Moartea pentru cel ce se naşte şi renaşterea pentru cel ce moare – sunt cele mai sigure adevăruri omeneşti!

 Deși cele două adevăruri sânt niște axiome, adică un

adevăr ce nu mai trebuie demonstrat, este uluitor de grav faptul că cei mai mulți oameni stau nepăsători în fața acestor realități.

La curtea unui mare domnitor se afla un bufon, adică

o persoană care să-l avertizeze pe domnitor în momentul  când vede că acesta greșește și să-l facă să râdă.  Într-o zi domnitorul i-a dat un baston bufonului ca să-l dea celui mai nechibzuit om pe care-l va întâlni vreodată. După un timp, stăpânul s-a îmbolnăvit foarte grav și, presimțindu-și moartea, i-a zis bufonului:

- Ioane, eu trebuie să plec undeva departe de tot. Trebuie să fac o mare călătorie și poate nu ne vom mai vedea niciodată.

- Unde mergeți, deoarece argații nu știu nimic și nu văd nici-o pregătire pentru o lungă călătorie - de haine, alimente, trăsură? Cum plecați așa nepregătit?

Sire, a zis bufonul, cândva mi-ați dat un baston ca să-l dau celui mai nechibzuit om și, dacă plecați la un drum așa de lung fără nici-o pregătire, sânt nevoit să vă dau dumneavoastră bastonul.

Pentru cea mai lungă călătorie care începe cu

moartea, pentru cel mai mare examen al vieții, majoritatea oamenilor nu sânt cu nimic pregătiți.

„Tot ce este în lume, pofta firii pământești, pofta

ochilor și lăudăroșia vieții nu sânt de la Tatăl, ci din lume”.

Noi toți vom avea acolo numai ce am trimis de aici.

„Faceți-vă prieteni cu ajutorul bogățiilor nedrepte, ca

atunci când veți murii, ei să vă primească în corturile vecinice” - ne-a sfătuit Domnul Isus în Cuvântul Său.

Dacă pentru această viață nu avem o responsabilitate,

deoarece nimeni nu ne-a întrebat dacă o vrem, pentru viața viitoare nimeni nu va fi scutit de judecată dacă a ales greșit.

Pentru viața aceasta au decis alții, pentru cea viitoare

numai noi decidem.

Un început fără sfârşit.

         Într-o lume în care    orice început are şi un sfârşit, din pilda fiului risipitor vedem că există ceva care are numai început şi anume bucuria mântuirii. “Au început să se veselească”.

          După ce David a păcătuit nu a avut odihnă până ce nu a primit iarăşi bucuria mântuirii sale.

Cel puţin trei motive stau la baza bucuriei noastre veşnice.

          1 Viţelul îngrăşat - jertfa de la Golgota garanţia plinătăţii de har.

          2 Haina cea mai bună a mântuirii şi a neprihănirii veşnice.

          3 Inelul de aur, simbolul iubirii care nu are nici început nici sfârşit.

          Dragostea fiind din Dumnezeu, este veşnică, aşa cum despre un inel nu se poate spune unde începe şi unde se sfârşeşte.

ÎN ZIUA DE PE URMĂ, ZIUA CEA MARE

Isus a strigat cu glas tare. „Dacă însetează cineva să vină la Mine și să bea. Cine crede în Mine din inima lui vor curge râuri de apă vie„ cum zice Scriptura: spunea lucrul acesta despre Duhul pe care aveau să-l primească cei ce vor crede în El. Ioan 7.1-3




Adevărata sete nu este cea trupească ci cea sufletească.


La mănăstirea Polovragi din Gorj este un izvor unde este scris versetul acesta: „Cine bea din apa aceasta iarăși îi va fi sete„.


Primirea Duhului Sfânt nu este legată de eforturile noastre ci de credința noastră, ne spune Domnul Isus în textul de mai sus.

Cetatea Ierihonului era bună dar apele erau rele. Oameni din cetate s-au dus și au spus lucrul acesta lui Elisei care se afla acolo după răpirea lui Ilie, și Elisei le-a cerut un vas cu sare, pe care a aruncat-o la izvorul acelui râu.


Apele amare ale cetății au devenit potabile când la izvoare a fost aruncată sarea de către prorocul Elisei.


„Cine bea din apa pe care o dau eu în veac nu-i va mai fi sete, ba încă apa pe care i-o voi da Eu se va preface în el într-un izvor de apă care va țâșni în viața veșnică„. Ioan 4-14.