Gradul de sensibilitate al lui Marcu este unic.

„..a suspinat și a zis: „Efata”

 „Isus a suspinat adânc în Duhul Său și a zis: Pentru ce

cere neamul acesta un semn?..” (Marcu 8:12).

Cu excepţia evanghelistului Marcu nici un apostol sau

vreun alt evanghelist nu a remarcat suspinurile adânci ale Domnului Isus.

Trebuie să învățăm această particularitate specială a gradului nostru de sensibilitate față de semenii noștrii pentru că altfel devenim egoiști.

„..Şi-a ridicat ochii spre cer, a suspinat și a zis: „Efata”

, adică „Deschide-te!” (Marcu 7:34).

Suspinul Său demonstrează drama suferințelor și a dezastrului adus în lume prin păcat. Tot Marcu relatează la capitolul 6:31 - „Veniți singuri la o parte, într-un loc pustiu, și odihniți-vă puțin.”

Să putem citi în ochii fiecăruia dintre noi durerea interioară și suspinul inimii este un fapt ce ne va invita mai mult la rugăciuni speciale pentru ființe speciale. Am văzut persoane, în special surori care, neavând cui spune durerea ce le apasă, oftează adânc.

Domnul Isus a văzut oboseala apostolilor și nu a mai așteptat ca ei să o exprime, ci i-a dus la odihnă. Înainte ca noi să cerem, ne spune proorocul Isaia, Domnul ne răspunde.

Să nu uităm niciodată că durerea și suspinul nostru

Adânc, este mai ascultat decât cele mai puternice rugăciuni, așa cum a fost ascultat suspinul Anei.

  De la cel mai tânăr evanghelist să învățăm marea lecție a sensibilității - având pe el în grădina Ghetsimani doar o învelitoare de in, când au venit soldați şi au tras de el, le-a lăsat învelitoarea și a fugit în pielea goală.

„Iar cel mai inimos dintre războinici va fugi în pielea

goală în ziua aceea, zice Domnul.” (Amos 2:16).

Ea a făcut un lucru frumos pentru Mine. (Marcu 14:6)

 Într-o lume cu atâtea preocupări egoiste cine mai încearcă să facă ceva frumos pentru un străin?

Femeia, cea mai desconsiderată ființă de pe

pământ, rămâne totuși întâia născută în lumea iubirii și a frumosului deoarece numai despre o femeie a putut să spună Domnul Isus că a făcut ceva frumos pentru Dânsul.

A fi dispus să dai ce ai mai bun și mai prețios

pentru altul, e cel mai rar gest de pe pământ, dar pe care l-a realizat o femeie anonimă până atunci şi care  a devenit, de atunci, celebră în toate locurile și în toate timpurile acestei planete pe care trăim.

Apostolii Domnului Isus au fost selectați de

Dumnezeu ca fiind reprezentanți ai umanității care, pentru totala lor consacrare, au acceptat martirajul excepţie făcând Iuda Iscarioteanul. Acești uriași au fost depășiți de o femeie care, printr-un singur gest, a intrat pentru totdeauna în istoria lumii. Avem atâtea lucruri de învățat de la dânsa.

De multe ori facem aceeași greșeală ca și 

apostolii - de a considera risipă tot ce facem pentru Domnul sau pentru alți semeni de-ai noştri.

Totdeauna criticile vin din partea celor ce nu fac

nimic în nici o privinţă, în nici o acțiune creștină, dar tot ce facem pentru altul este considerat de Domnul Isus ca fiind făcut pentru Dânsul.

De la Maria am învățat arta de distinge între risipă

și economie. Toți cei care consideră o risipă a timpului mergerea la Biserică, în ziua Domnului, timpul respectiv considerat de ei un câștig, va fi pierdut pe paturile spitalelor. Duminica nu trebuie să ne facem nici un alt program pentru că această zi nu e ziua noastră.

Evreii nu trebuia să facă nimic în anul al șaptelea, pământul trebuia să se odihnească deoarece primeau în al șaselea an roade întreite. Cinci sute de ani au crezut o risipă de timp și nu au respectat această poruncă a lui Dumnezeu. Atunci Dumnezeu a decretat ca ei, Evreii, să fie luați de pe pământurile lor și să fie robi captivi în Babilon, pe un pământ străin, exact 70 de ani - tocmai pentru că au furat aceşti ani, ani în care pământul trebuia să se odihnească (2 Cronici 36:21).

       Noi nu trebuie să dăm pentru celebritate. Maria tot ce a făcut a făcut din intuiția Duhului Sfânt, pregătindu-I trupul pentru înmormântare.

       Dacă Domnul Isus va putea spune și despre noi că am făcut ceva frumos pentru Dânsul, atunci și numai atunci viaţa noastră a avut un sens şi ne-am trăit-o cu folos, altfel degeaba trăim pe pământ.

Proba vieţii post mortem.

Acest subiect atât de controversat al continuităţii vieţii, Domnul Isus, ca orice alt subiect, ni-L explică în foarte puţine cuvinte în Evanghelia lui Marcu 12-17, ducându-ne în timpul lui Moise unde este vorba despre „rug„.

Este o probă la care nici un teolog sau proroc nu ar fi putut să se gândească vreodată, ca fiind o probă zdrobitoare pentru orice adversar al învierii.

Când Dumnezeu se prezintă ca fiind Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov, de la sine se înţelege că Dumnezeul Cel Viu, nu este un Dumnezeu al morţilor deoarece pentru Dânsul toţi sunt vii, fie pentru fericire veşnică fie pentru osândă veşnică.

Câte argumente puteau exista, teologice, ştiinţifice, filosofice etc. dar nimic nu este mai convingător ca expunerea relatată mai sus.

Definiţia liniei drepte, este drumul cel mai scurt între două puncte, adică Domnul Isus nu Ortodoxia, aşa cum se pretinde.