„Iată spre cine î-Mi voi îndrepta privirile, spre cel ce sufere„
„Î-mi ridic ochii spre cer de unde î-mi va veni izbăvirea„ Ps 121-1 David care a trecut prin multe suferințe atât din familie cât și de la
străini a învățat lecția sincronizărilor
pivirilor.
Când î-ți întorci ochii spre El te luminezi de bucurie, Ps 34,
dar suntem atât de mult
nefericiți că ne uităm la valuri sau la circumstanțe.
Din momentul în care
privirile lui Petru au întâlnit privirea Domnului Isus, atunci Petru s-a
schimbat radical și s-a trezit la cântarea cocoșului.
ATRACȚIA IUBIRII INFINITE Ioan 6-44.
Poate cel mai mare paradox
al acestei lumi constă în aceia că toate ființele sunt supuse legii gravitației universale, dar omul cel puțin, nu este atras de legea iubirii universale
despre care vorbește Biblia.
Nimeni nu vine la Mine dacă nu este atras de Tatăl Meu. „Voi atrage la Mine
pe toți oamenii„.
Ioan 12-32
Diferența este că
legea gravitației universale descoperită de savantul
credincios Newton este o lege mecanică ce acționează
independent de voința noastră, iar legea iubirii sau a Duhului
de viață a Domnului Isus este o lege spirituală ce trebuie
acceptată personal. Romani 8-1.
A MERS PE DRUM DUPĂ iSUS. MARCU 10-52
Orbul Bartimeu după ce a fost vindecat a mers după primul om pe care L-a
văzut.
Toți copii
lui Dumnezeu după ce au căpătat vederea
spirituală fac ce a făcut orbul, merg după persoana care le-a deschis ochii.
Se spune despre puii de rață că dacă
după ce ies din ou le apare în cale un câine sau o pisică urmează ce au văzut
prima dată.
Ca și Bartimeu
să mergem pe urmele Celui ce ne-a deschis ochii deoarece pașii Săi
varsă belșugul.
Ps 65.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu