ARTA DE A DISTINGE ÎNTRE UMBRE ȘI REALITĂȚI

        

               1    RETROSPECTIVĂ

      Traversând America în Octombrie 1998, de la Pacific la Atlantic cu Ogarul Cenușiu - Greyhound, acel autocar celebru, ne-am oprit în New-Mexico în fața unui monument, locul unde la data de 16 Iulie 1945 a fost experimentată prima bombă nucleară, dată rămasă în istorie deoarece a marcat o nouă eră supranumită era Atomică.

      Cel care a creat-o, EINSTEIN, văzând efectul devastator neintuit în totalitate de dânsul, a declarat că regretă că a pus în mâna omului, o așa mare energie.

      După numai o lună, două orașe din Japonia au fost șterse de harta lumii, Hiroșima și Nagasaki, ducând astfel la încheierea celui de-al doielea război mondial care altfel ar fi fost un și mai mare dezastru, deoarece Hitler nu mai avea nevoie decât de o lună pentru a folosi propria sa bombă atomică.

      Toate victimele celor două orașe menționate mai sus, au dispărut pur și simplu, rămându-le doar umbra, acolo unde au fost ei cândva, pe străzi sau în case.

      Cine ar fi putut crede că acele persoane, mașini, case, bogății, în numai un ceas vor deveni umbre?

      Japonia a trebuit să plătească pentru atacarea Americii la Pearl Harbor din Hawaii.

      Avem acum pe pământ atâtea ogive nucleare,  încât în orce clipă, planeta poate fi distrusă, și nimeni în afară de Dumnezeu, nu știe cât de aproape poate fi clipa finală, tocmai de aceea este necesar a distinge umbrele, de realitate.

      Împlinind astăzi 16 Iulie 2010, 81 de ani, m-am gândit ce sfat mai bun a-și putea da tinerei generații, care mai dorește să-și salveze aripile argintii, pe care cei mai mulți fluturi și le ard, atrași de luminile atrăgătoare ale neoanelor electrice de pe străzi.

      Fiecare ființă de pe pământ are doar două surse de a învăța și anume, din propria-i experiență sau din experiența altora și mai ales a Domnului Isus.

      Fiind născut în prima jumătate a secolului trecut, am avut privilegiul să cunosc, generația de aur a Filadelfiei a celor născuți în secolul 19, a pleiadei de Preoți din România convertiți în ani 1919-1923 care au reformat-o, începând cu Tudor Popescu, București, familia celor trei Cornilești Dumitru George și Cornel, Wurmbrand - București, Panaitescu și Tonoiu - Ploiești, Beloiu - Câmpulung Muscel, Aninoiu și Popescu - Tg-Jiu, preotul Pârăianu - Craiova, Vasile Militaru - Dobreni Ilfov, privighetoarea României fratele Moldoveanu - Sibiu ultimul Patriarh, Traian Dorz și Trifa tot Sibiu, etc. și să cresc la picioarele lor.

      Această generație din Filadelfia a constituit pentru noi modele demne de urmat, din viețile cărora urmașii vor mai avea încă multe de învățat, pentru a-și proteja aripile argintii.

      În orice alt domeniu erorile mai pot fi corectate, dar a confunda umbrele cu realitatea, este o eroare ce nu mai poate fi corectată.

Astăzi a fost înmormântată marea actriță și compozitoare a României Mădălina Manole, care s-a sinucis, despre care toate ziarele și televiziunile vorbesc și încă vor mai vorbi, fiind una din mulțimea care nu a făcut deosebirea dintre umbre și realități.

      A fost o mare actriță a cântecului, dar nu a avut arta de a distinge între umbre și realități.

      Bogăția, frumusețea, fata cu părul de foc, gloria, publicitatea, familia, etc. sunt numai umbre, ca tot ce este acum în ceruri și pe pământ.

      va continua cu:

         2  UMBRA LUCRURILOR VIITOARE

DUMNEZEU VORBEȘTE în multe feluri. Iov 33-14

Drama secolului pentru America.

Astăzi 29 oct 2012 uraganul Sandy a devastat coasta răsăriteană a Americii.

Ca și la cutremurul devastator din Japonia sau orice alte  calamități și de această dată vorbirea lui Dumnezeu, nu va fi ascultată socotind că este doar o întâmplare nefericită.

Ninive cetatea cea mare din antichitate a crezut cele 9 cuvinte spuse de Iona și a fost salvată.

Orice poate să mai urmeze, însă dacă nu ne vom întoarce la lege și la mărturie cum ne spune Dumnezeu prin Isaia, nu vor răsării zorile peste America sau peste tot pământul.

„Voi clătina încă o dată cerurile şi pământul, marea şi uscatul.” (Hagai 2:6)

Caricatura de epoca a ateului Darwin...

Într-o seară am citit acest verset și am presimțit ceva

dramatic, iar în dimineața următoare am văzut la televizor dezastrul din Japonia; aici a avut loc cel mai mare cutremur din istoria cutremurelor, având peste 9 grade pe scara Ricther, cutremur resimțit de altfel pe tot globul pământesc şi care la Centrul seismic din Vrancea, România a consumat toată cerneala din aparatura de supraveghere, într-o singură zi, cât consumul pe o lună întreagă. Axa planetei a fost mișcată, iar explozia unei centrale nucleare amenință multă populație.

Puterea acestui cutremur a fost calculată ca fiind egală cu 37000 de bombe nucleare asemănătoare celor folosite la Hiroșima și Nagasachi.

Acum, după două zile de la dezastrul valurilor se conturează la orizont dezastrul nuclear deoarece la alte două centrale nucleare au avut loc mari explozii, iar în continuare surprizele pot fi tot mai periculoase. Consumul de apă și energie au fost deja raționalizate, iar norii atomici pot afecta grav întreaga planetă.

Interiorul planetei întotdeauna a fiert, dar acum după

un somn îndelungat fierberea a devenit alarmantă, iar vulcanii au început să arunce foc.

Pe 13 martie 2011 a fost filmată erupția vulcanică din

Hawai și din sudul Japoniei; în Italia Vezuviul și Etna dau de veste că după 2000 de ani somn vor să înceapă să erupă, iar  Etna deja clocotește. Acum câteva luni erupția vulcanului din Irlanda a paralizat traficul aerian de pe tot pământul.  Un tren în circulație a dispărut pur și simplu fără urme, este îngrozitor.

Textul de mai sus este un text din Biblie care

vorbește despre clătinarea mărilor și a oceanelor deoarece dezastrul din Japonia nu s-a datorat numai cutremurului, ci Tsunami-ului (cuvânt care în limba japoneză înseamnă val), iar valurile lui cu o înălțime de peste 10 metri au distrus tot ce-au întâlnit în calea lor, chiar și cele mai mari  vapoare au ajuns pe uscat.

După dezastrul turnurilor din America mulți se

întrebau unde a fost Dumnezeul iubirii în acel moment, iar acum după dezastrul din Japonia se pune aceeași întrebare. Desigur răspunsul este același ca și în cazul potopului.

Orice om în astfel de situații trebuie să manifeste

compasiune și ajutor de orice natură, dar totodată trebuie să înțelegem şi mesajul transmis de Dumnezeul iubirii, căci Dumnezeu este dragoste, a fost și este totdeauna la locul Său de unde conduce universul:

„Domnul stătea pe scaunul Lui de domnie când cu

potopul...”  (Psalmul 29:10)

Dar potopul nu a fost ce este acum în Japonia, ci a fost

o catastrofă planetară, și toată drama planetei constă în faptul că omul nu mai este acolo unde l-a pus Dumnezu.

„Unde ești Adame?” a fost prima întrebare pusă omului

de Dumnezeu la care, ca şi urmași ai săi, trebuie să răspundem fiecare.

Când Elisei după răpirea lui Ilie s-a întors la Betel şi

ajunge la Iordan (şi eu l-am văzut în unele locuri e foarte mare), zice: Unde este Dumnezeul lui Ilie? și, lovind apele cu mantaua căzută de pe Ilie - căci acolo nu putem duce nimic de aici - Iordanul se desparte și trece pe celălalt țărm, după care apele continuă să curgă. Deci, Dumnezeul nostru deși tot timpul șade, aşa cum L-a văzut Ioan, pe scaunul Său de domnie este totuși omniprezent, oriunde și oricând este chemat.

Moise spunea poporului în cartea Deuteronom: care

Dumnezeu este așa de aproape de noi, ori de câte ori este chemat?

Omul a primit în stăpânire din partea Creatorului Divin

frumoasa planetă albastră, poate cea mai frumoasă din Univers - după opinia cercetătorilor astronomi, fapt recunoscut chiar și de un ateu precum a fost Darwin, dar cu toate acestea Japonia, ca și multe alte țări ale lumii, are în medie 20000 de idoli cărora li se închină, deși aceștia nu au nici o putere, ei primesc ofrandele și închinăciunile sutelor de milioane de oameni considerați foarte inteligenți,  care au transformat o țară ruinată din al doilea război mondial într-un paradis, prima economie a lumii.

Acolo Fiul lui Dumnezeu este înlocuit cu Budha sau

Confucius, oameni muritori care au meritele lor, însă nu ei au creat Pământul şi Universul.

Dacă am putut ajunge pe lună și ne îndreptăm spre

Marte, dacă GPS-ul ne conduce prin sateliți artificiali pe toate cărările lumii, dacă putem localiza o pisică pierdută și putem vorbi cu oricine de pe acest glob  și nu ne apropiem de dealul Golgotei atunci Bunul Creator, stând pe scaunul Său de Domnie, ne poate aminti din când în când că prin tot şi pentru tot ce El ne-a dat noi trebuie decât să-I recunoaștem suveranitatea absolută.

Din antichitate Dumnezeu ne vorbește despre orașul

Ninive care a putut fi salvat numai datorită recunoașterii Creatorului la cele nouă cuvinte de pocăinţă ale lui Iona.

Înaintea devastatorului cutremur din Lisabona, în

secolul al 16-lea, un bătrân timp de trei zile a străbătut orașul cu un mesaj divin, dar nimeni nu l-a asculta și tot orașul a fost distrus.

Prorocul Isaia ne îndeamnă să ne oprim ca să vedem

că nu este vreun alt protector decât Dumnezeu care spune:  „Eu sânt Domnul.”

„Al Domnului este pământul cu tot ce este pe el.”

(Psalmul 24:1)

Istoria ne învață că oamenii nu învață nimic din istorie,

mai ales din aceea a cutremurelor.

Noi putem rămâne mai departe cu prejudecățile

noastre, cu tradițiile noastre şi cu idolii noștri. Ne înşelăm  singuri alegând oameni care să ne ofere protecţie şi sprijin - protector al Bucureștiului pe sfântul Dimitrie, al armatei pe sfântul Gavril, al Piteștiului pe sfinţii Constantin şi Elena sau protector al Japoniei pe Budha, al Romei pe  Jupiter sau al Atenei pe Afrodita – dar cât timp adevăratul Creator nu este recunoscut și respectat de noi, creaţia Sa, planeta aceasta nu va avea liniște, iar avertismentul dat omenirii de a se converti va mai dura atâta timp cât se va mai putea spune „Astăzi”. Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului, ci convertirea lui.

Apocalipsa a venit pentru toți aceia care au fost

victime ale dezastrelor de pe aceast pământ și va veni pentru fiecare dintre noi în mod diferit pentru că totuși este o diferență fundamentală - creștinii de pe Titanic au murit cântând celebra cântare ce a traversat veacurile „Mai lângă Domnul meu”, iar ceilalți oameni aflaţi pe vas au murit cu deviza de a se îmbăta pentru a nu mai rămâne loc în stomac, pentru apa mării.

M-am întors din Patmos cu încredințarea că Apocalipsa

înseamnă dezastru pentru cei neconvertiți și fericire pentru toți copii lui Dumnezeu care, prin credința mântuitoare în jertfa Domnului Isus de la Golgota, au cerul deschis și nu infernul ca ceilalți.

Cel ce ne-a dat totul are dreptul să  pretindă totul,

însă toate semnalele transmise omenirii chiar prin asemenea evenimente, de cele mai multe ori, au fost ignorate.