Vita oarbă. Maleahi 1-8

      A aduce ca jertfă lui Dumnezeu o vită oarbă este un lucru foarte rău.

      Omeneşte vorbind pare normal ca să omori sau să aduci ca jertfă pe cea oarbă, iar cea sănătoasă să fie folosită la muncă.

      Dumnezeieşte vorbind cât sunt de sus cerurile faţă de pământ atât de departe se află gândurile omului faţă de gândurile Domnului. Aici nu e vorba de jertfe ci de principii. Dumnezeu nu a sacrificat un Înger Heruvim sau Serafim ceva secundar, ci pe singurul Său Fiu, şi de aceea nu Se mulţumeşte cu mai puţin.

     Noi în principiu dăm ce aruncăm, dar toate acestea echivalează cu o vită oarbă.


.

Milă voiesc, nu jertfă.

Cei care îi acuzau pe apostoli că mănâncă  boabe din spicele de grâu chiar în ziua Sabatului erau oameni religioși, oameni care aduceau jertfele rânduite de Moise pentru orice împrejurare și, făcând aceasta, ei credeau că restul nu mai contează.

Ce înseamna atunci un mic dejun pentru treisprezece persoane în comparație cu vremea abundenței alimentare de acum când pâinea este peste tot?

Atunci femeile trebuia să învârtă manual piatra de moară de la râșniță, zi și noapte, abia după aceea treceau la frământare și coacere.

Aceasta nu este doar părerea mea - că femeile

făceau muncile cele mai grele, ci şi declarația lui Iov: „Dacă mi-a fost inima amăgită de vreo femeie.. atunci nevasta mea să macine pentru altul” (Iov 31:10),  deci  să nu mai macine pentru el.

Pentru ei care urmau pe Domnul Domnilor și

Împăratul Împăraților nu se găsea altceva în afara peștelui din Marea Galileei. Am înserat în Capernaum, ţinut care se află pe malul apusean al mării, iar apa cristalină a mării reflecta un infinit colorit al apusului de soare şi cred că ei se bucurau în fiecare seară de astfel de momente deoarece, cea mai mare parte din lucrarea Sa misionară, Domnul Isus a petrecut-o în Capernaum, loc în care au venit și perceptorii ca să plătească taxele de pescar.

 Fiul lui Dumnezeu de multe ori a fost flămând,

călător, însetat – şi ni ne spune asta în Matei capitolul 25, dar a arătat pentru toți nevoiașii lumii multă  compasiune, concluzionând că omenirea are nevoie

de milă, nu de jertfe.

Risipiţi.

            Veţi fi risipiţi fiecare la ale lui, iar pe Mine mă veţi lăsa singur. Aceasta a fost deviza permanentă a vrăjmaşului, iar romanii spuneau “divide et impera” adică „împarte şi stăpâneşte”.

            Turma unită obligă leul să se culce flămând. În timp ce adversarii se unesc, unii creştini se despart fiecare crezând că are dreptate.

            Fiecare îşi vede de drumul lui, fiecare are optica lui, dar fratele Wurmbrand a spus odată un cuvânt mare,  că de multe ori ceeace noi socotim a fi punctul nostru de vedere, în realitate este punctul nostru de orbire.

            Ori ce unire care nu are în centru pe Domnul Isus, nu poate fi binecuvântată indiferent de număr sau calitate.

            Domnul nu poate fi niciodată singur, a fost doar trei ore pe cruce, omul fără Dumnezeu în lume este veşnicul singuratic căci, infernul se cuprinde în două cuvinte singurătăţi veşnice.