Ghilgal –prăvălire. (Iosua 5:9)

14 Nisan...

           „Astăzi am ridicat ocara Egiptului de deasupra voastră”. Sute de ani poporul Israel a purtat asupra sa ocara Egipului.

Noi toți purtăm ocara lumii și a păcatului de când este pământul; pentru ei a fost un „astăzi” când au trecut Iordanul, intrând în țara făgăduinței.

Atunci și acolo a încetat hrana pustiului și au mâncat din grâul țării făgăduinței. Dacă noi nu vom avea un „astăzi” de care să ne amintim totdeauna – cum că ocara păcatului a fost ridicată, adică un Ghilgal - nu vom putea ajunge în țara unde „curge lapte și miere”.

Cine putea programa ca după 40 de ani cei ce au plecat din Egipt în ziua de Paște - 14 Nisan - să intre în țara Canaanului tot pe 14 Nisan și să prăznuiască Paștele, liberi, în câmpia Ierihonului?

Dacă un Israel greu încercat este totuși atât de binecuvântat, mâncând acolo cea mai gustoasă mâncare de pe pământ, ce va fi această țară în timpul Mileniului?

„Ocara îmi rupe inima și sunt bolnav” (Psalmul 22). Pentru a fi prăvălită ocara de peste noi a  suportat totul Domnul Isus la Golgota.

Dragostea este.. o flacără a Domnului. (Cântarea Cântărilor 8:6)

Moise in fata rugului in flacari...

De-a lungul timpului multe definiții s-au dat cuvântului „dragoste”, ele fiind relatate şi în Sfânta Scriptură, dar astăzi am aflat cea mai completă definiție a acestui cuvânt

 și anume aceea ca fiind „o flacără a Domnului”.

Grecii pentru definirea acest cuvânt au şapte termeni, iar noi, românii, avem vreo câțva, însă, începând de astăzi, noua definiție constituie o nouă provocare pentru mine deoarece oricare alt termen folosit până acum - care să defineacă dragostea -pălește în fața celui de mai sus.

Toți creștinii pretindem că avem dragoste, dar puțini dintre noi demonstrăm că sîntem o „flacără a Domnului”, știind că înaintea Sa ceea ce contează nu este ce avem, ci ce suntem noi.

Cartea „Rugul în flăcări” vorbește despre înaintașii noștrii care au fost fiecare câte o flacără a Domnului.

Am avut ocazia să filmez Rugul din pustia Sinai, singurul despre care se știe că nu a produs cenușă deși, vițelul de aur din Sinai a produs numai cenușă. (Exod 32:20).

Oamenii se înflăcărează și ard pentru multe lucruri, producând numai cenușă.

Dacă nu ardem pentru Domnul pentru ceva tot ardem, dar este ceva care produce doar cenușă, nu căldură și lumină.

A fi o flacără a Domnului înseamnă a fi un foc sacru ce nu se stinge niciodată și numai din această stare vom înțelege ce este iubirea.

Semnul creștinismului nu e crucea, ci o limbă de foc. Dacă dragostea nu e fierbinte, atunci ea nu există.       

Dumnezeul lui Ilie este și Dumnezeul nostru şi va  răspunde totdeauna rugăciunilor înflăcărate!

Nici Papa de la Roma dacă ar asculta rugăciunile noastre, nu ne-ar mai crede protestanți, iar diavolul doarme liniștit pe turlele multor biserici așa numite protestante.

Flacăra Domnului nu s-a stins însă niciodată în decursul istoriei și nu se va stinge nici acum când, mai mult ca întotdeauna, Fecioarele Înțelepte au candele aprinse şi sânt gata să iasă în întâmpinarea Domnului.

O flacără niciodată nu rămâne singură, iar Chinezi au o maximă: „Din rest nimic nu se face întreg la loc, decât un rest de datorie, de boală și de foc”.

Focul de la Rusalii contină să ardă şi azi prin acele persoane care doresc să fie „o flacără a Domnului”.