RICHARD WURMBRAND – JERTFĂ ŞI DEMNITATE

Profesor: Ivan Livia, Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu”, Oradea
Biruinţa desăvârşită este să te biruieşti pe tine însuţi!
R. Wurmbrand
A vorbi despre Richard Wurmbrand  – o personalitate atât de complexă care s-a 
implicat în numeroase domenii ale vieţii social-politice din România inter şi postbelică – este 
dificil datorită  subiectivismului ce poate fi indus de  preţuirea acestui om, sau din contră, de 
criticile ce i le pot aduce cei care nu sunt de acord cu  opiniile lui. Este greu să nu fii unul din 
admiratorii acestui personaj care, în tot ceea ce face se implică cu dragoste şi multă pasiune.
De asemenea, Wurmbrand poate fi criticat pentru diversitatea opiniilor sale politice: este 
comunist în anii tinereţii, , evreu creştin şi anticomunist convins la anii maturităţii dar şi 
„antisemit”  în discuţiile sale apologetice cu evreii mozaici. 
Însuşi Wurmbrand considera că biografiile în general  nu pot fi prea obiective  sau 
demne de luat în seamă:  Să nu crezi niciodată biografiile. Dacă sunt scrise de duşmani, ele 
nu arată omul aşa cum a fost el, ci doar ce dusmănie, ce invidie şi ce gelozie au văzut în el. 
Dacă sunt scrise de admiratori, ele vor ilustra mai degrabă ce inimă nobilă are autorul si ce 
mult s-a străduit el să ornamenteze subiectul cărţii sale cu podoabele propriilor lui virtuţi. 
Cât despre biografii "obiective", care redau istoria cu o exactitate pedantă, presărate cu 
doze sărăcăcioase de laudă sau critică, nu-ţi pierde vremea cu ele. Sunt plicticoase şi nu sunt 
bune de nimic. Adevărul este "adevărat" numai atunci când este spus cu pasiune.
1
Richard Wurmbrand (1909-2001) s-a născut într-o familie de evrei săraci din 
Bucureşti. Tatăl lui şi-a luat familia la Istambul, unde a deschis un cabinet dentar. Odată cu 
moartea tatălui în 1919, a urmat falimentul, iar familia, acum foarte săracă, s-a reîntors in 
România.
În perioada adolescenței a fost atras de comunism, apoi a urmat cursurile unei  școli 
politice la Moscova, între 1927 și 1929. Era condus de o o aspiraţie pur idealistă de căutare a 
adevărului şi a dreptăţii.  În 1933 participă la grevele ceferiştilor de la Griviţa fiind alături de 
                                                
1
Daniel Brânzei,  Amintiri cu sfinţi, Edit. Carmel Print, Arad, 2006, pag 1132
marii comunişti  inculpaţii atunci : Gh. Gheorghiu Dej, Chivu Stoica etc.
2
Pentru puţin timp 
este închis la Doftana unde se îmbolnăveşte de tuberculoză, apoi este eliberat.
Renunță la doctrina comunistă, întrucît vede că această ideologie nu este rezolvarea 
ce o caută el pentru cei oropsiţi şi oprimaţi.  Spera totuşi că într-o zi omenirea va găsi un 
sistem care să asigure tuturor libertatea, securitatea şi bogăţia.
3
Se căsătorește în  1936 cu Sabina Oster, şi ea evreică, cu licenţa în chimie la 
Universitatea Sorbona şi are o viaţă prosperă în Bucureşti.
Încearcă să îşi trateze tuberculoza cu care s-a ales din închisoarea Doftana călătorind 
în zona Braşovului. Nu după mult timp, se convertește la credința creștină, citind Biblia pe 
care o primise de la un tîmplar la care locuise în zona Brașovului, urmînd ca, mai târziu să 
devină pastor luteran. Este angajat ca secretar al Misiunii Bisericii Anglicane către evrei din 
Bucureşti. Încercând să muşamamlizeze o reclamaţie făcută de cineva împotriva Misiunii, 
Wurmbrand a mituit pe agentul de asigurări care trebuia să execute Misiunea, dar astfel 
mituit acel agent Misiunea nu a mai fost penalizată, ceea ce i s-a părut şi lui Wurmbrand o 
“afacere profitabilă”.  Mustrat fiind de şeful Misiunii pentru această “afacere” şi plătind apoi 
amenda, Wurmbrand a înţeles acest principiu al creştinismului care face să funcţioneze  atât 
de bine societăţile occidentale: şi-n lucrurile cele mai mărunte să faci ceea ce-i drept, nu 
ceea ce-i profitabil.
4
După ce România s-a alăturat Axei Tripartite în 1940, relaţiile cu Anglia s-au răcit, 
astfel că Misiunea Engleză  a fost nevoită să  se retragă din România, activităţile ei fiind 
preluate de Misiunea  Bisericii Luterane Norvegiene. Wurmbrand  nu a căutat niciodată o 
anume confesiune religioasă, el considerându-se pur şi simplu creştin, totuşi pentru că 
slujbele religioase desfăşurate de luterani erau mai simple şi lipsite de pompa altor 
confesiuni, el alege să devină pastor luteran.
În timpul războiului Wurmbrand şi colegii lui de la Misiunea Norvegiană au tipărit 
sute de Biblii în limba germană, distribuindu-le gratuit soldaţilor germnai care se aflau în 
România. Germanii erau foarte miraţi să primească astfel de cărţi de la un evreu. Distribuţia 
clandestină a Bibliilor a continuat şi după 23 august 1944; soldaţii sovietici care erau la noi 
ca “armată aliată” , în simplitatea lor intelectuală erau foarte bucuroşi când Wurmbrand, un 
                                                
2
Idem , pag. 117
3
Richard Wurmbrand, Cu Dumnezeu în subterană, Edit. Casa Şcoalelor, Bucureşti 1994, pag.16
4
idem, pag. 203
bun vorbitor de limba rusă le vorbea despre Hristos, pentru mulţi dintre ei Fiul lui Dumnezeu 
fiind absolute un subiect tabu sau chiar un subiect necunoscut.
5
În 1945 Wurmbrand intră în conflict cu autorităţile comuniste în timpul unui congres 
al cultelor religioase convocat de PCR în clădirea Parlamentului. Autorităţile comuniste 
doreau ca prin acest congres să atragă atenţia  asupra faptului că “ei sunt de acum şefii” şi în 
consecinţă doreau supunere totală. Petru Groza a menţionat că el este fiu de preot şi că va 
asigura libertatea religioasă în ţară. Majoritatea liderilor religioşi care au luat cuvântul erau 
foarte elogioşi la adresa  partidului şi a lui Stalin, exprimând dorinţa lor de a coopera cu 
comunismul.
La congres se afla alături de Wurmbrand şi soţia acestuia, Sabina, care a considerat 
atitudinea liderilor religioşi ca o mare defăimare, îndemnându-şi soţul să “spele ruşinea de pe 
obrazul lui Hristos!” Richard Wurmbrand a luat cuvântul afirmând că datoria slujitorilor lui 
Dumnezeu este de a-L slăvi pe El şi pe Isus Hristos, nu puterea trecătoare, pământeană.
6
Această îndrăzneală şi activitatea sa de răspândire a literaturii religioase îl va costa pe 
Richard Wurmbrand 14 ani de viaţă petrecuţi în închisorile comuniste. 
Este arestat în februarie 1948 şi la început pentru câteva zile fusese coleg de celulă cu 
însuşi Lucreţiu Pătrăşcanu. Se ştie că acesta a ocupat şi funcţii ministeriale în timpul 
guvernelor care s-au succedat între 1945-1948, el fiind ministru al justiţiei. Totuşi, nu avea o 
părere foarte bună despre justiţia din România, considerând-o mult prea coruptă. Asta reiese 
din numeroasele bancuri pe care  le-a spus în celulă Pătrăşcanu, fostul ministru al justiţiei, 
căzut acum în dizgraţia lui G. Gheorghiu Dej.
7
Mulţi din admiratorii lui Pătrăşcanu considerau că naţionalismul său ar fi salvat 
România de la excesele sovietizării. Din discuţiile pe care le-a avut în celulă cu Wurmbrand 
reiese că el era convins de doctrina binefăcătoare a comunismului, astfel că, acesta din urmă 
făcând comparaţii între comunism şi Biserică, evidenţiind binefacerile Bisericii şi acţiunile 
nefaste ale comunismului cărora însuşi Pătrăşcanu le-a căzut victimă, îi arată lui Pătrăşcanu 
că una este doctrina şi eticheta cu care a acţionat comunismul dar cu totul altele sunt faptele. 
Aceste discuţii îi dau de gândit lui Pătrăşcanu şi Wurmbrand şi-ar mai fi dorit să stea de 
vorbă cu el. Din păcate cei doi vor fi separaţi în închisori diferite.
                                                
5
Idem. Pag.26
6
Idem. Pag 30
7
Idem. Pag.334
De altfel, în orice împrejurare se afla Wurmbrand , închis sau liber, avea o deosebită 
satisfacţie să stea de vorbă cu cineva despre religie şi credinţa în Isus Hristos. Wurmbrand nu 
prezintă foarte multe detalii despre suferinţele şi torturile sale din închisori, evidenţiază însă 
foarte bine metodele crude prin care securitatea a “spălat” numeroase creiere a multor 
deţinuţi din închisori, considerând că acestea trebuiesc făcute publice. Toate metodele 
diabolice: totura fizică, tortura psihică, înfometarea, nesomnul, închiderea în celule 
întunecoase şi strâmte, munca până la epuizare, umilinţa sub orice formă etc. toate acestea 
făceau parte din arsenalul cu care au fost “trataţi” toţi deţinuţii din închisori.
Richard Wurmbrand are demnitate şi curaj chiar şi în faţa morţii. Când după mai 
multe zile de tortură psihică şi nopţi de nesomn el refuza sistematic să scrie numele celor pe 
care îi cunoaştea ca fiind distribuitori de literatură religioasă, colonelul de Securitate 
Dulgheru îl ameninţă cu moartea, Wurmbrand îi răspunde: … Puneţi-vă mâna aici pe inima 
mea. Dacă bate repede, dovedind că sunt înfricoşat, puteţi să vă îndoiţi că există Dumnezeu 
şi viaţă veşnică. Dar dacă bate liniştit ca şi când ar zice: Merg la cel pe care-l iubesc! Atunci 
asta ar trebui să vă dea de gândit. Există un Dumnezeu şi există viaţă veşnică!”
8
  Îndrăzneala 
aceasta a  fost pedepsită cu lovituri peste faţă date de colonel.
În perioada de izolare totală, alcătuiește serii de predici proferate în fața unui public 
imaginar, pentru a-și proteja mintea. După terminarea regimului de izolare totală, care a durat 
trei ani, împarte mai multe celule cu intelectuali, prelați de diverse confesiuni, dar  și cu 
oameni simpli. Îi cunoaște atunci pe: Nicolae Steinhardt, Ion Ioanid, Valeriu Gafencu (care 
avea să îi salveze viața), Ioan Ianolide, dr. Aristide Lefter etc.
Wurmbrand prezintă figuri foarte crude ca angajaţi ai Securităţii, aşa cum  a fost 
maiorul Brânzaru. Acesta este primul dintre cei care l-au torturat, un om fără inimă, care din 
aceste punct de vedere era norocos, afirma Wurmbrand făcând aluzie la o afirmaţie a poetului 
rus Voznesenski: În zilele acestea de nespusă suferinţă, eşti cu adevărat norocos dacă nu ai 
inimă.
9
Acest om  “norocos”, Brânzaru, lucrase în perioada “regimului burghez” pentru un 
politician liberal, unde fusese tratat ca un membru al familiei. După venirea comuniştilor el a 
ajuns ofiţer de Securitate. Într-o zi i s-a adus un tânăr student pentru a fi anchetat, deoarece 
încercase să iniţieze o mişcare patriotică anticomunistă.  Era fiul fostului om politic liberal la 
                                                
8
Idem. Pag.45
9
Idem. Pag 465
care lucrase înaine.  Brânzaru i-a spus: “Te-am ţinut pe genunchi când ai fost mic”, apoi 
personal  l-a torturat după care l-a împuşcat.
Brânzaru  l-a obligat pe Wurmbrand să facă manej, ceea ce însemna să se învârtă  în 
jurul celulei la nesfârşit, să stea în picioare cu mâinile ridicate, fără să i se dea nimic de 
mâncare sau apă. A făcut asta cu foarte mici întreruperi timp de câteva zile şi nopţi. În cazul 
în care cădea jos au se poticnea era lovit cu bastoanele de cauciuc peste tot, sau dat cu capul 
de pereţi. Totuşi,  chiar şi  în această situaţie mai găsea putere să se roage în gând pentru 
gardieni, să se gândească la Mântuitorul său. M-am gândit la Cântarea Cântărilor în care ni 
se povesteşte despre dansul sfânt al miresei lui Hristos în cinstea Mirelui ei. Mi-am zis în 
sinea mea: Voi păşi cu cât mai multă graţie, ca într-un dans al iubirii divine pentru Isus! … 
Supunându-te de bună voie celor mai grele încercări aceste devin mai  uşoare ”
10
. Metodele 
de tortură “licenţiate” la închisoarea din Piteşti au produs multă suferinţă lui Wurmbrand 
alături de ceilalţi nenorociţi deţinuţi.
Totuşi, printre salariaţii închisorilor, Wurmbrand a întâlnit şi Oameni, aşa cum a fost 
gardianul Tăchici, un greco-catolic care atât cât a putut fără a fi observant de ceilalţi gardieni, 
s-a comportat foarte uman şi grijuliu cu Wurmbrand la închisoarea Văcăreşti; de asemenea
doctoriţa Mariana, o tânără absolventă de medicină care suferea foarte mult la suferinţele 
deţinuţilor, cu atât mai mult cu cât ea nu putea să îi ajute eficient neavând medicamente şi 
condiţii minime de tratament. La scurt timp a murit şi ea din cauza unei tuberculoze 
contractate în celulele pacienţilor ei.
În închisorile comuniste Wurmbrand a întâlnit numeroşi deţinuţi cu diferite vinovăţii: 
legionari, susţinătorii vechiului regim, preoţi de diferite confesiuni, ţărani deposedaţi de 
pământurile lor, sau cei a căror vină era doar faptul că simpatizau cu partidele burgheze sau 
erau presupuşi simpatizanţi. Pentru toţi aceştia Wurmbrand a fost ca un balsam care le alina 
durerile şi frământările lor. 
Se implica foarte mult în liniştirea sufletelor lor vinovate ajutându-i să caute acea 
pace interioară adusă de împăcarea lor cu Dumnezeu. Bucur, un fost sergent de jandarmi şi 
antisemit convins îl batjocorea frecvent pe Wurmbrand, afirmându-şi deschis cu mult dispreţ  
antisemitismul său. Se lăuda despre numeroasele sale crime pe care le-a făcut faţă de evrei 
dar şi faţă de infractorii de drept comun. Făcea toate aceste crime ştiind că el, şeful 
jandarmilor, nu poate fi tras de nimeni la răspundere. În celulă însă când a ajuns  în pragul 
                                                
10
Idem.pag 486
morţii, după numerose situaţii în care Wurmbrand  – evreul batjocorit de el i-a arătat atâta 
iertare şi dragoste  - fostul sergent Bucur şi-a cerut iertare sub forma spovedaniei de la 
Wurmbrand: Acum domnul Wurmbrand mă va urî.  I-am răspun (R. W.): Nu, dumneata însuţi
urăşti această fiinţă ucigaşă care ai fost.... Acum nu mai eşti acelaşi ucigaş. Omul poate să 
se nască din nou. ... După moartea  lui Bucur, chipul lui lăsa să se vadă o mare pace, aşa 
cum nu cunoscuse în viaţă.
11
În alte situaţii a întâlnit deţinuţi care prin caracterul lor străluceau precum stelele pe 
cerul  întunecat.  Acest doctor, Ghiţulescu a fost un adevărat sfânt. Deşi deţinut, el însuşi 
reuşea să facă mult bine deţinuţilor, îngrijind la fel – cum şi este de datoria unui medic – pe 
camarazii de detenţie care aveau o comportare demnă, cât şi cei care se vânduseră ca 
informatori (turnători ai celorlalţi deţinuţi n.a.) Unii deţinuţi îl apreciau foarte mult pe acest 
doctor, din păcate doctorului  respectiv nu i s-a răspuns cu aceeaşi dragoste atunci când un alt 
fost deţinut, Boris Gorun, un sindicalist arestat de comunişti şi apoi „reeducat” în închisoare, 
devenit el însuşi torţionar asupra colegilor din celulă, l-a snopit în bătaie pe doctorul 
Ghiţulescu, uitând cu cât devotament îl îngrijise acesta atunci când Gorun fusese la rândul 
său victima altor torţionari. Doctorul avusese curajul să îşi exprime  dispreţul faţă de cei 
„reeducaţi”, de aceea Gorun l-a nenorocit în bătaie.
12
În 1964, cu ocazia ultimelor graţieri a deţinuţilor polititci, Richard Wurmbrand va fi 
eliberat, în 1965 pleacă în exil fiind „cumpărat” de către bisericile din Norvegia cu 10.000$. 
Guvernul comunist ştia să facă afaceri profitabile pe seama cetăţenilor români de altă 
naţionalitate care puteau fi „cumpăraţi” de Occident.
Numerosele experienţe dureroase pe care le-a trăit în închisoare alături de alţi sfinţi 
martiri ai credinţei, Richard Wurmbrand le va povesti apoi în cărţile sale care denunţă ororile 
regimului comunist, atât de puţin cunoscute atunci în Occident. Cartea sa biografică Cu 
Dumnezeu în subterană este cea mai elocventă, descriind anii de suferinţă din temniţele 
comuniste.
În 1966 emigrează în SUA unde nu era prea cunoscut. În timpul unei manifestaţii de 
stradă care susţinea regimul comunist din Vietnam cerând încetarea conflictului şi 
preamărindu-se comunismul,  Richard a urcat la tribună şi a strigat că n-au idee despre ce 
vorbesc, că el este doctor în comunism şi, în faţa mulţimii consternate le arată urmele 
                                                
11
Idem pag 86.
12
Idem. Pag 97
torturilor îndurate în temniţele comuniste. Dorea să prezinte americanilor adevărata faţă 
diabolică a comunismului. În mai 1966, doar la câteva săptămâni de la sosirea în SUA 
Richard depune mărturie în faţa unei comisii speciale din Senatul SUA. Îşi dă cămaşa jos 
pentru a arăta cele 18 cicatrici de pe trupul său, rămase în urma torturilor la care a fost supus. 
Textul mărturiei sale devine cel mai bine vândut  document  vreme de trei ani.
13
În 1967 înfiinţează organizaţia care din 1990 se numeşte  Vocea Martirilor prin 
intermediul căreia acordă asistenţă creştinilor persecutaţi de pretutindeni, având filiale în 35 
de ţări,  organizaţia fiind implicată  îndeosebi în România, ţara suferinţei lui, pe care o va 
vizita frecvent după 1990.
La moartea sa , în 2001, Europa se debarasase dejà de comunism, exemplul de 
sacrificiu al lui Wurmbrand fiind şi unul din factorii care au dat curaj numeroşilor disidenţi să 
reziste în faţa regimului opresor până la căderea acestui sistem.
În fond de ce acest om a ajuns să fie un model pentru o generaţie întregă? Cu ce este 
el atât de special, încât în 2006 în cadrul emisiunii Mari Români de la TVR să fie votat ca al 
treilea cel mai mare român (după Ştefan cel Mare şi M. Eminescu), cu peste 46000 voturi?
Ar fi mai multe răspunsuri: 
În primul rând  cred că l-a făcut special originea sa evreiască. Fiind evreu, a fost 
neobişnuit pentru oameni să asculte predici de la un evreu-creştin, a fost încă si mai 
neobişnuit ca un astfel de evreu să ajungă director de misiune creştină cu o rază de activitate 
care a cuprins toată lumea.
De asemenea, elemental evreiesc l-a ajutat pe Wurmbrand  să rămână echidistant faţă
de toate ramurile creştinismului denominaţional. Ca evreu, el a fost mereu în stare să se simtă 
acasă în părtăşia creştinilor de tot felul, dar a reuşit să şi rămână întotdeauna singur, unic şi 
inimitabil, “evreul”, “jidanul”, cel “altfel decât noi”, excepţia, nu regula obişnuită. Cineva 
povestea  odată  că, la Sibiu, s-a ţinut o mare adunare într-o biserică ortodoxă şi că la acea 
adunare era aşteptat cu nerăbdare să vorbească Wurmbrand. Ca de obicei, soţia lui 
Wurmbrand,  Sabina, s-a strecurat prima printre oameni ca să fie în faţă când va începe 
Richard al ei să vorbească. O doamnă simandicoasă a întrebat-o: Ştii dragă pentru cine stă
lumea asta toată să aştepte? Pentru un jidan!
                                                
13
http://www.viatavesnica.ro/vezi-biografie/informatii/29/richard-wurmbrand8
Da, ştiu, a răspuns Sabina. Va veni un jidan care va vorbi despre un alt “Jidan”!
14
În al doilea rând este vorba de un nimb care i-a însoţit pe toţi oamenii mari ai istoriei 
convinşi de idealul lor. Richard Wurmbrand a fost un om stăpânit de o idee profundă şi 
devorantă: acela de a-L sluji cu dragoste pe Dumnezeu. Starea lui de normalitate a fost 
nebunia pentru Dumnezeu. Dacă un asemenea diagnostic există, şi cu siguranţă că Richard 
Wurmbrand l-a ilustrat incontestabil, atunci majoritatea creştinilor sunt prin comparaţie 
bolnavi de prea multă indiferenţă faţă de Dumnezeu, de o prea mare preocupare să nu apară 
fanatici în ochii oamenilor din jur. Wurmbrand a fost un fanatic în creştinismul său. El a fost 
gata să moară şi, încă şi mai greu, a fost gata să trăiască pentru Christos, dorind să arate 
dragostea Lui şi celor din jur.  Una din poeziile lui scrise în închisoare ilustrează deplin 
această dragoste a lui pentru Hristos. 
“Nici eu nu mă întreb de-i drept să-Ţi dau iubire,
Nu Te iubesc spre a fi mântuit.
Eu Te-aş iubi şi-n veşnica nefericire, 
Şi de un foc de aş fi mântuit.
De şovăiai, de-ai fi fugit de răstignire,
Nemântuit, eu totuşi Te-aş iubi.
Chiar de păcat descopeream în a Ta fire,
Cu dragostea-mi Ţi l-aş acoperi”
15
Tinerii din ziua de azi (şi nu numai ei) pot găsi în Richard Wurmbrand un model de 
urmat în convingerea şi perseverenţa cu care ei pot să făurească o lume mai bună, mai puţin 
individualistă, cu mai multă demnitate şi spirit de sacrificiu.
                                                
14
Daniel Brânzei,  Amintiri cu sfinţi, Edit. Carmel Print, Arad, 2006, pag 135
15
Richard Wurmbrand, Cu Dumnezeu în subterană, Edit. Casa Şcoalelor, Bucureşti 1994, pag.739
BIBLIOGRAFIE
1. Daniel Brânzei,  Amintiri cu sfinţi, Edit. Carmel Print, Arad, 2006
2. Richard Wurmbrand,  Cu Dumnezeu în subterană, Edit.Casa Şcoalelor, Bucureşti 
1994
3. Richard Wurmbrand, Strigătul Bisericii prigonite, Edit. Stephanus, Bucureşti, 1993
4. Richard Wurmbrand, De la suferinţă la biruinţă, Edit. Stephanus, Bucureşti, 1994 
5. Richard Wurmbrand, Adu-ţi aminte de fraţii tăi, Edit. Stephanus, Bucureşti, 1995
6. http://www.viatavesnica.ro/vezi-biografie/informatii/29/richard-wurmbrand
7. http://ro.wikipedia.org/wiki/Richard_Wurmbrand
8. http://www.intelepciune.ro/Richard_Wurmbrand_1281_citate_celebre_maxime_cuget
ari.html