și ne ia pământul,
Izvorâm ca apa, și plecăm ca vântul„ Traian Dorz.

      Dacă toate sunt umbre nu le voi putea descrie în câteva cuvinte, dar voi menționa câteva.
      Sănătatea, tinerețea, frumusețea, când le avem din plin, niciodată nu putem crede că trec, deși toți vedem la alții că așa este, pe noi totdeauna ne excludem.
      Marele împărat Solomon, al treilea împărat al Israelului, a fost singurul om de pe acest pământ, care a putut avea tot ce a dorit.
      Case grădini tot felul de pomi argint și aur turme de oi cirezi de boi și desfătarea fiilor oamenilor o mulțime de femei.
      Toate acestea s-au dovedit a fi umbre, definindu-le ca fiind deșertăciunea deșertăciunilor, „vanitas vanitasum vanitas vanitatesum„
Planeta noastră este definită în Psalmul 23 ca fiind Valea umbrei morții.
      „Chiar dacă ar fi să trec prin valea umbrei morții, nu mă tem de nimic căci Tu ești cu mine„ vers 4.
      În psalmul 84 planeta tera este numită Valea Plângerii, care în Ebraică se numește Valea Beca o vale, aproape de Ierusalim pe care creștinii din punct de vedere spiritual, o transformă într-un loc plin de izvoare și ploaia timpurie o acopere cu binecuvântării cum spune psalmistul.
     
          va urma:  CARACTERISTICELE  UMBRELOR.

joi, 2 mai 2013

ARTA DE A DISTINGE ÎNTRE UMBRE ȘI REALITĂȚI



        
               1    RETROSPECTIVĂ

      Traversând America în Octombrie 1998, de la Pacific la Atlantic cu Ogarul Cenușiu - Greyhound, acel autocar celebru, ne-am oprit în New-Mexico în fața unui monument, locul unde la data de 16 Iulie 1945 a fost experimentată prima bombă nucleară, dată rămasă în istorie deoarece a marcat o nouă eră supranumită era Atomică.
      Cel care a creat-o, EINSTEIN, văzând efectul devastator neintuit în totalitate de dânsul, a declarat că regretă că a pus în mâna omului, o așa mare energie.
      După numai o lună, două orașe din Japonia au fost șterse de harta lumii, Hiroșima și Nagasaki, ducând astfel la încheierea celui de-al doielea război mondial care altfel ar fi fost un și mai mare dezastru, deoarece Hitler nu mai avea nevoie decât de o lună pentru a folosi propria sa bombă atomică.
      Toate victimele celor două orașe menționate mai sus, au dispărut pur și simplu, rămându-le doar umbra, acolo unde au fost ei cândva, pe străzi sau în case.
      Cine ar fi putut crede că acele persoane, mașini, case, bogății, în numai un ceas vor deveni umbre?
      Japonia a trebuit să plătească pentru atacarea Americii la Pearl Harbor din Hawaii.
      Avem acum pe pământ atâtea ogive nucleare,  încât în orce clipă, planeta poate fi distrusă, și nimeni în afară de Dumnezeu, nu știe cât de aproape poate fi clipa finală, tocmai de aceea este necesar a distinge umbrele, de realitate.
      Împlinind astăzi 16 Iulie 2010, 81 de ani, m-am gândit ce sfat mai bun a-și putea da tinerei generații, care mai dorește să-și salveze aripile argintii, pe care cei mai mulți fluturi și le ard, atrași de luminile atrăgătoare ale neoanelor electrice de pe străzi.
      Fiecare ființă de pe pământ are doar două surse de a învăța și anume, din propria-i experiență sau din experiența altora și mai ales a Domnului Isus.
      Fiind născut în prima jumătate a secolului trecut, am avut privilegiul să cunosc, generația de aur a Filadelfiei a celor născuți în secolul 19, a pleiadei de Preoți din România convertiți în ani 1919-1923 care au reformat-o, începând cu Tudor Popescu, București, familia celor trei Cornilești Dumitru George și Cornel, Wurmbrand - București, Panaitescu și Tonoiu - Ploiești, Beloiu - Câmpulung Muscel, Aninoiu și Popescu - Tg-Jiu, preotul Pârăianu - Craiova, Vasile Militaru - Dobreni Ilfov, privighetoarea României fratele Moldoveanu - Sibiu ultimul Patriarh, Traian Dorz și Trifa tot Sibiu, etc. și să cresc la picioarele lor.
      Această generație din Filadelfia a constituit pentru noi modele demne de urmat, din viețile cărora urmașii vor mai avea încă multe de învățat, pentru a-și proteja aripile argintii.
      În orice alt domeniu erorile mai pot fi corectate, dar a confunda umbrele cu realitatea, este o eroare ce nu mai poate fi corectată.
Astăzi a fost înmormântată marea actriță și compozitoare a României Mădălina Manole, care s-a sinucis, despre care toate ziarele și televiziunile vorbesc și încă vor mai vorbi, fiind una din mulțimea care nu a făcut deosebirea dintre umbre și realități.
      A fost o mare actriță a cântecului, dar nu a avut arta de a distinge între umbre și realități.
      Bogăția, frumusețea, fata cu părul de foc, gloria, publicitatea, familia, etc. sunt numai umbre, ca tot ce este acum în ceruri și pe pământ.

      va continua cu:

         2  UMBRA LUCRURILOR VIITOARE

sâmbătă, 27 aprilie 2013

TREI CRUCI, TREI ALEGERI, TREI DESTINE


Luni, 26 Aprilie 2010 01:18
Pastor Luigi Mițoi, Biserica Penticostală Betania, Chicago
Preluat dupa ORIZONT CREŞTIN

cruci
După ce a creat Universul, Dumnezeu l-a făcut pe om să administreze creaţia, să fie fericit în mijlocul ei şi să aibă părtăşie cu Creatorul.
Nu după mult timp însă, omul instigat de Diavolul L-a trădat pe Dumnezeu, drept pentru care a fost scos în afara prezenţei şi binecuvantării divine. În această nouă şi nefericită situaţie, omul având în interior un gol de forma şi dimensiunea lui Dumnezeu, a încercat să-l umple cu filosofie, religie... fără succes. La împlinirea vremii, în existenţa umană S-a întrupat prin fecioară Mântuitorul Isus, venit cu scopul să împace pe omul infidel şi vinovat cu Dumnezeul drept şi sfânt.
Pe Dealul Golgota, între doi tâlhari, Mântuitorul este condamnat la moarte prin crucificare. Trei cruci, trei alegeri, trei destine... acesta este tabloul ce determină destinul veşnic al fiecărui muritor, alegerea nu soarta determină destinul.
1. Crucea Răscumpărării pe care Mântuitorul MOARE PENTRU PĂCAT.
Isus oferă viaţă omului păcătos, murind în locul lui şi pentru el, deoarece jertfa Sa este suficientă pentru absolut toţi oamenii, timp în care este eficientă DOAR pentru cei care se pocăiesc. Prin jertfa Sa a realizat un schimb de poziţie, adică a transferat păcatul omului asupra Sa şi neprihănirea Lui asupra păcătosului. Aceasta este justificarea, răscumpărarea, mântuirea lui Dumnezeu.
2. Crucea Răzvrătirii pe care unul dintre cei doi tâlhari MOARE ÎN PĂCAT.
A trăit în păcat, aroganţă, imoralitate şi nebunie şi din nefericire a murit în aceiaşi stare. Nici cel puţin pe cruce nu a acceptat să se pocăiască, dimpotrivă L-a ironizat şi L-a batjocorit pe Mântuitorul care era lângă el… pentru el. Ce paradox, să mori nemântuit la câţiva paşi de Mântuitorul lumii !
3. Crucea Răsplătirii pe care al doilea tâlhar MOARE FAŢĂ DE PĂCAT.
Chiar dacă a trăit în păcat, asemenea primului tâlhar, a murit în neprihănire, diferit de primul. Alegerea sau respingerea prin credinţă a Mântuitorului îţi determină destinul. La credinţa lui, Mântuitorul a răspuns cu răsplată de iertare eternă: “Astăzi vei fi cu Mine în Rai” (Luca 23:43)
Toţi trei au murit, diferenţa este că Mântuitorul a murit pentru păcat, primul tâlhar a murit în păcat, timp în care al doilea a murit faţă de păcat.
Soluţia lui Dumnezeu este ca păcătosul să moară față de păcat prin credinţă, soluţia Diavolului este ca păcătosul să moară în păcat prin necredință.
Oamenii din toate timpurile trebuie să creadă în jertfa Sa ca fiind în locul lor, să se pocăiască (căiască) de păcatele făcute, pe care El le spală cu sângele vărsat pe crucea de pe Golgota, justificându-i (îndreptăţindu-i) în felul acesta în faţa justiţiei (dreptăţii) lui Dumnezeu.
Pentru că planurile Diavolului cu privire la viitorul veşnic  al omului în iad sunt ameninţate de jertfa mântuitoare a lui Isus, Diavolul a pus la cale planul B.
Cu un efort meschin şi disperat, nereuşind să elimine jertfa Mântuitorului, Diavolul a încercat să o compromită, prezentând-o oamenilor drept insuficientă.
În timpul răstignirii Mântuitorului pe cruce, autorităţile vremii au fost pus deasupra Sa un afiş pe care scria în limbile latină, greacă şi evreiască “Isus din Nazaret, împăratul Iudeilor” (Ioan 19:19). Mesajul acestei acţiuni diabolice a fost că deasupra jertfei lui Isus mai trebuie adăugate eforturi umane:

joi, 4 aprilie 2013

Glasul bunătății. Ps. 143-8.


„Fă-mă să aud dis de dimineață, bunătatea Ta„
Dacă nu ne deschide Domnul urechile cum cere David, nu vom auzi niciodată glasul bunătății Domnului. Este primul loc din care vedem că bunătatea are glas. Iar Solomon ne spune în Proverbe că „ceea ce face farmecul unui om este tocmai bunătatea lui.„ Proverbe 19-22
Într-o lume în care toate se sfârșesc ne spune Ieremia în plângerile sale că „bunătățile Domnului nu se sfârșesc niciodată, iar îndurările Sale nu ajung la capăt„ Plângeri 3-22.

miercuri, 27 martie 2013

PROPUNERE: Ora Cerului - Perechea creştină a Orei Pământului

Logo-ul Orei Pământului

Cu şase ani în urmă conducătorii lumii au stabilit ca să fie organizat în ultima sâmbătă a lunii martie a fiecărui an un eveniment numit Ora Pământului, care are ca scop sensibilizarea utilizatorilor de energie electrică față de problema dioxidului de carbon emis în atmosferă la producerea energiei electrice. 
Ora Pământului constă în stingerea luminii și oprirea aparatelor electrocasnice neesenţiale timp de o oră, în mod voluntar, atât de către consumatorii individuali cât și de către instituții și unități economice, acestea urmând să stingă luminile pe tot globul  începând cu Australia până în Los Angeles.
Anul acesta evenimentul a avut loc pe data de 23 martie între orele 23.30 PM – 0.30 PM ora locală a fiecărei ţări.
Au avut dreptate conducătorii lumii ca ora pământului să fie celebrată prin întunerec, deoarece şi din punct de vedere spiritual acesta stăpânește întreaga planetă.
Propunem acum pe Blogosfera Creştină să avem nu numai o oră a pământului ci şi o Oră a Cerului, cer din care şi planeta noastră face parte, rotindu-se cu o viteză de 29.720 km/sec în jurul Soarelui şi propunerea noastră este ca această oră să fie stabilită pe data de 22 iunie a fiecărui an la ora 12 locală, atunci când lumina soarelui este la apogeul său anual, spre a ne aduce aminte că Dumnezeu este lumină iar noi trebuie să umblăm în lumină.
  Dacă Ora Pământului are o dimensiune energetică, propunem ca şi Ora Cerului să aibă o dimensiune, una spirituală, şi anume o oră de rugăciune pentru întreaga omenire.
Una în care Creatorul să fie proslăvit şi în care oamenii să mulţumească pentru întreaga Lui creaţie şi pentru încununarea acesteia prin sacrificiul făcut de Domnul Isus la Golgota.
 Vă aşteptăm cu sugestii şi propuneri la adresa de mail aninoiu_exp@yahoo.com 

marți, 26 martie 2013

Țară, țară, țară ascultă glasul Domnului. Ieremia 22-19.


Orice cuvânt din Biblie care se repetă de trei ori trebuie tratat cu mult mai mare atenție, ca și acela din Isaia 6 „Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul".
Oamenii ascultă orice, numai pe Domnul nu.
Toată binecuvântarea unei țări sau a unor oameni,  depinde de ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu care face mai mult decât jertfele
Glasul bunătății. Psalmul 143-8.
„Fă-mă să aud dis de dimineață, bunătatea Ta„
Dacă nu ne deschide Domnul urechile cum cere David nu vom auzi niciodată glasul bunătății Domnului. Este primul loc din care vedem că bunătatea are glas. Iar Solomon ne spune în Proverbe că „ceiace face farmecul unui om este tocmai bunătatea lui„. Proverbe 19-22.„
Într-o lume în care toate se sfârșesc ne spune Ieremia în plângerile sale că „bunătățile Domnului nu se sfârșesc niciodată, iar îndurările Sale nu ajung la capăt„ Plângeri 3-22.

luni, 18 martie 2013

Ceilalți nouă unde sunt?


Cea mai rară floare de pe planeta noastră este recunoștința. Ne-a rămas în istorie dovada de recunoștință uluitoare a unui leu.
Un sclav numit Androcles bătut de stăpânul său a fugit într-o peșteră unde a dat peste un leu care avea un ghimpe în picior. Cu frică a scos ghimpele din piciorul leului.
Leul a fost cu timpul prins și dus în arenele Romane. Sclavul a fost și el prins și condamnat la moarte în arene. Întâmplător leul care a fost scos din cușcă să omoare pe Androcles a fost tocmai acela căruia-i scosese ghimpele din picior și în loc să-l omoare i-a lins mâinile celui ce-i scosese ghimpele din picior.
Omul uită foarte repede binele primit, dar nu uită niciodată răul ce i s-a făcut.
Să nu uităm niciodată binele făcut de Domnul Isus.

sâmbătă, 16 martie 2013

Definiția mântuirii Luca 2-77.


„Să dai poporului tău cunoștința mântuirii care stă în iertarea păcatelor„
Putem cunoaște multe lucruri, de care nu vom da socoteală.
Nu trebuie să uităm niciodadă ce spune Eclesiastul în ultimul său capitol 12 și ultimul verset că Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată.
Noi trebuie să cunoaștem mântuirea spre a putea avea iertarea păcatelor singura cale spre fericirea noastră cea adevărată.
Pentru aceasta s-a născut, a trăit, şi a suferit Domnul Isus. El a fost jertfit şi a înviat ca noi să putem cunoaște mântuirea care constă în iertarea păcatelor. După ce Dumnezeu a văzut timp de 4000 de ani că natura umană prin sine este irecuperabilă, a găsit în sine soluția de neimaginat a iubirii ce se jertfește pe Sine prin Fiul. Numai printr-un cuvânt de mulțumire și recunoștință putem dobândii iertarea păcatelor.

vineri, 15 martie 2013

Secundele anului nebisect 31.536.000


Am numit anul 2013 ca fiind anul de îndurare al lui Dumnezeu, deoarece în medie anul acesta numai din motive naturale, excluzând eventualele calamități, vor muri aproximativ o sută de milioane de oameni, așa cum arată statisticile ONU: în medie pe Terra mor trei oameni pe secundă, și deci nu trebuie să ne ne speriem de falșii prooroci apocaliptici care au decalat sfârșitul lumii de la 21 dec 2012 la 23 aug 2013, dar noi,ca şi creştini, trebuie să fim pregătiți în orice secundă: poate avea loc sfârșitul lumii pentru fiecare din noi odată cu moartea.
Acum aproximativ două luni, pe 9 ianuarie 2013 un asteroid a trecut foarte aproape de pământul nostru iar dacă ne atingea nu mai muream o sută de milioane, ci toată suflarea pământească.
Anul de îndurare 2013 este încă o șansă pentru noi de a ne pregăti pentru eternitate, care categoric pentru mulți respectiv o sută de milioane este chiar sigur ultima.
Chiar dacă fiecare zicem că nu oi fi chiar eu, probabilitatea este totuș mare pentru fiecare
În Ninive erau 120.000 de oameni nepregătiți, ca vitele, care la predica de 9 cuvinte ale lui Iona s-au  pocăit și au scăpat. Iona 4-11.

joi, 14 martie 2013

Dovada convertirii. Luca 22-33.


„După ce te vei întoarce la Dumnezeu ai să întărești pe frații tăi„
„Dacă mă iubești, paște oile mele„ Ioan 21-7.
Dovada convertirii nu trebuie făcută prin vorbe ci prin fapte, ne spune chiar Domnul Isus prin textele de mai sus.
Trecerea de la egoism la altruism este prima dovadă a convertirii. Trebuie să vedem în fiecare om un frate al nostru ce are nevoie de iubire.
Toate celulele corpului nostru sunt distributive adică niciuna nu lucrează pentru sine, și  dacă o celulă din multiple motive nu mai este distributivă devine canceroasă. 

miercuri, 13 martie 2013

INCINERAREA


Cu aproape trei luni în urmă a murit renumitul regizor Sergiu Nicolaescu născut în 1930 la Tg-Jiu care a dorit ca să fie incinerat, și nu înmormântat în ritualul Ortodox.
A fost o adevărată alertă în toată societatea Românească: de ce un om de o valoare mondială a călcat tradiția, adică nimeni nu are voie să aibă o dorință personală, dovedindu-se încă odată dacă mai era nevoie că religia la noi este fundamentalistă, nu personală cum ne învață Biblia. Ioan 3-16.
Convertirea sau nașterea din nou este ca foamea ce nu poate fi potolită prin vorbe frumoase ci prin mâncare și nimeni nu poate mânca pentru altul sau pentru morți problema vieții și a morții este una pur personală.
A fost umbrită toată opera sa, de aceste tradiții păgânești care nu prețuiesc vaorile vieții ci ceremoniile morții.
În cartea sa Lao Tzu despre Tao adică Dumnezeu în limba Chineză ce are 81 de versete dată de Domnul Brănescu la versetul 33 ultimul rând spune, „eternitatea este a celor care mor dar nu pier„ iată esența adevărului absolut.
Viața terestră este numai o secvență a eternității noastre, în care decidem viitorul nostru, deoarece fiind creații după chipul și asemănarea lui Dumnezeu noi suntem nemuritori ca și Dânsul.
Bine a spus Socrate că binele este unul, cunoașterea adaug eu Ioan 17-3 locul unde ni se dă definiția vieții veșnice, iar răul este tot unul: ignoranța.
„Poporul piere din ignoranță„ Oseia 4-6.
Pentru a combate incinerarea a mai fost reamintită sau inventată teoria tradiției păgâne că timp de 40 de zile sufletul mortului se curățește de toate păcatele dar dacă este incinerat procesul acesta este întrerupt și astfel ajunge în iad.
Biblia spune clar în Epistola Ap. Pavel către Evrei 9-27 „Este rânduit oamenilor să moară o singură dată iar după aceia vine judecata„
Cine trăește și crede în Mine a spus Domnul Isus la mormântul lui Lazăr Ioan 11-26 acela nu va muri niciodată. Nu există mântuire după moarte, dar toate ceremoniile legate de moarte  cu diferite ritualuri sunt justificate numai dacă nu au la bază ritualuri păgăne banii și interese meschine.

marți, 12 martie 2013

Să mâncați și să beți la masa Mea în împărăția Mea. Luca 22-19.


Pentru că au rămas necontenit cu Domnul în toate încercările Sale, Domnul le spune celor 12 că "de aceia vă pregătesc împărăția" adică mai mult decât un loc, cum spune în Ioan 14.
„Vă voi da un loc și-un nume mai bune decât fii și fiice„ Isaia 57-5.
Poziția Bisericii va fi unică, „vă voi da scaune ca să judecați pe cele 12 semințe ale lui Israel„
Acum suntem Împărați și Preoți ca intermediari, atunci vom fi Împărați Judecători.
"Nu știți că sfinții vor judeca lumea, și că noi vom judeca pe îngerii căzuți" Corinteni 6. 2-3.

sâmbătă, 9 martie 2013

2013 ANUL DE ÎNDURARE AL DOMNULUI Luca 4-19.


Dacă urmează anului 2012 considerat de foarte mulți astronomi cercetători "prooroci" an apocaliptic, nu aveam cum să definesc anul 2013 decât așa cum a spus Domnul Isus în textul de mai sus adică fiind anul de îndurare.
Aceiaș oameni justificându-ți eșecul au amânat sfârșitul lumii la 23 August 2013, dar compromisul va fi și mai mare ca cel precedent.
Faptul că mai suntem pe vertical unii din noi într-o lume căzută, este dovada că și ani precedenți au fost tot ani de îndurare, pentru noi deoarece nu am adus categoric toate roadele așteptate de Domnul de la noi.
Dar chiar dacă dragostea Sa este infinită, șansa noastră de a beneficia de ea este foarte limitată ca și viața noastră pe pământ.
Orice nou început trebuie folosit pentru noi decizii binecuvântate de sfințenie, care este podoaba casei lui Dumnezeu pentru tot timpul cât vor ținea veacurile  Ps. 93-5

miercuri, 6 martie 2013

Vremea neamurilor are trei reprezentări.


1 Metale
2 fiare ș
3 lăcuste.
1 Visul lui Nebucadnețar: aur, argint, aramă, fier. Daniel 2
2 Visul lui Daniel, leu urs, pardos, a patra de nedescris de înfiorătoare. Daniel 7
3 Ioel 1-4.
Ce a lăsat nemâncat lăcusta Gazam, a mâncat lăcusta Arbeh, ce a lăsat lăcusta Arbeh a mâncat lăcusta Lelec, ce a lăsat lăcusta Lelec, a mâncat lăcusta Hasil.
Neamurile din care și noi facem parte, care au un număr determinat ce trebuie să se împlinească ne spune Domnul Isus, au aceste trei caracteristici.
1 Sunt degradabile ca metalele arătate mai sus
deci degenerează contrar Bisericii dintre neamuri care se regenerează.
2 Comportament sălbatec fiind fiare sălbatice, începând cu leul care este regele lor.
3 Lăcustele pustiesc toată vegetația, și ce nu mănâncă una, mănâcă alta.
Toate cele trei reprezentări din vremea neamurilor au toate patru puncte cardinale patru elemente respectiv 4 metale 4 fiare sălbatice 4 specii de lăcuste. Numele celor patru lăcuste au semnificația lor care pot constitui obiectul unei cărți separate.

marți, 5 martie 2013

„Ca pleava trece vremea„ Țefania 2-2


La tinerețe timpul pare infinit și merge precum melcul care se topește, cum spune psamul 58, iar la bătrânețe nu ne vine să credem că a trecut ca o scânteie ce s-a născut să zboare cum ne spune Iov. „Minutul e picătura veacurilor ce-au trecut, dacă prețuiești minutul faci minuni într-un minut.„ Când Napoleon a ajuns la mormântul lui Wilhem în drumul lui fatal spre Rusia, a zis:
„Sic tranzit gloria mundi„ așa trece slava lumii.
Pentru Pavel sensul vieții a fost foarte scurt definit. „Pentru mine viața este Hristos„ Pentru a nu regreta nimic din timpul dat ca să trăim pe pământ trebuie să facem ce a făcut Pavel. Tao spune că cel înțelept are doar o singură viață cu două secvențe, prima aici și a doua acolo sus.