1 Mântuirea este darul lui Dumnezeu, şi se capătă prin credinţă nu prin fapte ca să nu se laude nimeni Efeseni 2.
2 Altceva: fapte bune, spovedanii, rugăciuni către sfinţi, posturi, canoane, etc.
3 Faptele bune: rugăciunea, postul, sunt consecinţele mântuirii, cum roadele nobile sânt urmarea altoirii, nu condiţia sa.
4 Nu este nici un mijlocitor între Dumnezeu şi om decât omul Isus Hristos.
5 Altceva: intermediarii, ca preoţi, papi, rabini, pastori, care trebuie să fie slujitori nu conducători. Unul singur este Capul Bisericii. Să nu numiţi pe nimeni Rabi, Unul singur este Învăţătorul vostru.
1 Mântuirea este darul lui Dumnezeu, şi se capătă prin credinţă nu prin fapte ca să nu se laude nimeni Efeseni 2.
2 Altceva: fapte bune, spovedanii, rugăciuni către sfinţi, posturi, canoane, etc.
3 Faptele bune: rugăciunea, postul, sunt consecinţele mântuirii, cum roadele nobile sânt urmarea altoirii, nu condiţia sa.
4 Nu este nici un mijlocitor între Dumnezeu şi om decât omul Isus Hristos.
5 Altceva: intermediarii, ca preoţi, papi, rabini, pastori, care trebuie să fie slujitori nu conducători. Unul singur este Capul Bisericii. Să nu numiţi pe nimeni Rabi, Unul singur este Învăţătorul vostru.
Deşi deviza creştinismului este definită foarte clar de Apostolul si Invatatorul nostru Pavel Corintenilor prin versetul „nu am vrut să ştiu nimic altceva decât pe Isus Hristos şi pe El răstignit", tocmai altceva decât Isus, acum întâlnim la fiecare pas în cele mai multe religii aşa numite creştine.
Confuzia fatală se face între cele două cuvinte, şi anume în timp ce Biblia ne spune nimic altceva, oameni au înlocuit adjectivul nimic altceva, cu adjectivul totul altceva.
„În vremuri ca acestea înţeleptul trebuie să tacă deoarece sunt vremuri rele„ Amos 5-13.
Dacă nu greşeşte cineva în vorbire ne spune Iacov, este un om desăvârşit, şi acest om a fost Domnul Isus.
Domnul Isus nu tăcea că nu avea ce spune, ci tăcea căci astfel împlinea Cuvântul lui Dumnezeu, din proorocul Amos.
Tot ce făcea Domnul Isus, împlinea ce era scris cu privire la Dânsul. A ştii când trebuie să vorbeşti, şi când trebuie să taci este o artă divină, pe care o învăţăm numai la picioarele Domnului.
Proorocul Isaia ne spune în cap. 6 că numai după ce limba sa a fost atinsă de cărbunele din focul de pe altar, nelegiuirea sa a fost ispăşită, şi a putut transmite mesajul divin pentru popor.
Solomon ne spune că şi prostul ar trece ca înţelept dacă ar tăcea. Mai mulţi oameni au pierit prin vorbe decât prin sabie.
A învăţa tăcerea, este nevoie de mai multă înţelepciune decât pentru a învăţa, elocinţa. „Vorba-i de argint, tăcerea-i de aur„
A fost făcut pentru noi sfinţire.
Noi niciodată nu puteam fi făcuţi pentru Dânsul, sfinţire de noi deşi mulţi încearcă prin ei înşişi acest lucru. Monahismul evident a produs unele valorii morale dar sfinţirea este lucrarea exclusivă a lui Dumnezeu. Noi suntem lutul care doar se lasă lucrat.
Pasărea Măiastră a lui Brâncuşi licitată la New York cu douăzeci de milioane de dolari, nu ar pretinde niciodată că aşa s-a născut.
În umilinţa sa autorul, fiind felicitat a răspuns că nu are nici un merit, şi că tot ce a făcut el a fost să o elibereze, din captivitatea pietrei, dar ea era acolo.
„Tot ce facem noi Tu împlineşti pentru noi„
Ca unul care am trăit atâta timp în mănăstiri, am fost deranjat de faptul că adjectivul „sfinţia sa„ poate fi pretins şi acceptat de nişte oameni cu funcţii religioase.
Când un tânăr î-I spune Domnului Isus: Bunule Învăţător, imediat Singurul care merita acest nume. ripostează spunând, Unul singur e bun, Dumnezeu.
