Hoţul din interior (Osea 7-1)
“Înăuntru vine hoţul, şi ceata de tâlhari jefuieşte în afară”.
Troia nu cădea dacă grecii ar fi refuzat cadoul Calului Troian, rămânând până astăzi zicala că Grecii nu trebuie să fie crezuţi nici când fac cadouri.
Toţi avem în noi înşine un cal troian.
Omul cel mai elevat din toate punctele de vedere, indiferent de rang, rasă sau religie, neconvertit, este vulnerabil. Păcatul nu este teorie ci o realitate, care ca un microb, macină şi extermină fiinţa umană, şi prin subtilitatea sa a pătruns în toate conceptele filosofice şi chiar în unele numite religioase, mergând până acolo încât să se afirme că păcatul nu există, fiind o invenţie a imaginaţiei umane.
Nici nu s-ar putea concepe o formă mai diabolică a păcatului, ca aceea că el nu există. Dacă un hipnotizator ar intra într-o casă să fure ceva şi ar fi prins, prin hipnoză hoţul ar induce păgubitului iluzia că visează, că hoţul nu există, descoperind adevărul numai după ieşirea sa din transă.
Astfel de religii sau filosofii care au proliferat pe tot pământul, înăuntru au fost atacate de hoţii din interior, şi de cetele de tâlhari în exterior.
Cine se biruie pe sine este mai puternic decât cele ce învinge cetăţi spune Solomon. Domnul Isus în Marcu enumără 13 hoţi care sunt înăuntru nostru, dar unii oameni din păcate, nu cunosc aceste păcate, deoarece nu citesc Evanghelia.
„Hoţul nu vine decât să fure, să junghie şi să prăpădească”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu