Pe drept ești iubit.

     Cântarea Cântărilor este o pledoarie a iubirii reciproce între Mire și Mireasă.

Toate superlativele posibile din universul iubirii autentice, le găsim în cele 8 capitole ale acestei cărți.

     Sulamita sau mireasa, cu toate că se vede în sine inferioară, că via frumuseței sale nu și-a păzit-o, este caracterizată de Mire ca fiind cea mai frumoasă dintre toate femeile, iar ea în toate răspunsurile sale începând cu cel de mai sus că pe drept este iubit, nu se lasă cu nimic mai prejos în prețuirea Mirelui.

Adormisem dar inima-mi veghea. Cântarea Cântarilor 5-2

„Fie că veghem fie că dormim noi suntem ai Domnului„

Pornim de la cele firești ca să ajungem la cele duhovnicești.

Ce ar fi dacă numai 2 minute ar adormi și inima în timp ce noi dormim.

Așa cum inima nu doarme nici Cel ce ne-a mântuit nu doarme și nici nu dormitează

 Psalmul 121-4. Acesta este girul răpirii noastre în slavă cu Domnul Isus, că inima odată răscumpărată, nu doarme niciodată.

Întăriți-vă în Domnul și în puterea tăriei Lui. Efeseni 6-10.

   „Pot totul în Hristos„ deoarece, cum spunea Domnul Isus, „despărțiți de Mine nu puteți face nimic„.

    Trăim numai dacă Hristos trăiește în noi.

    Peste un milion de martiri au demonstrat puterea prezenței Domnului Isus în viața lor.

     Napoleon a întâlnit un soldat Francez înghețat în post.

     S-a așezat și a stat un timp lângă el în picioare.

    Apoi a afirmat că de astfel de oameni are nevoie nu numai Franța, ci și cerul.

Cartea aducerilor aminte. Maleahi 3-16

     Cei ce se tem de Domnul adesea au vorbit unul cu altul, nu de altul și o „carte de aducere aminte a fost scrisă„

     Cuvântul adesea vrea să ne spună că este puțină temere de Domnul acum când vorbim tot mai rar unul cu altul și nu unii cu alții.

     Avem în Biblie un model de prietenie între David și Ionatan, care vorbeau adesea unul cu altul și prietenia adevărată este cel mai rar lucru de pe pământ.

     „Vă numesc prietenii Mei dacă faceți ce vă poruncesc Eu„ spunea Domnul Isus apostolilor Săi.

     Pe lângă Cartea Vieții, a numelor și a faptelor, mai este și cartea lacrimilor, sau burduful lacrimilor noastre.

Duh de rugăciune și de îndurare Zaharia 10-12

                             

                               

De aceste două lucruri avem absolută nevoie fiecare din noi.

Cuvâtul „îndurare„ este un cuvânt foarte complex și foarte puțin înțeles.

Dacă harul, cuvânt de origine Greacă atribuit divinității,  nu a putut fi explicat în limba română și a fost preluat ad literam din Greacă, acest cuvânt „îndurare„ de origine Latină ca roadă a Duhului Sfânt este atribuit și credincioșilor.

Dacă aș vrea să caut un sinonim, acela ar fi Dumnezeu.

 Vita oarbă. Maleahi 1-8.

A aduce ca jertfă lui Dumnezeu o vită oarbă este un lucru foarte rău.

Omenește vorbind pare normal ca să omori sau să aduci ca jertfă pe cea oarbă, iar vita cea sănătoasă să fie folosită la muncă.

Dumnezeește vorbind, cât sunt de sus cerurile față de pământ, atât de departe se află gândurile omului față de gândurile Domnului.

Aici nu e vorba de jertfe ci de principii. Dumnezeu nu a sacrificat un Înger Heruvim sau Serafim, ceva secundar, ci pe singurul Său Fiu, și de aceea nu Se mulțumește cu mai puțin.

Noi în principiu dăm ce aruncăm, dar toate acestea echivalează cu o vită oarbă.  

Când mănânci și bei nu Eu fac aceasta. Zaharia 7-6.

     Dumnezeu a văzut că unii din cei ce postesc au pretenții mai mari înaintea Domnului.

     Dar în acest verset ni se dă o lecție, şi anume că nu trebuie gândit în felul acesta, ci dacă cineva posteşte o face pentru Domnul iar cel ce mânâncă pentru Domnul mănâncă.

     Postul adevărat ce trebuie  respectat este cel descris în prorocul Isaia 58. 

• Adevăratul post.
• ¹ Strigă în gura mare, nu te opri! Înalţă-ţi glasul ca o trâmbiţă şi vesteşte poporului Meu nelegiuirile lui, casei lui Iacov, păcatele ei!
• ² În toate zilele Mă întreabă şi vor să afle căile Mele, ca un neam care ar fi înfăptuit neprihănirea şi n-ar fi părăsit Legea Dumnezeului său. Îmi cer hotărâri drepte, doresc să se apropie de Dumnezeu. –
• ³ „La ce ne foloseşte să postim” – zic ei – „dacă Tu nu vezi? La ce să ne chinuim sufletul, dacă Tu nu ţii seama de lucrul acesta?” – Pentru că, zice Domnul, în ziua postului vostru, vă lăsaţi în voia pornirilor voastre şi asupriţi pe simbriaşii voştri.
• Mal 3.14; Lev 16.29-31; Lev 23.27;
• ⁴ Iată, postiţi ca să vă ciorovăiţi şi să vă certaţi, ca să bateţi răutăcios cu pumnul; nu postiţi cum cere ziua aceea, ca să vi se audă strigătul sus.
• 1Imp 21.9;
• ⁵ Oare acesta este postul plăcut Mie: să-şi chinuiască omul sufletul o zi? Să-şi plece capul ca un pipirig şi să se culce pe sac şi cenuşă? Aceasta numeşti tu post şi zi plăcută Domnului?
• Zah 7.5; Lev 16.29; Est 4.3; Iov 2.8; Dan 9.3; Iona 3.6;
• ⁶ Iată postul plăcut Mie: dezleagă lanţurile răutăţii, deznoadă legăturile robiei, dă drumul celor asupriţi şi rupe orice fel de jug;
• Neem 5.10-12; Ier 34.9;
• ⁷ împarte-ţi pâinea cu cel flămând şi adu în casa ta pe nenorociţii fără adăpost; dacă vezi pe un om gol, acoperă-l, şi nu întoarce spatele semenului tău.
• Ezec 18.7-17; Mat 25.35; Iov 31.19; Gen 29.14; Neem 5.5;
• ⁸ Atunci lumina ta va răsări ca zorile, şi vindecarea ta va încolţi repede; neprihănirea ta îţi va merge înainte, şi slava Domnului te va însoţi.
• Iov 11.17; Ex 14.19; Isa 52.12;
• ⁹ Atunci tu vei chema, şi Domnul va răspunde, vei striga, şi El va zice: „Iată-Mă!” Dacă vei îndepărta jugul din mijlocul tău, ameninţările cu degetul şi vorbele de ocară,
• Ps 12.2;
• ¹⁰ dacă vei da mâncarea ta celui flămând, dacă vei sătura sufletul lipsit, atunci lumina ta va răsări peste întunecime, şi întunericul tău va fi ca ziua în amiaza mare!
• ¹¹ Domnul te va călăuzi neîncetat, îţi va sătura sufletul chiar în locuri fără apă şi va da din nou putere mădularelor tale; vei fi ca o grădină bine udată, ca un izvor ale cărui ape nu seacă.
• ¹² Ai tăi vor zidi iarăşi pe dărâmăturile de mai înainte, vei ridica din nou temeliile străbune, vei fi numit „Dregător de spărturi”, „Cel ce drege drumurile şi face ţara cu putinţă de locuit”.
• Isa 61.4;
• ¹³ Dacă îţi vei opri piciorul în ziua Sabatului ca să nu-ţi faci gusturile tale în ziua Mea cea sfântă; dacă Sabatul va fi desfătarea ta, ca să sfinţeşti pe Domnul, slăvindu-L, şi dacă-L vei cinsti neurmând căile tale, neîndeletnicindu-te cu treburile tale şi nededându-te la flecării,
• Isa 56.2;
• ¹⁴ atunci te vei putea desfăta în Domnul, şi Eu te voi sui pe înălţimile ţării, te voi face să te bucuri de moştenirea tatălui tău Iacov; căci gura Domnului a vorbit.”

A MERS PE DRUM DUPĂ ISUS. MARCU 10-52

Orbul Bartimeu după ce a fost vindecat, a mers după primul om pe care L-a văzut.

Toți copii lui Dumnezeu după  ce au căpătat vederea spirituală fac ce a făcut orbul, merg după persoana care le-a deschis ochii.

Se spune despre puii de rață că dacă după ce ies din ou le apare în cale un câine sau o pisică urmează ce au văzut prima  dată.

Ca și Bartimeu să mergem pe urmele Celui ce ne-a deschis ochii deoarece pașii Săi varsă belșugul.

Psalmul 65.

Definiția mântuirii. Luca 2-77.

     „Să dai poporului tău cunoștința mântuirii care stă în iertarea păcatelor„

Putem cunoaște multe lucruri, de care nu vom da socoteală.

Nu trebuie să uităm niciodadă ce spune Eclesiastul în ultimul său capitol 12 și ultimul verset că Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată.

      Noi trebuie să cunoaștem mântuirea spre a putea avea iertarea păcatelor, singura cale spre fericirea noastră cea adevărată.

      Pentru aceasta S-a născut, a trăit, a suferit Domnul Isus, a fost jertfit si a înviat ca noi să putem cunoaște mântuirea care constă în iertarea păcatelor. După ce Dumnezeu a văzut timp de 4000 de ani că natura umană prin sine este irecuperabilă, a găsit în sine soluția de neimaginat a iubirii ce se jertfește pe Sine prin Fiul. 

     Numai printr-un cuvânt de mulțumire și recunoștință putem dobândi iertarea păcatelor.

Norul fericirii Prov. 30-15.

     Fericirea care trece ca un nor, nu are la bază adevărata fericire care este veșnică fiind din Dumnezeu, care este veșnic.

      Adevărata fericire este legată de libertatea ce o dă iertarea păcatelor Psalmul 32-1.

Nu poate fi fericit un om neconvertit nenăscut din nou. Ioan 3.

Primul mesaj al fericiri a fost rostit pe muntele fericirii din apusul Mării Galilei un deal tot atât de frumos ca și predica Mântuitorului.

      Ca tot ce e valoros și fericirea a fost falsificată ca și tot ce e de aur.

Nu poate fi fercit căruia nu i se descopere secretul fericirii. David spunea după altă traducece „da-mi iarăș bucuria fercirii Tale„ dupăce păcătuise cu Berșeba  nevasta lui Urie Hetitul.

BEHOLD, I CAME! (Iată, Eu vin, este scris în Scriptură!)

ברכות לאח דוקטוברכות לאח דוקטור Shmilovici, בוקרשט ולכל הרכבות המשיחיות המשיחיות!

Blessings to Brother Doctor Shmilovici, Bucharest and to all Messianic Assemblies Jewish brethren!

Glasul bunătății. Psalmul 143-8.

Proorocul YermiYahu (Ieremia)...

     „Fă-mă să aud dis de dimineață, bunătatea Ta„.

     Dacă nu ne deschide Domnul urechile, aşa cum cere David, nu vom auzi niciodată glasul bunătății Domnului. Este primul loc din care vedem că bunătatea are un glas. Iar Solomon ne spune în Proverbela sale că „ceea ce face farmecul unui om este tocmai bunătatea lui„. Proverbe 19-22.„

    Într-o lume în care toate se sfârșesc, ne spune proorocul Ieremia în  Plângerile sale că „bunătățile Domnului nu se sfârșesc niciodată, iar îndurările Sale nu ajung la capăt„. Plângeri 3-22.

HAVA NAGHILA

Ce s-o mai “dăm după cireş”! Sunt poporul lui Dumnezeu adevărat…

Ceilalți nouă unde sunt?

  
   Cea mai rară floare de pe planeta noastră este recunoștința. Ne-a rămas în istorie dovada de recunoștință uluitoare a unui leu.

     Un sclav numit Androcles, bătut fiind de stăpânul său a fugit într-o peșteră unde a dat peste un leu care avea un ghimpe în picior. Cu frică a scos ghimpele din piciorul leului.

     Leul a fost cu timpul prins și dus în arenele Romane. Sclavul a fost și el prins și condamnat la moarte în arene. Întâmplător, leul care a fost scos din cușcă să omoare pe Androcles, a fost tocmai acela căruia-i scosese ghimpele din picior și în loc să-l omoare i-a lins mâinile celui ce-i scosese ghimpele din picior.

      Omul uită foarte repede binele primit, dar nu uită niciodată răul ce i s-a făcut.

      Să nu uităm niciodată binele făcut de Domnul Isus.

Definiția mântuirii! Luca 2-77.

     

 „Să dai poporului tău cunoștința mântuirii care stă în iertarea păcatelor„.

      Putem cunoaște multe lucruri, de care nu vom da socoteală. Dar nu trebuie să uităm niciodadă ce spune Eclesiastul în ultimul său capitol, 12, și în ultimul verset, anume că Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată.

     Noi trebuie să cunoaștem mântuirea spre a putea avea iertarea păcatelor, aceasta fiind singura cale spre fericirea noastră cea adevărată.

   Pentru aceasta S-a născut, a trăit şi a suferit Domnul Isus; a fost jertfit, apoi a înviat ca noi să putem cunoaște mântuirea care constă în iertarea păcatelor. 

     După ce Dumnezeu a văzut timp de 4000 de ani că natura umană prin sine este irecuperabilă, a găsit în Sine soluția de neimaginat a unei iubiri ce se jertfește pe Sine, prin Fiul. 

    Numai printr-un cuvânt de mulțumire și recunoștință putem dobândi iertarea păcatelor noastre, ştiute sau neştiute!

Dovada convertirii. Luca 22-33

      „După ce te vei întoarce la Dumnezeu ai să întărești pe frații tăi„. „Dacă mă iubești, paște oile mele„ Ioan 21-7.

     Dovada convertirii nu trebuie făcută prin vorbe ci prin fapte ne spune chiar Domnul Isus prin textele de mai sus.

      Trecerea de la egoism la altruism este prima dovadă a convertirii. Trebuie să vedem în fiecare om un frate al nostru ce are nevoie de iubire.

Toate celulele corpului nostru sunt distributive adică niciuna nu lucrează pentru sine, și  dacă o celulă din multiple motive nu mai este distributivă devine canceroasă. 

A MERS PE DRUM DUPĂ ISUS. Marcu 10-52

Orbul Bartimeu după ce a fost vindecat a mers după primul om pe care L-a văzut.

Toți copii lui Dumnezeu, după  ce au căpătat vederea spirituală, fac ceea ce a făcut orbul, adică merg după persoana care le-a deschis ochii.

Se spune despre puii de rață că dacă după ce ies din ou le apare în cale un câine sau o pisică, urmează ce au văzut prima  dată.

Ca și Bartimeu să mergem pe urmele Celui ce ne-a deschis ochii, deoarece pașii Săi varsă belșugul. Psalmul 65.

ATRACȚIA IUBIRII INFINITE Ioan 6-44.

     Poate cel mai mare paradox al acestei lumi constă în aceia că toate ființele sunt supuse legii gravitației universale, dar omul cel puțin, nu este atras de legea iubirii universale despre care ne vorbește Biblia.

     Nimeni nu vine la Mine dacă nu este atras de Tatăl Meu. „Voi atrage la Mine pe toți oamenii„. Ioan 12-32

     Diferența este că legea gravitației universale descoperită de savantul credincios Newton este o lege mecanică, ce acționează independent de voința noastră, iar legea iubirii sau a Duhului de viață a Domnului Isus este o lege spirituală, ce trebuie acceptată personal. Romani 8-1.

SINCRONIZAREA PRIVIRILOR. Isaia 66-2

     „Iată spre cine î-Mi voi îndrepta privirile, spre cel ce sufere„

„Î-mi ridic ochii spre cer de unde î-mi va veni izbăvirea„ Psalmul 121-1

    

    David care a trecut prin multe suferințe atât din cauza familiei, cât și din pricina străinilor, a  învățat lecția sincronizărilor privirilor.

     Când î-ți întorci ochii spre El, te luminezi  de bucurie, scrie în Psalmul 34,

dar suntem atât de adânc nefericiți încât ne uităm la valuri sau la circumstanțe și nu la făgăduințe.

     Din momentul în care privirile lui Petru au întâlnit privirea Domnului Isus, atunci Petru s-a schimbat radical și s-a trezit la cântarea a treia a cocoșului.

VASUL ȘI CATARGUL ÎN DERIVĂ! Isaia 33 -23.

„Dintre sute de catarguri, 

Care lasă malurile,

Câte oare le vor sparge

 vânturile valurile„

   Mihai  Eminescu

    Toate viețuitoarele de pe această planetă au rămas pe traiectoria înscrisă de Creator în codul lor genetic atât de misterios.

    Omul, coroana creațiunii, este singura ființă care datorită libertății ce i s-a conferit ca garanție a fericirii, nu mai este pe drumul înscris de Dumnezeu în codul său genetic special, dat fiecăruia, devenind singura ființă nefericită prin sine pe pământ. Fie că se află în întunerecul adânc al oceanelor, în ghețurile veșnice sau la ecuator, toate strigă de bucurie și cântă.

     Am văzut o mare parte din flora și fauna planetei, de la cascada Niagara, Piramide, Muntele Sinai, Ierusalim, Paris, Roma, Grecia, Hong-Kong, Macao, până la Everest etc.

    Omul pus ca stăpân peste toate, cum ne spune Psalmul 8, el este singurul în derivă cu catargul zdrențuit, cum spune profetul în citatul de mai sus, iar Ieremia în cap 10-20 se plânge că n-are nimeni care să-i ridice pânzele.

    Aceste două versete din Biblie care nu au trimiteri reciproce, vorbesc despre un singur subiect, și anume depresia generalizată din zilele finale ale istoriei lumii contemporane.

    David în psalmul 139-14 se putea bucura de faptul că sufletul său vedea și înțelegea bine lucrul acesta, cu toate că nu apăruse Domnul Isus pe scena Isoriei, Cel care a răspuns magistral la toate întrebările omului.

    Ca şi păcătoși, cum am venit pe lume trebuie să recunoaștem această realitate crudă că nu mai suntem acolo unde ne-a așezat Dumnezeu și că niciodată singuri nu mai putea găsi calea, dar Fiul lui Dumnezeu a venit pe planeta noastră grăbită ce merge cu 29.720 de kilometri pe secundă, tocmai pentru a vedea în Dânsul Calea, Adevărul și Viața! Ioan 14-6.    Orice naufragiat nu mai trebuie să lanseze semnalul S.O.S. Fiind fiecare identificat de Bunul Samaritean în locul în care se află și poate să se agațe de sfoara Evangheliei și a funiilor dragostei și sforile sistemului nervos se vor repara și va  fi salvat catargul corăbiei lui de pânzele întinse ale iubirii lui Dumnezeu.

    Fiecare om va fi întrebat ce a făcut cu Fiul lui Dumnezeu, care a venit la noi pe această navă cosmică, Terra, numai pentru a ne salva. 

    Corabia naufragiată a vieții noastre are nevoie de un căpitan, Domnul Isus; singurul care ne poate duce la destinația finală care este cerul... altfel călătoria oamenilor e una fatală.

    Am călătorit mult pe mările și oceanele lumii și prin văzduhul planetei dar întotdeauna mi-am zis să nu mor decât pe pământ și întotdeauna Dumnezeu m-a ascultat.

    Dar moartea veșnică este indescriptibilă și numai credința în jertfa de la Golgota ne poate feri de ea.

Izvorul credinței a secat izvorul suferinței. Marcu 5-29.

     

     

     În acea împrejurare, din toată mulţimea care-L înconjura pe Domnul Isus, numai o singură femeie a fost vindecată, deoarece a venit la adunare cu un scop precis, de a se atinge de Dânsul.

      Dacă ar mai fi fost o a doua persoană, sigur ar fi fost menționată. Lecția ce trebuie învățată, este de crede incredibilul, pentru a vedea invizibilul.

     Izvorul credinței seacă totdeauna izvorul suferinței.

     Doamne mărește-ne credința!

    Totdeauna să venim la adunare cu o dorință precisă, și vom pleca tot ca magii pe un alt drum, cel al adevărului.

„Nu voi veți vorbi ci Duhul Sfânt„ Marcu 13-11.

     „Dacă vorbește cineva să vorbească cuvintele lui Dumnezeu„ ne spune Apostolul, la 1 Petru 4-11.

     Tonul face muzica. Prin susurul blând și subțire totdeauna a vorbit Dumnezeu. 1 Împ. 19-12

     „Vorbirea voastră să fie cu har, dreasă cu sare„ spunea Domnul Isus.

    

     „Dacă nu greșește cineva în vorbire este un om desăvârșit„ Iacov 3-2.

     În trei ani învățăm să vorbim dar ca să tăcem nu reușim nici în 30 de ani, deși tăcerea-i ca mierea.

    Toate își au vremea lor, dar nu am auzit sau văzut această vreme a tăcerii, la cei vii, în afara Domnului Isus.   

    Dacă toate predicile noastre ar fi inspirate și nu transpirate, Evanghelia ar fi ajuns foarte departe.

    Domnul Isus care avea atâtea lucruri în Sine a spus, „Eu nu vorbesc nimic de la mine„.

    Să nu uităm că nu noi trebuie să vorbim ci oridecîteori deschidem gura, Duhul Sfânt să se exprime totdeauna, prin cuvintele noastre.

Dumnezeu a făcut cerurile și pământul. Gen. 1-1

      Dar despre pământ se spune  că au mai urmat 7 perioade de timp ale Creatorului numite zile, dar în realitate erau ere geologice, nefiind creat încă soarele.

     Chiar dacă și pământul face parte din ceruri împreună cu tot sistemul nostru solar, totuși el este o operă distinctă pe care Dumnezeu încă o mai modelează și în vremurile noastre prin unele cutremure ce schimbă geografia planetei noastre.

     Astfel trebuie să știm că planeta noastră este nu numai un unicat ca tot ce face Dumnezeu ci este o capodoperă a creațiunii Sale, știind că de pe această planetă albastră, va lua Mireasa Fiului Său ca pe o capodoperă universală.

      Lucrul acesta mi-a fost descoperit în peștera din insula Patmos unde am înțeles organizarea Universului relatată în capitolul 4 din Apocalipsă.

"Anii noștrii se ridică la 70". Psalmul 90-10

      Poate de aceia în psalmul 71 apare pentru prima dată rugăciunea lui David, „Doamne nu mă lepăda la vremea bătrâneței, cănd mi se duc puterile, nu mă părăsii„ vers 9 iar la versetul 18 „nu mă părăsi Dumnezeule chiar la bătrânețele cărunte, ca să vestesc tăria Ta neamului de acum și puterea Ta neamului de oameni care va veni„

     Deci după 70 de ani tăria și puterea dacă mai există trebuie integral, ca dealtfel pe tot parcursul vieții, atribuită numai lui Dumnezeu.

     Primi trei Împărați ai lui Israel au trăit 70 de ani.

UNICITATEA NOASTRĂ

     „Eu fac toate lucrurile noi„ Apoc. 21-5.

     

     Creatorul nu se repetă nici chiar în cele două frunze ale aceluiaș pom, cu atât mai puțin în om.

    

      Dacă punem în acelaș vas cu pământ o sămânță de beladona, ardei iute și de crin, din acelaș pământ Beladona va scoate otravă, ardeiul va scoate iuțimea iar crinul parfumul.

    

       Numai odată trăim pe acest pământ plin de necazuri și dureri, deci e normal să ne întrebăm noi ce producem?.

  

     Mireasma este mirosul spiritual al miresei care spre deosebire de cei din lume al căror miros duce de la moarte spre moarte al miresei duce de la viață la viață.

     Atingerea de un mort te face necurat, dar atingerea de un sfânt nu te face sfânt deoarece numai păcatul e transmisibil nu și sfințenia, ne spune proorocul! Hagai 2-12.

    Noi am ridicat păcatul la rang de sfințenie, deoarece Biblia consideră păcat atingerea de un mort, iar noi am făcut din atingerea unor morți o doctrină foarte importantă. Domnul nu a înviat niciun mort prin atingere ci numai prin cuvânt.

     „Cine se va atinge de un mort va fi necurat"  Numeri 19-11

     Nu are nimic în comun cu Biblia cultul morților, toate aceste obiceiuri fiind de natură păgână.