„Îngerii copiilor văd pururi faţa Tatălui care este în ceruri”

Publicat de Catalin Grigore @ Apr 11 2012

Uncategorized

– Un dialog cu Constantin Aninoiu, pastor în cadrul Cultului Creştin după Evanghelie –

Cătălin Grigore: – Domnule Aninoiu, ne cunoaştem de mai bine de douăzeci de ani. Cred că tot într-o primăvară, prin 1990, ne-am întâlnit prima oară. Iată că după ani ne revedem în această ipostază. V-aş ruga să vă faceţi o scurtă prezentare.
Constantin Aninoiu: – Mă numesc Aninoiu Constantin, sunt de profesie expert contabil şi totodată studiez Biblia de şaptezeci de ani. M-am consacrat în timpul liber şi misiunii evanghelice. Sunt originar din Gorj, comuna Băleşti, şi am 83 de ani.
C.G.: – Spuneţi-mi, ce a însemnat să fii o persoană care împărtăşeşte astfel de convingeri religioase într-un regim comunist?
C.A.: – A fost o perioadă dificilă, am traversat o perioadă întunecată.
C.G.: – Spuneţi-mi câteva cuvinte despre convertirea dumneavoastră, cum s-a produs?
C.A.: – La 1 octombrie 1946. Am constatat din Biblie că toţi oamenii, indiferent de religie, se găsesc sub povara păcatului şi am avut această încredinţare.
C.G.: – Ce înţelegeţi prin convertire?
C.A.: – Convertire înseamnă pocăinţă. Domnul Iisus spune: „Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie!”
C.G.: – Ceea ce înseamnă că poţi să fii şi catolic şi ortodox şi protestant…?
C.A.: – Important este să trecem de la vorbe la fapte. Nu contează numele religiei, ci contează viaţa. Fiul lui Dumnezeu a venit să aducă viaţa…
C.G.: – Înainte de 1989, cei care practicau o altă religie erau numiţi de către comunişti pocăiţi. Era un cuvânt ofensator?
C.A.: – Da, se spunea că noi, cei care credem în Dumnezeu, suntem anacronici. Chiar în 1985 a venit Billy Graham, un mare misionar, consilierul lui Jimmy Carter. Atunci m-a a oprit Securitatea când ieşeam din Bascov, eram cu un magnetofon ca să înregistrez predica de la Sibiu. Am stat vreo zece ore pe la Securitate. În timpul anchetei au venit cu o scrisoare cu o ştampilă luată de la Poştă. Mi-au arătat că a sosit le ei o scrisoare prin care numitul Aninoiu Constantin merge la Sibiu ca să-l asasineze pe Billy Graham şi zicea: „noi, un grup de prieteni, anunţăm Securitatea ca să fie oprit de a merge acolo pentru a nu strica relaţiile României cu America”.
C.G.: – Era o scrisoare care avea autor real?
C.A.: – Nu. Era o scrisoare de fapt aberantă, că eu vroiam ca prin aceasta să nu i se mai dea României clauza naţiunii celei mai favorizate.
C.G.: – În ce an a fost asta?
C.A.: – În 1985, pe data de 13 septembrie.
C.G. – Care a fost baza acceptării vizitei lui Billy Graham în România?
C.A.: – Fusese în Rusia şi dacă-l acceptaseră ruşii să evanghelizeze, atunci a solicitat şi a fost acceptat să vină şi în România. Şi cu ocazia asta a vizitat, a stat o săptămână…
C.G.: – Ce a reprezentat pentru oamenii credincioşi din acea vreme vizita sa?
C.A.: – S-a prezentat o casetă în care Ceauşescu a fost informat că numai câţiva oameni au participat, că nu a fost nici un fel de eficienţă pentru Billy Graham. Aşa a acţionat Securitatea. Atunci Ceauşescu a cerut caseta de la Ambasada Americii şi când a văzut mulţimea care a ovaţionat şi l-a ascultat în toate acele oraşe i-a dat afară pe cei care-l minţiseră că Billy Graham n-a făcut nimic în România.
C.G.: – Ce are România deosebit, comparativ cu alte locuri prin care aţi călătorit?
C.A.: – Aici sunt multe de spus, în sensul în care sunt foarte mulţi care călătoresc şi nu-şi cunosc propria ţară. Înainte de a merge să văd lumea mi-am văzut ţara şi, cu toate că am fost invitat să rămân fie în California, fie în Chicago, fie în alte locuri, am revenit aici. Nu înseamnă să fii neapărat naţionalist, însă legătura pe care o avem în ţară cu prietenii, cu biserica, nu poate fi înlocuită. Apoi adaptarea nu este aceeaşi, trebuie să pleci de tânăr. Nici o altă ţară nu poate fi patria. Patria e una.
C.G.: – Cum aţi defini patria?
C.A.: – Locul în care ai deschis ochii şi pe care-l iubeşti.
C.G.: – Într-o seară, v-am văzut la televizor; aţi vorbit despre binefacerile rugăciunii, amintind despre faptul că rugăciunea, când este făcută de către un copil, este ascultată. Vorbeaţi despre unul dintre copiii dumneavoastră şi despre soţia care murise… Ne puteţi spune?
C.A.: – Da, am scris şi o carte, „Mărturii de la porţile Cerului”. Am învăţat cu ocazia decesului primei soţii că orice rugăciune, dacă vrei să fie ascultată, să fie făcută de un copil. Chiar dacă noi nu suntem ascultaţi, se zice că îngerii copiilor văd pururi faţa Tatălui care este în Ceruri
C.G.: – Şi aţi simţit în acel moment?
C.A.: – Da, am văzut şi împlinindu-se.
C.G.: – În ce sens?
C.A.: – În sensul că se pregăteau să o spele, să o îmbrace şi, datorită rugăciunii noastre, într-o cameră alăturată, soţia şi-a revenit şi a mai avut câteva conversaţii importante, văzuse deja tunelul…
C.G.: – V-aţi dat seama?
C.A.: – Da, şi a zis să nu o mai întorc niciodată de pe drumul pe care pornise pentru că e prea frumos.
C.G.: – În ce an era asta?
C.A.: – În 1970, 1 aprilie…
C.G.: – Deci era într-o vreme când nu apăruseră cărţile despre moarte clinică ale lui Raymond Moody…
C.A.: – Nu, nu se ştia nimic despre moartea clinică.
C.G.: – Moartea este un subiect pe care-l evităm de obicei, deşi face parte din traiectoria noastră. Ştiu că mama dumneavoastră a murit la vârsta de 96 de ani. A anticipat, a ştiut?
C.A.: – Da. Mama avea premoniţii, a ştiut exact ziua. Nu numai că ştiut-o, dar s-a şi pregătit. Seara, când a servit ultima masă, aşa a spus sorei mele, care era acolo, şi mai erau şi alţii de faţă: „pentru mine este ultima masă, de acum mâncaţi voi şi fiţi sănătoşi”. Şi i-a binecuvântat pe toţi nepoţii cu o zi înainte de a pleca.
C.G.: – Ce înseamnă pentru dumneavoastră moartea?
C.A.: – Biblia nu foloseşte pentru creştini cuvântul moarte, ci adormire. În limba greacă, cuvântul cimitir se numeşte dormitor. În Biblie, când a murit Lazăr, Mântuitorul a spus: „Lazăr, prietenul nostru, doarme”. Deci moartea este continuarea vieţii, dar pe alt plan. În Epistola Apostolului Pavel către Efeseni se spune: „Deşteaptă-te tu care dormi, scoală-te din morţi şi Hristos te va învia. Noi ne apropiem de sărbătoarea Învierii; în sens spiritual, ea nu are loc decât pentru cei care cred în Domnul Iisus. Apostolul Pavel, la Romani, capitolul 7 spune că „cine a murit de drept, a fost eliberat de păcat”.