„Ei au văzut pe Dumnezeu şi totuşi au mâncat şi au băut.” (Exod 24:11)

Se știa că nimeni nu poate vedea pe Dumnezeu și,

totuși, să trăiască; de data aceasta însă vedem că regula mai are și excepții.

Poporul avea nevoie de martori oculari și cei 70 de

reprezentanți ai lor, care au ajuns la poalele munților Sinai - unde am ajuns și eu, cred că nu au participat la facerea vițelului de aur. Și astăzi în Etiopia, unde este Chivotul lui Dumnezeu, nu se dă voie nimănui să vadă Chivotul tocmai pentru a nu murii.

Faptul că Moise face această remarcă foarte

interesantă vrea să ne arate cât de bun este Dumnezeul nostru. Nu este numai un Dumnezeu de departe, ci este un Dumnezeu și de aproape, intim.

Domnul Isus după înviere se arată pe malul mării

Galileii și mănâncă împreună cu apostolii Săi, ca o dovadă că bucuria hranei va continua și-n cer cu toate că acum nu știm ce vom mânca atunci. Atunci vor veni mulți din toate punctele cardinale în Împărăția Vecinică și vor mânca împreună cu Avraam, cu Isac și cu Iacov.

Betel, Ghilgal şi Miţpa. (1 Samuel 7:16)

Samuel „se ducea în fiecare an de făcea înconjurul Betelului, Ghilgalului și Mițpei, și judeca pe Israel în toate locurile acestea”.

După ce criterii a ales Samuel aceste trei localități pe care anual le înconjura și făcea judecata poporului?

Aceste trei localități reprezentau trei mari momente din istoria poporului Israel. Numele lor au fost puse de Dumnezeu, marcând evenimente speciale ce au atras atenția deosebită a lui Samuel:

1. BETEL (casa lui Dumnezeu) - locul unde patriarhul Iacov a văzut scara cerurilor;

2. GHILGAL (prăvălire) - locul unde Dumnezeu a prăvălit ocara Egiptului de peste poporul lui Dumnezeu;

3. MIȚPA (veghere) - locul jurământului dintre Iacov și Laban, că nu se vor uita niciodată unul pe altul.

Dumnezeu vrea să ne învețe că anumite momente din viața noastră trebuie celebrate spre a nu se uita niciodată și cred că, fiecare dintre noi, am văzut cândva scara cerului, am cunoscut bucuria mântuirii și a lucrurilor viitoare și avem amintiri, juruințe de a nu ne uita niciodată unii pe alții, de a veghea unii asupra altora - o floare albastră, minunată (numită „nu mă uita”) pe care am primit-o sau am dăruit-o cândva.

Mițpa ca și celelate două localități erau înconjurate anual cu dragoste de Samuel în tot timpul vieții sale. În această dimineață geroasă cu minus douăsprezece grade, 16 decembrie 2010, inima mi-a fost încălzită de acest gând minunat din Scripturi. 

Masa şi Meriba – ispită şi ceartă. (Exod 27:7)

Esau vanzandu-si dreptul de intai nascut...

Este o lecție numai pentru noi, românii, în textul de mai sus deoarece cuvântul „masa” este numai la noi, în celelate limbi traducerea acestui cuvânt nu se mai potrivește cu expresia biblică „Masa”.

Sigur poate fi originală această interpretare,  faptul că de multe ori masa este o ispită care, în decursul istoriei Bibliei și a lumii, a fost confirmată.

Toată truda omului este pentru gura lui şi niciodată poftele nu-i sânt împlinite, ne spune Eclesiastul.

Marele Patriarh Isac a fost ispitit să aibă la masă vânat și eu, ca vânător și pescar, îl înțeleg deoarece vânatul – în special din porcul mistreț - este cea mai deliciosă carne. Isac iubea foarte mult pe Esau pentrucă era vânător și mânca din vânatul lui (Genesa 25:28), iar Rebeca iubea pe Iacov pentru că o ajuta la bucătărie. Isac nu putea acorda binecuvântarea decât după o masă copioasă care însă l-a dezamăgit, dar ca întotdeauna Dumnezeu a scos și din asta o binecuvântare. Iacov a făcut o ciorbă roșiatică și Esau i-a zis „dă-mi să mănânc din ciorba asta că sânt rupt de oboseală”. Ispita de a avea la masă ciorbă de linte îl face pe Esau să-și vândă dreptul de întâi născut, zicând “eu sunt pe moarte, ce-mi mai trebuie acest drept” (Genesa 25:34).

Am văzut, de-a lungul vieţii, cum pentru un blid de linte - o funcție mai bună, ispita unei mese îmbelșugate i-a făcut pe mulți să-și vândă şi sufletul.

„La mine să vii în noaptea aceasta căci te-am cumpărat cu mandragorele fiului meu” (Geneza 30:16) îi spune Leea lui Iacov și așa apare Isahar în istorie -  cu numele de răplătire.

Atât de mult a ispitit-o pe Rahela ca să aibă la masă mandragore, niște roade de câmp parfumate   (Cântarea Cântărilor 7:13), încât și-a vândut bărbatul.

S-a zis că omul își sapă mormântul cu proprii săi dinți. Noi nu trăim ca să mâncăm, ci mâncăm ca să trăim. Mâncarea ca și banul este o bună slugă, dar un rău stăpân. Am avut în anul 1953 o întâlnire programată cu „prea sfinția sa” mitropolitul Olteniei, Firmilian. Atunci și acolo, la Mitropolia din Craiova, am stat trei ore în antecamera sa deoarece era la masă. Dacă aș fi știut atunci ce înseamnă Masa și Meriba, suportam mai ușor așteptarea!

Două instincte guvernează lumea necuvântătoarelor: instinctul de conservare - masa și cel de reproducere, instincte pe care noi trebuie să le depășim căci om, în limba greacă, înseamnă „Antropos” - singura ființă care privește în sus.

În celebrele sale opere de la Târgu Jiu, Constantin Brâncuș are două mese: prima cu cele 12 scaune în formă de clepsidră, simbolizând Cina cea de taină și ultima, fără scaune, simbolozând masa finală a eternități cu Avram, Isaac și Iacov.