Ceilalți nouă unde sunt?

Cea mai rară floare de pe planeta noastră este recunoștința. Ne-a rămas în istorie dovada de recunoștință uluitoare a unui leu.

Un sclav numit Androcles bătut de stăpânul său a fugit într-o peșteră unde a dat peste un leu care avea un ghimpe în picior. Cu frică a scos ghimpele din piciorul leului.

Leul a fost cu timpul prins și dus în arenele Romane. Sclavul a fost și el prins și condamnat la moarte în arene. Întâmplător leul care a fost scos din cușcă să omoare pe Androcles a fost tocmai acela căruia-i scosese ghimpele din picior și în loc să-l omoare i-a lins mâinile celui ce-i scosese ghimpele din picior.

Omul uită foarte repede binele primit, dar nu uită niciodată răul ce i s-a făcut.

Să nu uităm niciodată binele făcut de Domnul Isus.

Risipiţi.

            Veţi fi risipiţi fiecare la ale lui, iar pe Mine mă veţi lăsa singur. Aceasta a fost deviza permanentă a vrăjmaşului, iar romanii spuneau “divide et impera” adică „împarte şi stăpâneşte”.

            Turma unită obligă leul să se culce flămând. În timp ce adversarii se unesc, unii creştini se despart fiecare crezând că are dreptate.

            Fiecare îşi vede de drumul lui, fiecare are optica lui, dar fratele Wurmbrand a spus odată un cuvânt mare,  că de multe ori ceeace noi socotim a fi punctul nostru de vedere, în realitate este punctul nostru de orbire.

            Ori ce unire care nu are în centru pe Domnul Isus, nu poate fi binecuvântată indiferent de număr sau calitate.

            Domnul nu poate fi niciodată singur, a fost doar trei ore pe cruce, omul fără Dumnezeu în lume este veşnicul singuratic căci, infernul se cuprinde în două cuvinte singurătăţi veşnice.